Floriile, sărbătoarea bucuriei

De Florii, creştinii sărbătoresc intrarea lui Isus în Ierusalim, când a fost întâmpinat cu frunze  de palmier. Este o sărbătoare a bucuriei, deoarece marchează reînvierea naturii şi sunt sărbătoriţi toţi cei care poartă nume de flori.

Duminica Floriilor este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi care deschide Săptămâna Mare, când toată lumea se pregăteşte pentru Învierea Domnului. Tot acum este şi dezlegarea la peşte.

Oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care apoi le pun la geamuri sau la uşi. Salcia sfinţită apără casa de rele. Nu este cazul în acest an, deoarece suntem nevoiti sa stam în casă…

In trecut, fetele trebuiau să agaţe mărţişorul purtat  pe ramurile unui pom înflorit, ca băieţii să fie atraşi de ele, precum un pom în floare atrage privirile şi admiraţia.

Mai demult se spunea că cine se spală pe cap în ziua de Florii cu apă nesfinţită sau care nu e descântată, riscă să încărunţească.

Se mai spune că aşa cum e vremea de Florii, la fel va fi şi de Paşti.

Pe această cale, le spun „La mulţi ani!” tuturor celor care poartă nume de floare, in special mamei mele.

Inima – simbol: dragoste, centrul omului

Simbolul inimii este un simbol vechi, fiind asociat mai degrabă sentimentelor, decât organului ca atare. Acest simbol reprezintă iubirea, apropierea și afecțiunea. Este centrul omului, acolo unde se află și voința și sufletul.

La africani, simbolul inimii reprezintă intuiția, răbdarea, dragostea și toleranța, dar e, în același timp, centrul inteligenței. E locul iubirii, dar și al suferinței și al durerii.

La greci, inima îl reprezintă pe Dyonissos, zeul vinului.

Inima străpunsă de o săgeată, inima este un simbol religios Voodoo,  fiind însemnul zeiței Erzulie, patroană a dragostei.

Inima este și simbolul prieteniei în cultura Irlandeză, simbol denumit Claddagh. Claddagh este format din 2 mâini apropiate de o inimă, simbolizând prietenia, și o coroană deasupra inimii, simbolizând loialitatea.
Creștinismul are două reprezentări diferite ale inimi. Prima este cunoscută sub numele Sacre-Coeur (Inima Sacră), și este cunoscută încă din secolul al XVII – lea, născută din viziunile sorei Maria Margareta Alacoque (1647 – 1690). Imaginea simbolizează legătura dintre uman şi divin, conform viziunilor Sfintei. Mai există și legătura cu simbolul sulfului (sau al infinitului ), fiind o dovadă că știința empirică și religia se împleteau încă din acea perioadă.
O altă inimă caracteristică religiei creștine catolice este Inima Imaculată a Fecioarei Maria, simbol al durerii și al suferinței. Inima este străpunsă de un pumnal și înconjurată de trandafiri și flori de liliac.

Mai există și simbolul inimii care se foloseşte în Seichim Reiki, pentru activarea centrului inimii și pentru tratarea problemelor emoționale, a depresiilor și a bolilor cardiace.

Inima din aur este simbolul iubirii perfecte și pure, fără tristețe și durere. Mai este și simbolul bunătății, milosteniei și mărinimiei. Un om despre care se spune că este „un om cu inimă de aur” este o persoană blândă, bună și care își ajută semenii la nevoie.

Inima are forma unui triunghi cu vârful în jos, ceea ce reprezintă principiul pasiv, feminin.

Vezi aici si simbolul crucii.

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

Crucea – simbol protector. Semnificația crucii

Crucea este un simbol în formă de intersecţie a două sau mai multe linii, ce formează o zonă definită de reunire a patru regiuni, care simbolizează universul. Cele patru braţe ale crucii indicau cele patru puncte cardinale.
Simbolul poate reprezenta atât radierea prin braţe, cât şi unirea, prin centrul ei. Crucea este o construcţie arhetipală ce reglementează ordinea, fiind o unire a contrariilor.
Crucea este un simbol mai vechi decât perioada în care a fost adoptată de religia creştină şi a fost folosită împotriva forţelor diavolului, ea fiind semnul protector cel mai utilizat de popoarele creştine.
La creştini, aproape în toate casele există o cruce, al cărei semn se spune că este cunoscut şi respectat şi de către spiritele decăzute, deşi le înfurie peste măsură. De aceea, semnul crucii este folosit şi pentru apărarea individuală, precum şi în ceremoniile de exorcizări.
Se spune că, crucea în sine are mai multe utilizări, printre care: curăţă de energii negative şi malefice, protejează, activează lumina interioară, deschide drumuri şi influenţează benefic orice situaţie. Mulţi oameni poartă o cruce din aur la gât, ca pandantiv, pentru a-i feri de boli şi de spirite rele.
Creştinismul a făcut din cruce , care era un  instrument de tortură, aducător de moarte, un obiect sfânt, dătător de viaţă. Acum, crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului.
Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (în anul 326), iar Constantin însuşi a adoptat crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce în anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxențiu, i s-a arătat semnul crucii pe cer, ca promisiune de biruinţă : „Întru acest semn vei învinge“. El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu).
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite: Crucea Tau, în forma de T (litera greacă Tau), fiind forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân.
A doua este crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 brate inegale:  (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală şi mai este crucea greacă/ortodoxă, cu 4 braţe egale: + Acesta este simbolul actual al Crucii Roşii.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.