Ce vă propuneţi pentru 2012?

Se apropie Revelionul, momentul în care conştientizăm, pe lângă altele, că timpul trece şi nu se mai întoarce, oricât ne-am strădui.

De obicei, oamenii îşi fac anumite planuri pentru anul care vine. Poate că aşa ne este mai uşor să ne organizăm viaţa, cine ştie. Până acum, orice mi-am propus sau mi-am dorit să fac în anul ce urma, am făcut, cum am putut (nu întotdeauna am atins punctual maxim). De exemplu, anul trecut de Revelion, mi-am propus să termin masteratul. Era destul de dificil, cu doi copii, dar am reuşit.

Anul ăsta de Revelion îmi propun ca în 2012  să mă titularizez în învăţământ, să-mi cresc copiii cât se poate de bine şi să scriu zilnic pe blog, să vă împărtăşesc din experienţa mea de viaţă, în speranţa că vă va prinde bine cândva. Mai vreau să fiu o soţie de nota 10 (ca şi până acum :)) ) şi să fiu cât se poate de corectă cu cei din jurul meu. Nu mi-am propus să fiu bună, ca în alţi ani, pentru că cred că uneori e mai bine să fi doar corect.

Eu sper că, la anul, pe vremea asta să recitesc acest articol şi să fi făcut deja tot ce mi-am propus. Oricum, dacă doriţi, puteţi să scrieţi şi voi ce aveţi de gând să faceţi în 2012. Eu voi republica articolul peste un an. Chiar sunt curioasă. 🙂