Neavând nici chef, nici timp de a scrie ceva “din top”, astăzi voi posta un “referat” pe care l-am scris anul trecut, cu speranţa că poate vă ajută la ceva. Oricum, e destul de interesant… 🙂 Numele proprii sunt supse legilor de dezvoltare a limbii. Numelui propriu i se recunoaşte valoarea de monument de limbă care conservă şi atestă fapte lingvistice petrecute în diferite perioade ale dezvoltării unei limbi. Având la bază datele oferite de cercetarea istorică a numelor de persoană, se disting patru mari perioade ale dezvoltării sistemului românesc al acestora. Prima ar fi formarea unui sistem de denominaţie personală care a fost realizat prin romanizare şi creştinare. Cea de-a doua – contactul cu popoarele migratoare, care a dus la împrumutul unor nume de persoană. A urmat apoi fixarea […]