Cum să ajungi deștept, sănătos și bogat. Cele 7 legi ale prosperității

Zilele trecute am citit cartea lui Randy Gage:  Why You’re Dumb, Sick & Broke… And How to Get Smart, Healthy & Rich, adică “De ce ești fraier, bolnav și falit… și cum să ajungi deștept, sănătos și bogat”.

Nu e nimic extraordinar și nemaipomenit în ea, dar sunt prezentate niște idei și ți se explică cum ar trebui să gândești ca să ieși din “cușca” în care ești băgat de mic copil și cum să privești lucrurile în alt mod, pentru a atinge succesul și prosperitatea.

Am să-i fac un scurt rezumat, cu ideile principale.

  • De mici copii ni se implementează niște idei, sau viruși mentali, denumite meme (memă – unitate de informație culturală, capabilă de a se propaga de la o minte la alta), menite să ne programeze pentru a deveni săraci și fraieri. De la religie la emisiuni TV și până la guvern, ni se transmit informații care, practic, ne limitează ca oameni. “Banul e ochiul dracului” – ni se spune de mici (așa că feriți-vă de el), “Ca să te îmbogățești, trebuie să-ți vinzi sufletul” – este o altă memă care ni se bagă de mici în cap și care nu e deloc adevărată. La biserică ni se spune că suntem niște păcătoși, că ne-am născut așa, și că în viața asta trebuie să ne sacrificăm pentru a fi fericiți în viața de apoi. Mass media ne transmite, în cea mai mare parte informații negative, și îi face pe cei bogați să pară a fi ticăloși, și că e mai bine să rămâi “sărac și cinstit”, de parcă toți cei bogați s-au îmbogățit numai prin furt și înșelăciune, și nu prin muncă. Guvernul dorește ca populația să fie săracă și plină de nevoi, pentru a o putea controla.
  • Alimentația din ziua de azi este nesănătoasă. Ni se vinde zahăr în orice. Iar zahărul îngrașă, te menține letargic și creează dependență. Să nu mai vorbim de E-uri, de fast-food – uri, junk food și altele. Mâncarea sănătoasă înseamnă fructe și legume, sau semințe care conțin vitamine, minerale, fibre, antioxidanți. Dacă suntem ghiftuiți, asta nu înseamnă că i-am dat organismului ceea ce el are nevoie. Așadar, dacă am mâncat un hamburger și am băut o sticlă de cola, suntem sătui, dar corpului nu i-am dat cele necesare. Așa că cel mai bine ar fi să nu ne luăm după spiritul de turmă și să încercăm să mâncăm cât mai sănătos, pentru că de la alimentație se trag majoritatea bolilor.
  • Rolul de victimă pe care obișnuim să îl adoptăm nu face altceva decât să ne tragă în jos. Ca să avansezi și să evoluezi, trebuie să renunți la statutul de victimă, chiar dacă îți face plăcere să te plângi și chiar dacă prin asta atragi simpatia celor din jur. Suntem direct responsabili atât pentru eșecurile avute, cât și pentru succesele noastre. Nu putem da vina pe nimeni, în afară ne noi înșine. Gândurile sunt caracterul tău și, la un moment dat, gândurile se vor materializa. Așadar, putem provoca să ni se întâmple necazuri doar gândindu-ne la ele. De asemenea, gelozia și invidia ne fac rău, așa că aceste sentimente trebuie înlăturate pentru a ajunge la succes.
  • Banii, prosperitatea, bogăția sunt un sac fără fund. Ele nu au limite, la fel ca dragostea. Nu există ideea că ai ori una ori alta. Poți fi bogat și fericit, și să ai parte de iubire. Dar ca să primești trebuie să dăruiești, și cu cât dăruiești mai mult, cu atât vei primi mai mult.
  • Legile universale pentru a atinge abundența și prosperitatea:
  1. Legea vidului. Așa cum, dacă pe plajă faci o urmă în nisip, iar valul aduce alt nisip și uniformizează locul, la fel se întâmplă și în viața noastră. Pentru a avea parte de ceea ce dorim, trebuie să creăm un vid. Universul nu umple golurile decât cu bine. Astfel, dacă ai o relație în care nu ești fericit, trebuie să o rupi pentru a avea o altă relație fericită. Nu poți să păstrezi ceva care nu-ți face bine, și să te aștepți să-ți vină binele din cer. Dacă vrei o haină nouă, scoate din dulap hainele vechi și dă-le sau aruncă-le, pentru ca lucrurile să meargă în așa fel încât hainele vechi să fie înlocuite cu altele noi pe care le dorești.
  2. Legea circulației. Lasă lucrurile să circule și să se schimbe în viața ta. Dacă pui banii “la ciorap”, chiar dacă tu îți dorești un lucru nou, îi vei bloca. Lasă-i să circule precum un râu, și ei se vor înmulți. La fel și cu lucrurile care nu mai îți sunt de trebuință. Dă-le mai departe sau vinde-le cui are nevoie de ele, pentru ca tu să le poți înlocui cu altele noi.
  3. Legea imaginării. Prosperitatea trebuie creată mai întâi în minte. Imaginează-ți exact ce anume îți dorești de la viață – o mașină nouă, prieteni, o nouă relație de iubire etc. Apoi scrie-le. Pe cartonașe, pe o coală de hârtie pe care să o lipești undeva unde doar tu o poți vedea zilnic, sau ia niște fotografii cu ceea ce-ți dorești și lipește-le pe ușa dulapului tău, în interior sau unde crezi tu. Este primul pas către împlinire, deoarece vă programează mintea subconștientă și ce creează dorința de a face zilnic acțiuni care duc spre realizarea scopului propus.
  4. Legea creativității. Abundența nu vine din ceruri. Ea există aici, pe Pământ. Iar pentru a o atinge, trebuie să fii creativ. Creează ideea pentru ca dorința să ți se împlinească. Apoi dezvoltă o idee concretă, pentru a materializa prosperitatea. Fă un plan pentru a-ți atinge obiectivul.
  5. Legea reciprocității – este principalul element de operare al universului. Cu cât dăruiești mai mult, cu atât primești mai mult. Iar acest lucru nu are limite. E vorba de schimbul valoare contra valoare. Nu există nici noroc, nici ghinion, așa cum ne place nouă să credem. Toate evenimentele din viața noastră sunt efecte ale unei cauze create de noi înșine. Oferiți numai lucruri bune și veți primi numai lucruri bune.
  6. Legea zeciuielii. Oferă 10% din câștigul tău sursei tale de sprijin pe plan spiritual, și ți se va întoarce înzecit.
  7. Legea iertării. Iertați-i mental pe toți cei cu care nu sunteți în armonie. Și cereți-vă iertare, tot în minte, tuturor celor față de care ați greșit în trecut. De asemenea, iertați-vă pe voi înșivă. Pentru că dacă nu poți ierta, nu poți accepta abundența, nu poți prospera.

Cam acesta e un scurt rezumat al cărții pe care am citit-o. Eu zic că nu e nimic rău aici, ba chiar din contră, ar fi un mod de viață care nu poate să-ți aducă decât bine. 🙂

 

Viața nu e o luptă, e o bucurie!

Peste tot auzim cuvintele: “Viața e grea! Viața e o luptă!”. Auzindu-le în permanență, ni se implementează în minte și, fără să vrem, privim viața ca pe un câmp de luptă, semenii ca pe niște inamici și viitorul  – negru.

Ei bine, viața nu e o bătălie! Viața e un dar primit, nu contează de la cine și cum, ci ceea ce contează e să ne bucurăm de el și să conștientizăm cât e de valoros.

Dacă ne spunem că viața e grea, și în fiecare zi ne plângem – nouă, sau altcuiva, de neajunsuri, le atragem asupra noastră. Trebuie să ne bucurăm de ce avem, nu să fim supărați pentru ce nu avem. Dacă nu știm să ne bucurăm de o zi frumoasă, sau de clipa de față (pentru simplul fapt că o trăim), nu ne vom bucura nici dacă am avea milioane de dolari în cont, pentru că mereu va exista ceva care să nu ne convină, și pe care să ne concentrăm toată atenția.

Ca să ajungem să fim fericiți, trebuie să ajungem să învățăm să fim fericiți. Și nu vom putea să învățăm, dacă ne focusăm energia și gândurile pe ceva negativ.

Pentru a atrage bunăstarea, indiferent cum o vedem noi (bani, succes în carieră, familie, sănătate etc.) trebuie să ne dorim asta cu adevărat, să vizualizăm ceea ce dorim, ca și cum am fi deja în posesia a ceea ce dorim.

Singura persoană cu care ne luptăm suntem noi înșine. Viața e așa cum ți-o faci. Trebuie doar să preiei controlul și să-ți faci viața așa cum o dorești. De tine depinde fericirea ta, nu de partener, de părinți, de slujbă sau de vremea de afară. Tu ești autorul cărții vieții tale. Și dacă vrei să ai o viață frumoasă, un câmp de flori, nu unul de luptă, privește-o astfel! Dorește-o astfel!

Am văzut azi un filmuleț – The Secret, sau “Secretul”. Pe mine m-a impresionat, și cred că merită să-l vedeți și voi. 🙂

 

Pragmatismul din zilele noastre / Vreau să cadă bani din cer

Probabil că timpul, care pare a deveni din ce în ce mai rapid, sau poate că tehnologia, care de dezvoltă cu o viteză uimitoare, contribuie la dezvoltarea laturii pragmatice a omului zilelor noastre.

Nu spun că e rău sau e bine, doar constat. Nu ne mai pierdem timpul cu idealuri și vise mărețe. Preferăm un succes rapid, și, dacă se poate, bani, mulți bani.

“Tu de ce scrii pe blog?” m-au întrebat unii. “Pentru că-mi place!” le-am răspuns. “Bine, bine, dar cât câștigi pe lună?” “Nimic!”. “Cum nimic? Și de ce-ți pierzi timpul?”.

Da, dacă nu ies bani, nimic pe lumea asta nu are valoare. De ce să citești ceva, dacă nu ți-e util? Cum să citești o poezie, mituri, în ziua de azi? Astea sunt fleacuri, nimicuri. Ești un pierde-vară dacă îți ocupi timpul cu ceva care nu-ți aduce bani sau care nu ți-e util în viața de zi cu zi.

Omul din ziua de azi are un singur vis: să se îmbogățească. Și, dacă se poate, de azi pe mâine, fără să facă nimic. Jocurile de noroc, concursurile, loto prono sunt în topul preferințelor. Așteaptă să le cadă para-n gură, fără să miște un deget.

Nu critic oamenii, în sine, ci modelele societății noastre, care se afișează și arată că se poate să fii fericit numai dacă ai bani cu caru’, câștigați, nu prin muncă, ci prin “învârteli”.

Visele tinerilor de azi sunt tablete, iPhone – uri, mașini și tzoale de firmă; să ajungă Irinei, Columbene și Gigi Becali (cel din urmă, acum, mai puțini, date fiind întâmplările din ultima vreme).

Când am auzit piesa cu “vreau să cadă bani din cer” am crezut că n-aud bine, sau că e o piesă făcută la mișto. Dar, până la urmă mi-am dat seama că asta reprezintă tineretul de azi, visele, speranțele și năzuințele lor.

Ar mai fi multe de spus pe subiectul ăsta, dar mă opresc aici, că nu vreau să vă deprim. Ascultați piesa și distrați-vă:

“Ai mei m-au învățat să mă țin de cuvânt, să nu mint, să nu fur, să rămân așa cum sunt. Că dacă te lupți, o s-ajungi ce vrei, dar să muncești! Nu să stai să ceri!  Dar eu sunt visător, vreau totul de-a gata, să cadă bani din cer, să îi luăm cu lopata…” :)) Halal vise!

 

 

 

Banii – ce înseamnă ei pentru tine?

Mă gândeam zilele astea la câtă putere are banul în zilele noastre. Practic, banul a devenit Dumnezeul multor oameni, care ar face orice pentru a-l obține.

În trecut, pe vremea când nu existau bani sau monede de aur, se făceau schimburi de produse, adică troc. Tu, cel care aveai porumb, îl dădeai în schimbul a ceea ce aveai nevoie: mătase, animale etc. Chiar și când eram eu mică, țin minte că în Banat veneau oameni din Maramureș la cules de porumb, iar taică-meu și mulți alții, îi plătea în porumb, pe care ei îl transportau cu marfarul.

Cred că pe vremurile alea, când nu exista “ochiul dracului” exista mai multă umanitate. Acum, parcă totul se învârte în jurul banilor. Dar partea cea mai urâtă e că tot prostul, care are în el viclenie, mârșăvie și tupeu, poate face câți bani dorește, fără să-l tragă nimeni la răspundere.

Ieri mă uitam la un film, în care tipul și-a pierdut portofelul, telefonul și actele. Și fiică-mea a rămas uimită că nimeni nu i-a dat nici măcar o pâine, atunci când i s-a făcut foame. Până atunci, ea mă tot întreba: “Mami, dar de ce lumea tot vrea să facă bani? Ce să facă cu atâția bani?” Acum a văzut: dacă n-ai bani, nu te bagă nimeni în seamă, și poți muri de foame la colțul străzii, indiferent de ce fel de om ești.

Cred că fiecare ne naștem cu o anumită atitudine față de bani. În funcție de astre, sau Dumnezeu știe… Sunt oameni pentru care banul nu are valoare, sunt oameni pentru care banul înseamnă totul, și sunt oameni care au nevoie da bani doar pentru a supraviețui. Sunt oameni care pun banii la ciorap, și oameni la care banii nu stau în buzunar sau portofel. Eu mă încadrez în cea de-a doua categorie. Pentru mine, banii sunt făcuți să-i cheltui. Și chiar cred că așa ne naștem, pentru că am prieteni din copilărie, care își adunau bani în pușculiță, și la fel fac și acum, numai că îi pun în cont. Eu n-am avut niciodată pușculiță.

Nu o dată am văzut cazuri în care oamenii și-au strâns “bani albi pentru zile negre”, și parcă au făcut ca zilele negre să și vină. Și-au adunat bani, în caz că se vor îmbolnăvi, și chiar s-au îmbolnăvit.

Sincer, îi admir pe cei care pot să-și adune bani pentru a-și cumpăra ceva. Mie mi se pare imposibil.

Eu n-aș putea niciodată să adun, să fac averi, oricâți bani aș avea. Aș găsi eu ce să fac cu ei. La urma urmei, nu ducem nimic cu noi, pe lumea cealaltă (dacă există). Iar copiii, nu trebuie să primească “de-a gata”, ci trebuie să învețe cât de greu se câștigă banii, că altfel, după ce cheltuie ce au agonisit, cu greu, părinții, ajung niște pierde-vară, că habar n-au pe ce lume trăiesc.

Pentru voi ce înseamnă banul? Că poate eu mă înșel…!?

Un sfert de oră din viaţa lui Manuel

Era o zi toridă de vară. Soarele îşi făcea de cap. Pe plajă, nisipul ardea sub picioare, şi toată lumea s-a retras la umbră, pe terase, să se răcorească cu o băutură rece.

La una din terase, o mamă îşi certa copilul că nu voia să mănânce. La masa de lângă, doi îndrăgostiţi se sorbeau din priviri. Alături, un domn citea liniştit ziarul, cu o bere rece în faţă. Dar liniştea îi fu tulburată de o voce de copil:

– Nenea, îmi dai şi mie un leu? zise Manuel, un copilaş de 7 ani, care fusese trimis la cerşit de părinţii care-l aşteptau la două străzi distanţă.

– Pleacă de-aici şi lasă-mă-n pace! îi zise domnul, supărat că-l întrerupse din citit.

Copilul îşi luă tălpăşiţa. Numai că, după cinci minute, un altul venise la aceeaşi masă:

– Nenea, dă-mi şi mie un leu!

– Du-te la maică-ta să-ţi dea, a zis, deja enervat, domnul.

– Hai, nenea, te rog! zise ţigănuşul, murdar, uitându-se lung în ochii omului.

– Te rog să pleci de-aici!N-am venit la terasă să-ţi dau ţie banii munciţi de mine. Vă ajută statul destul.

Dar ţigănuşul nu ascultă. Şi stătea, aşteptând să i se dea ceva. Pe deasupra, mai şi mirosea urât. Cine ştie de când nu mai făcuse baie.

 – Pleacă, mă, n-auzi? strigă omul, deja înfuriat.

Văzând că n-are cu cine, copilul plecă… la masa tinerilor îndrăgostiţi. Ca să scape de el, aceştia îi dădură un leu.

Ţigănuşul insistent îeşi de le terasă şi se întâlni cu Manuel, fratele mai mic.

 – Ai făcut ceva azi? îl întrebă.

 – Nimic, zise Manuel.

 – Să vezi ce-o să te bată tata dacă nu faci măcar de-un pachet de ţigări. Ţi-am spus să nu pleci de la masă până nu primeşti ceva.

 – Dar mie mi-e ruşine!

 – Mai bine mânci bătaie?

Manuel începu să tremure, când îşi aminti de ultima bătaie, de palmele şi şuturile încasate. Plecă mai departe. Ştia, cât era de mic, că nu e bine şi frumos să cerşeşti banii oamenilor care muncesc, doar ca părinţii tăi să aibă ce bea şi ce fuma. Se uită, din depărtare, la copilul certat de mama lui că nu vrea să mănânce. Ce n-ar da să fie şi el certat pentru aşa ceva….! De ce oare Dumnezeu nu i-a dat şi lui părinţi care să-l iubească? Copilul ăla habar n-are cât e de norocos. Începu apoi să viseze cu ochii deschişi, oare cum ar fi să aibă şi el o viaţă noormală, să-l întrebe cineva ce vrea să-i facă de mâncare, să aibă o mamă care să-l întrebe dacă s-a spălat pe dinţi, cum văzuse el într-o reclamă. El nici măcar periuţă n-avea… Ar fi preferat să stea la casa de copii, decât să fie obligat să cerşească, şi bătut dacă n-aduce bani. Fratele lui e altă fire. “De ce nu poţi şi tu să ai tupeu, mă?” îl întreba tatăl lui, printre palme. Poate, dacă ar fi fost la casa de copii, l-ar fi luat o familie să-l îngrijească, o familie care şi-ar fi dorit un copil.

“Nu-i nimic, o să treacă… îşi spunea el. Trebuie să mă gândesc că acum îmi e bine, că e cald. Ce frig am îndurat astă – iarnă… Dar poate la toamnă o să mă lase să merg la şcoală. O să fie mai bine…”

Şi se îndreptă, cu paşi timizi, spre o altă terasă.

Noi, prin faptul că dăm bani, încurajăm cerşetoria. Încurajăm anumite persoane să facă copii, doar pentru a-i trimite la cerşit. Îi ţin flămânzi şi murdari, şi nu le oferă educaţie. Părinţii respectivi primesc bani şi ajutoare de la stat lunar… tot din banii noştri. Nu le mai daţi bani, dacă vreţi să nu-i mai vedeţi în stradă!

 

 

 

 

Ziua de salariu

O zi însorită, prea mult aşteptată… Privind prin geamul biroului ei, gândurile i-au luat-o razna, uitând de mormanul de hârtii care o aşteptau. Vocea şefului ei, care venise să-i aducă salariul, o trezi însă la realitate. O realitate fericită, pentru că aflase că, datorită faptului că în ultimele luni s-a dovedit a fi o angajată – model, a primit o mărire de salariu.

Îşi strânse repede lucrurile, zicându-şi că va veni mai repede a doua zi şi va face ce şi-a propus azi. Se grăbea să ajungă la timp, înainte de ora închiderii, să poată plăti gazul, curentul şi apa. Porni cu paşi mici şi grăbiţi, şi un zâmbet îi apăru dintr-odată în colţul gurii. Ghemotocul din pântecele ei tocmai o lovise, în joacă, iar ea observase forma perfectă a picioruşului de om care parcă nu mai avea răbdare să stea acolo încă două luni de zile.

Bine că şi-a luat facturile cu ea de dimineaţă. Trecu, pe rând, să-şi plătească taxele, lăsând acolo mai bine de jumătate din salariu. Trecând apoi, în drum spre casă, pe lângă cabinetul dentistului, îşi aminti de măseaua care o supăra de ceva vreme şi, dacă tot i se mărirse salariul, se gândi să intre să-şi facă o programare.

Acasă, soţul ei ajunse de vreo jumătate de oră. Intrând pe uşă, se îmbrăţişară, apoi s-au pus la masă. El gătise ceva rapid şi uşor.

– Am fost şi am plătit taxele. Spuse ea, în timp ce se ridica să ia sarea. Mai mult de jumătate de salariu am lăsat acolo. Şi gunoiul încă nu l-am plătit.

– Am trecut şi eu azi pe la bancă, zise soţul. Am achitat rata pe apartament, apoi am făcut plinul de benzină şi, după ce-am trecut şi pe la supermarket să iau lista de cumpărături lăsată de tine pe masă, am rămas fără nici un ban. Un salariu muncit într-o lună s-a dus într-o zi… Nu mi se pare normal.

– Aşadar, nici luna asta nu vom putea lua pătuţul pentru bebe. Ne mai trebuie bani şi de trăit.

– Poate luna viitoare. Dar să nu uităm să punem deoparte bani pentru naştere. Ştii doar ce-a zis vară-ta. Sub 200 de euro n-avem ce căuta la spital. Asta în cazul în care nu va trebui să-ţi facă cezariană.

Tăcură amândoi. O linişte apăsătoare, în care gândurile îşi făceau de cap. Cum se vor descurca cu un copil, dacă abia se descurcă în doi? Au auzit şi ei câţi bani trebuie să scoţi în plus, în fiecare lună, atunci când vine pe lume un copil. Indemnizaţia de maternitate va fi mai mică decât salariul ei de acum. Va veni şi iarna, iar căldura va fi mult mai scumpă. În ultima vreme nu şi-au permis să meargă niciunde, şi tot nu şi-au putut pune niciun ban deoparte pentru naştere. Ce vor face? Împrumuturi nu mai pot lua, după ce şi-au luat apartamentul. Oricum au datorii pe 25 de ani. El se gândea să plece dincolo să lucreze, dar nu-l lăsa inima. Cum să nu-şi vadă copilul la naştere? Cum să nu facă parte din viaţa lui, în primii ani de zile?

Cam aşa e o zi de salariu din viaţa unor români obişnuiţi. Până când?

Cu sau fără… credite?

Zilele astea mă contraziceam cu cineva în privinţa creditelor la bănci, aşa că am hotărât să dezbat acest subiect în câteva rânduri.

Eram în facultate şi începusem să lucrez, ca să o pot plăti. În plus, mai stăteam şi în chirie. În garsoniera pe care o închiriasem nu era televizor, aşa că mi-am cumpărat unul în rate. Rata nu era mare, aşa că o puteam plăti, mai ales că dintotdeauna mi-am dorit televizor, pentru că ai mei nu aveau când eram mică.

Am reuşit s-o plătesc până la urmă, dar am văzut că nu era uşor să ai o rată lunară, fie ea cât de mică. Uneori chiar mă stresam că nu o puteam plăti, când apăreau cheltuieli neprevăzute. Şi parcă îmi stătea pe cap şi nu se mai termina odată.

Tot în acea perioadă mă bătea gândul să-mi iau o garsonieră, cu credit pe 30, 40 de ani. Mă gândeam că oricum, eu în fiecare lună plătesc chiria 100 de euro. Mai pun puţin în fiecare lună, dar ştiu că e a mea.

Nu am mai apucat să fac asta, că m-am căsătorit şi m-am mutat la soţul meu. Au trecut vreo 7 ani de atunci, şi abia acum îmi dau seama că aş fi făcut o mare greşeală dacă mă băgam în datorii la bănci, pe zeci de ani.

Am ajuns la concluzia asta după ce am ascultat vreo 20 de persoane în situaţia respectivă. Majoritatea spuneau că regretă. Spuneau că, la început, când eşti tânăr şi plin de entuziasm, când ai un loc de muncă bine – plătit, e uşor să o iei pe calea asta. Însă numai după vreo cinci ani de când ţă-ai luat creditul realizezi că mai bine stăteai în banca ta şi te mulţumeai cu cât ai.

Mulţi dintre cei de la care am auzit asta au trebuit să se despartă de cei dragi şi să meargă să muncească în străinătate, pentru că “dacă nu plăteşti, spuneau ei, banca nu te iartă. Îţi ia casa şi te lasă în drum. Ba mai mult, după ce-ţi vinde locuinţa, te pune să mai plăteşti şi diferenţa, pentru că întotdeauna o vinde la preţ mai mic. Acum rata s-a mai mărit, iar banii ne erau calculaţi la fix. Dacă am fi stat în chirie, acum ne-am fi mutat în alt loc, cu confort mai puţin, dar cu chiria mai mică. Dar nu eram nevoit să merg din ţară. Şi, pe deasupra, imobiliarele tot scad. Şi e normal să scadă, că sunt tot mai multe construcţii, iar populaţia e în scădere. În mod normal, ar trebui să-ţi poţi lua o locuinţă după cinci ani de muncă, dar la noi încă nu e aşa, dar va fi. Acum, după ce 30 de ani plătesc rate şi îmi trag de la gură, nu merg în concedii şi altele, ajung să am apartamentul când voi avea 55 de ani. Asta dacă o să pot plăti creditul. Pentru că acum apartamentul nu e al meu, ci e al băncii. Şi, la 55 de ani (dacă îi apuc), de ce să mă mai bucur eu?”

Nu e bine să stai în chirie. Şi eu am stat doi ani şi nu e uşor. Dar nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa. Poate un job în altă localitate. Poate, cum am auzit de alt caz, tinerii căsătoriţi vor să se despartă, dar nu o fac, pentru că şi-au luat apatrament în rate împreună etc.

Eu nu vreau să jignesc pe nimeni, ci doar vă spun că am ajuns la concluzia că e bine să te întinzi cât ţi-e plapuma şi să nu tânjeşti la lucruri pe care nu poţi să ţi le permiţi. Dar suntem oameni şi facem de multe ori greşeli. Important este să învăţăm din ele, sau măcar să ni le recunoaştem.

Sper să nu vă supăraţi pe mine. Eu doar v-am expus punctul meu de vedere.

Eşti dependent sau independent?

Mă uitam la fiul meu care, la numai doi ani, deja vrea să mănânce singur, să urce singur scările, să se spele singur pe mâini. Astea sunt semne cum că deja, el vrea să fie independent. Şi se spune că, dacă vrei să creşti un copil aşa cum trebuie, oferă-i cât de multă independenţă.

Am mai observat că noi, oamenii, în general avem tendinţa de a ne face dependenţi: dependenţi de un viciu, cum ar fi fumatul, dependenţi de bani, de persoana de lângă noi şi câte şi mai câte. Dar, vă întreb, credeţi că e un lucru  bun? Şi, de obicei, şi fericirea credem că vine dintr-o ţigară, din bani sau maşină, dintr-o ditamai casa sau de la persoana iubită, când, de fapt, fericirea vine dinăuntrul nostru şi din libertate şi independenţă.

Eu nu cred că un om care se leagă la cap cu credite pe 50 de ani la bănci poate fi fericit. Pentru că persoana respectivă va fi mereu îngrijorată de banii pe care trebuie să-i facă pentru a-şi plăti ratele. Şi pentru banii ăia trebuie să muncească din greu şi să-şi ia din libertate, să renunţe la anumite plăceri, cum ar fi un concediu de vis etc. Toate merg în lanţ…

Noi nu trăim 200 sau 500 de ani. De fapt, nici nu ştim când putem da colţul. Şi tocmai de asta trebuie să ne concentrăm numai pe lucrurile care ne aduc satisfacţie (aici poate fi inclusă şi munca), plăcere şi să ne bucurăm de fiecare clipă din viaţă, fie ea frumoasă sau mai puţin frumoasă. Nu trebuie să devenim sclavii nimănui, şi să încercăm să fim cât de poate de echilibraţi.

Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare

Intrând din întâmplare pe blogul unui domn, am văzut acest motto, scris de Albert Einstein (1879 – 1955) şi mi s-a părut interesant şi bun de dezbătut. Pentru că, sincer, nu ştiu cât de valabil mai e în zilele noastre.

“Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare!”  – ce vrea să spună oare?  Succesul înseamnă reuşită, izbândă, un rezultat favorabil… Dar adesea, pentru a ajunge să aibă succes, oamenii folosesc orice mijlloace.  Cum spunea o personalitate a zilelor noastre, “succesurile” sunt la mare căutare. Un om de succes este un om care este cunoscut şi apreciat de ceilalţi oameni pentru rezultatele excepţionale pe care le-a dobândit. Dar cum le-a dobândit? Contează?Un om de succes este şi Iri, şi Becali, şi chiar Guţă.

Dar un om de valoare ce e? Valoarea, atunci când ne referim la oameni, înseamnă importanţă, autoritate, calitatăţi deosebite, demne de stimă. Dar în ziua de azi, în societatea în care trăim, ce e demn de stimă? Pentru că, citind definiţia valorii, am stat puţin pe gânduri: ” Valoarea = însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea.” Aşadar: necesităţilor sociale şi idealurior generate de acestea. Adică, cum la noi, după spusele altei personalităţi, 90% din populaţie “e manelişti”, înseamnă că un om de valoare, pentru ei, poate fi Copilu’ Minune sau Salam. Nu degeaba au ei versurile: “Valoarea mea, valoarea mea/ nu o are nimenea!”

Dar să vedem ce sunt valorile. Valorile, prin definiţie, sunt  ideile şi convingerile la care pe care oamenii le iau drept repere de-a lungul vieţii, adică principiile. Aşadar, şi dacă o luăm astfel, tot nu iasă tare bine… Pentru că acum, oricum ai lua-o, tot la bani te duce cu gândul şi cuvântul “succes” şi “valoare” (din păcate).

Aştept să mă contraziceţi. 🙂

 

 

Câtă importanţă trebuie să le acordăm banilor?

Banii sunt importanţi pentru toată lumea. Fără ei, nu am putea supravieţui. Dar oare trebuie să facem din bani un scop în viaţă???

Credeţi că banii sunt cei care trebuie să ne ghideze? Credeţi că degeaba s-a scos renumita vorbă din popor: “banu-i ochiul dracului”?

Să vă spun ce cred eu. Cred că cei care pun banul pe primul plan în viaţa lor, sunt pierduţi sufleteşte. Da, într-adevăr, trebuie să faci bani. Dar cât să te descurci, să supravieţuieşti şi poate să o duci bine. Dar nu să faci averi. Pentru că nu le duci cu tine, în primul rând. Tu spui că le laşi copiilor şi nepoţilor. Şi crezi că le faci un bine? Din contră! Îi ajuţi să fie nişte looseri în viaţă, să nu le mai pese de nimic şi să nu aibă nici un scop.

Sunt oameni (mulţi, din păcate) care pentru bani ar face orice. Sunt atât de fascinaţi de “ochiul dracului”, încât calcă peste tine, te fură, te înşală, te trădează sau sunt în stare chiar să ucidă.

Eu vă spun un lucru: oricine fuge numai după bani, nu are parte de ei. Şi atunci cum au făcut marii patroni, al căror scop este doar banul? o să mă întrebaţi. Vă spun eu: şi-au luat un manager bun, pe care  l-a interesat mulţumirea clientului, şi să facă bani pentru compania în care lucrează. Vă dau şi un exemplu: Apple, cea mai mare companie din lume. L-a avut pe Steve Jobs, pe care l-a interesat banul, ci performanţa, evoluţia şi mulţumirea clientului. Fac o paranteză să vă spun că Steve Jobs a fost născut de sărbătoarea dragostei la noi, de Dragobete, pe 24 februarie. Şi, cu toate că banii nu au fost scopul lui în viaţă, a reuşit să aducă cei mai mulţi bani companiei Apple.  Da, dar tot a murit de cancer, o să spuneţi. Ei bine, mai devreme sau mai târziu, toţi murim. Dar numai unii dintre noi devin nemuritori: cei care lasă ceva în urma lor (şi nu e vorba de bani şi averi, ci de moştenire spirituală).

 

1 2