De curând am aflat şi eu la ce se mai folosesc ouăle, în afară de gătit. Zilele trecute am primit un mail de la o prietenă. Era genul de e-mailuri care circulă şi se tot dau mai departe. Mail-ul spunea aşa:
“Dacă conduceţi noaptea şi vi se aruncă ouă crude pe parbriz, în nici un caz să nu aţtionaţi ştergătoarele şi să nu stropiţi parbrizul cu lichid de parbriz.
Ouăle amestecate cu apă vor crea un strat opac pe parbriz şi nu veti mai vedea nimic, chiar şi folosind ştergătoarele. Atunci veti fi obligat să vă opriţi şi cu mare probabilitate veţi fi victima unei tâlhării.
Lăsati ouăle să curgă pe parbriz, fără să încercaţi să-l curaţaţi cu ştergătoarele şi lichid de parbriz. Continuaţi sa mergeti cu maşina cât mai departe posibil de locul incidentului.
Opriţi-vă numai atunci când aţi ajuns într-un loc sigur.
Aruncarea cu ouă in parbrizul maşinilor care circulă noaptea este ultima găselnita folosită de tilhari.”
Sincer, după ce l-am citit, mi-a venit să râd. Dar, la câte auzi că se întâmplă, te poţi aştepta la orice de la cei care au mintea odihnită, buzunarele goale şi lene cât încape.
Mai auzisem într-o vreme că sunt unii care umblă prin parcările de tiruri de pe autostrăzi. Cică untirist a tras pe dreapte, să doarmă, iar când s-a trezit simţea că îl doare ceva. Când s-a uitat mai bine, avea o tăietură şi-o cusătură imensă, iar când a mers la medic, i s-a spus că-i lipseşte un rinichi. Cât e de adevărat – nu ştiu.
Spunea cineva că nu mai e mult până, la noi în ţară, dacă se continuă tot aşa, ţi se va da în cap la colţul străzii, în miezul zilei, pentru o pâine. Să sperăm că nu se va ajunge chiar acolo…
“Păi, noi avem taxiuri!”, o să-mi spuneţi. Ei bine, după mine, ce avem noi acum sunt, din păcate, nişte maşini jegoase cu şoferi nesimţiţi, care costă foarte scump.
Normal că mai sunt şi mici excepţii, am cunoscut şi taximetrişti politicoşi, în a căror maşină mirosea frumos, dar atât de puţini, încât pot să-i număr pe degete.
Haideţi să vă spun eu cum ar trebui să fie o companie de taxi de care aş putea fi mulţumită. Nu cer prea mult, credeţi-mă:
maşina să fie curată pe interior
şoferul să fie spălat şi să nu miroase a transpiraţie
să fie politicos şi să vorbească frumos
să aibă aer condiţionat
să aibă centuri de siguranţă şi, eventual, dacă e nevoie, scaun de copil
să nu te plimbe tot oraşul, dacă tu nu eşti de acolo, când tu trebuia să mergi doar 3 km
Ar mai fi şi altele, dar, deocamdată, atât ar fi de-ajuns.
Eu circulam destul de des cu taxiul, până am dat de unul care l-a făcut pe soţul meu să ia o maşină şi să mi-o dea în primire. V-am povestit aici despre asta. De atunci, mai mergem cu texiul doar în anumite situaţii, cum a fost când am mers în Bucureşti cu trenul. Aici mi s-a dovedit că, dacă eu credeam că mai rău nu se poate, m-am înşelat.
Ieşisem de la un concert la care au fost mii de persoane şi, la ora 12 noaptea, fiind la vreo 6 km de hotel, am hotărât să luăm, bineînţeles, un taxi. În staţie stătea un taximetrist care părea că te invită să mergi cu el. L-am întrebat dacă e liber.
– Da. Până unde mergeţi?
Îi spunem numele hotelului şi strada.
– A, numai până acolo? Nu vă duc!
Puţin şocaţi, aşteptăm să mai vină şi alte taxiuri în staţie. Între timp, vine un grup de tineri la şoferul de mai sus şi se întâmplă aceeaşi chestie.
– Pentru 50 de lei vă duc. Le spune flegmatic domnul taximetrist. (cursa respectivă costa cam 11 lei).
Soţul meu se enervează şi sună la compania de care aparţinea respectivul, să le spună cu ce se ocupă şi cum refuză clienţii. Dar… vorbeşte dacă ai cu cine – nu răspundea nimeni.
Am luat-o pe jos înspre destinaţie, iar de pe drum am sunat la vreo 4 companii de taxi – la nici una nu a răspuns nimeni. Probabil toate erau ocupate. Mai mergem ce mergem şi vedem un taxi gol oprit. SOţul merge şi îl întreabă dacă e liber. Acelaşi răspuns: “Da. Până unde mergeţi?” Al meu îi spune destinaţia, iar taximetristul, batjocoritor:
– Până acolo nu vă duc.
– Îţi dau 20 de lei. zice soţul. (repet, cursa ar fi costat cam 11 lei).
– Nu vă duc pentru atât!
– 30!
– Bine, urcaţi!
Am urcat, ce să facem, că după o zi de stat în picioare, în soare, la concert, numai de o oră jumate de mers pe jos n-aveam nevoie.
– Vai, se plânge taximetristul! Ce zi proastă am avut azi! Pe lângă că mi s-a stricat GPS – ul azi – dimineaţă, mi s-a mai ars şi lampa acu ceva vreme.
Mi-am muşcat limba, că-mi venea să-l întreb de ce se miră? Nu ştie că fiecare primeşte exact ce merită, iar Dumnezeu nu bate cu bâta, vorba aia.
Cât de nesimţit să fii şi ce tupeu jegos poţi avea să profiţi de oameni în anumite situaţii, doar ca să-ţi pice ţie bani nemunciţi? Credeţi că un om care face rahaturi de-astea are parte de lucruri bune în viaţă? Poate dacă respectivii taximetrişti nu stăteau jumătate de oră să le pice vreun fraier, şi ar fi luat în timpul ăla vreo 3, 4 comenzi, ar fi făcut mai mulţi bani şi ar fi putut să se şi bucure de ei.
Să nu mai vorbesc de jegul de 3 degete din taxiurile îmbâcsite şi de mirosul de transpiraţie care-ţi strâmbă nasul. Iar între timp, trebuie să-ţi spui şi rugăciunile, că nu se ştie dacă ajungi teafăr la destinaţie, la cât de buni şoferi sunt unii.
Dar asta e. Până când pretenţiile românilor nu cresc, atunci când scot banul din buzunar, nici condiţiile nu vor fi mai bune.
Azi mi s-a întâmplat ceva şi simt nevoia să vă spun şi vouă, pentru că aşa mi se pare corect. Am mai zis şi în alte articole că, companiile de taxi de la noi sunt total pe dinafară, nu ştiu să îşi aleagă personal ok, nu au maşini ok, dar au tarife mari.
Astăzi a trebuit să o duc pe fiică-mea la vaccinul de 4 ani. Din cauză că soţul meu era la servici, iar eu nu am maşină, am hotărât să chem un taxi, cabinetul doctorului fiind departe. Ca de obicei, am sunat la Usi, compania care mi s-a părut cea mai serioasă din Baia Mare. Întotdeauna când merg cu copilul, atunci când fac comanda cer ca maşina să aibă neapărat centuri de siguranţă în spate. Aşa am făcut şi acum, dar, surpriză, şoferul abia când a ajuns a văzut că avea centuri, dar nu avea şi închizătorul, adică partea în care se fixează centura.
Mă uit la şofer şi-i spun că nu-i nimic, să cheme altă maşină.
– Da pune-o doamnă în scaun şi trage-i centura pe după ea! îmi zice iritat şoferul.
– Cum să fac asta, dacă centura nu se închide? Eu nu îmi duc copilul fără centură, iar când am făcut comanda, am zis clar că vreau maşină cu centuri în spate.
– Dar are centuri! Protestează şoferul. Eu când am auzit prin staţie că trebuie cu centuri, m-am uitat în spate şi avea. Nu m-am mai uitat dacă are şi închizător.
– Păi când am cerut cu centuri, m-am referit la centuri funcţionale şi normale. Aşa că vă rog să-mi trimiteţi altă maşină.
– Tu-ţi baţi joc de mine? Zice şoferul. Ce, eşti ţărancă de vrei să-ţi duci copilul cu centură de siguranţă?
Uimită şi de-a dreptul şocată de vorbele lui, i-am repetat că nu eu l-am chemat şi că s-a spus prin staţie de centură.
– Apoi f–ă -te Dumnezeu! Eu stau de-o oră în staţie şi când vin la comandă, tu faci figuri? A strigat taximetristul în gura mare. Eşti o ţărancă proastă! Şi nu-ţi chem nici o maşină!
Şi s-a urcat în taxi şi-a plecat. Fiică-mea a început să plângă, pentru că s-a speriat, iar mie nu-mi venea să cred. Am sunat la dispecerat, i-am spus ce mi s-a întâmplat, acesta fiind motivul pentru care eu nu o să mă mai urc niciodată în vreo maşină de la Usi Taxi, şi i-am mai spus şi că voi depune plângere la poliţie. Am cerut să-mi spună ce indicativ are (98) şi cum se numeşte “domnul” (Bone Otto).
După un minut m-a sunat şoferul:
– Tu, vezi că dacă încerci să-mi faci ceva rău, o să regreţi că te-ai mutat în Baia Mare.
– Vom vedea noi cine şi ce o să regrete. I-am spus.
Apoi a dat-o la întors, văzând că nu-i merge. A început să-şi ceară scuze, să-mi spună că şi el are copii, că atâta-i mai lipsea. Apoi a zis că el se lasă de taximetrie, că nu-i de el etc.
Noah, ce ziceţi de asta? Ce ziceţi de bunul-simţ a unor astfel de “oameni”? Eu, sincer, nici nu ştiu de ce m-am şocat. Parcă am uitat că trăiesc în România, unde nu te respectă nimeni, nici măcar dacă îi eşti client şi îl plăteşti.
Aşa că, pentru a evita să mai fiu jignită şi altădată (de un taximetrist), am hotărât să nu mai merg cu taxiul, iar soţul meu a hotărât să-mi ia maşină, pentru că până acum ziceam că la ce-mi trebuie mie un stres în plus, când pot oricând să merg cu taxiul. Ei bine, iată de ce.
Mie îmi pare rău că am ajuns la concluzia asta şi aş vrea din suflet să se pună la punct şi la noi sistemul de taximetrie. În alte ţări, taximetristul poartă uniformă, coboară şi închide şi deschide uşa clientului şi e cât se poate de amabili. În alte ţări civilizate, pentru a fi taximetrist, trebuie să faci cursuri şi să dai examene. La noi totul e superficial. De ce? Poate pentru că noi suntem superficiali şi nu avem pretenţii atunci când dăm un ban pe care l-am muncit.
Ştiu că sunt şi taximetrişti ok şi am cunoscut o grămadă, dar uite că apare câte unul din ăsta care îi trage pe toţi la fund.
Vă spun sincer că mie una mi-e groază de condus. Am permis de vreo 5 ani, dar şi acum am emoţii când mă urc la volan. Aş sta liniştită doar dacă aş fii singură pe drum. Dar şi atunci aş găsi eu un pom sau ceva în care să dau când parchez cu spatele.
Exagerez, bine-nţeles, dar… oricum, cred că nu avem condusul în gene, noi femeile. Nu zic că nu sunt şi excepţii. Ştiu femei care conduc mai bine decât 90% dintre bărbaţi, şi cunosc şi bărbaţi catastrofă la condus. Dar de regulă, eu mă feresc de femei în trafic. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să aibă permis. Tot ce trebuie este ca bărbaţii să ne înţeleagă, să nu ne critice şi să ne ajute.
Eu pot să zic că am fost norocoasă. Când am început să conduc (la servici) aveam o colegă care mă însoţea. Foarte curajoasă fata, dacă a îndrăznit să urce în dreapta unei blonde la volan. Şi începătoare. Eram obişnuite să ne claxoneze majoritatea participanţilor la trafic. Iar când parcam, mai ales cu spatele, deja devenise obişnuinţă şi lovitul celorlalte maşini.
Dar numai aşa înveţi, ce să zic? Ni se părea ciudat apoi că nu ne mai claxona nimeni, ba mai claxonam eu pe câte unul. Ce mă scotea din sărite erau pietonii care numai pe trecere nu traversau.
Şi ce mi-a plăcut a fost că toţi bărbaţii cărora le-am lovit maşina au fost foarte înţelegători şi m-au iertat. Se scandalizau puţin până ieşeam din maşină, dar dup-aia le trecea brusc şi ziceau : “Nu-i nimic, domnişoară, aşa e la început, se mai fac şi greşeli. Vă înţeleg… şi femeie, şi blondă…” Bine că nu am prins pe niciunul cu nevasta lângă el, că ştiţi cum sar femeile cu gura în situaţii de-astea… 🙂
Acum pot să zic că şofez cât de cât ok, dar cum conduc foarte rar, numai când mergem undeva şi soţul meu bea, încă nu îndrăznesc să merg singură cu copiii. Şi, sincer, încă nici nu am chef de nervi în trafic, de parcat sau alte stresuri pe care le implică condusul. Am zis că, până nu-i musai, nici nu mă reapuc serios de şofat.
În rest, ce să mai zic?: “Bărbaţi, fiţi înţelegători cu noi când suntem cu covrigu-n mână!”
Ştiţi care e culmea dezastrului la volan? O poliţistă blondă din Caracal. 🙂
Am tot vrut să abordez subiectul ăsta, şi uite că i-a venit vremea. Eu nu am maşină, şi de obicei sunt doar şofer de nevoie. Cunosc toate drumurile de întoarcere, când soţul meu vrea să se simtă bine şi ia ceva la bord. Şi, prin oraş, când sunt în criză de timp (mai tot timpul) şi trebuie să ajung undeva, sun la o companie de taxi.
De obicei eu sunt fidelă în orice situaţie. Numai dacă sunt foarte dezamăgită de cineva sau ceva plec sau schimb. Şi vreau să vă spun că am cam schimbat toate companiile de taxi la care sunam. Aş schimba-o şi pe ultima, la care sun acum, dar n-am cu cine. Deci vă daţi seama prin câte dezamăgiri am trecut.
Nu ştiu ce anume i se cere în alte ţări unui şofer când merge să se angajeze ca taximetrist, dar la noi cred că nu i se cere nimic. Nici măcar ani de experienţă (mai văd şi câte un puşti de 19 ani). De multe ori, când merg cu câte unul mă întreb dacă are permis, că nu respectă o grămadă de reguli de circulaţie. Dar măcar dacă li s-ar cere să se spele. Că ţi se strâmbă nasul când urci în câte o maşină care duhneşte a transpiraţie.
Am nimerit odată un moş cretin care, din cine ştie ce motive, era nervos. Pe lângă că înjura în trafic şi conducea aiurea, când l-am plătit, i-am dat şi vreo 3 fise de 50 de bani. Ăsta i-a luat şi a dat cu ei, zicând: “Ce naiba să fac eu cu ăştia?” Normal că i-am zis câteva, printre care să stea acasă dacă nu e în stare să mai facă faţă, şi când m-am dat jos am sunat şi i-am spus dispecerei cum s-a comportat angajatul lor cu clienţii. Mi-a zis că, altădată când sun la ei să cer cu oricare, în afară de numărul x şi şi-a cerut scuze. Dar de sunat, eu n-am mai sunat la ei. Dacă nu ştiu să-şi selecteze angajaţii, eu ce să le fac?
Mai merg câteodată cu fiică-mea în oraş şi, când urc în spate, constat că nu are centură de siguranţă. Păi taxiurile ar trebui chiar să aibă şi scăunel pentru copii. Şi se mai miră când îl întreb de ce nu are centură. Pun ceva huse pe scaunele din spate, care acoperă şi centura, şichestia în care se introduce.
Oricum, noi suntem de vină. Cum e cererea, aşa e şi oferta. De multe ori, câte o staţie e plină de taxiuri. Şi oamenii, în loc să intre în taxiurile OK, care au condiţii, climă etc, ei intră în cele mai jegoase şi mai jafuri, şi plătesc la fel. Păi atunci? Cine e de vină?
Acum mă gândesc că, de-acum înainte, şi când o să sun, o să cer o maşină OK, cu centuri de siguranţă şi climă. Poate dacă am face toţi aşa, încet ar dispărea şi taxiurile nashpa, şi taximetriştiicare nu sunt taximetrişti.
Ieri a trebuit să merg de la Oradea la Baia Mare cu un minibus. Acum vreo 5 ani, mergeam destul de des cu autobusul sau trenul, dar de câţiva ani, aşa s-a întâmplat că nu am mai mers deloc. Chiar îmi era dor…însă după vreo 5 minute, mi-a trecut de tot. 🙂 Să vă spun de ce.
Ca să ai un loc pe scaun, trebuie să fii la minibus cam cu o oră înainte. Am mers, mi-am luat biletul şi mi-am ocupat locul. Între timp, vine o ţigancă cu fiu-so de vreo 11 ani.
– Dom şofer, ne ţâpi şî pă noi la Satu Mare?
-Da sigur. 40 de lei.
-Ţâne 20, domnu, că pă copil îl ţân io în braţă.
-Doamnă dragă, copilul e mai mare decât tine. Mai sunt doar 2 locuri din 19. Ori iei 2 bilete, ori nu te duc.
-Ptiu da rău mai eşti, mo! Da nu-ţ ajunge 20 de lei?
Şi discuţia a mai continuat vreo 5 minute în stilul ăsta, până şoferul s-a enervat la culme şi i-a zis că oricum nu-i mai duce.
Între timp au venit doi oameni şi au luat ei cele două bilete. Atunci, ţiganca a venit cu o bancnotă de 50 de lei, zicând că vrea să ia biletele.
– Acum e prea târziu, zice şoferul Locurile s-au ocupat.
– Te rog, domnu, nu ne lăsa aici! Haoleo! Ce ne facem? Îţ dau 40 de lei, dă-te dracu numa du-ne şî pă noi!
– Fugi de-aici, că nu te mai iau!
-Ptiu, fi-ţ-ar rasa de râs! Mă duci tu până la urmă.
Şi ţiganca tot stătea lângă şofer. Mai erau 15 minute până la plecare. În bus, toate locurile erau ocupate.
Vine o domnişoară frumoasă, alergând:
-Vai, domnule! Sper că mai sunt locuri. Eu merg numai până la Satu Mare. Stau şi în picioare dacă trebuie… Nici nu-mi trebuie bilet. Şi îi aruncă o privireeee…
– Ce să mă fac eu cu tine, domnişoară… Sper să nu iau amendă din cauza ta. 20 de lei.
-Vai, mulţumesc! zice fata şi intră în bus.
– DESCRIMINAREEEEE! strigă ţiganca. Chem miliţia. Da nu ţî ruşâne? Lasă că te blastăm io şî pă tine şî pă famelia ta dacă nu ne iei.
– Pleacă de-aici, că nu te duc, ce, vrei să te duc pe gratis?
Atunci ţiganca l-a luat pe copil şi au intrat în bus.
-Dă-te jos, nesimţito! I-a zis şoferul
– Hai, domnu, fie-ţ milă de noi. Ţâne banii şi ia-ne, că-ţ dau beletu-napoi când cobor, să dai la altu, să faci şi mata un ban, să mânce şi gura ta!
Atunci şoferul a luat banii şi i-a lăsat să stea în picioare. Nu vă puteţi închipui ce miros a intrat odată cu ei…
Au mai venit încă vreo trei pasageri care stăteau în picioare, apoi am plecat.
Căldură de numa, în înghesuiala aia, iar de miros nu mai zic nimic…
Între timp am aţipit, fiind foarte obosită, dar cu mâna pe geantă, bineînţeles, că ţiganca era pe zonă, şi-i umblau ochii de numa-numa.
La un moment dat, se opreşte minibusul şi lumea se agită.
– L-a oprit poliţia, zice unul. Îi dă amendă pentru că transportă persoane care stau în picioare. A fost recent ceva accident şi au murit oameni din cauză că erau persoane care stăteau în picioare. Dacă nu erau, cică nu murea nimeni.
Urcă apoi şoferul nervos:
– 2000 de lei. Eşti mulţumită? Îmi plăteşti tu amenda? Îi spune femeii de etnie rromă. De-acum înainte nu mai iau pe nimeni în picioare. Nici dacă vine mama din mormânt!
Nu pot să vă explic cât de agresiv a condus dup-aia. Trecea pe roşu la fiecare semafor, că erau plin de semafoare, drumul fiind în lucru. Într-un loc era un om pe post de semafor şi i-a arătat roşu şoferului nostru, care a strigat:
– Ia mai dute-n p… mea! Pentru 3 maşini care aşteaptă dincolo mă ţii tu pe mine, eu, care transport persoane?
Şi a trecut din nou pe roşu. Cei din partea cealaltă au trebuit să dea cu spatele, că deja se porniseră.
Şi tot aşa până-n Satu Mare, unde a staţionat 30 de minute. Au coborât câţiva oameni, şi au urcat alţii, care mergeau în Baia Mare. Doi erau în plus, adică nu mai erau locuri pentru ei. Dar au început să se roage de şofer să-i lase să stea în picioare, că-i dau biletul înapoi când coboară. Am rămas gură-cască când am văzut că al nostru a acceptat…
Şi am mers mai departe. Nu m-am putut abţine, şi i-am zis tipei de lângă mine:
– Ţară de rahat… Fiecare îşi face legea lui şi nimeni nu zice nimic. Ăsta ne pune viaţa în pericol. În caz că facem accident, unul care stă în picioare poate omorî câţiva dintre noi. Şoferul ăsta e un gunoi, un nesimţit…
– Stai liniştită! Îmi spune tipa foarte calmă. Eu fac facultatea la Oradea şi de câţiva ani merg tot cu ăştia. Şoferul cu care mergem noi acum e cel mai de treabă dintre toţi. Eu întotdeauna îi dau biletul înapoi când cobor… Sunt alţii cu care când mergi te rogi să scapi cu viaţă şi îţi faci mii de cruci când cobori.
Nu am mai zis nimic. Ce naiba să mai zic? Aşa oameni, aşa şofer şi aşa conducători. Sper doar ca viaţa mea să nu mai depindă altă dată de un cretin de şofer.
Our website uses cookies to provide you the best experience. However, by continuing to use our website, you agree to our use of cookies. For more information, read our Cookie Policy. Cookie
