Maidanezii și aurul

Nu-mi plac subiectele de genul ăsta, și, din câte ați văzut, în general scriu pozitiv. Mi-am propus să nu-mi spun părerea nici cu maidanezii, nici cu Roșia Montană, dar chiar nu mă pot abține și voi spune câteva cuvinte.

De vreo 2 zile, aceste două probleme (câinii maidanezi și Roșia Montană) fac mare vâlvă peste tot. Dacă te uiți la televizor, vezi câini criminali și ești încurajat să susții proiectul RMGC (Roșia Montană Gold Corporation), prin care niște străini ne vor lua aurul, dar vom obține și noi 6% și multă, multă cianură.

Dar să luăm subiectele pe rând. Câinii au fost și sunt încă pe străzile orașelor din țara noastră. Deja ni se pare normal să-i vedem pretutindeni. Până la moartea unui copil nu a văzut nimeni cât pot fi de periculoși? La fel ca un copil, și un câine nu poate fi lăsat singur. Nu se poate hrăni singur, nu poate vorbi, și nu știe ce face, nu știe ce e bine și ce e rău. De vină sunt oamenii care abandonează cățeii și statul, care până acum nu s-a implicat serios în a lua măsuri. Nu știu cât costă sterilizările, dar nu cred că într-atât de mult, încât să nu se poată face. Sunt în țară organizații pentru protecția animalelor care au datorii pentru că au făcut sterilizări din banii proprii, iar primăria nu i-a ajutat deloc. Ce vină are animalul că e aruncat în stradă, pe unde circulă oameni?

Cât despre proiectul Roșia Montană, nu-mi vine să cred că există români care-l susțin. Presa a fost cumpărată aproape în întregime. Cum naiba să susții exploatarea aurului din țara ta, de către străini? Dar șocul cel mai mare a fost când am văzut și unele televiziuni care până acum susțineau sus și tare că nu pot fi cumpărate, că sunt mânjiți până-n gât. “Dacă de-acolo o să primesc și eu un lanț de aur, de ce să fiu împotrivă?” Păi, zic eu, nu te-ar strânge dup-aia lanțul ăla de gât, știind că ți-ai vândut țara? Și de ce să primești un lanț, când poți primi un lingou de aur, dacă țara ta ar exploata aurul, nu străinii? Poate pentru că tu deja ai primit două lingouri, ca să influențezi opinia publică.

Sunt mii de români în stradă, dar unele televiziuni se fac că nu-i văd, că nu există. Cât au încasat, oare?

Și închei cu celebrul citat: Țara noastră aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă!

Banii – ce înseamnă ei pentru tine?

Mă gândeam zilele astea la câtă putere are banul în zilele noastre. Practic, banul a devenit Dumnezeul multor oameni, care ar face orice pentru a-l obține.

În trecut, pe vremea când nu existau bani sau monede de aur, se făceau schimburi de produse, adică troc. Tu, cel care aveai porumb, îl dădeai în schimbul a ceea ce aveai nevoie: mătase, animale etc. Chiar și când eram eu mică, țin minte că în Banat veneau oameni din Maramureș la cules de porumb, iar taică-meu și mulți alții, îi plătea în porumb, pe care ei îl transportau cu marfarul.

Cred că pe vremurile alea, când nu exista “ochiul dracului” exista mai multă umanitate. Acum, parcă totul se învârte în jurul banilor. Dar partea cea mai urâtă e că tot prostul, care are în el viclenie, mârșăvie și tupeu, poate face câți bani dorește, fără să-l tragă nimeni la răspundere.

Ieri mă uitam la un film, în care tipul și-a pierdut portofelul, telefonul și actele. Și fiică-mea a rămas uimită că nimeni nu i-a dat nici măcar o pâine, atunci când i s-a făcut foame. Până atunci, ea mă tot întreba: “Mami, dar de ce lumea tot vrea să facă bani? Ce să facă cu atâția bani?” Acum a văzut: dacă n-ai bani, nu te bagă nimeni în seamă, și poți muri de foame la colțul străzii, indiferent de ce fel de om ești.

Cred că fiecare ne naștem cu o anumită atitudine față de bani. În funcție de astre, sau Dumnezeu știe… Sunt oameni pentru care banul nu are valoare, sunt oameni pentru care banul înseamnă totul, și sunt oameni care au nevoie da bani doar pentru a supraviețui. Sunt oameni care pun banii la ciorap, și oameni la care banii nu stau în buzunar sau portofel. Eu mă încadrez în cea de-a doua categorie. Pentru mine, banii sunt făcuți să-i cheltui. Și chiar cred că așa ne naștem, pentru că am prieteni din copilărie, care își adunau bani în pușculiță, și la fel fac și acum, numai că îi pun în cont. Eu n-am avut niciodată pușculiță.

Nu o dată am văzut cazuri în care oamenii și-au strâns “bani albi pentru zile negre”, și parcă au făcut ca zilele negre să și vină. Și-au adunat bani, în caz că se vor îmbolnăvi, și chiar s-au îmbolnăvit.

Sincer, îi admir pe cei care pot să-și adune bani pentru a-și cumpăra ceva. Mie mi se pare imposibil.

Eu n-aș putea niciodată să adun, să fac averi, oricâți bani aș avea. Aș găsi eu ce să fac cu ei. La urma urmei, nu ducem nimic cu noi, pe lumea cealaltă (dacă există). Iar copiii, nu trebuie să primească “de-a gata”, ci trebuie să învețe cât de greu se câștigă banii, că altfel, după ce cheltuie ce au agonisit, cu greu, părinții, ajung niște pierde-vară, că habar n-au pe ce lume trăiesc.

Pentru voi ce înseamnă banul? Că poate eu mă înșel…!?

De ce aştept ziua de 1 Decembrie

Pe lângă faptul că, recunosc, mă bucur că e zi liberă şi că putem petrece timp alături de familie, ziua de 1 Decembrie e o zi cu totul specială.

Aşa cum m-am născut cu credinţa în Dumnezeu, la fel m-am născut şi cu dragostea de ţară. E un sentiment pe care-l am în mine de când mă ştiu.

Dintotdeauna mi s-a părut că limba română e cea mai frumoasă limbă (cu toate că nu putem spune despre o limbă anume că e mai frumoasă decât alta). Mi se părea că e mai limpede decât toate, iar cuvintele rostite în limba română mi se păreau adevărate bijuterii.

Acel sentiment profund, de dragoste pentru ţară, mi-a rămas şi cred că-mi va rămâne până când pământul ei mă va primi să mă odihnesc în el.

Despre poporul român pot să zic doar că e un popor pe care Dumnezeu îl iubeşte. Nu ai cum să nu iubeşti asemenea oameni. Singurul nostru defect e că ne facem rău singuri, prin faptul că plecăm capul şi tăcem, în loc să ne unim şi să luăm atitudine. Am fost un popor nedreptăţit de soartă. Începând cu istoria, care ascunde adevăruri, şi continuând cu conducătorii care au fost la cârmă de-a lungul timpului.

Însă mai cred şi mai sper că adevărul şi dreptatea îşi vor face loc şi printre noi, şi sunt convinsă că, mai devreme sau mai târziu, nici un român nu va simţi ruşine când, aflat în ţară străină, va spune că e din România.

De 1 Decembrie, măcar atunci, vreau să fim uniţi… chiar dacă numai “în cuget şi-n simţiri”. Îmi doresc ca, măcar în acea zi, românii să simtă că sunt fraţi, iar mama lor e România. Şi, pentru mama lor, să-şi scoată mâinile din buzunarele goale şi să facă ceva. Orice. Pentru că mama lor e umilită şi batjocorită. Umblă în zdrenţe, chiar dacă stă pe o mină de aur, e bolnavă şi îmbătrânită fără de vreme.  O doare sufletul când îşi vede copiii plecaţi în ţări străine, la munci grele, pe doi lei, când aurul ei e exploatat de nişte şarlatani. Dar cred că, într-o bună zi, noi, copiii ei, nu vom mai îndura şi vom face dreptate… E ziua ei pe 1 Decembrie. Măcar atunci să-i facem bucuria

V-aş invita acum să urmăriţi un filmuleţ, referitor la ce am spus, şi anume că istoria ascunde adevăruri, şi că noi, ca popor, suntem nedreptăţiţi de asta. Se numeşte Dacii – Adevăruri tulburătoare ( e doar prima parte, dar uitaţi-vă şi la partea a doua, o găsiţi tot pe youtube).

P.S. : Pe mine chiar m-a tulburat. 🙂

 

Povestioară cu tâlc: Omul şi prietenul său, câinele

Văzând fotografia alăturată pe facebook, mi-am amintit de povestioara cu omul şi câinele, care mor deodată şi ajung în cer. Poate o ştiţi, poate nu. Oricum, merită citită sau recitită…

Cei doi mergeau pe un drum poleit cu aur, pe lângă un gard de marmură fină, până au dat de o poartă imensă, construită din pietre preţioase, ce străluceau sub razele soarelui.

Ajungând lângă poartă, au văzut un om sezând în pragul ei.

– Scuzaţi-mă, unde ne aflăm? întrebă stăpânul câinelui.

– În Rai, a răspuns portarul.

– Putem primi puţină apă?

– Desigur, a raspuns portarul, intră şi vei primi.

– Singur? Prietenul meu nu poate intra?

– Regret, nu permitem intrarea animalelor…

Omul a decis să renunte la apă, şi-a chemat câinele şi au plecat mai departe. Tot mergând, drumul poleit se termină şi intrară pe un drum pietruit şi prăfuit. Au ajuns la o poartă simplă de lemn, cu gard de nuiele. Un portar stătea rezemat de poartă şi citea dintr-o carte.

– Putem primi puţină apă? întrebă omul nostru

– Desigur, cu placere. Intraţi! a răspuns portarul.

Cei doi au trecut poarta şi au băut apă rece din fântâna apropiată, cât au poftit.

– Mulţumim, dar unde ne aflăm?

– În Rai, le-a raspuns portarul.

– Am mai întâlnit un portar şi el mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai… a spus omul nedumerit.

– Ah, te referi la strada aurită şi poarta cu perle? Nuuu, acolo e Iadul!

– Si nu vă pasă că acolo se folosesc de numele vostru?

– Nu, i-a raspuns portarul. Din contră. Ne bucurăm că ne selectează oamenii. Suntem bucurosi că ei îi pastrează pe toţi cei care sunt de acord să-şi părăsească prietenii şi să le pasă doar de ei!”

Putem învăţa multe din povestioara de mai sus, pe lângă faptul că a-ţi părăsi prietenul la nevoie e un lucru demn de dispreţ. Mai învăţăm şi că nu aspectul contează şi de multe ori te înşală. Şi în viaţa reală sunt mulţi oameni care au palate şi sunt îmbrăcaţi cu mii de euro, dar au un adevărat iad în suflet. Mai sunt şi oameni simpli, de la ţară chiar, care au un suflet de aur. Iar ceea ce contează cu adevărat e numai bogăţia din suflet. Restul sunt trecătoare. Vorba aia: “În curu’ gol venim pe lume şi tot aşa mergem de-aici.” Nu ducem nimic material cu noi.

Poţi fii credincios dacă te iei după astre şi zodii?

Aş vrea să încep acest articol cu o replică pentru cei care spun că astrologia se bate cap în cap cu religia sau cu ce spune Biblia şi care afirmă că dacă crezi în  Dumnezeu atunci nu poţi să te iei după ce spun astrele. Cum spuneam şi altă dată, în primul rând, Astronomia e o ştiinţă, nu e ceva în crezi sau nu. Apoi, în Biblie, când ni se spune despre naşterea Pruncului Isus  în iesle, ni se spune şi despre cei trei magi de la Răsărit, “cititori în stele”. Aceştia erau astrologi. Ei au aflat de naşterea lui Isus de la stele. Ştiau că s-a născut, deoarece pe cer a apărut o stea care vestea naşterea Lui.  Steaua respectivă chiar a existat, în anul 7, î.Hr., fiind un eveniment real, verificat.

Darurile pe care le aduc magii lui Isus sunt aur, smirnă şi tămâie, astfel, ei arătându-I soarta pe care deja o ştiau. Aurul  este simbolul împăraţilor, al regalităţii; tămâia este un simbol al divinităţii, al pioşeniei. Prin darul tămâiei, magii su recunoscut Dumnezeirea lui Isus, tămâia fiind folosită la slujbele închinate Domnului, în lăcaşele de cult. Despre smirnă se poate spune că este un simbol al sacrificiului, ei ştiind de sacrificiul pe care Isus îl va face pentru omenire. Smirna este o substanţă amară şi răşinoasă, obţinută de la nişte arbuşti exotici. Prin darul smirnei, magii vesteau, într-un fel, moartea pământească a Mântuitorului.

Acea vestită stea a fost numită “Steaua Betleemului”, fiind mesagera naşterii Domnului.