La bloc sau la casă? La ţară sau la oraş?

Ştiţi cum e vorba aia, că întotdeauna îţi doreşti ce nu ai… Ei bine, eu, crescând mai mult pe la ţară (doar vreun an am stat la bloc, în Timişoara), de mic copil doream să mă mut la bloc. Şi, după ce am terminat liceul, mi s-a îndeplinit dorinţa. Am stat 2 ani la bloc, în Arad, apoi m-am mutat în Baia Mare, tot la bloc. Toate bune şi frumoase până au apărut copiii şi au mai crescut.

Pe mine nu mă deranja nici că auzeam cum trag vecinii apa la WC, nici că auzeam săptămânal scandalurile Dirijorului. Nu mă deranjau nici vecinii care nu salutau, nu-i cunoşteam şi se mai şi uitau urât. Eu îmi vedeam de ale mele. Însă, după ce au mai crescut ăştia mici, deja a apărut dorinţa de a-i vedea zburdând pe-afară. Şi unde Dumnezeu să-i laşi liberi, aşa de micuţi? Că oriunde există pericolul ba de a fugi în faţa maşinilor, ba de a da vreun cretin cu bicicleta peste ei, ba de a-i pierde. În plus, şi eu, de multe ori simt că n-am aer şi că stăm ca şobolanii, închişi mereu.

Pe lângă asta, după ce am avut şi eu maşină, a început marea problemă a parcărilor de la bloc. Sunt zeci de maşini şi doar câteva locuri de parcare. Cine şi-a luat primul maşină, are locul lui, pe care îl mai şi îngrădeşte cu lanţuri şi lacăte, de parcă l-a moştenit de la mă-sa. Moşii pensionari, unii cu câte două maşini, îşi pun lomurile şi toate rahaturile în garaje, şi mai ocupă şi alte locuri de parcare, care, cică, sunt ale lor. Iar dacă parchezi o zi acolo, că era locul liber, îţi face pană la roată.

Noi avem un teren, la 10 km de oraş, unde vrem să ne facem casă. Până acum, eu eram total împotrivă. Ce? Să mă mut la ţară şi să fac naveta? Iar??? Dar acum, după ce m-am mai deşteptat şi eu, îmi dau seama că, dacă ai maşină, ajungi în centrul oraşului cam în acelaşi timp, ori din locul unde stăm acum, ori de la terenul unde vrem să ne facem casa.

De ce să crească copiii mei ca nişte plante de seră, când pot să le ofer copilăria pe care am avut-o eu? Să aibă un loc de joacă unde pot să se desfăşoare, să-şi cunoască vecinii (pentru că la ţară încă mai există oameni, nu s-au transformat în roboţi) şi de ce să nu crească într-un mediu mai sănătos? Pentru că, pentru cei ce nu ştiu, aerul din Baia Mare e foarte poluat. De ce să vadă animale domestice doar în poze? De ce să nu alerge desculţi prin iarbă? Şi ar mai fi multe, multe…

Zilele trecute am trecut printr-un sat din Maramureş. Şi când am văzut câtă bucurie era în ochii copiilor care erau pe uliţă şi se dădeau cu lencherul (un fel de sanie cu volan), m-am gândit că şi ai mei ar putea avea o copilărie ca şi ei, în loc să stea închişi în apartamente.

Astrologia

Am hotărât ca ziua de miercuri să o dedic astrologiei, deoarece oamenii cunosc puţine lucruri din acest domeniu; cunosc doar ce zodie sunt şi cum este influenţată de data naşterii. Aşa că am mers la bibliotecă şi am luat câteva cărţi, pentru a vă putea oferi mai multe informaţii.

În cartea “Horoscopul noului mileniu”, Geraldine Rose şi Cassandra Wilcox ne spun că astrologia nu este o religie, aşadar nu se pune problema “credinţei” în astrologie. Astroşogia este un mănunchi de cunoştinţe care, acum câteva mii de ani, în leagănul de civilizaţie al Mesopotamiei, a devenit o ştiinţă sofisticată.

Celor mai înverşunaţi critici ai astrologiei le-ar prinde bine să citească o listă cu oameni celebri care fie au practicat, fie au cercetat astrologia şi au ajuns la concluzia că aceasta e credibilă. Pitagora, Platon, Dante, Galileo, Shakespeare, Isaac Newton, Theodore Roosevelt sunt doar câţiva oameni importanţi care au ajuns la această concluzie.

Unii susţin că astrologia se bate cap în cap cu credinţa în Dumnezeu. Nu e deloc aşa! Nu are absolut nici o legătură. Un om care crede în Dumnezeu poate foarte bine să cunoască astrologia şi să o ia în serios.

Semnul dumneavoastră zodiacal este semnul zodiacului pe care l-a ocupat Soarele la data naşterii. Zodiacul este un cer imaginar, trasat anual pe Pământ, în călătoria lui în jurul Soarelui. Prin împărţirea celor patru anotimpuri ale anului nostru solar în alte trei subdiviziuni egale, avem douăsprezece semne zodiacale, care încep cu echinocţiul de primăvară, din data de 21 martie.

Cele douăsprezece semne zodiacale reprezintă cele douăsprezece tipuri eterne de personalitate. Însă trebuie ştiut de la bun început că semnul zodiacal nu este un stereotip, ci unarhetip. Motivul pentru care un semn zodiacal nu are exclusivitate asupra unui tip de personalitate este că cele 12 semne zodiacale depind strâns unul de celălalt şi se influenţează reciproc. Nu există semn zodiacal bun sau rău. . Fiecare are o latură pozitivă şi una negativă.

Există 4 elemente: foc, pământ, aer şi apă. Cele trei semne de foc sunt: Berbecul, Leul şi Săgetătorul. Oamenii născuţi sub semne de foc sunt dinamici şi entuziaşti înnăscuţi. Sunt motivaţi şi, la fel ca şi focul, se aprind repede. Reacţiile lor sunt rapide şi uneori furioase.

Semnele de pământ – Taurul, Fecioara şi Capricornul – se caracterizează prin prudenţă, realism şi precauţie. Întotdeauna încearcă să se ridice prin forţele proprii. Toate cele trei semne de aer – Gemeni, Balanţă şi Vărsător- reacţionează la orice situaţie în mod raţional. Aerul este lumea ideilor, a gândurilor şi a intelectului. Ei sunt nişte interlocutori pregătiţi, sunt reci şi analitici şi nu au încredere în reacţiile emoţionante şi rapide.

Semnele de apă – Racul, Scorpionul şi Peştii – sunt semnele care guvernează emoţiile. Sunt sentimentali şi sensibili. Reacţionează instinctiv şi au încredere în propria intuiţie, care este foarte puternică. Uneori iau cele mai bune decizii doar pentru că aşa li se pare lor că e bine.

 Sursa foto