Influenţa orientală şi occidentală asupra bucătăriei româneşti

Influenţa orientală (-sec. XII – anul 1821) şi influenţa occidentală (1821 – 1918) asupra bucătăriei româneşti are o importanţă deosebită.

 Din Ghidul gastronomic al României aflăm că, de-a lungul istoriei, prin întrepătrunderea culturilor, bucătăria românească a fost influenţată de bucătăria balcanică, de cea germană, sârbească, italiană, turcă, şi maghiară, dar nu numai.

Intrarea Orientului în bucătăria românească e foarte diversă: turcă, greacă, bizantină, arabă, armenească, creând obiceiuri alimentare noi la populaţia autohtonă. Acum intră în alimentaţie pilafurile, tocăniţa şi ciulamaua, musacaua, kebap – ul, dulciurile însiropate (baclavaua şi sarailiile). Apare un nou stil de viaţă la curţile domneşti: ziafetul, sau zaiafetul care presupune etalarea a câte 30 – 60 de feluri de mâncare, băuturi aromate, precum şi obiceiul de a bea cafea şi a fuma tutun şi narghilea.

Aceasta este epoca în care influenţele sudiste aduc în Principate roşia, vinetele, ardeiul, ceapa, bamele, gutuile, pepenele. Zacusca şi ghiveciul încep să se facă şi la noi.

Acum începe să se cultive şi porumbul, pe care turcii nu-l acceptau ca bir, şi “aşa am devenit aproape o mie de ani, popor de mămăligari. Tot astfel, pentru că turcii nu voiau decât carne de vită, românii au început să crească porci. De atunci avem pomana porcului, mâncare pe care Poarta nu ne-o zeciuia.”[1]

Tot în această perioadă a influenţei orientale, se naşte şi se consolidează calendarul gastronomic al zilelor de post, cu peste 200 de zile creştine în post la ţărani, şi multe zile de ziafet la domni şi boieri.

În perioada influenţei occidentale, ca semn al deschiderii spre modernitate, adică spre Vest, încep să apară şi primele cărţi de bucate în limba română. Astfel apare culegerea intitulată 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti, care-i avea ca autori pe Mihail Kogălniceanu şi pe costache Negruzzi, cei doi autori având reputaţia de introducători ai artei culinare în Moldova. Cu ajutorul lor, bucătăria românească începe să devină o artă. Ea include atât felurile de mâncare ale Evului Mediu autohton, practicate la curţile domneşti şi boiereşti, alături de invazia gastronomică franceză.

Sursa pozei



[1] Ghidul gastronomic al României, Ediţia a IV – a, completată şi revizuită   / 2006, 1500 de reţete, Editura House of Guides, Bucureşti, 2005, p. 8.

Alimentele din ziua de azi

Mă tot gândeam eu de ceva vreme încoace cât de importantă este mâncarea pentru noi, şi ce puţină importanţă îi acordăm, totuşi. Cred că ştiţi proverbul ăla: “Eşti ceea ce mănânci.” Păi chiar aşa şi e.

Pe mine mă îngrozeşte de-a dreptul gândul că copiii mei vor creşte, vor merge la şcoală şi vor mânca tot felul de porcării pline de E-uri aproape imposibil de evitat. Deocamdată, eu pot controla alimentaţia lor şi încerc, pe cât posibil să evit anumite alimente, cum ar fi, spre exemplu, carnea de pui din supermarketuri. Din câte am auzit şi am văzut şi în documentare, puiul, din ou ajunge pe raft în trei săptămâni. Voi vă daţi seama câţi hormoni bagă în ei? Şi în plus li se mai administrează şi tot felul de antibiotice, pentru că altfel, picioarele lor nu ar putea susţine greutatea corpului. Consumând carnea lor, devenim imuni la antibioticele respective. Cel puţin, mie mi s-a întâmplat recent să fac un tratament cu antibiotice şi să nu aibă nici un efect.

Asta, ca să nu vă mai spun că am rămas şocată când am auzit de la câteva prietene învăţătoare că fetiţelor de 8 ani le vine menstruaţia şi le cresc sânii. De ce? Din cauza alimentaţiei!

Aşa că, când vine vorba de pui, prefer să cumpăr un pui care a fost crescut la ţară, în condiţii naturale. Şi am noroc că, la noi în Baia Mare, în fiecare vineri şi sâmbătă vin pe Platou (băimărenii ştiu) nişte comercianţi care vând produse naturale. Şi preferăm să dăm chiar dublu pe un pui, dar să ştim că e ok. Şi să vedeţi voi diferenţă de gust… exact gustul puiului din copilărie.

Şi să nu mai vorbesc de mezelurile de la noi… că mai bine mânci slănină cu pită şi cu ceapă, decât să consumi salam cu 10% carne…

Sursa pozei

Alimentația, ieri și azi

Spuneam în articolul trecut că parcă totul devine superficial în ziua de azi, până și mâncarea.Iată un fragment scris în anul 1890, de Marcel Charlot: “Dacă ar fi să-i credem pe unii pesimiști, nu este departe ziua în care artei culinare îi va suna ceasul. Cum se poate concilia aceasta artă cu viata sub presiune, cu trepidația organismului, cu înnebunirea spiritului, cu dezechilibrarea întregii ființe, care caracterizează acest sfârsit de veac? Pentru a găti, e nevoie de timp; e nevoie de timp și pentru mâncat sau pentru digerat; dar noi nu mai dispunem nici de unul, nici de celalalt. Abia avem vreme sa ne susținem viața absorbind în grabă – și la ore neregulate – alimente a căror pregătire și confecționare ascund, uneori, taine îngrozitoare. Și iată încă un rău din cauza căruia va muri bucătăria: chimia o va ucide. Dăm gustul și numele de vin, de unt, de dulceață etc., unor produse chimice care exercită – câteodată lent, dar întotdeauna sigur – o acțiune distrugătoare asupra organelor; și dacă nu mai murim de indigestie, este pentru că murim otrăviți. Bucaătăria a devenit un laborator, iar prepararea alimentelor se numește falsificare.”
Dacă de pe atunci era așa, ce sa mai zicem de alimentația din zilele noastre???