Hai să ne jucăm!

Cu toții ne dorim din când să redevenim copii. Să uităm de grijile cotidiene, să ne bucurăm de joaca în aer liber, să ne facem prieteni pe care mai apoi să îi avem alături toată viața și să ne încărcăm cu energie pozitivă pentru ca o vreme să putem trece mai ușor peste necazuri și probleme.

Eu cred că joaca este cea care ne-a făcut fericiți atunci când eram copii și că am uitat-o odată cu maturizarea. Cu toții ne-am concentrat energia și atenția către sexul opus, fie el masculin sau feminin și treptat ne-am trezit din ce în ce mai nefericiți. Am uitat să ne jucăm, ne-am amintit câte ceva din ea atunci când copiii noștri o făceau dar eram prea rigizi să acceptăm că ne face fericiți. Să mă contrazică cineva și eu n-am să mă supăr deloc. Adulții se distrează în cluburi mai întâi, după aceea la nunți, apoi în cârciumi și restaurante iar mai apoi la botezuri,  priveghiuri și înmormântări. De- abia când realizează ce-i mai important în viață, atunci când stau cu stângul în groapă se apucă de joacă, cică dau în mintea copiilor, nu?

Anul acesta niște prieteni l-au sunat pe soțul meu și l-au invitat la un joc de țurcă. Nu știam ce este dar am mers cu el și ne-am jucat. A fost extraordinar. De atunci când e vreme bună, ne facem timp, ne întâlnim și jucăm o țurcă. Redevenim pentru câteva ore copii și suntem mai încărcați și fericiți o săptămână.

Iubesc joaca și sper să am parte de ea toată viața!

Băimăreni, hadeţi la ţurcă!

Ieri am fost la un meci de ţurcă, în Baia Mare, pe terenul de Atletism. După ce s-a aflat, am aflat şi noi că ar mai fi existat doritori care ar fi vrut să participe sau să fie spectatori. Pentru cine nu ştie ce e ţurca, aveţi detalii aici şi aici.

Noi ne-am simţit minunat şi jur că nu am simţit deloc frigul de afară. Din contră, a fost foarte bine că am ieşit la aer şi am făcut şi puţină mişcare. Şi, în plus, când joc ţurcă, mi se întâmplă ceva de care numai în copilărie aveam parte: nu simt deloc cum trece timpul, şi uit de tot şi  de toate. E foarte ciudat…

Băimărenii care doresc să ni se alăture, să descopere sau să îşi aducă aminte de un joc ce leagă prietenii, pot să ne lase adresa de e-mail pe mamebune@yahoo.com, iar noi le vom comunica de fiecare dată când mergem să jucăm ţurcă pe teren.

Să aveţi o zi bună! 🙂

Ţurca, un sport pe care-l pot practica şi fetele

Spuneam într-un  alt articol că ţurca e un sport pentru toate vârstele şi pe care-l poţi practica, indiferent de sex. Datorită faptului că în joc nu există contact direct (corp la corp) cu adversarul, pot exista şi echipe mixte (fete cu băieţi) şi chiar şi echipe de fete, care pot juca cu echipe de băieţi.

Aşa că noi (Cristina şi Iasmina) ne-am hotărât să ne facem echipă. Avem nevoie de încă 3 fete din Baia Mare să ne facem o echipă de fete. Prin asta vrem să susţinem şi să promovăm un sport şi un joc al copilăriei care te deconectează de tot stresul şi te face să uiţi de tot ce e rău şi negativ.

Doritoarele sunt rugate să lase un comentariu, iar noi le vom contacta prin e-mail.

Ţurca – un sport care-ţi intră în sânge şi te face dependent

Ieri am avut parte de o zi minunată, în compania unor oameni pe care mă bucur că i-am cunoscut.

Vă spuneam mai demult despre jocul de ţurcă. Ei bine, ieri am avut ocazia să văd şi eu un meci de ţurcă, chiar finala Campionatului Sighetean de Ţurcă 2011 şi am stat cu sufletul la gură tot meciul. Nu am simţit nici măcar ploaia, eu, care fug de rup pământul de ploaie şi umezeală.

Cum vă mai spuneam, eu habar n-am avut de sportul ăsta, până anul trecut. E mai greu până-l înţelegi, dar, după ce ai jucat odată, îţi intră în sânge şi te face dependent. 🙂

Mă mir că până acum câţiva ani nu s-a băgat nimeni să-l promoveze, pentru că e un sport cu care, noi, românii putem ajunge departe şi cu care ar trebui să ne mândrim, pentru că se zice că era sportul preferat al strămoşilor noştri, dacii, precum şi al lui Pintea cu haiducii lui.

Am fost puţin dezamăgită când am văzut că are doar câţiva susţinători, şi că atât de puţini ştiu despre ţurcă. Pentru că e un joc pe care-l poate juca oricine, indiferent de vârstă,  sex sau kilograme.

Dar haideţi să vă descriu eu cum văd ţurca: e ca un copil căruia i-au murit părinţii şi a ajuns în stradă. Murdar, tremurând de frig şi lihnit de foame. Aşa l-au găsit băieţii din sighet. Ei l-au spălat, i-au dat să mănânce şi i-au făcut haine noi. Însă nu-l pot creşte singuri. Au nevoie de ajutorul nostru. Copilul ăsta e un geniu! E păcat să se piardă, pentru că poate ajunge mare. Poate să ajungă cineva. Iar noi ne putem mândri apoi că am contribuit la creşterea lui.

Ieri am întâlnit o adevărată familie la Sighet. După meci am cunoscut jucătorii celor două echipe care au jucat: Juniorii (preferaţii mei: LuLu (C), Lor!, Rolf, Liviu, Emil ) şi Galacticii (cei care au câştigat meciul). L-am cunoscut şi pe tăticul lor – Gicu (un om deosebit), care, alături de Adrian Bârlea, preşedintele Asociaţiei Sportive Clubul Român de Ţurcă luptă pentru promovarea acestui sport.

Eu zic că merită să încercaţi să-l jucaţi. Într-o zi, când v-aţi săturat de stat în casă la tv sau pe net, chemaţi-vă prietenii şi ieşiţi la iarbă verde. Noi aşa am făcut într-o duminică. Am luat regulamentul de pe site-ul lor, şi cu hârtiile în mână, am început să jucăm. Prima oară a fost mai greu, dar, după ce am înţeles, abia ne-am mai putut opri din joc.

 Regulamentul și multe altele le găsiți aici: http://tzurca.wordpress.com/

Jocul de ţurcă

Vă spuneam că, la întâlnirea cu foştii colegi de clasă a soţului meu, a doua zi a avut loc o ieşire la iarbă verde. Şi ştiţi ce au făcut toată ziua? Au jucat ţurcă, un joc pe care îl jucau când erau copii, şi, cu ajutorul căruia au devenit din nou copii, pentru o zi.

Mai nou, în Sighet se promovează acest joc, care, după mine, e foarte tare… În Banat, de unde sunt eu, nu se juca. Cel puţin eu nu am auzit de el.

Regulamentul jocului îl găsiţi aici.

Oricum, m-am băgat şi eu atunci în joc şi mi-a plăcut foarte mult, mai ales că îl pot juca şi cei care sunt mai puţin în formă, sau sedentarii, ca şi mine. Chiar te face să uiţi de toate şi te trimite în lumea copilăriei…

Nu ştiu dacă datorită jocului sau datorită foştilor colegi ai soţului, care sunt nişte oameni minunaţi, eu m-am simţit de parcă şi eu am fost de-a lor, iar ţurca mi-a rămas în suflet.

Am înţeles că băieţii din Sighet vor să facă din ţurcă un sport naţional. Există chiar şi un campionat de ţurcă, care este în desfăşurare.

Eu le urez baftă, şi sper să reuşească să urnească cât de mulţi tineri din faţa calculatoarelor şi să-i aducă pe teren.