Doamne, dă-mi răbdare! Dar dă-mi-o ACUM!!!

Cred că fiecare mamă ajunge, la un moment dat, în pragul disperării. Şi asta din cauză că răbdarea a ajuns undeva pe fundul sacului. Eu, de cinci ani şi ceva stau acasă cu copiii. Vorba vine “stau”. Că, pe lângă faptul că trebuie să îi speli, să le faci şi să le dai de mâncare, să faci curăţenie non-stop (că parcă sunt nişte maşinării de făcut mizerie), trebuie să le şi dai atenţie, tot timpul.

Îmi place mult să gătesc, dar când unul se învârte pe lângă oala cu mâncare care e pe foc, iar celălalt plânge că nu-l bag în seamă, gătitul îmi scoate peri albi. Cel mic, de când am fost cu el în spital, s-a obişnuit să-i dau atenţie în permanenţă, iar dacă nu, plânge, ţipă şi face crize. Nu ştiu dacă aţi observat, dar nici pe blog nu prea am avut timp să scriu. Şi, când mă vedea că mă pun la calculator, venea şi apăsa pe toate tastele.

Aşa că astăzi am încercat să rezolv cumva situaţia. M-am gândit că nu copilul e de vină, ci eu. Din cauză că mi-am pierdut răbdarea, mă consumam foarte tare atunci când cel mic începea să-şi facă “numărul”. El mă simţea că eram agitată, şi se agita şi el, şi mai tare. Şi azi am încercat să fiu calmă (că doar nu e sfârşit de lume că plânge copilul) şi i-am explicat de fiecare dată că nu e bine să facă aşa, şi de ce nu e bine. Important e să nu-i dai atenţie prea multă când face “crize”, pentru că, dacă el vede că făcând astfel, poate capta atenţia mamei, va proceda tot timpul la fel.

Dacă nu aş avea altceva de făcut, decât să mă joc cu copiii, ar fi în regulă, dar cel mic, când mă vede că sunt ocupată cu altceva, parcă o ia razna. Şi, după fiecare episod de “spitalizare” făcea la fel, o vreme, până puneam eu piciorul în prag.

Ca să-i schimbi unui copil comportamentul, am ajuns la concluzia că trebuie să începi prin a ţi-l schimba ţie. Se ştie că oricui, dacă-i dai un deget, îţi ia toată mâna. Şi e normal ca un copil să încerce limita părintelui său şi să profite la maxim de slăbiciunile lui. Iar primul pas în a-i schimba comportamentul e să-ţi recunoşti tu, ca părinte, slăbiciunile, şi să încerci să te corectezi şi să te impui în faţa copilului. Însă nu prin violenţă sau nervi, ci printr-o atitudine autoritată şi hotărâtă. Şi să nu cedezi atunci când ai luat o decizie. Dacă îi spui că e timpul pentru somn, şi el încearcă să-l prelungească, prin orice “mijloace”, să nu laşi să se întâmple asta. Pentru că e de-ajuns să o faci o singură dată, să vadă că se poate, şi îşi pune el ora de culcare când vrea.

Aşadar, dragi părinţi (şi mai ales mămici), trebuie să fim tari şi calmi, chiar dacă avem nervii întinşi la maxim, şi să ne impunem în faţa micilor “comandanţi”, că altfel ajungem să o luăm razna. 🙂

 sursa foto

 

Tratamente naturiste pentru raceală, gripă şi tuse la copii, dar şi la adulţi

De ani buni, de toamna până primăvara, sărim dintr-o răceală în alta. Ba laringită, ba tuse, ba gripă…

În ultima vreme am încercat, pe cât posibil, să nu apelăm la antibiotice, dacă nu e neapărată nevoie (dacă nu avem febră mare sau infecţii). În plus, antibioticele la răcealile simple sunt “frecţie la picior de lemn”. Nu o spun eu, ci medici specialişti.

La copii, răcelile sunt cam inevitabile. Se ştie că sunt aproximativ 200 de tulpini de viruşi. În decursul vieţii, un  om le cam face pe toate. Şi, dacă a făcut un tip de răceală, în cazul în care nu a luat antibiotic, organismul îşi face anticorpi, şi a doua oară nu mai ia acelaşi fel de viroză. Cu cât îmbătrânim, cu atât răcim mai rar, deoarece deja ne-am făcut anticorpi pentru majoritatea tipurilor de viruşi. Bătrânii răcesc foarte rar. Am o vecină de 83 de ani care, de 5 ani nu a răcit deloc. Bunăcă-mea răceşte cam o dată pe an.

Despre copii se spune că răcesc de 8, 10 ori pe an.

În situaţia dată, am recurs la tratamente naturiste, sau chiar “leacuri băbeşti”.

Am întrebat femei de la ţară, şi toate mi-au spus că un bun remediu împotriva tusei este scaiul vânăt, cimbrişorul şi busuiocul. La răceală mai e bun teiul, măceşele, mierea şi lămâia. Plantele din imagine le-am primit de la o femeie şi sunt: busuioc, cimbrişor, scai vânăt, tei şi mentă.

Bineînţeles că nu am trecut direct la fapte. Am căutat informaţii despre fiecare plantă, cât şi cum se administrează şi dacă e bună şi pentru copii. Şi am aflat că la bebeluşi nu sunt tocmai indicate, însă la copii (ai mei au 2 ani şi 9 luni  – băiatul şi 5 ani – fata) sunt benefice, însă numai în perioada răcelilor. Plantele precum menta sau teiul nu sunt indicate decât în cantităţi foarte mici, deoarece pot provoca dependenţă.

Scaiul vânăt se poate găsi în farmaciile naturiste şi se administrează sub formă de ceai. Tratează tuse, bronsita, şi e bun şi pentru afecţiunie urinare. Denumirea îi vine de la culoarea cu tentă de albastru – violet. Se prepară conform instrucţiunilor de pe pachet.

Cimbrişorul are acţiune antibacteriană, fiind şi un bun expectorant. Este bun şi pentru colici şi enterocolite. Ceaiul de cimbrişor are efect tonic şi stimulent, bun pentru combatere anemiilor.

Busuiocul ameliorează simptomele răcelii și decongestionează căile respiratorii. Mai e bun şi la diaree, gripă, bronşită, cefalee şi infecşii urinare.

Teiul este bun în afecţiuni ale aparatului respirator: bronsita, astm bronsic, tuse cronică şi convulsivă, guturai, raceli, gripă cu febraă, faringite şi reducerea inflamatiilor gatului;
E bun şi în tratarea insomniilor, durerilor de cap, stărilor de nervozitate, tensiune psihică, migrene.
Tratează şi afecţiuni precum: amigdalite, laringite, stomatite si rinite. Însă, după cum am menţionat şi mai sus, la copii se administrează în cantităţi foarte mici, şi doar când sunt răciţi, deoarece are efect de sedativ.

Mierea, pe lângă alte proprietăţi, este un bun expectorant, diluează secreţiile bronhice şi combate tusea. La copiii sub un an, însă, mierea nu este recomandată, deoarece poate determina la sugari gastroenterite grave (botulism). Şi în cazul copiilor mai mari, trebuie să aveţi grijă, să nu fie alergici. În orice caz, nu trebiue exagerat cu consumul de miere. O linguriţă în ceai e suficient. Dar, atenţie, ceaiul trebuie să nu fie fierbinte, deoarece, nu doar că mierea îşi pierde proprietăţile, dar devine şi toxică.

Lămâia, la fel ca măceşele, e o sursă importantă de vitamina C. Lămâia are şi rol diuretic, antiseptic şi antiinflamator. Măceşele, pe lângă că fac imunitate organismului, sunt bune şi în caz de gripă, guturai, cistită şi multe altele.

Supa de pui şi legume face minuni, de asemenea, în cazul răcelilor.

Plantele de mai sus le puteţi găsi în toate magazinele naturiste, sub diferite forme. E important să respectaţi indicaţiile şi să nu depăşiţi dozele recomandate.

Sănătate şi numai bine!

 

Dovleci de halloween la grădiniţă

Halloween-ul se sărbătoreşte şi la noi, de ceva vreme, în fiecare an, în general în noaptea de 31 octombrie. Nu pot spune că e un lucru bun sau rău. Mulţi sunt total împotriva acestei “sărbători luate de la americani”. Însă, eu zic că, atâta timp cât aduce bucurie, nu supărare, de ce nu?

Copiii sunt cei care se bucură cel mai mult. La noi încă nu s-a preluat şi mersul copiilor din uşă-n uşă pentru a li se da dulciuri, însă sculpteză dovleci sau se costumează.

Anul trecut, la grădiniţă, părinţii şi copiii şi-au adus de-acasă câte un dovleac, apoi l-am sculptat şi l-am decorat împreună, fiecare părinte făcând echipă cu copilul lui. La fel vom face şi anul ăsta, şi abia aştept.  Eu zic că e o idee minunată, şi cei care au copii pot face un dovleac de halloween şi acasă. 🙂

Să nu mai zic că la sfârşit, după ce am terminat cu dovlecii, am mâncat o plăcintă cu dovleac delicioasă. Poate vă inspiră vreun model dintre dovlecii de-aici, făcuţi anul trecut la grădiniţă, de copii. Al nostru a fost “domnişoara” din prima şi ultima poză.  🙂

Modele de invitaţii la ziua de naştere a copilului

Atât anul trecut, cât şi anul ăsta am căutat pe net modele de invitaţii pentru copii, la ziua de naştere, dar nu am găsit nimic interesant. Aşa că am luat o foaie de hârtie şi am făcut noi invitaţia. Apoi am scanat-o şi am scos mai multe exemplare la imprimantă, pe hârtie cartonată.

Noi i-am ţinut ziua la grădiniţă, după program (fiind o grădiniţă privată, se poate), şi de aceea n-am avut invitaţii, ca cei care îşi ţin ziua la anumite locuri de joacă, şi le dă de-acolo. Poate o să vă ajute şi pe voi ideea, atunci când şi dacă veţi avea nevoie. Noi am avut nevoie de invitaţii, să le punem în dulăpioarele colegilor. 🙂

 

 

Prima zi de grădiniţă – încă un pas spre independenţă

Fiind la o grădiniţă privată, copiii mei, de azi şi-au început activitatea. Emoţiile lor însă nu le-au depăşit pe ale mele. 🙂

Am mai trecut prin aşa ceva în urmă cu doi ani, când fiică-mea a mers pentru prima dată la grădiniţă. Ea, fiind o fire mai independentă, s-a integrat foarte bine şi nu a schiţat nimic când am plecat de lângă ea. Toţi ceilalţi copilaşi plângeau după mămici, doar a mea, foarte veselă, s-a pus la măsuţa de colorat şi n-avea nici o treabă. Eu, în schimb, plângeam odată cu copiii: “ce va face ea atâta timp fără mine?” “cine va umbla după ea să mănânce?” etc. Dar după-masa, când am mers după ea, am aflat că a fost extraordinar de cuminte, a mâncat singură (deşi acasă nu voia), s-a cerut la toaletă şi a dormit (deşi acasă întotdeauna protesta).

Acum i-a venit rândul şi celui mic să se dezlipească puţin de mama şi să facă un pas înspre societate. Şi nu a fost deloc uşor (cel puţin pentru mine). El e băiatul mamei (cred că mamele de băieţi cunosc sentimentul), şi cu greu mi-am stăpânit lacrimile când am plecat de lângă el. Bineînţeles că l-am mai lăsat singur, dar întotdeauna era acasă, în mediul lui şi cu o bonă pe care o ştia de micuţ. Am avut puţin noroc cu soră-sa, care acum e la grupa mare şi cu care va sta primele zile, dar şi după ce va fi mutat în grupa mică, la ora de somn, vor dormi unul lângă celălalt.

Grădiniţa e un pas care trebuie făcut, oricât de greu e la început. Scopul grădiniţei, practic, e încadrarea în societate, dar şi faptul că cel mic trebuie să respecte un anumit program. Acum se pun bazele educaţiei, şi e foarte important pentru cei mici să frecventeze o grădiniţă bună. Tot acum, copilul vede că poate (fie că vrea, fie că nu) să stea şi fără mami. Aşa cum a învăţat că poate merge singur, că poate mânca singur, că se poate îmbrăca singur etc. E încă un pas spre independenţa de care el are nevoie pentru a se putea descurca în viaţă.

Sfatul meu pentru părinţi e, dacă copilul merge la o grădiniţă cu program prelungit, să-l lase din prima zi până după-masa. Că dacă la început îl ia acasă la ora 12, cel mic va şti că şi varianta asta e posibilă, şi va fi mai greu după aceea, dacă doriţi să-l lăsaţi la program prelungit.

Sper că va fi un an cu mai puţine răceli, şi nu va fi, ca anii trecuţi, o săptămână, două la grădi şi zece zile acasă. Şi, apropo de asta, încă un sfat pentru părinţi: înainte de a începe grădiniţa, faceţi-le o cură cu echinaceea, pentru imunitate. Soţul meu a luat de la Plafar ceva sirop şi le place foarte mult. Mai sunt şi alte tipuri de siropuri pentru creşterea imunităţii la copii, pe care le găsiţi în farmacii.

Educaţia cu palma

Zilele trecute, fiind în concediu, am avut parte de o privelişte mai puţin plăcută. Pe plajă, o femeie de vreo 30 de ani îşi ţinea copilul de vreun an jumate în braţe. Copilul plângea, nu ştiu din ce cauză, iar femeia ţipa la el ca descreierata să tacă. Nu ştiu, sincer, care ţipa mai tare. Ţipetele ei, însă, au fost fără nici un rezultat. Atunci a început să-l şi lovească peste gură. Dar nu numai simbolic, ci cu putere, de se auzea fiecare lovitură. Copilul ţipa şi mai tare, şi a început şi el s-o lovească în acelaşi mod.

Cu greu m-am putut abţine să merg să-i zic vreo două, dar nu ştiam ce să-i zic, că vorbea altă limbă, rusă, cred. Şi mă gândeam că dacă face aşa ceva în public, faţă de zeci de oameni care o priveau, oare cum îşi “educă” copilul acasă?

Unii păriţi spun că cel mic trebuie să ştie de frică şi că educaţia se face şi cu “bâta”. Eu spun că prin bătaie nu poţi câştiga nicicând respectul copilului tău, nici nu poţi să-i faci educaţie. Copilul, mai ales dacă e atât de mic, plânge ori că-i e somn, ori că-i e foame, ori ceva nu-i place. Trebuie să fii de-a dreptul nebun să-l baţi.

Rezultatele unei educaţii “cu bâta” se văd mai târziu, când cel mic îţi va urma exemplul şi va fi, la rândul lui, violent. Poate chiar cu părintele care i-a arătat că aşa se face: dacă ai putere mai mare şi nu-ţi convine că aproapele tău te deranjează sau îşi greşeşte într-un fel, îi tregi o palmă. Cam ăsta e exemplul dat de un părinte care-şi loveşte odrasla, în loc să-i explice, de 1000 de ori dacă e nevoie, că nu e bine ce face şi de ce nu e bine. Iar dacă nici aşa nu înţelege, cum a fost cazul de mai sus, îl iei frumos şi-l duci în cameră până se linişteşte, încercând să-i rezolvi problema.

Oricum, fiecare e liber să-şi educe şi să-şi crească copiii cum doreşte, însă să nu uite că la fel vor fi şi rezultatele.

Fimoza şi instinctul de mamă

Zilele trecute eram “dată peste cap”  foarte tare din cauză că, la insistenţele unor persoane, am hotărât să-mi duc băieţelul la un medic chirurg, deoarece, ca majoritatea băieţeilor, cică sufeferă de fimoză. Pentru cine nu ştie, fimoza este o afecțiune medicală ce împiedică retragerea completă a prepuțului la baza glandului la băieți. Mai pe şleau, nu i se “belea” complet puţa.

Doctorul, după ce a aruncat un ochi, fără ca măcar să pună mâna, mă programează, spunând că trebuie “operat”. “Cum, zic eu, necesită intervenţie chirurgicală?”. “Da. O să-l adormim, nu vă faceţi probleme.” Şi iese din cabinet, fără să mai apuc să-i pun întrebările pe care le aveam în minte.

Mă programase peste o săptămână, timp în care inima mi-a fost cât un purice. Am întrebat mai multă lume, fiecare având păreri diferite, dar, în general, lumea mă sfătuia să nu fac nimic, dacă nu e inflamat sau dacă nu e infectat. Majoritatea mămicilor care au trecut cu copilul pe la medic cu aşa – zisă “fimoză”, iar copilul a suferit o intervenţie, spuneau că băieţeii sufereau destul de mult după, îi ustura foarte tare când urinau, refuzau să o facă,  şi chiar au rămas traumatizaţi.

Azi dimineaţă, pregătindu-l pe cel să-l duc la programare, instinctul îmi spunea din ce în ce mai tare să nu o fac. Şi, ca să fiu, totuşi cu inima împăcată că va fi bine, intru încă odată pe net, să mă uit pe forumuri, sau să găsesc articole, ca să mă liniştesc şi să fiu convinsă că fac bine. Dar, sincer, nu prea am găsit ce căutam.

În schimb, am găsit un articol care m-a făcut să iau decizia de a suna la clinică să anulez programarea. Articolul îl puteţi citi aici.

Dr. Adrian Surd, medic specialist chirurgie pediatrică la Clinica Chiurgie Pediatrică din Cluj-Napoca spune că “mulţi părinţi se tem că dacă penisul baieţelului lor nu se decalotează, acesta va face infectii.

Această teamă provine din dezimformarea data de către medicii lor şi din grija pentru lipsa de igienă. În primul rand, parinţii trebuie să ştie că nu este deloc necesar sa toaleteze zona aflata sub prepuţ. Smegma produsă nu este decât o colectie de celule epiteliale moarte, nefiind dăunătoare şi nefavorizând cresterea bacteriilor. Încercarea de a toaleta prepuţul unui băieţel prepubertar este echivalentul toaletării vaginului unei fetite!!!! Este totalmente fără beneficii, dimpotrivă, este dăunător. Decalotarea prematură permite inocularea de germeni dăunători, perturbă flora naturală, creează ţesut cicatricial, fibros, deteriorează structurile implicate şi poate duce la complicaţii pe termen lung. În al doilea rand, părinţii trebuie să ştie că decalotarea glandului nu reprezintă o funcţie necesară în copilărie.”

Medicul ne mai spune:

  • nu va grabiti sa decalotati glandul penian al baietelului dumneavoastra.Daca ati facut-o pentru ca v-au recomandat medicii sau prietenii atunci nu renuntati la decalotare acum.Fisurile tegumentare s-au produs deja si fibroza s-a accentuat. Dacă nu continuaţii decalotarea, atunci se va produce asa numita Fimoză cicatricială care mai devreme sau mai târziu va trebui operată. S-ar putea ca băieţelul să nu mai accepte decalotarea din pricina durerii. Nu-l mai necăjiţi şi consultaţi un chirurg pediatru;
  • trebuie sa constientizati ca mai devreme sau mai tarziu glandul se va decalota;
  • exista baietei cu hipertrofie de preput (preput marit) in care stagneaza urina inainte de a fi eliminata , favorizand infectiile.Aceasta conditie e posibil sa necesite interventie chirurgicala!!!
  • daca baieteii prezinta inflamatii frecvente ale preputului si al glandului, asa zisele balano-postite, fara ca decalotarea sa fi avut loc , s-ar putea de asemenea sa fie nevoie de interventie chirurgicala.
  • exista baietei cu hipertrofie de preput (preput marit) in care stagneaza urina inainte de a fi eliminata , favorizand infectiile.Aceasta conditie e posibil sa necesite interventie chirurgicala!!!
  • daca baieteii prezinta inflamatii frecvente ale preputului si al glandului, asa zisele balano-postite, fara ca decalotarea sa fi avut loc , s-ar putea de asemenea sa fie nevoie de interventie chirurgicala.

Îi mulţumesc acestui medic şi sugerez tuturor mamelor să acţioneze întotdeauna cum le dictează instinctul matern. Aici, mie mi-a spus că dacă Dumnezeu i-a făcut aşa pe băieţei, înseamnă că aşa trebuie să-i lăsăm.

Câteva lucruri despre educaţia copilului

La grădiniţa unde merge fiică-mea se fac acum nişte cursuri pentru părinţi, o oră pe săptămână, despre educaţia copilului.

Sunt lucruri pe care le ştie orice părinte, dar pe care nu punem preţ cât ar trebui.

De exemplu, fixarea unor limite sau impunerea unor reguli care trebuie respectate neapărat. Iar cine nu le respectă, va fi pedepsit. În ce constă pedeapsa? Normal că nu e vorba de bătaie, că asta nu ar rezolva nimic. Cică cea mai bună pedeapsă şi care într-adevăr dă rezultate, e izolarea. Îl pui separat, într-un loc neplăcut, timp de cinci minute. În acest timp, copilul trebuie ignorat şi nu trebuie discutat cu el. Şi întotdeauna când face un lucru urât, sau când îi interzici ceva, trebuie să-i explici copilului de ce nu e bine ce face. De exemplu, dacă se joacă cu mingea prin casă, îi explici că nu e bine, că poate să spargă ceva.

Şi încă ceva: copilul trebuie lăcat să se descurce şi singur. Uneori, din prea multă dragoste, îl tot ajutăm: să se îmbrace, să mănânce (eu şi acum, că are 4 ani jumate, îi dau în guriţă), sau îl legănăm să doarmă.  Nu e bine deloc. Nu vom fi lângă copil în permanenţă, şi atunci, lui i se va părea foarte greu şi nu-i va plăcea niciunde, numai acasă, lângă mama.

Copilul trebuie responsabilizat. Trebuie să aibă sarcini zilnice şi trebuie pus să ajute în casă. Şi pentru orice lucru pe care şi-l doreşte, trebuie să muncească, în măsura în care o poate face. Altfel, când va fi mare, va aştepta totul de-a gata, crezând că i se cuvine. Va aştepta să primească, fără a da sau a face nimic în schimb.

Acum, să nu exagerăm… Copiii nu trebuie puşi la munci grele. Să vă dau şi un exemplu de “aşa nu”: fratele meu, care acum are 20 de ani, muncea în fiecare vacanţă de vară (3 luni) la pleţi, începând cu clasa a VIII-a şi până a treminat liceul. Era o muncă grea şi lucra de dimineaţa până seara târziu; ridica greutăţi şi stătea în praf şi rumeguş. Pe lângă şcoală, el mai mergea la fotbal, unde era foarte bun, visul lui fiind să ajungă un mare fotbalist (ca al tuturor băieţilor, dealtfel). Numai că, în clasa a XI-a, la un antrenament a avut probleme cu respiraţia. A mers să-şi facă analizele  şi a descoperit că nu mai poate juca fotbal, deoarece are probleme cu inima. Nu foarte grave, dar îndeajuns încât să i se interzică să mai joace fotbal şi destul cât să-i distrugă visul.

Acum face altceva, e bine şi fericit, dar a trebuit să uite de fotbal…

 

Despre concediul de maternitate

Pe timpul lui Ceaşcă, concediul de maternitate era doar 3 luni.  Pe atunci, fiecare familie făcea cum putea: ba îşi ducea copilul/copiii la ţară, la bunici, şi îl luau în weekend, ba îi duceau la creşă, unde Dumnezeu ştie cum creşteau…

Eu nu vreau şi nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost să-mi duc copiii la creşă, când erau atât de micuţi şi fragili, iar eu să merg la serviciu. Pe mine bunică-mea m-a crescut de la opt zile. Abia după ce am avut şi eu copii am realizat cât de greu i-a fost. Părinţii mei locuiau în Timişoara, iar bunică-mea în Arad. Iar eu îi vedeam cam la 2 săptămâni, când veneau să mă vadă. Iar când am împlinit aproape 3 ani şi mă puteau lua la ei, s-au despărţit. Acum mă gândesc că, poate dacă erau acei doi ani de maternitate, lucrurile stăteau altfel. Poate…

Puţine femei au reuşit, pe vremea aia, să fie mame în adevăratul sens al cuvântului. Să meargă şi la serviciu şi să se ocupe ca lumea şi de copii. Mie, bunică-mea mi-a fost ca o mamă.

Acum, noi avem 2 ani de concediu pentru îngrijirea copilului. Al meu a împlinit 2 ani zilele trecute, dar tot mi se pare micuţ şi nu pot să-mi închipui să stea opt ore (cel puţin), zilnic, cu altcineva. Aici mă refer la bonă, că bunicii nu servesc. Sunt prea ocupaţi…

Eu am ajuns la o concluzie: cum să poată acum o femeie, ca bunică, să aibă grijă de un copil mic, sau să-l educe cum ar trebui, din moment ce ea nu a putut (nu că nu a vrut) să aibă grijă atunci de al ei. Eu nu acuz pe nimeni, ci doar caut o scuză UNOR bunici care nu pot fi bunici în adevăratul sens al cuvântului.

La grădiniţe nu-i primeşte decât de la 3 ani. Şi, oricum, cel puţin în primii doi ani, merg o săptămână, şi două stau acasă, pe tratament, că de fiecare dată iau câte-o răceală.

Primii ani din viaţa copilului sunt cei mai importanţi, după părerea mea. Şi contează foarte mult ca mama să fie alături de copil pentru că atunci se formează el ca om. Chiar dacă e mic, atunci se pun bazele caracterului său. Atunci învaţă ce e bine şi ce e rău.

Aşa că, mămici, bucuraţi-vă de concediul de 2 ani de maternitate (chiar dacă ar trebui să fie 3, având în vedere faptul că la noi nu există un sistem de creşe bine-pus la punct).

NOI, MAMELE formăm oamenii de mâine, şi asta e cel mai important, chiar dacă în acest concediu muncim 24 de ore din 24 şi puţini sunt cei care ne apreciază munca.

Bagajul copiilor atunci când mergeţi în călătorie

Cum v-am povestit, săptămâna trecută am fost cu copiii trei zile la Salina Praid. Cum nu am mai fost plecaţi de mult timp undeva cu ei, mi-am stors bine creierii, să nu cumva să uit ceva din ce ar fi esenţial.

Aşa că am făcut o listă, care poate vă va ajuta şi pe voi, atunci când porniţi cu copiii la drum mai lung. Pe mine una m-ar fi ajutat o astfel de listă, în ziua în care am pregătit bagajele.

În primul rând, scutece şi şerveţele umede. Apoi hăinuţe: vreo 4 schimburi pentru fiecare, şi mai groase, şi mai subţiri. Plus sacul de dormit pentru cel mic şi pijamaua pentru cea mare. Vom mai pune şi pătuţul tip ţarc plus lenjeria şi perniţele, pentru că vom dormi la hotel. Şi să nu uităm de periuţe şi pasta de dinţi.

În ceea ce priveşte mâncarea, voi pune borcănele din magazin cu legume şi carne, şi câteva deserturi  pe bază de lapte cu fructe, care nu trebuie ţinute la rece. Şi să nu uităm  şi de câteva linguriţe. Şi nici laptele-praf al copilului, apa plată, suzeta şi biberoanele.

Sunt absolut necesare şi jucăriile lor preferate: maşinuţele şi lego băieţelului şi creioanele şi cărţile de desenat ale Alexandrei.

Având în vedere că vom face cam 5 ore pe drum, am luat şi dvd-uri cu desene animate, pentru că noi le-am montat dvd player în tetiere.

Dar să nu uit nici de ser fiziologic şi pompiţă. Şi, pentru că nu se ştie niciodată, voi pune şi un Ibalgin şi Panadol, în caz că fac febră (mai ales cel mic, căruia îi cresc măsele).