Educaţia cu palma

Zilele trecute, fiind în concediu, am avut parte de o privelişte mai puţin plăcută. Pe plajă, o femeie de vreo 30 de ani îşi ţinea copilul de vreun an jumate în braţe. Copilul plângea, nu ştiu din ce cauză, iar femeia ţipa la el ca descreierata să tacă. Nu ştiu, sincer, care ţipa mai tare. Ţipetele ei, însă, au fost fără nici un rezultat. Atunci a început să-l şi lovească peste gură. Dar nu numai simbolic, ci cu putere, de se auzea fiecare lovitură. Copilul ţipa şi mai tare, şi a început şi el s-o lovească în acelaşi mod.

Cu greu m-am putut abţine să merg să-i zic vreo două, dar nu ştiam ce să-i zic, că vorbea altă limbă, rusă, cred. Şi mă gândeam că dacă face aşa ceva în public, faţă de zeci de oameni care o priveau, oare cum îşi “educă” copilul acasă?

Unii păriţi spun că cel mic trebuie să ştie de frică şi că educaţia se face şi cu “bâta”. Eu spun că prin bătaie nu poţi câştiga nicicând respectul copilului tău, nici nu poţi să-i faci educaţie. Copilul, mai ales dacă e atât de mic, plânge ori că-i e somn, ori că-i e foame, ori ceva nu-i place. Trebuie să fii de-a dreptul nebun să-l baţi.

Rezultatele unei educaţii “cu bâta” se văd mai târziu, când cel mic îţi va urma exemplul şi va fi, la rândul lui, violent. Poate chiar cu părintele care i-a arătat că aşa se face: dacă ai putere mai mare şi nu-ţi convine că aproapele tău te deranjează sau îşi greşeşte într-un fel, îi tregi o palmă. Cam ăsta e exemplul dat de un părinte care-şi loveşte odrasla, în loc să-i explice, de 1000 de ori dacă e nevoie, că nu e bine ce face şi de ce nu e bine. Iar dacă nici aşa nu înţelege, cum a fost cazul de mai sus, îl iei frumos şi-l duci în cameră până se linişteşte, încercând să-i rezolvi problema.

Oricum, fiecare e liber să-şi educe şi să-şi crească copiii cum doreşte, însă să nu uite că la fel vor fi şi rezultatele.