Filmele – ţeapă de la cinema
Fiecare avem modul nostru de a evada. Când eram copil, evadam în lumea poveştilor. Acolo ştiam că orice ar fi, se termină cu bine, iar răul plăteşte întotdeauna pentru faptele sale. Apoi au urmat romanele. E frumos uneori să te întorci în urmă cu un secol, să te pui în pielea unui personaj, să trăieşti altă viaţă. Dar, de când timpul a intrat în sac, prefer să evadez uitându-mă la un film bun. Numai că şi astea sunt greu de găsit.
Nu ştiu dacă numai mie mi se pare, dar parcă omenirea regresează, în loc să progreseze. Nu o dată mi s-a întâmplat să merg la Cinema şi să ies de-acolo şocată, şi nu în sensul bun. Ies filme proaste pe bandă rulantă.
Atunci când văd un film (artistic, nu documentar), am pretenţia să învăţ ceva de pe urma lui. Să fie cât de cât încărcat de înţelepciune, să transmită un mesaj. Însă, din păcate, cam 90% din filmele care se scot în ziua de azi sunt… seci, că altfel nu le pot numi.
Mă gândesc, totuşi, că poate asta e cerinţa publicului, dar, după mine, un film, după ce l-ai vizionat, trebuie să-ţi rămână în minte şi-n suflet. Se cheltuiesc milioane de euro pe filme de rahat, în care mai mulţi se împuşcă între ei până crapă toţi (scuzaţi, dar m-am cam pornit), şi asta e cam tot.
Mie chiar îmi plac filmele. Şi pentru mine e o adevărată plăcere să merg la cinematograf. Nu des, o dată, de două ori pe lună. Dar când dai o grămadă de bani pe bilet (că nu e 2 lei), şi când, după 15 minute îţi vine să ieşi din sală, te întrebi de ce naiba le dă voie ăstora să ruleze rahatul ăsta la cinema şi, cel puţin eu, simt că am luat ţeapă.
Eu nu cred că oamenii au ajuns să fie chiar atât de înguşti la minte, încât, cum se spune şi despre TV, astea să fie cerinţele lor. Voi ce credeţi?
