Legendele Mănăstirii Hodoș- Bodrog

Mănăstirea Hodoș- Bodrog este situată cam la 12 kilometri vest de Arad. Legenda întemeierii acestei mănăstiri, așa cum o știu eu de la bunică- mea, este de-a dreptul fascinantă. Am mai căutat pe internet, dar nu am găsit niciunde legenda acestei mănăstiri spusă așa cum o știu eu de mică.

Se spune că, în acele vremuri, era o cireadă de vite care păștea. Printre acestea era și un Taur uriaș, pe care îl chema Hodoș, de la o vreme, zi de zi mergea și săpa cu coarnele lângă un pârâu, și numai o văcăriță îl putea mâna seara către casă.
Trecură săptămâni întregi de când taurul tot săpa și, într-o seară, nicidecum nu a vrut să plece din locul respectiv. Atunci, văcărița l-a lovit ca să plece odată, dar taurul, întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit. Oamenii au omorât taurul, dar s-au gândit apoi să meargă să vadă totuși ce tot săpa taurul. Mergând la fața locului, oamenii au văzut că se vedea ceva ieșit din pământ. Săpând puțin, și-au dat seama că este colțul unei icoane. Atunci au săpat cu grijă în continuare și au găsit o icoană imensă cu Fecioara Maria și Pruncul Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur. Atunci s-au sfătuit toți oamenii acelor locuri, și din acei galbeni au zidit o mânăstire, căreia i-au pus nume Hodoș- Bodrog. Hodoș după numele taurului, iar Bodrog, îmi spunea bunica că înseamnă: împunsătură cu cornul: bod- împunsătură, iar rog-corn.
Se mai spune că galbenii din căldare s-au terminat chiar înainte de a tencui zidul din spatele mănăstirii, și zadarnic încercau oamenii să tencuiască cu alți bani, căci tot ce puneau pe Mănăstire nu stătea, ci cădea.
Cum intri în mănăstire, deasupra Altarului se află acea icoană găsită de Taur, iar lângă se află chiar coarnele taurului Hodoș.

Bineînțeles că, în decursul anilor, la Mănăstire au slujit mulți călugări. În acele vremuri, să fi călugăr însemna mare lucru. Părinții, mai ales de la țară, munceau din greu să-și facă feciorii călugări, căci era o “meserie domnească”.
Și, un astfel de călugăr fu vizitat într-o zi de mama sa, o femeie simplă, de la țară, care nu-și văzuse fiul de multă vreme, și a mers pe jos două zile să ajungă la el, să-i aducă niște nuci și câțiva bănuți pe care-i strânsese.
Bătu la poarta Mănăstirii și întrebă de fiul ei. Femeia era îmbrăcată sărăcăcios, și era trudită de drum. Un alt călugăr a condus-o la odaia fiului ei, spunându-i acestuia că i-a venit mama, de departe. Acesta, văzându-și mama care arăta, după atâta drum, ca o cerșetoare, i-a spus celuilalt călugăr că el nu o cunoaște pe femeia asta, și să o scoată afară, că-l face de rușine. Scoasă cu forța afară, mama călugărului blestemă: ” Să nu te primească pământul, așa cum nu m-ai primit tu pe mine!”
După ce a murit, călugărul a fost îngropat cum se cuvine, însă a doua zi, i-au găsit trupul azvârlit afară, deasupra pământului. Zadarnic au tot încercat sa-l îngroape. Într-o dimineață i-au găsit trupul neînsuflețit lângă groapă, iar inima lângă el. Atât de tare l-a aruncat pământul. Atunci, călugării i-au îngropat trupul, iar inima i-au zidit-o pe zidul mănăstirii, unde se află și acum. Iar dacă îți lipești urechea de beton, încă se mai aude cum bate…

Acestea sunt legendele Mănăstirii Hodoș-Bodrog, despre care Istoricii afirmă că este cea mai veche mănăstire din România care a funcționat neîntrerupt până în zilele noastre.
Chiar acum, de Sfânta Maria este Hramul Mănăstirii, cum se spune. Când eram mică mergeam în fiecare an, căci era o adevărată sărbătoare.