Dacă ne-am vedea fiecare de treabă…

Sunt unii care altceva n-au de făcut decât să-şi bage nasul în intimitatea altora şi să-şi dea cu părerea, chiar dacă nu cunosc foarte bine situaţia. Şi, în general, persoanele respective sunt de gen feminin.

Românii, în ultimii ani, parcă au luat-o razna urât de tot cu privitul în patul altuia. Sunt realmente în extaz când află că vreunul şi-a luat amantă sau că altul divorţează, şi se distrează de minune uitându-se la ştirile de la ora 5, să vadă ce necazuri li s-au mai întâmplat altora. Probabil îşi hrănesc fericirea atunci când văd că sunt alţii şi mai năpăstuiţi de soartă.

Probabil o fi şi asta o strategie, mă gândesc, de a distrage atenţia de la viaţa “minunată” pe care o duce fiecare român. Poate dacă vede ce pune pe masă Columbeanu, îi trece şi lui foamea, mai ştii?

Oricum, altfel ar merge treaba dacă fiecare şi-ar vedea de ale lui şi, în loc să bârfească pe la colţuri, să încerce să-şi vadă de propriile responsabilităţi. Dar, aşa cum la şcoală, într-o clasă, cinci îşi făceau tema, zece copiau de la ei, iar restul nu se stresa nici măcar să copieze, exact aşa sunt acele persoane şi când devin adulţi; nu-şi fac datoria nici la serviciu, nici acasă, şi-apoi se miră de ce n-au ei noroc în viaţă.

Dacă în loc să ne intereseze viaţa vedetelor, ne-ar interesa să-i luăm la răspundere pe cei care ne conduc prost, poate am mai avea o scăpare…

Oameni şi oameni

Ca să primeşti o picătură, trebuie să fi dat înainte o găleată. Cam aşa stă treaba cu oamenii. Şi dacă ai înţeles lucrul ăsta, şi nu aştepţi să primeşti o cisternă, eşti fericit. Se spune că nefericirea noastră acolo îşi are sursa: în faptul că aşteptăm să tot primim: atenţie, timp, cadouri, bani, o viaţă fără griji şi responsabilităţi sau mai ştiu eu ce…

Un om care nu are aşteptări de la nimeni se bucură mult mai mult atunci când primeşte ceva. Şi, în plus, mai e şi bucuria de a dărui… Cel puţin, eu mă bucur mai mult când fac pe cineva fericit, decât când primesc eu ceva.

Dar, cum spuneam într-un alt articol, să nu te oferi tu să dai, fără să ţi se ceară, că atunci sigur ţi se va reproşa ceva.

Mai sunt şi genul de oameni cărora le dai un deget şi-ţi iau toată mâna, ba chiar şi pe cealaltă, cu o nesimţire şi cu un tupeu jegos, pe care, din păcate, le întâlnim la orice colţ de stradă, la noi, la fel ca şi bârfa. Băi,  eu nu suport oamenii care bârfesc. Adică hai că se mai întâmplă, dar măcar nu inventa tu, sau nu modifica adevărul după bunul plac, doar ca “ştirea” să pară mai interesantă.

Eu, sincer, cred că bârfitorii (ăia de profesie) sunt bolnavi. Da, cred că e o boală, pentru că nu se pot abţine, pur şi simplu, nici dacă ar şti că e în joc viaţa lor. Eu spun: “Pe mine chiar nu mă interesează subiectul, şi nu vreau să aflu nimic!” şi el continuă, frate să-mi toarne cu forţa chestii pe care le înfloreşte tot mai mult, în speranţa că- mi va capta atenţia.