Butoiul cu pulbere – o adevarata capodopera

Voi de cand nu ati mai mers la teatru? Eu trebuie sa recunosc ca a trecut ceva vreme, pana aseara, cand, impreuna cu in grup de prieteni, am mers la “Butoiul cu pulbere”. Si a fost o alegere excelenta de a-mi petrece 2 ore si jumatate.

Valoarea biletului, 15 lei, consider ca e prea mica pentru ce am primit de cand am intrat si pana am iesit din sala de teatru.

O sa incerc sa gasesc cuvintele potrivite ca sa descriu mai jos impresiile pe care mi le-a lasat acest spectacol de exceptie.

Ar trebui poate sa va spun din start ca daca alegeti sa mergeti, veti iesi cu dureri fe falci de la ras, dar si cu lacrimi in ochi de la mesajul pe care il transmite.

Piesa de teatru surprinde momente din viata tumultoasa a unor categorii de oameni din zona Maramuresului, categorii care pot fi regasite, de fapt, in orice colt al lumii.

Ceea ce face unica aceasta distributie este muzica maramureseana, care se potriveste ca o manusa fiecarei secvente, iar faptul ca Marinel Petreus, fiul regretatului Ion Petreus din formatia “Fratii Petreus” canta pe scena in repetate randuri, produce in efect care nu poate fi descris.

Denumirea piesei, “Butoiul cu pulbere”, este mai mult decat reprezentativa, sugerand viata, exact asa cum e ea, ca un butoi cu pulbere, gata sa explodeze in orice moment si sa se aleaga doar praf si pulbere de tot, daca nu esti atent la fiecare pas pe care il faci, la fiecare decizie pe care o iei, la fiecare cuvant pe care il spui.

Dincolo de umorul negru extraordinar, dincolo de rasetele pana la durerea de stomac provocate de replicile din piesa, mesajul transmis este unul dur: noi, oamenii, suntem si ne comportam, de multe ori, mai rau decat animalele. In loc sa traim in iubire, intelegere si armonie, de multe ori ne complicam viata, alegand gelozia, ura, violenta, ceea ce duce la finalizari tragice, dramatice.

Dar asa e viata, si e frumoasa exact asa cum e ea, cu bune si cu rele, cu rasete si lacrimi.

Apare frecvent simbolul marului in diferite scene, marul fiind fructul de la care lumea a devenit ceea ce este azi, motivul pentru care s-a destramat Raiul pentru om, si din cauza caruia a fost trimis aici pe pamant, sa traiasca nu doar in armonie, ci si in pacat si durere.

In concluzie, va sfatuiesc, cand aveti ocazia, sa mergeti sa vedeti aceasta capodopera, si sa incercati sa o intelegeti. Cel care a scris-o, macedoneanul Dejan Dukovski, e in geniu, iar regizorul Marcel Ţop, care a adaptat-o meleagurilor maramuresene, merita toate cuvintele de lauda.

Dar nu pot sa concluzionez fara sa remarc faptul ca actorii care au jucat piesa au fost fenomenali. Nu se compara nici in film pe care l-am vazut la cinema cu ce m-au facut acesti actori sa traiesc in aceste 2 ore si jumatate.

Au interpretat personajele atat de bine, incat as mai merge de cateva ori sa-i vad, in aceeasi piesa, si cu siguranta o voi face. Nu de multe ori ti se intampla sa ti se ridice parul pe tine, cu atat mai putin la o piesa de teatru.

Asadar, va recomand cu caldura sa mergeti sa o vedeti, ca merita.

La final, va las sa va delectati cu in cantac maramuresean, horit de Marinel Petreus la inceputul piesei de teatru:

 

Trucaj ordinar sau… schelete de giganţi?

Ieri am primit un mail de la o prietenă; tipul de mail care se dă mai departe. Era fotografia de mai sus, despre care se spunea că a fost făcută după o alunecare recentă de teren în Grecia, anul acesta, unde, după cum se vede, cică s-au descoperiţi schelete de giganţi, personaje din mitologia greacă.
Mai spunea în mail că “şi la noi în ţară, în zona Buzăului şi încă în câteva locuri, s-au găsit situri arheologice cu oseminte de giganţi.
A fost estimat că această populaţie a avut un număr destul de mare de indivizi, aproximativ 3,5 milioane pe tot pământul.
Cei prezentati in material, pe care il puteti vedea accesand link-ul, se pare ca sunt indivizi tineri sau pot fi considerati copii. În acelaşi timp se crede că sunt indivizi a căror durată de viaţă a fost foarte mare, între 600 – 1000 de ani şi chiar mai mare. Explicaţie găsită în Biblie; Matusalem, personaj biblic, aşa cum este scris în cartea Sfântă, a trait aproape 990 de ani. Tot de la acest nume vine şi expresia populară prin care se face o apreciere la vârsta unei persoane,  trăieste cât Matusalem sau este matusalemic .”

Mai e ataşat şi un clip de pe youtube, pe care îl puteţi vedea mai jos.

Concluziile le trageţi voi. Totuşi, la o privire mai atentă, putem observa detalii în poză, după care am putea spune că e trucaj, cum ar fi diferenţa enormă de dimensiune dintre bărbatul cu pălărie şi femeia de lângă el, în albastru. Femeia nu se află la distanţă mare de el, dar e cu mult mai mică. Voi ce credeţi?

 

Maneaua ucide mințile lucide

Există trei categorii de oameni: oameni care trăiesc prin manele, care le suportă și oameni care și-ar dori să dispară și manelele și maneliștii. Noi facem parte din a doua categorie.

Nu sunt într-atât de deranjante ritmurile țigănești, cât sunt aberațiile alea care cică se numesc versuri, dar cel mai și cel mai tare deranjează dezacordurile și greșelile gramaticale întâlnite la fiecare 3, 4 cuvinte. Nu înțelegem un singur lucru: până iese pe piață o manea trece prin mai multe mâini, sau mai bine spus pe la mai multe urechi. Cum este posibil să nu se găsească măcar o persoană care să corecteze greșelile respective? Dacă tot au atâția bani, ar trebui să-și permită și să plătească un om care să la corecteze textul.

Nu spunem că nu ne plac unele dintre ele. Sunt câteva (foarte puține, ce-i drept) care sunt chiar faine, și merg ascultate la câte un chef. Dar nu zilnic, pentru că efectiv te poți tâmpi de cap, la ce mesaje transmit unele.

Chiar credem că din cauza unor manele ascultate repetitiv ajungi să îți dorești să devii exact ca în versurile alea: șmecher și hoț, iar visul tău să fie să ai merțan sub cur și zece femei pe lângă tine, și-n rest… să moară toți dușmanii:

„Da, da, da sunt mare barosan/ shmecher versat/ Smecher no 1./ Da, da, da sunt shmecher bogat/ Am multă putere,/ Ca un împărat… /Nu mă las la mâna lor,/ La mâna dushmanilor/ De mai am dushmanii mor/ Of, dushmanïlor…”

Un manelist este exact ca un fumător: te obligă să participi și tu la viciul lui, pentru că și maneaua e un viciu. De fiecare dată când ieșim din casă se nimeresc să treacă pe lângă noi vreo 6, 7 persoane care ascultă manele la maxim. Unii sunt mai șmecheri și le ascultă în mașină, evident cu geamurile deschise, alții, mai puțin șmecheri și le ascultă de pe telefonul mobil 🙂 . Problema o reprezintă cei din urmă, pentru că mașina trece în viteză pe lângă tine și după maxim un minut ai scăpat. Însă ce te faci când unu care ascultă manele pe telefon merge în aceeași direcție cu tine, și mai mult, merge cu aceeași viteză ca tine :)?

Ar trebui să se inventeze ceva, gen dezalcoolizare : dezintoxicarea de manele :).

Interviu cu Tudor Chirilă – Eugenia Vodă

Foarte tare e interviul. Merită să vă uitaţi… Eu, cel puţin, mă regăsesc în multe din cuvintele lui.

Mă doare şi pe mine faptul că în ziua de azi e o ruşine să fii romantic. Toţi vor să fie nişte duri, şi femeile şi bărbaţii, şi pe deasupra, îi mai învaţă şi pe copii să fie la fel. Am auzit recent cum părinţii îi învaţă pe copiii lor de la grădiniţă cum să lovească cu pumnul alţi copii, cică să se apere. Şi apoi se miră că ajung şmecheri de cartier când sunt mari, sau că îşi bat şi ei părinţii care le-au făcut educaţia prin violenţă. Că cică copilul (de numai doi ani) numai aşa ascultă şi este cuminte, dacă primeşte un băţ peste fund… Azi un băţ, mâine o palmă, poimâine un pumn…

Oricum, e plăcut să vezi un om de numai 29 de ani că a ajuns atât de sus… Avem multe de învăţat de la el… De la educaţie muzicală şi teatrală, la educaţia pentru viaţă:

Interviu cu Tudor Chirilă

 

Ţara arde şi baba se piaptănă

Ăsta e proverbul care se potriveşte cel mai bine românilor de o vreme încoace.

Eu nu prea mă uit la televizor, dar aseară soţul meu s-a uitat la Gâdea. Şi, ce să vezi, bineînţeles că, pe sfert de ecran era emisiunea lui, cu temă educaţională, şi pe tot restul ecranului era nunta lui Borcea. Şi absolut fără să vreau am aflat şi eu  de la soţia lui Năstase meniul de la nuntă şi multe alte chestii care pe mine chiar nu mă interesează şi care-mi sunt inutile, cum ar fi şi faptul că cică toată ţara îl condamnă pe Borcea pentru câţi bani a cheltuit el cu nunta. Păi, băi fraţilor, dar sunt banii voştri, sau ce??? Dacă vrea poate să se şteargă cu ei la fund, şi tot nu aveţi dreptul să ziceţi nimic. Pe voi să vă intereseze ce se face cu banii voştri, care merg în alte buzunare.

Iar pe Borcea, dacă ar fi să-l condamn de ceva, ar fi pentru faptul că are doi sau trei copii, nici nu ştiu exact câţi, şi nu se gândeşte la cât pot  suferi. Eu ştiu cum e să ţi se despartă părinţii. Şi e dureros la orice vârstă ar avea copiii. Şi mă gândesc la ce e în sufletul lor, mai ales că se face atâta tam-tam pe chestia asta.

Vă mai zic un  banc şi vă las.

Într-un sat, doi bătrâni divorţează la vârsta de 98 de ani. De la un ziar local, vine un reporter şi îi întreabă:

– Înţeleg că aţi divorţat, dar de ce tocmai la vârsta asta?

 – Păi am aşteptat să ne moară copiii, maică, să nu sufere… 🙂