Filmele – ţeapă de la cinema

Avem câteodată momente în viaţă în care ne dori să evadăm din realitatea cotidiană, fie din cauza oboselii acumulate, fie din cauza unor oameni care ne-au dezamăgit, şi motive pot fi multe.

Fiecare avem modul nostru de a evada. Când eram copil, evadam în lumea poveştilor. Acolo ştiam că orice ar fi, se termină cu bine, iar răul plăteşte întotdeauna pentru faptele sale. Apoi au urmat romanele. E frumos uneori să te întorci în urmă cu un secol, să te pui în pielea unui personaj, să trăieşti altă viaţă. Dar, de când timpul a intrat în sac, prefer să evadez uitându-mă la un film bun. Numai că şi astea sunt greu de găsit.

Nu ştiu dacă numai mie mi se pare, dar parcă omenirea regresează, în loc să progreseze. Nu o dată mi s-a întâmplat să merg la Cinema şi să ies de-acolo şocată, şi nu în sensul bun. Ies filme proaste pe bandă rulantă.

Atunci când văd un film (artistic, nu documentar), am pretenţia să învăţ ceva de pe urma lui. Să fie cât de cât încărcat de înţelepciune, să transmită un mesaj. Însă, din păcate, cam 90% din filmele care se scot în ziua de azi sunt… seci, că altfel nu le pot numi.

Mă gândesc, totuşi, că poate asta e cerinţa publicului, dar, după mine, un film, după ce l-ai vizionat, trebuie să-ţi rămână în minte şi-n suflet. Se cheltuiesc milioane de euro pe filme de rahat, în care mai mulţi se împuşcă între ei până crapă toţi (scuzaţi, dar m-am cam pornit), şi asta e cam tot.

Mie chiar îmi plac filmele. Şi pentru mine e o adevărată plăcere să merg la cinematograf. Nu des, o dată, de două ori pe lună. Dar când dai o grămadă de bani pe bilet (că nu e 2 lei), şi când, după 15 minute îţi vine să ieşi din sală, te întrebi de ce naiba le dă voie ăstora să ruleze rahatul ăsta la cinema şi, cel puţin eu, simt că am luat ţeapă.

Eu nu cred că oamenii au ajuns să fie chiar atât de înguşti la minte, încât, cum se spune şi despre TV, astea să fie cerinţele lor. Voi ce credeţi?

Contagion: Pericol nevăzut

Nu am mai fost de ceva vreme la film, aşa că ieri am zis că ar fi timpul. Şi am ales Contagion, chiar dacă nu părea a fi prea optimidt, datorită actorilor (Matt Damon, Kate Winslet, Marion Cotillard, Gwyneth Paltrow, Laurence Fishburne şi Jude Law), care au şi jucat impecabil…

Dar hai să vă vorbesc puţin şi despre scenariu. Celor care vor să meargă la film, le recomand să nu citească mai departe.

Beth Emhoff, o femeie de afaceri interpretată de Gwyneth Paltrow, se întoarce acasă, în Minnesota, după o călătorie business la Hong Kong (cu o escală la Chicago, unde-l vizitează pe fostul iubit).

Având simptome de răceală, soţul ei, Mitch, (Matt Damon) crede că e doar o simplă viroză şi cheamă salvarea abia atunci când femeia se prăbuşeşte pe jos. Ea moare la spital. Urmează şi moartea fiului lui Beth de şase  ani. În acest timp,se tot îmbolnăvesc oameni la Hong Kong, Tokyo şi Londra.

Se descoperă că virusul omoară gazda cu o rapiditate inimaginabilă, şi se ia prin respiraţie şi atingere (nu neapărat directă, adică îl poţi lua dacă ai apăsat butonul de la lift care a fost atins de un bolnav).

Dr. Leonora  (Marion Cotillard),  de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, merge la Hong Kong pentru a identifica Pacientul Zero.

Apare acum şi un blogger (Jude Law), care vrea să se îmbogăţească de pe urma a ceea ce se întâmplă în lume, şi încearcă să-i manipuleze pe cei 2 milioane de cititori ai săi. Aici, pe mine m-a cam atins la punctul sensibil, deoarece, în film, el e reprezententul bloggerilor, care sunt puşi într-o lumină negativă, că se cred jurnalişti, dar nu sunt etc.

Laurence Fishburne este Dr. Ellis Cheever de la Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA. El o trimite pe Dr. Erin Mears (Kate Winslet) în Minnesota, pentru a controla răspândirea bolii.

Între timp se caută un vaccin împotriva virusului. Însă în lume se instaurează teroarea şi frica. Lumea o ia razna, nu se mai respectă nici o regulă, se jefuiesc unii pe alţii şi îşi dau în cap în plină stradă. Oamenilor le e frică şi să-şi dea mâna, gestul cel mai prietenesc.

Şi eu cred că asta s-ar întâmpla şi în realitate, poate chiar mai rău…

În final se descoperă un vaccin, dar virusul omorâse vreo 26.000.000 de oameni din toată lumea.

Ni se dezvăluie şi cum a pornit totul: un liliac (contaminat) rupe o banană din bananier, şi o bucată îi cade într-o crescătorie de porci. Purcelul care a mâncat-o e tăiat şi dus la bucătărie, bucătarul îl atinge, după care dă mâna cu Beth (Gwyneth Paltrow).

De recomandat, vi-l recomand, dar vă sfătuiesc să nu vă luaţi popcorn, că n-o să-l puteţi savura. :))

Sursa pozei

 

La răscruce de vânturi

Într-una din serile trecute, după ce-au adormit copiii, iar soţul meu încă nu a ajuns acasă, butonam plictisită telecomanda, când am vâzut că, pe Prima tv era filmul de dragoste sau drama, mă rog, “La răscruce de vânturi”. Eu mai văzusem filmul de două ori, şi mi-a plăcut enorm, dar nu m-am putut abţine să nu-l vizionez încă o dată, mai ales că în rolul principal (Heathcliff) era actorul meu preferat, Ralph Fiennes.

Filmul a fost făcut după cartea scrisă de Emily Bronte şi publicată in 1847. În carte este vorba de dragostea dintre 2 tineri, Heathcliff şi Catherine.

Ce vreau să vă spun e că sunt mare iubitoare de filme (bune), iar după mine, ăsta e cel mai bun film de dragoste ever. Bate Titanicul la fundul gol.

Acum, ori eram eu într-o stare mai sentimentală, dacă se poate spune aşa, ori, nu ştiu ce a fost, dar am plâns la filmul ăsta de am consumat o cutie de şerveţele…

Eu vi-l recomand cu căldură (chiar dacă e puţin trist). Aşa că, în weekend, dacă aveţi chef de un film de dragoste, daţi fuguţa la un dvd rent… dar v-am avertizat cu plânsul. 🙂

EU încă nu am citit cartea, dar am de gând. Oricum povestea (luată de pe wikipedia) e următoarea:

Domnul Earnshaw, tatăl lui Catherine era un domn bogat şi bun, care stăpânea casa “Wuthering Heights” (la răscruce de vânturi). Catherine avea un frate pe nume Hindley. Domnul Earnshaw aduce un copil murdar acasă, cu care Catherine se înţelege bine din primele clipe. Fratele ei, Hindley, din contră, nu doreşte prietenia copilului. Când tatăl lui Catherine moare, Hindley moşteneşte averea şi devine brutal şi rău cu sora lui. Îl chinuieşte pe Heathcliff, acesta declarându-i răzbunare. După ce pleacă de acasă, acesta devine bogat şi moşteneşte o altă casă, Thrushcrros Grange. Catherine e prinsă într-o furtună, şi se adăposteşte în casa vecină, unde îl găseşte pe Edgar Linton, unul din vecinii ei. Acesta se îndrăgosteşte de ea, urmând să se căsătorească cu ea. Heathcliff devine şi mai rece faţă de ea. Heathcliff se însoară cu sora lui, Issabela. Aceasta vine în casa lui, rămâne însărcinată, şi naşte un copil. La fel se întâmplă şi cu Catherine. La naşterea fiicei sale, Catherine moare. Copii lor se îndrăgostesc unii de alţii. Băiatul lui Heatcliff moare, iar fiica Catherinei se îndrăgosteşte de unul din nepoţii lui Heathcliff, Hareton.