Cum am scăpat de laringită fără internare

Poate ați observat că nu am scris pe blog de vreo săptămână… Nu a fost pentru că n-am avut chef sau inspirație, ci pentru că mi-am dedicat tot timpul și energia pentru a-l face bine pe cel mic, din cauză că laringita ne-a dat de furcă din nou. Și, sincer vă spun, când copiii îmi sunt bolnavi, nu mă pot gândi la altceva, decât cum să-i fac bine.

Despre “malefica” laringită v-am mai scris, și v-am scris și despre experiențele neplăcute trăite prin spital. V-am scris și teoria despre cum să scapi de laringită fără internare, dar iată că a venit momentul să pun și în practică.

Am tot auzit mămici care se plângeau că au fost internate cu copilul în spital, cu laringită, așa că m-am gândit că poate le-ar fi util să scriu prin ce-am trecut și de data asta.

Până acum, laringită – vara nu a mai făcut, dar se pare că a trebuit să trecem și prin această experiență.

Credeam și speram că după 3 ani nu va mai face forme grave de laringită, adică nu va mai ajunge la faza de sufocare. Acum are 3 ani și patru luni, și se pare că mi-am făcut speranțe deșarte.

Din fericire, criza de sufocare nu l-a apucat noaptea, în somn, ca până acum, ci dimineața, când s-a trezit, pe la 7. Nu primea aer, și a început să se sperie și să plângă. Și cu cât se agita mai tare, cu atât starea lui se agrava. Fiind mai mare acum, i-am spus să nu plângă, că dacă plânge, mergem iar cu “liuluiu” (așa spune el la salvare, de când a fost data trecută, că a auzit cum făcea “liuuu – liuuu” :)) ). M-a ascultat și s-a calmat. Apoi am scos nebulizatorul, adică aparatul de aerosoli, și i-am pus 2 ml ser fiziologic și 1 ml flixotide nebules de 0,5 mg/2ml. Apoi am sunat doctorul de familie, dar nu mi-a răspuns (era sâmbătă). Acum aveam 2 opțiuni: să sun la 112 sau să încerc să-l tratez singură. Aveam în casă, de data trecută, Prednison, de care atunci doctorița mi-a zis să-i dau 3 pe zi, la interval de 8 ore, primele 2 zile, apoi 2 pe zi, următoarele 2 zile, după care 1 pe zi, încă 2 zile. I-am fărâmițat o pastilă (există în farmacii un fel de cutiuță cu ajutorul căreia poți să pasezi pastile), și i-am dat-o. După 5 minute respira aproape normal. I-am dat și Osteocare – 10 ml, pentru că știam de dățile trecute tratamentul. Am hotărât, după ce am văzut că e mai bine, să-l tratez acasă, așa că am dat fuga la farmacie (timp în care i-am zis soțului să nu-l lase să plângă, sub nici o formă), să iau antibioticul pe care știu că-l tolerează – Keflex, pe bază de cefalexină (la Zinat și Augmentin e alergic). Am avut noroc că mi-a dat farmacista. Am luat și Ketof, din care știam că trebuie să-i dau 5 ml seara.

Am ajuns acasă, i-am dat antibioticul și am băgat în funcțiune umidificatorul (pentru laringită, cu cât e mai umed aerul în casă, cu atât e mai bine).

Apoi am urmat tratamentul care de atâtea ori a dat roade: aerosoli dimineața și seara, antibiotic la 8 ore, Osteocare de 2, 3 ori pe zi, Eurespal (pentru că tușea), și Ketof seara. Și, bineînțeles, l-am supravegheat non-stop, mai ales noaptea. Acum e bine, doar dimineața mai tușește puțin și expectorează. Prednison, de data asta i-am dat doar atunci, dimineața, o pastilă, până s-a calmat, după care nu i-am mai dat deloc, din cauză că am auzit și am citit tot felul de lucruri neplăcute despre el.

De data asta am avut noroc. Poate nici nu a fost o formă atât de gravă. Oricum, poate că experiența mea va fi de folos cuiva. Eu așa am procedat, dar copiii sunt diferiți, și reacționează diferit. Totuși, cel mai bine e să apelați la medici, sau, în cazul în care vedeți că nu se poate calma, să sunați după salvare.

Un alt episod de spitalizare – tot cu laringită

“De ce ţi-e frică, nu scapi!” spune un vechi proverb românesc. Ei bine, una din marile mele temeri e să nu mai ajung cu copiii în spital. Ultima dată când am fost era în ianuarie, şi v-am povestit aici cum a fost. Cauza internării a fost, ca şi acum, laringita.

Dacă am putut să fentăm laringita în urmă cu o lună şi să nu ajungem în spital, de data asta ne-a pus capac. Când am scăpat de ea, am folosit metodele scrise aici, şi anume – aparatul de arerosoli, sau nebulizatorul. Însă acum a fost o formă mult mai gravă, cu infecţie şi puroi în gât, şi nimic nu ne-a mai ajutat.

Ce e rău când copilul face laringită e că se declanşează foarte repede, şi, de obicei, în somn, şi se sufocă, nu mai primeşte aer. Trebuie privită cu maximă seriozitate şi atenţie, deoarece poate fi fatală la copii.

Am să vă povestesc prin ce am trecut noi; poate, cine ştie, vă va prinde bine odată.

Şi de data asta, internat a fost tot cel mic, de 2 ani şi 9 luni, el fiind predispus la laringită. Pe la ora 2 noaptea, a început să tuşească şi să respire greu, scoţând un zgomot ciudat. S-a speriat foarte tare, şi s-a panicat, începând să plângă foarte tare, ceea ce a agravat starea lui şi mai tare. L-am pus la aerosoli cu ser fiziologic, dar degeaba. Respira foarte greu, dar febră nu avea. Aşa că am hotărât să sunăm la 112. Eu, având experienţa de data trecută, mi-am pregătit bagajul: papuci de casă, pijamale pentru amândoi, săpun, hârtie igienică, prosop, cană şi linguri. Asta pentru că soţul nu putea veni cu noi, trebuia să rămână acasă cu cea mare. Am preggătit, de asemenea, certificatul de naştere al copilului şi buletinul meu.

A venit Ambulanţa şi am mers la spital. Bineînţeles că ne-a internat. În caz de laringită, copiii mici sunt întotdeauna internaţi, din cauză că, dacă rămân acasă, se pot sufoca şi pot muri chiar în somn.

Diagnosticul a fost “laringită acută edemoasă”. Acest tip de laringită este foarte frecvent la copii, până la vârsta de 5 ani. Căile respiratorii se îngustează din cauză că laringele şi corzile vocale sunt inflamate. Simptomele, în afară de respiraţie greoaie şi zgomotoasă, mai sunt şi vocea răguşită şi tusea aspră, ca un lătrat.

Ca de fiecare dată când am mai fost internată cu cel mic, am nimerit în salon cu un bebeluş pe care părinţii l-au adus în spital şi l-au lăsat acolo. De data asta avea doar o lună.

I-au făcutaerosoli  cu ser fiziologic şi adrenalină, apoi i-au pus branulă şi i-au făcut injecţie cu dexametazonă şi antibiotic. Când am mers în salon, mi-au dat să-i ţin o mscă cu oxigen, cât mai mult. Copilul şi-a revenit (adică respira normal) cam în două ore. Am stat în spital 4 zile, iar acum luăm tratament cu antibiotic acasă, încă 5 zile.

Sper să ne facem bine şi să nu mai ajungem prin spitale, mai ales la “condiţiile” de-acolo. Pe uşa de la baie scria că duşul e obligatoriu, şi pentru mamă, şi pentru copil, dar duşul era stricat. 🙂

Locurile în spital sunt foarte puţine, şi, de multe ori, mamele dorm, cum pot, în pătuţ cu copilul. “La noi nu e hotel, că dacă nu mai sunt locuri, închidem. Trebiue să-i primim pe toţi” Mi-a spus o doctoriţă când am protestat pentru faptul că la noi în salon, unde erau 2 pătuţuri cu 2 bebeluşi şi un pat, voiau să mai aducă încă o mamă cu o fetiţă, tocmai înainte de a pleca noi acasă. I-am zis că eu nu vreau să mă aleg cu alt tip de boală la copil. Fata avea febră mare şi avea amigdalită şi faringită (aşa mi-a spus mama ei). După ce am protestat, au făcut nişte mutări şi, culmea, au reuşit să-i facă loc, să doarmă fetiţa în pătuţ, iar mama pe un pat mare.

De povestit aş mai avea multe, dar mă opresc aici, să nu vă plictisesc. 🙂

Sănătate şi numai bine! 🙂

A început anul şcolar, şi odată cu el, teama de răceli şi gripă

A început deja şcoala şi grădiniţa, aşadar, copiii au intrat în colectivitate. Toamna deja îşi cam intră în drepturi şi aduce cu ea frigul, ploile, vântul, dar şi temutele viroze (sau răceli) şi gripa.

Cred că cei care au copii mici se tem cel mai mult de bolile mai sus numite, de care, tu, ca părinte, nu ai cum să-i fereşti, odată intraţi în colectivitate. Chiar dacă grădiniţa la care merge copilul e foarte binevoitoare şi are reguli foarte stricte, neprimind copilul dacă e răcit, boala tot poate fi contactată. De ce? Pentru că simptomele se manifestă la 3 zile după ce răceala e instalată, şi se transmite cel mai mult exact în primele 3 zile de la apariţia simptomelor. Aşadar, copilul poate fi foarte bine dimineaţa, iar simptomele să înceapă să se manifeste în timpul zilei. Chiar dacă părintele e sunat să vină după copil, ceilalţi pot lua răceala.

Desigur, cazul de mai sus e un caz fericit, pentru că, în general, la grădiniţe se primesc şi copii răciţi. Noi avem noroc că avem parte de o grădiniţă foarte bună. Dar şi aşa, nu suntem absurzi să credem că cei mici nu vor contacta, în anul ce urmează, viroze sau gripe. E ceva normal. Dar noi, ca părinţi, trebuie să ştim anumite lucruri când vine vorba de aşa ceva.

Eu vă vorbesc din experienţă, că am avut parte, în doi ani, de aproape tot ce înseamnă bronşite, laringite sau simple răceli. În primul an, copilul mi-a stat mai mult acasă decât la grădiniţă, iar în al doilea a fost mai bine, probabil deoarece şi-a format cât de cât un sistem imunitar.

Diferenţa dintre răceală (sau viroză respiratorie) şi gripă constă în faptul că, dacă răceala are aproximativ 200 de tulpini sau viruşi, gripa are doar câteva. Însă simptomele în cazul gripei sunt mult mai puternice, apare şi febra, chiar vomă sau diaree şi pot apărea complicaţii.

Ce este foarte important, atunci când apar anumite simptome, să margem la medic, mai ales în cazul copiilor. Unii medici recomandă instant antibiotice. Eu vă sfătuiesc să nu apelaţi la ele doar în cazuri foarte grave, când apare febra. Antibioticele distrug flora intestinală benefică, care este responsabilă de imunitatea organismului. Flora intestinală, după un tratament cu antibiotic, se reface în aproximativ un an. Un an în care copilul este mai predispus la viruşi.

Aşadar, dacă nu are febră şi nu are semne de laringită (am scris, mai pe larg despre laringită aici), încercaţi să evitaţi antibioticele. Totuşi, dacă e absolut necesar tratamentul cu antibiotice, neapărat trebuie asociat cu medicamente pentru refacerea florei intestinale, cum ar fi Biotics Baby sau Decoflor.

Totuşi, preventiv, se poate întări sistemul imunitar cu siropuri care conţin echinaceea, vitamina C (din citrice) şi cu folosirea usturoiului cât de des la gătit. Usturoiul are efect de întărire a imunităţii, antiinflamator şi antifungic. De asemenea, consumaţi cât de multe fructe şi legume proaspete.

Sfatul meu pentru părinţi e ca, măcar primele 3 zile de la apariţia simptomelor de răceală la copil, să nu-l ducă în colectivitate. Ştiu că nu e uşor, mai ales pentru părinţii care lucrează, dar efortul merită, nu doar pentru ceilalţi copii, care nu vor mai lua răceala, ci şi pentru propriul copil, care, cu siguranţă se va simţi mai bine acasă până îi trec simptomele neplăcute, de nas înfundat, dureri în gât sau poate chiar febră.

Eu vă doresc un an (şcolar) fără evenimente neplăcute, sănătate şi împliniri!

 

Să ne ferească Dumnezeu de spitalele din România!

Mergând azi la alimentara din colţul blocului, o aud vorbind, în faţa mea, la casă, pe caseriţă, care îmi este prietenă (mămică şi ea) cu un bătrân care tocmai îşi cumpărase o pâine şi o plătea cu bani mărunţi, de 1o bani:

  – Grele zile a ajuns poporul ăsta. Nu ştiu cu ce a păcătuit atât, de i-a dat Dumnezeu un criminal la bord, zice bătrânul. Am muncit toată viaţa ca acuma s-ajung să număr fiecare felie de pâine şi să mă uit în vitrină la o bucată de carne pe care nu mi-o pot permite.

 – Da… Dar să ne ferească Dumnezeu să mai ajungem şi-n spitale. Asta dacă încăpem acolo. Ieri am ieşit cu copilul din spital, şi a trebuit să dorm în pătuţ cu copilul, stând în şezut, că nu mai erau locuri. Şi am avut noroc încă, că pe mulţi nici nu i-a internat. Iar Băsescu afirmă că avem cu 100.000 de paturi în plus în spitale. Eu am auzit că 130.000 sunt de tot. Pe lângă că a închis atâtea spitale, acum unde vrea să ajungem? Ar putea la fel de bine să spună că sunt prea mulţi români, şi ar trebui desfiinţaţi din ei.

Mi-a venit rândul la casă. Eu, fiind mai în urmă cu ştirile, am întrebat-o dacă chiar e adevărat şi dacă preşedintele suspendat chiar a declarat asta. Mi-a confirmat.

Fiindcă sunt Toma Necredinciosul, am intrat pe net, cum am ajuns acasă. Şi nu mică mi-a fost uimirea când am văzut că el chiar a afirmat asta. Eu, care am trecut cu copilul prin spital, ştiu ce e acolo.

Cei care-l susţin pe Băsescu, ar trebui să se mai gândească. Şi ei, la rândul lor, ar putea fi puşi în situaţia de a ajunge în spital. Asta dacă vor fi locuri.

Închei cu vorba caseriţei, rugându-mă “Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de spitalele din România!”

Laringita – tot mai frecventă. Cum să scapi fără internare

În ultima vreme tot mai des am auzit părinţi care se plângeau că au fost cu copilul în spital din cauza laringitei. Aşa că am hotărât să scriu un articol pe tema asta, mai ales că am aflat cum se poate evita internarea în spital a copilului care suferă de laringită. Nu de alta, dar se ştie ce condiţii mizere avem noi în spitale, se ştie câtă şpagă trebuie să bagi în buzunare şi se ştie că te poţi întoarce acasă cu încă trei boli.

După cum v-am povestit mai demult, al meu, cel mic, a făcut laringită de două ori, doi ani la rând. Laringita este produsă de inflamaţia, iritarea sau folosirea excesivă a corzilor vocale ce aparţin laringelui. La adulţi nu e atât de gravă, însă la copii e foarte periculoasă, din cauză că pur şi simplu se pot sufoca şi în somn.

Cauzele apariţiei laringitei pot fi: infecţiile tractului respirator superior, în special viroza respiratorie (răceala) sau gripa, folosirea excesivă a corzilor vocale prin vorbitul îndelung şi cu voce tare, prin ţipat sau cântat (această cauză e mai des întâlnită la adulţi),  alergiile sau expunerea la substanţe iritante, cum ar fi fumul (de ţigară) sau substanţele chimice.

Noi, după câte am tras din cauza laringitei, am mers cu copiii la salină, la Praid, prin ianuarie. Şi de atunci până acum, au răcit o singură dată, şi atunci fără febră şi complicaţii şi fără antibiotice. Ceea ce, zic eu, e minune, având în vedere că, în general, iarna, ai mei cam de două ori pe lună erau răciţi. Şi nu doar ai mei, ci şi alţi copii, colegi de grădiniţă cu fiică-mea.

Dar să vă spun cum puteţi scăpa de spitalizare în caz de laringită, că aici voiam să ajung… Dacă mergeţi cu copilul în spital, îl pune automat la aparat cu aerosoli. Aparat din ăsta puteţi să vă cumpăraţi şi voi şi să-l aveţi în casă . Costă în jur de 150 – 300 de lei. Eu l-am comandat de pe net, de aici.

Un prieten care a păţit-o cu fetiţa, ne-a dat nişte sfaturi, în caz că se sufocă: primul lucru pe care trebuie să îl faci, este să scoţi copilul la aer rece deschizând geamul. La rece i se contractă laringele şi nu se mai sufocă. După aia, aerosoli cu ser fiziologic și flixotide nebules 0,5 mg/ 2ml. Medicul ne-a recomandat 2 ml ser fiziologic și 1 ml flixotide. Bineînţeles că dacă starea copilului e foarte gravă, trebuie dus, totuşi, la urgenţă, sau, cum am făcut noi, sunaţi la 112, că sigur veţi ajunge mai repede cu el astfel.

Peripeţii cu copilul prin spital

Probabil aţi observat că n-am mai scris de vreo trei zile. Ei bine, nu am fost în staţiune sau la băi termale, ci… în spital. Şi, pentru că poate vă va prinde bine pe viitor să ştiţi una, alta (mai ales celor cu copii), am să vă povestesc “păţăniile” mele.

Fiică-mea, de o săptămână şi ceva a început grădiniţa, şi, cum de fiecare dată când vreun virus e prezent pe-acolo, a mea nu-l ratează niciodată. Aşa că şi de data asta ne-a adus un cadou. Joi seara, a mea se plângea de mama focului că o doare urechea, şi a început să facă şi febră. Eu eram răcită – cobză, iar cel mic, de doi ani, dădea şi el ceva semne de răceală. Le-am dat ce-aveam prin casă (de obicei sunt dotată la capitolul medicamente), şi ne-am culcat.

Soţul meu, fiind singurul sănătos, era de serviciu la copii peste noapte. Şi, pe la 5 dimineaţa, mă strigă că cel mic se îneacă şi nu poate respira. Sincer, nu-mi venea să cred, că doar el nu era aşa de răcit, şi am crezut că se panichează degeaba. Dar, după ce m-am dezmeticit, am văzut că bietul copil chiar nu poate respira. Am vrut să-i desfund năsucul, dar, dacă îl puneam pe spate, nu mai avea aer deloc. Aşa că am sunat la salvare. Când l-au văzut, au zis din start că trebuie internat.

Şi, cu ce-am avut pe noi, am mers urgent la spital. Noroc că nu mai era nimeni şi ne-a luat pe noi. L-au pus direct la aerosoli, iar al meu şi-a mai revenit, cât de cât. Apoi a venit doctoriţa şi a stabilit că are laringită. Am uitat să menţionez că, în graba noastră, am avut norocul că am apucat să iau bani la mine, că ştiţi regula cu băgatul banilor în buzunare…

După ce ne-a mai adus soţul meu strictul necesar, ne-a dus sus la pediatrie. Aici i-au luat sânge pentru analize (un episod groaznic). Din cauză că i se tot spărgeau vene, l-au înţepat de vreo 4 ori. Eu, slăbită şi răcită cum  eram, după ce mi-am mai văzut şi copilul în chinuri, mi s-a făcut rău. I-am zis apoi doctoriţei că şi eu sunt cobză, dar mi-a zis un fel de “so, what?”, adică “şi ce-i cu asta?”.

(Dar să fac o paranteză şi să vă spun câte ceva despre laringită. Cică e foarte periculoasă la copiii mici. Se declanşează chiar şi într-o oră, şi pot muri sufocându-se, în somn, dacă nu-i auzi, aşa cum putea păţi şi al nostru. Copilul diagnosticat cu laringită trebuie supravegheat permanent, chiar dacă e sub tratament. De asta, pe copiii cu laringită, întotdeauna îi internează în spital.

Laringita e o inflamare a corzilor vocale din laringe şi are multe cauze. Cauza cea mai comună a este o infecţie virală. Laringita se termină intotdeauna odată cu infecţia virală (cam în 7 zile). Răguşeala cauzată de laringită poate continua încă mai multe zile sau chiar o săptămană după tratarea infecţiei. Laringita poate fi cauzată şi de o infecţie bacteriană. La copii, o alta cauză este şi fumatul pasiv.)

Apoi ne-au dus în salon. În drum spre, le-am auzit pe asistente zicând: “numai în salonul X îi putem duce”. În salon mai era încă o mamă cu un copil. Asta nu era o problemă, dacă ar fi fost şi două paturi. Dar erau două pătuţuri şi doar un singur pat. Pe pat stătea mama cu copilul ei, aşa că eu am stat în pătuţ cu al meu. Puţin mai târziu am văzut de ce era singurul salon disponibil pentru noi: că în toate celelalte (puţine la număr), erau femei cu pielea mai închisă la culoare, cu copiii lor. Spun că am văzut asta, că se plimbau ca pe bulevard pe coridoare.

După-masă ne-a mutat în salonul alăturat, pentru că plecase o mamă. Dar ne-a fost dat să stăm numai noi doi doar câteva ore, că ne-a şi adus în salon un copilaş “creol”, pe care l-a lăsat mă-sa la urgenţă şi-a plecat. Bietul copilaş abia respira, şi plângea de mama focului,  dar a fost şi o parte bună aici, că al meu s-a cuminţit, că s-a speriat de el. Şi mi-au zis asistentele că mai sunt încă cinci copilaşi fără însoţitor pe secţie. În fiecare salon câte unul.

Oricum, şi ceilalţi copii de culoare, care erau cu mame, erau ca fără ele, că toată ziua erau pe hol, la ţigări. În plus, mai şi intrau în celelalte saloane, să inspecteze. Una dintre ele, mai tupeistă, mi-a cerut pâine, că cică nu a venit nimeni la ea. Apoi a venit să-i dau şi ceva de mâncare. Apoi iar a venit să-i dau cafea. I-am zis că n-am. A mers vreo 5 metri, apoi s-a întors: “Da un pic dă suc, nu-m dai, să-ţ trăiască copilu’?”. Asta până am văzut că şi mamele primeau mâncare, de trei ori pe zi, în sala de mese. Dar mergeau doar coloratele, care-şi puteau lăsa copiii singuri în salon. Le vedeai trecând, ca pe un cârd de ciori. Şi, observând-o şi pe cea care-mi cerea mâncare, data viitoare am expediat-o. Dar au trecut două ore, şi iar a venit: “Doamnă, nu-m dai un pampers, că scroafele dă asistente nu-m dau.”

Şi, tura asta de spitalizare, am mai văzut şi minuni: o asistentă şi o infirmieră care nu au acceptat bani. Şi, culmea, ele erau şi printre singurele care s-au comportat uman şi puneau suflet în ce făceau.

Eu una chiar le înţeleg şi pe asistente, şi pe doctori, că mai aşteaptă să le bagi un ban în buzunar. Pentru că altfel ar pleca naibii şi ei din ţară, la ce salarii de căcat au. Că dacă ar fi plătiţi de stat cum merită, nu cred că ar mai aştepta atenţii de la bolnavi. Dacă statul ar da cât trebuie la sănătate, am avea şi locuri în spitale, nu să stăm unul peste altul, să mergi cu o boală şi să ieşi cu trei. Dacă toţi banii pe care-i plătesc cetăţenii în fiecare lună la sănătate ar fi investiţi acolo unde îi dă omul, şi nu în buzunarele corupţilor, am avea şi noi spitale şi medici ca în Germania şi în Spania. Că la fel plătesc şi nemţii, ca noi.

În fine, sâmbătă ne-a dat drumul acasă. Vă daţi seama că primul lucru făcut a fost baia şi dezinfectatul. Acum suntem mai bine, şi urmăm tratamentul în continuare. Dar, vorba aia: “Numai de doctori şi de avocaţi să mă păzească Dumnezeu!”