Autocritică…?!
De cele mai multe ori ni se întâmplă să îi criticăm pe alţii. Şi ne pricepem foarte bine la asta. Când cunoaştem un om, încercăm mai întâi să-i aflăm defectele şi să le criticăm (pe la spate, bineînţeles). Chiar şi acum, eu îi critic pe cei care critică. 🙂
Aşa că am decis astăzi să mă critic pe mine. Pe faţă!
E vară. Chiar e vară! Nu vă spun vouă, ci îmi spun mie… Tot anul îmi doresc să vină vara, cu căldura şi florile ei, şi unul dintre motivele pentru care sunt supărată uneori este că e toamnă sau iarnă, sau că e înnorat, plouă şi e frig. Ei bine, acum e vară. E timpul să fim fericiţi.
Oare de ce fericirea mea depinde de un anotimp? Sau de vremea de afară? Se poate să fi fericit şi toamna şi iarna, numai să vrei.
Noi oamenii, tot timpul căutăm motive pentru care să nu fim fericiţi. Şi dacă am sta la hotel de 5 stele, ultra all inclusive, tot am căuta noi “un rahat” pentru care să strâmbăm din nas. Asta în loc să vedem ce e mai frumos în orice “rahat”. Ei bine, nici cu asta nu trebuie să exagerăm, de fapt. Că aşa e românul, vede ce e mai frumos in orice “rahat” şi tot înghite.
Apropo de asta, mi-am adus aminte de ce spunea proful meu de religie din generală:
“Aşa-i româmul: dacă şi-a tăiat un deget, zice că e bine, că nu şi-a tăiat toată mâna. Când îşi taie toată mâna, zice că e bine că nu şi le-aa tăiat pe amândouă. Când şi le taie pe-amândouă, zice că-i bine că nu şi-a tăiat şi picioarele. Când îşi taie şi picioarele, zice că-i bine că n-o crăpat. Când îl găsesc mort, ceilalţi zic că-i bine că l-au găsit şi nu s-a-mpuţit.” (umor negru, specific românului)
În concluzie, habar n-am ce-am vrut să vă spun aici. Înţelegeţi ce vreţi.
