Zilele săptămânii: semnificație. Tu în ce zi te-ai născut?

Luni – prima zi din săptămână, este ziua lunii de pe cer. Se spune că cei născuţi în această zi sunt schimbători precum se vede luna. Sunt visători, sensibili, familişti şi iubesc oamenii şi viaţa.  În trecut, lunea se purtau pietrele albe, în afara diamantului.

Marţi – ziua zeului războiului, Marte, aşadar, ziua sângelui. Cei născuţi în ziua de marţi sunt plini de energie, sunt persoane active, cărora le place schimbarea. Sunt oameni care ajung să cunoască şi să deţină cheia succesului, gândesc pozitiv şi îi influenţează în bine pe cei din jur. Marţea se purtau pietrele roşii, roşul fiind culoarea sângelui, precum rubinul, spinelul etc.

Miercuri – ziua dedicată zeului Mercur, care reprezintă gândirea, intelectul şi  înţelepciunea. De aceea, cei ce se nasc miercurea sunt ordinaţi, gândesc mult, au o inteligenţă deosebită şi vor reuşi pe plan profesional, cu multă muncă. Sunt persoane stabile, cărora nu le place schimbarea. Miercurea se purtau pietrele albastre.

Joi – ziua lui Jupiter, care era zeitatea supremă a statului roman, care veghea asupra legilor și ordinii sociale. Deşi persoanele născute joi sunt predispuşi spre o viaţă agitată şi plină de aventuri şi peripeţii, ei încearcă să se stăpânească şi să se înfrâneze. Iubesc libertatea şi se tem să nu fie încătuşaţi, de aceea fug de căsătorie. Dar când, totuşi, fac acest pas, devin soţi – model. Joia era dedicată pietrelor mov şi violet, precum ametistul şi safirul violet.

Vineri – ziua zeiţei frumuseţii, Venus sau Afrodita. Cei născuţi în această zi au latura creativităţii foarte dezvoltată. Cu puţin efort, pot deveni mari artişti. Iubesc frumosul, echilibrul şi armonia, şi sunt familişti convinşi. Vinerea se purta verdele smaraldului.

Sâmbătă –  ziua lui Saturn,  zeul roman al agriculturii, justiției și dreptății; în mâna stângă avea o seceră, iar în mâna dreaptă avea spice de grâu. Cei născuţi sâmbăta aspiră către lucruri măreţe. Ei iubesc puterea, fiind predispuşi să ajungă în conducere, sau chiar în politică. Sunt autoritari, independenţi, foarte organizaţi, şi au toate şansele să se situeze pe o treaptă înaltă a scării sociale. Sâmbăra se purta diamantul, regele pietrelor preţioase.

Duminica –  ziua Soarelui. Persoanele născute duminica pun pasiune în tot ceea ce fac şi excelează. De obicei, devin lideri, în orice grup s-ar afla, chiar şi în familie. Ca şi cei născuţi sâmbăta, sunt persoane autoritare, care vor ajunge în funcţie de conducere. Le place să fie apreciaţi pentru munca lor şi să simtă recunoştinţa celor din jurul lor. Duminica se purtau pietre de culoare galbenă, precum topazul sau safirul galben.

Bibliografie: Gridan, Teofil, Florile de piatră ale Terrei, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

Ouale de Pasti – culori, simbol și semnificații

În fiecare an, de Paşti, obişnuim să vopsim ouă roşii. Dar ştiţi de unde vine acest obicei?
Oul simbolizează renaşterea, adică noua viaţă dobândită de creştini prin moartea lui Isus. O legendă creştină spune că, atunci când Isus era pe cruce, Fecioara Maria a venit la el cu un coş cu ouă şi, punându-l sub cruce, ouăle s-au făcut roşii de la sângele lui Isus care a picurat pe ele.
În timp, oamenii au început că coloreze ouăle de Paşti şi în alte culori; initial se vopseau ouale cu coji de ceapa. Deoarece Paştele e întotdeauna primăvara, s-a asociat oul cu renaşterea naturii. Astfel, se spune că aşa cum îţi sunt colorate ouăle din coşul de Paşte, îţi va fi tot anul:
• dacă vor fi roşii – vei avea parte de dragoste şi te vei bucura de viaţă
• dacă vor fi galbene  – vei fi plin de lumină, tinereţe, fericire, vei avea recoltă bogată şi vei fi ospitalier
• dacă vor fi verzi – în jurul tău va fi prospeţime, rodnicie şi speranţă
• dacă vor fi albastre -vei fi senin precum cerul şi plin de vitalitate
• dacă vor fi violet – vei avea stapânire de sine, răbdare şi  încredere în dreptate.
În trecut, pentru vopsirea ouălor se foloseau numai culori naturale: varză roşie, coji de ceapă sau petale de flori. În Banat, femeile luau frunze de cucută, le puneau peste ou, apoi puneau oul într-un ciorap subţire şi le fierbeau în apă cu multe coji de ceapă. Ouăle se făceau portocaliu închis şi aveau o frumoasă urmă de frunză galben-verzuie. Apoi le ungeau cu puţină untură de porc, să lucească.
Reprezentări ale ouălor sunt şi pe bijuterii: pe cercei, inele, brăţări sau coliere. Ele reprezintă începutul. În unele mitologii (Egipt, China şi India), se spune că lumea s-a născut dintr-un ou. El este format din două părţi: gălbenuşul de tip yang şi albuşul de tip yin.
La budişti, oul este simbolul concentrării spirituale.

Voi ce culori veți vopsi ouăle anul acesta?

Aerul condiționat din mașină – pericol pentru sănătate

Zilele trecute am primit un e-mail de la o prietenă despre cât de nesănătos este aerul condiționat în primele minute după ce pornești mașina și cât de ușor putem evita pericolul la care ne expunem, doar deschizând puțin geamul. Explicațiile mi s-au părut plauzibile, așa că am hotărât să “dau mai departe”:

“Nu e de mirare ca mai multi oameni mor de cancer decât se întâmpla înainte. Ne întrebăm de unde vine aceasta cauză? Mulți oameni sunt în mașinile lor, de dimineața până seara, 7 zile pe săptămână.

Vă rugăm să transmiteți acest lucru la cat mai multi oameni posibil. Sa nu fie prea târziu pentru a face unele modificări în comportamentul nostru.

Deschideți ferestrele pentru un timp, apoi intrați în mașină și, după câteva minute, porniți AC. Vă rugăm să nu porniți AC de îndată ce intrați în mașină.

Iată de ce:

Conform cercetărilor, tabloul de bord al mașinii, scaune, AC, conducte, de fapt, toate obiectele sunt din material plastic în vehiculul dumneavoastră și, expuse la căldura de la lumina soarelui, emit benzen, o toxină care cauzează cancer. O substanță cancerigenă de mare impact. Nu dai importanță la mirosul de plastic încins din mașina ta pentru că te grăbești…

Benzenul cauzează cancer la oase, anemie și reduce celulele albe din sânge. Expunerea prelungită poate provoca leucemie și crește riscul unor forme de cancer. Acesta poate provoca, de asemenea, avorturi spontane la femeile gravide. Nivelul acceptat de benzen este de 50 mg pe sq.ft. O mașină parcată într-un spațiu interior, cu ferestrele închise, va conține 400-800 mg de benzen – de 8 ori nivelul acceptabil. Dacă mașina este parcată în aer liber, în soare, la o temperatură de peste 60 de grade F, nivelul de benzen ajunge până la 2000-4000 mg, de 40 de ori peste nivelul acceptabil.

Oamenii care intră în mașină, păstrând ferestrele închise, în cele din urmă vor inhala cantități excesive de toxine benzen. Benzenul este o toxină care afectează rinichii și ficatul. Ce e mai rău, este extrem de dificil sa o elimini din corp.

Deci, prieteni, vă rugăm să deschideți ferestrele și ușile de la mașina voastră – așteptați un timp pentru evacuarea benzenului din interior.

Aveți o obligație morală să împărtășiți și altor persoane aceste informații.

Pașaport pentru copil – acte necesare

Urmează să plecăm în concediu cât de curând, și ne-am trezit că pașapoartele copiilor expiraseră de câteva luni. Așa că ne-am luat inima în dinți (îți trebuie ceva curaj când mergi să faci un act la noi, la câtă birocrație avem) și-am mers să le facem pașapoarte noi.

N-a fost atât de complicat pe cât ne așteptam, și a mers totul destul de repede. Am aflat că înainte de toate trebuie să plătim taxa pentru pașaport la CEC, apoi taxa consulară, la trezorerie. Trebuie ca ambii părinți să fie prezenți, având cu ei următoarele documente:

  • certificatul de naștere al copilului, în original
  • cărțile de identitate ale ambilor părinți
  • vechiul pașaport al copilului (dacă este cazul)
  • chitanțele de la CEC și trezorerie

Se va completa o cerere, de către funcționarul de la birou, pe care părinții o vor semna, la final.

Noi am făcut pașapoarte temporare, care sunt valabile numai un an, și ni s-au eliberat în mai puțin de 2 ore.

În cazul în care se face pașaport simplu, electronic, va dura 14 zile lucrătoare până se va elibera, fiind valabil 3 ani, în cazul copiilor sub 6 ani, și 5 ani, în cazul copiilor peste 6 și ani.

Dacă mergeți vinerea, să mergeți mai repede, că e zi scurtă, și vor pleca mai repede acasă.

Când mergeți să scoateți pașaportul, nu mai trebuie să fie ambii părinți, ci doar unul, cu cartea de identitate și certificatul de naștere al copilului.

Bine de ştiut: antibiotice naturale care ajută mai ales la răceală şi gripă

Am primit nu demult un mail de la o prietenă, în care erau descrie antibioticele naturale. De multe ştiam din copilărie, de la bunica. Ştiam că dacă mânci usturoi şi ceapă nu te prinde răceala, ştiam că mierea şi citricele sunt, de asemenea, un inamic al răcelii, şi ştiam că nu e prea bine să iei medicamente, mai ales antibiotice, deoarece scad imunitatea.

Iată aici o listă de antibiotice naturale şi la ce anume folosesc:

  •  Chimenul

Cultivat la începuturi în zona Mării Mediterane, chimenul este unul dintre condimentlee care au o aromă distinctă şi un gust destul de puternic. Uleiul esenţial extras din acest condiment are un conţinut mare de compuşi antibacterieni, care pot oferi ajutorul sistemului imunitar. De asemenea, condimentul folosit în preparate culinare cât mai des, poate preveni răcelile de sezon.

  •   Ceapa

Ceapa era folosita ca tratament pentru răceli şi tuse încă din Roma Antică, şi încă de pe atunci se ştia că ceapa are calităţi minunate medicinale, fiind un bun analgezic, antiinflamator şi un ajutor pentru circulatia sângelui. Sulful din ceapă, cel care îi oferă mirosul şi gustul distinct, este şi cel care are proprietăţi antibacteriene. Siropul din ceapa luptă eficient cu răcelile, dar şi cu tusea, mai ales cea seacă. Ceapa mică (salota sau esalota) are cel mai mare conţinut de fenoli şi antioxidanţi, si este cea mai eficientă ca antibiotic, fiind folosită şi în tratarea înţepăturilor de albină.

  • Eucaliptul

Iata un antiseptic natural, folosit si ca un puternic antiinflamator, care poate sa se lupte cu infectii, bacterii, ciuperci si virusuri. Cel mai adesea este regăsit sub formă de ceai, însă poate fi găsit şi sub formă de extract, ulei sau sirop. Uleiul de eucalipt era folosit în Australia de aborigeni pentru tratarea infecţiilor şi a rănilor, şi pentru a reduce febra. În secolul 19 era folosit ca dezinfectant în spitale. Apoi s-a descoperit că acţionează şi ca expectorant, deci este un bun remediu şi pentru tuse. Uleiul de eucalipt nu trebuie ingerat direct, ci diluat sau folosit mai degrabă pentru masajul pieptului, al gâtului şi al fruntii.

  • Extractul din citrice

Se ştie că citricile au cel mai mare continut de vitamina C, care previne răcelile. Însă, extractul din citrice, mai ales cel de grapefruit, are proprietati antimicrobinene şi antibacteriene, fiind un excelent dezinfectant. Poate fi găsit în forma lichidă, capsule sau tablete, sau chiar şi ca spray. Poate trata şi eczemele produse de scutece la bebelusi. Vitamina C este o substanta vitală în dezvoltarea organismului, cu efecte importante în tratarea infecţiilor şi în creşterea capacităţii organismului de a se lupta cu ele.

  •  Extractul din frunze de măslin

Extractul din frunze de maslin contine oleuropeina, al carei ingredient activ, acidul eleonlic are proprietati puternice antibacteriene si efecte antivirale. S-a demonstrat ca este eficient în lupta împotriva infecţiilor, a herpesului, a oboselii cronice, dar şi a alergiilor şi problemelor de piele. Pentru că funcţionează ca un antibiotic de spectru larg, se luptă, deci, şi cu răcelile şi gripele, cu problemele respiratorii şi sinuzita. Îi mai adaugăm şi capacitatea de a scădea nivelul de zahăr din sânge, de a normaliza aritmiile, de a inhiba oxidarea şi de a relaxa arterele, de a ameliora durerile de dinţi, sau cele cauzate de artrită sau hemoroizi.

  • Mierea de Manuka

Cel mai delicios, dar şi mai mortal agent când vine vorba de bacterii şi virusuri este mierea de Manuka, ce provine din Australia şi Noua Zeelandă. Ea poate să ucidă o varietate largă de patogeni, chiar şi periculosul virus, “mâncător de carne”, Staphylococcus aureus, care duce la septicemii mortale. În plus, cercetătorii au observat că virusurile şi bacteriile tratate cu această miere nu au devenit rezistente la efectele ei. Mierea de Manuka poate trata şi ulcerul, răni infectate deschise, răcelile şi gripele comune, dar şi tusea. Trebuie, însă, specificat, că aceasta miere nu este recomandata copiilor mai mici de 1 an, şi recomandarea pediatrilor este de 1 lingura la 2-3 zile. Atenţie! Ea poate produce alergii la copii.

  • Usturoiul

Usturoiul este, poate, cel mai îndrăgit ingredient din preparatele românesti. El este nu numai foarte gustos, dar este şi o plantă minune, pentru că are capacitatea să trateze o simplă infecţie la ureche, dar şi o pneumonie periculoasă. Acesta conţine o mulţime de antioxidanţi care omoară bacteriile şi radicalii liberi din sânge, şi protejează sistemul imunitar. Ingredientul activ al usturoiului, alicina, poate ataca şi distruge şi virusuri sau infecţii puternice, şi este chiar recomandat pentru copiii care au astm.

  •  Echinacea

În Antichitate, Echinacea era folosită mai ales pentru tratamentul rănilor deschise, a difteriei şi a otrăvirii. De câteva sute de ani, este folosită şi pentru a se lupta cu bacteriile şi viruşii, ajutând în acelaşi timp sistemul imunitar. Ea este recunoscută că poate distruge una dintre cele mai virulente bacterii, acelasi Staphylococcus aureus, “mâncătorul de carne”. Cea mai eficientă parte a plantei este rădăcina, din ea se extrag siropuri şi uleiuri. Florile şi seminţele sunt cel mai des folosite pentru ceaiuri. Este, de asemenea, eficientă în tratarea herpesului, a infecţiilor respiratorii, a răcelilor şi gripelor şi a alergiilor.

  • Uleiul de cocos

Mary G. Enig, un biochimist cu doctorat în nutriţie, este cea care a descoperit potenţialul uleiului de cocos. Ea spune că organismul nostru foloseste un ingredient-minune din acest ulei – monolaurin – pentru a se lupta cu diferite boli şi infecţii, virusuri şi bacterii. A fost chiar un caz foarte mediatizat în SUA, în care un bebeluş născut cu HIV, a scăpat de virus, după ce a fost hrănit cu formula de lapte bogată in ulei de cocos. Recent, un medic din Florida a observat rezultate excelente când a tratat pacienţii cu helicobacter – o bacterie periculoasa prezenta în stomac. Luau o linguriţă de ulei de cocos virgin de trei ori pe zi. Medicul a recunoscut că uleiul de cocos a fost mult mai eficient decât alte antibiotice pe care obişnuia să le prescrie.

  • Uleiul de oregano

Oregano este un condiment popular, folosit mai ales în bucătăria italiană. Însă el nu este grozav numai în arta culinară, ci este eficient şi ca un antibiotic natural. Un articol din 2001 din Science Daily a confirmat că proprietăţile antibacteriene ale uleiului de oregano sunt eficiente şi împotriva stafilococilor, inhibând dezvoltarea acestor bacterii mult mai eficient, în comparaţie cu antibioticele standard folosite medical, precum penicilina sau streptomicina. Cercetătorul Paul Belaiche a demonstrat că uleiul de oregano poate distruge 96% dintre bacteriiile pneumococice, 83% dintre cele stafilococice si 78% dintre enterococi, cei care provoacă gatul iritat, febra, sindromul socului toxic, cistita, anorexie si infecţii puternice.

Alte antibiotice naturale:

Bineînţeles că nu trebuie sa ne limităm la lista de antibiotice naturale de mai sus. Puteţi folosi în alimentaţie , pentru preventie, sau în tratamente, şi alte produse ale naturii:

Condimente: chimion, ghimbir, turmeric, cuisoare, boia, scorţişoară, patrunjel, susan.

Fructe: fructe de pădure, struguri, pepene roşu, kiwi

Legume: legumele cu frunze verzi (mai ales varza), morcov, ciuperci, cartoful dulce.

Altele: propolis, migdale, ovăz, mei, orz, seminţe de dovleac, alge de mare, iaurt, kefir.

Produsele pot fi achiziţionate din supermarkrt-uri sau din magazinele naturiste. Sănătate şi numai bine! 🙂

Cu sau fără… cafea?

Despre cafea şi proprietăţile ei am mai scris mai demult. Recent însă am auzit şi am citit nişte lucruri interesante despre cafea, pe care aş vrea să vi le zic şi vouă.

În primul rând cică creează dependenţă. Însă nu la fel de gravă ca fumatul. Manifestările apar cam după 24 de ore de la ultima cafea şi se manifestă prin dureri de cam, stări de nervozitate, somnolenţă, oboseală şi anxietate. Dar, după vreo săptămână dispar, şi dispare şi dependenţa. La mine cred că nu va dispărea vreodată, că nu-mi pot imagina o săptămână fără cafea. 🙂

Oricine poate spune, chiar şi medicii specialişti că, dacă e consumată moderat (maxim 2 pe zi), cafeaua nu e dăunătoare organismului, exceptând persoanele care suferă de insomnii, ulcer gastroudenal, epilepsie, hiperexcitabilitate nervoasă sau cardiopatie ischemică. Asemenea persoane ar trebui să se ferească nu numai de cafea, ci de orice altceva care conţine cofeină, cum ar fi: ceaiul verde sau negru, sucuri pe bază de cola, energizante, ciocolată sau chiar cacao.

Pe lângă cofeină, cafeaua mai conţine:

  • proteine
  • minerale – potasiu şi magneziu
  • lipide sau grăsimi
  • trigliceride  – substanţe grase sintetizate de organismul uman din grăsimile din alimente sau din zahăr
  • carbohidraţi sau glucide
  • compuşi fenolici cu proprietăţi antioxidante
  • acizi clorogenici şi acizi cafeici, care sunt antioxidanti în vitro şi,contribuie la prevenirea diabetului zaharat tip 2 şi a bolilor cardiovasculare

Cafeaua nu este dăunătoare nici măcar femeilor însărcinate, dacă nu consumă mai mult de 1, 2 cafele pe zi. Vă spun din proprie experienţă, că am întrebat mai mulţi medici în acea perioadă.

Pintre efectele pozitive ale cafelei, ar fi şi faptul că stimulează arderile, putând fi utilizată în tratamentele anticelulitice. Cafeaua are şi acţiune diuretică şi uşor laxativă, stimulează centrul respirator şi vasomotor, spoteşte atenţia şi previne apariţia Parkinsonului şi bolii Alzheimer.

Efectul negativ al cafelei se spune că e faptul că scade uşor cantitatea de calciu din organism. Însă nu afectează sistemul osos, iar calciul poate fi recuperat din alte alimente.

Aşadar, cafeaua este mai mult benefică decât dăunătoare dacă e consumată cu măsură.

 

Nebunia căpuşelor. Cum putem scăpa de ele

Eu am avut căpuşă pe picior, în urmă cu vreo doi ani. Şi am observat că e căpuşă abia după câteva zile, timp în care mă tot scărpinam, crezând că m-a pişcat vreun ţânţar. Am observat că ceva nu e în regulă abia când am văzut că acolo e un punct negru, iar zona îmi era puţin umflată. Am scos-o punând spirt pe locul respectiv, şi cu ajutorul unui ac.
Căpuşe au fost dintotdeauna, de când lumea. Şi au fost la fel de periculoase ca acum. Se spune că unul din 300 de oameni se îmbolnăveşte de boala Lyme (o boală infecţioasă articulară, neurologică si cardiacă), sau un tip particular de menigoencefalită.
Sunt paraziţi hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor) şi populează o singură gazdă timp de mai multa zile, dacă nu sunt îndepărtate.
Căpuşele trăiesc pe tegumentele mamiferelor (sau în blana lor), pe pielea păsărilor sau, mai rar, a reptilelor. De aici cad în iarbă şi le iau şi oamenii. Asta nu înseamnă că nu mai putem ieşi la iarbă verde, sau că nu ne mai lăsăm copiii să calce pe iarbă. Aşa ar trebui să nici nu mai ieşim din casă, dacă ne gândim la câte ni s-ar putea întâmpla.
Zilele astea am primit un mail, în care erau descrise câteva modalităţi de a scoate căpuşa din piele, indiferent de stadiul în care este căpuşa, ori doar o pată neagră, ori deja umflată de sange, ca un bob de fasole (căci îşi introduce capul cu totul în piele şi suge sângele până ajunge chiar de dimensiunea unui bob de fasole):
   1.   Dacă s-a prins o căpusă şi ai în casă untură, acoper-o complet cu untura solidă şi după două-trei minute se desprinde (ea se sufocă, untura nu permite nici un strop de aer şi căpuşa scoate capul din piele);
dacă nu s-a desprins încă,  pui untură din nou.
   2.   Dacă ai tinctură de iod, îmbibi foarte bine un tampon de vată în tinctură şi ţii pe căpuşă câteva minute (3-4) şi ea se va desprinde. Eventual mai picuri câţiva stropi de tinctură pe tampon în timp ce îl ţii pe căpuşă. Atenţie, nu iod simplu ci numai tinctură! Dacă este adânc prinsaă în piele, repeţi operaţiunea. Atunci cand o rupi forţat şi rămane capul în piele, se produce infecţia.
Faceti asta si nu veti ajunge la doctor.
   3.   Dacă vezi pe mâna, picior etc. o insectă mică, verde sau brună, cu o poziţie ciudata infipta sub piele faci următoarele:
Cu un tampon de tifon bine  înmuiat în acetonă se tamponează insecta şi în câteva minute cade singură. Se dezinfectează bine cu iod şi se spală bine mâinile cu apă şi săpun. Se unge locul cu alifie de gălbenele cu propolis. Se recomandă regim cu fructe şi legume, iar medicul de specialitate prescrie tratament cu antibiotice, dacă este cazul.

Vinul şi eticheta sa – partea a III-a

În partea I şi partea a II-a  am  enumerat indicaţiile obligatorii de pe etichiea unei sticle de vin.

Potrivit aceloraşi legi, indicațiile facultative folosite la etichetare sunt următoarele:

1.marca de comerț, cu condiția ca ea să nu creeze confuzii cu denumirea de origine controlată, cu indicația de proveniență geografică sau cu denumirea soiului ce poate fi atribuită vinului.

2. denumirea exploatației viticole, a domeniului, numai în cazul vinurilor de calitate provenite în exclusivitate din exploatația indicată, cu condiția de a nu se folosi denumiri care să creeze confuzii;

3.culoarea vinului  roșu, rozé sau alb;

4.anul de recoltă, care se specifică în cazul vinurilor cu denumire de origine controlată sau al celor de calitate superioară, cu condiția ca vinul să provină, în proporție de cel puțin 85% din recolta anului indicat;

5. vechimea vinului, fiind posibilă utilizarea termenului “vin vechi”, pentru vinurile îmbuteliate după o maturare de cel puțin trei ani, în cazul vinurilor roșii, și de cel puțin doi ani, în cazul vinurilor albe.

În funcție de gradul de vechime optimă pentru consum, vinurile pot fi clasificate în:

vinuri noi, îmbuteliate în anul în care au fost culeși strugurii

-vinuri de consum larg, care se beau abia în primăvara următoare recoltării strugurilor;

vinuri cu vechime scurtă, scoase pe piață în toamna de după recoltarea strugurilor și care trebuie consumate în 1, 2 ani

vinuri cu vechime medie. Acestea sunt comercializate după 1 – 2 ani de vechime;

vinuri cu vechime îndelungată, care ajung la calități optime atunci când au o vechime de peste doi ani.

6.numele/ denumirea persoanei/ persoanelor fizice sau juridice care au participat la procesul de elaborare, îmbuteliere sau comercializare a produselor;

7.codul de bare;

8.alte mențiuni care amplifică informația asupra calității vinurilor sau condițiile speciale de producere și îmbuteliere, după cum urmează:

a. îmbuteliat la producător, la origine, pentru vinurile de calitate obținute din recolta proprie și îmbuteliate în unitatea, domeniul sau exploatația în care au fost produse;

b.îmbuteliere specială, pentru vinurile îmbuteliate în legătură cu un eveniment deosebit sau într-un scop special;

c. vin de vinotecă, pentru vinurile de calitate deosebită, cu buchet format în sticlă, învechite în vinotecă și reprezentând loturi mai restrânse, constituite în butelii, eventual numerotate, la punerea în consum;

d. vin medaliat, pentru vinurile medaliate la concursuri naționale sau internașâționale, caz în care se menționează medalia primită, concursul la care a participat vinul și anul participării;

e. soi pur, pentru vinurile foarte tipice, care provin în proporție de 100% din soiul menționat;

f. vin din butoaie alese, produse în cantități limitate, sub responsabilitatea deosebită a unui specialist de renume, care își înscrie numele pe etichetă;

g. comoara pivniței, pentru vinurile obținute în ani deosebit de favorabili, ajunse la apogeul calității lor;

h. rezervă, pentru vinurile păstrate în recipiente, cel puțin doi ani, și învechite în sticle cel puțin trei luni;

i. vin tânăr, pentru cel pus în consum până la finele anului în care a fost obținut;

j. vin nou, pentru vinurile comercializate în anul următor celui în care au fost elaborate;

k. vin maturat în barrique-uri, pentru vinurile păstrate în vase noi de lemn de stejar;

l. istoria vinului sau a firmei producătoare;

m. condițiile natulale ale arealului de producere, tehnici de cultură speciale, de cules și de elaboraere a vinurilor;

n. recomandări privind consumarea vinului: temperatură, asociere și mâncăruri, etc.;

o. unele mențiuni suplimentare referitoare la însușiri senzoriale, date analitice, altele decât tăria alcoolică, indicații complementare asupra provenienței, reprezentări grafice.

Sursa foto

Vinul şi eticheta sa, partea a II-a

De multe ori, când cumpărăm un vin,  ne uităm nepăsători la ceea ce scrie pe etichetă, sau nu ştim exact despre ce e vorba.

Spuneam în prima parte că pe eticheta unui vin există nişte indicaţii obligatorii după care consumatorul îşi poate da seama de calitatea vinului. Astfel, pe lângă categoria de calitate a vinului, pe etichetă mai apare şi:

  •  indicația de proveniență geografică pentru vinurile de calitate superioară – VS sau pentru vinurile cu denumirea de origine controlată pentru vinurile DOC, aprobate prin ordin al ministerului agriculturii, alimentației și pădurilor;
  • denumirea soiului sau a soiurilor pentru vinurile cu denumire de origine controlată. Pentru vinurile de calitate superioară VS care se valorifică prin indicarea provenienței geografice, denumirea soiului sau a soiurilor fiind facultativă. Atunci când vinul se comercializează sub denumirea unui soi, acesta trebuie să provină 85% din soiul indicat. În cazul unor sortimente tradiționale autorizate, constituite din două sau mai multe soiuri, se înscrie pe etichetă mențiunea “sortiment tradițional”. Vinurile de masă nu se valorifică sub denumirea soiului sau sortimentului de soiuri și nici prin indicarea provenienței geografice.

În funcţie de compoziţia ampelografică, vinurile se împart în:

vinuri de soi – vinuri obţinute din struguri de un singur soi, totodată se permite folosirea strugurilor de alte soiuri ampelografice, dar nu mai mult de 15 %, şi de aceeaşi specie botanică şi culoare a boabelor;

vinuri cupajate – vinuri obţinute din vinuri brute fabricate din mai multe soiuri, în anumite proporţii bine determinate, prin intermediul amestecului lor;

vinuri sepajate – vinuri obţinute prin vinificarea în amestec a diferitelor soiuri de struguri de aceeaşi specie botanică, în proporţii bine stabilite pentru fiecare denumire de vin.

  •  tipul vinului, determinat de conținutul său în zaharuri. Din acest punct de vedere, vinurile pot fi:

-seci – cu conținut în zaharuri de până la 4 gr/l;

-demiseci – cu conținut în zaharuri cuprins între 4.01 gr/l și 12 gr/l;

-demidulci – cu conținut în zaharuri cuprins între 12.01 gr/l și 50 gr/l;

-dulci – cu conținut în zaharuri de peste 50 gr/l.

  •  tăria alcoolică dobândită a tipului de vin, exprimată în procente, în volume, înscrisă cu caractere de 3 mm înălțime. Astfel, se pot clasifica în:

1.Vinuri liniştite (de masă), cu un conţinut între 8,5 și14 % alc.;

2.Vinuri efervescente;

3.Spumoase (gazificate) şi spumante), cu un conţinut între 8,5 și 14 % alc.;

4.Vinuri tari, cu un conţinut între 16 și 21 % alc.;

5.Vinuri de desert (nectar), cu un conţinut între 14 și 17 % alc.;

6.Vinuri aromatizate, cu un conţinut între 9 și 20 % alc.

    •  volumul nominal al produsului, exprimat în mililitri, centilitri sau decilitri pentru recipiente mai mici de un litru și în litri pentru pentru recipiente de un litru sau mai mari;
    •  țara de origine, pentru vinurile importate;
    •  denumirea și adresa îmbuteliatorului, înscrise cu caracterele cele mai mici folosite în înscripționările de pe etichete;
    •  data ambalării sau numărul lotului, cu posibilitatea stabilirii datei ambalării.

Vinul şi eticheta sa, partea I

La noi, multă lume, când merge să cumpere o sticlă cu vin, se uită doar la preţ, neluând în seamă şi alte detalii, care sunt foarte importante. De exemplu, un vin poate avea un preţ mare şi să nu fie atât de bun precum unul cu un preţ mai mic.

Eticheta poate avea un impact vizual foarte puternic asupra consumatorului şi îl poate influenţa în alegerea unui vin, fiind unul dintre criteriile cu cea mai mare pondere în acest sens. În ultimul timp, producătorii de vinuri au acordat o importanţă din ce în ce mai mare designului etichetelor, investind sume foarte mari pentru schimbarea acestora de la o recolta la alta. Există însă şi producatori de vinuri mai conservatori care păstrează aceeaşi formă grafică a etichetei de zeci de ani.

Eleganţa etichetei nu este însă un garant al calităţii vinului, dar informaţia pe care aceasta o oferă poate fi, ajutând în acelaşi timp şi la educarea consumatorilor.

Atât în legile naționale, cât și în cele europene, sunt prevăzute o serie de indicații obligatorii:

  • Categoria de calitate a vinului:

1.vin de masă. Denumit până în 1970 vin pentru mâncare, acesta poate avea menționată și Indicația Geografică Tipică (IGT). Trebuie să aibă cel puțin 8,5 grade alcoolice efective, dar nu mai mult de 15.

2.vin de calitate superioarăVS. La această categorie este obligatorie indicația de proveniență geografică

Vinurile de calitate superioară sunt obţinute din soiuri cu însuşiri calitative superioare după o tehnologie tradiţională cu maturitatea ulterioară în decurs de cel puţin 6 luni. Conţinutul de alcool trebuie su fie nu mai puţin de 10 % vol. La rândul lor, acestea se împart în:

vinuri mature– vinuri obţinute din soiuri aparte de struguri sau dintr-un amestec al acestora, cu aplicarea unei tehnologii speciale sau acceptate de toţi și cu condiţia unei maturări obligatorii în recipiente staţionare pe parcursul a cel puţin 6 luni;

-vinuri de oenotecă (colecţie) – vinuri de calitate superioară, care după încheierea ciclului tehnologic de producţie, inclusiv maturitatea în recipiente staţionare, se învechesc suplimentar cel puţin 2-5 ani;

vinuri cu denumire de origine– vinuri de calitate înaltă cu proprietăţi organoleptice înalte, care se produc conform tehnologiei originale din struguri de soi (soiuri) cultivati în  podgorii strict delimitate, în condiţiile ecologice specifice locului concret indicat în denumirea vinului

3.vin cu denumire de origine controlată – În România există două categorii  DOC(Denumire de Origine controlată) și DOCG (Denumire de origine Controlată și Garantată). Vinurile DOC, care dobândesc o notorietate specială și renume comercial pot deveni DOCG doar după ce trec 5 ani de la recunoașterea DOC-ului.

Vinurile ce au denumire de origine controlată și trepte de calitate (D.O.C.) reprezintă cea mai înaltă categorie de calitate. Producerea acestor vinuri se face în areale restrânse și dupa reguli severe. Acordarea treptei de calitate este motivată de mai mulți factori – conținutul în zaharuri, proporția de boabe stafidite, atacul putregaiului nobil – care sunt determinați, în primul rând, de momentul recoltării.

În România a fost adoptat sistemul german de atribuire a treptelor de calitate:

CM – “cules la maturitate deplină” – adică în momentul în care strugurii sunt copți și acumularea de zaharuri este min . 196 gr/l;

CT – “culesul tarziu” – momentul culesului, în acest caz, este atunci cand strugurii sunt supracopți și crește cantitatea de zahăr pe seama pierderii apei, aceasta depășind 213 gr/l;

C.I.B. – “cules la innobilarea boabelor” – moment în care pierderea apei prin supracoacere este completată de stafidiere sau apariția mucegaiului nobil (care extrage apa din bob concentrând zaharurile fără a afecta compoziția acestuia). Strugurii din care provine vinul au conținut de zaharuri de minim 240 gr./l.

Dreptul producătorilor de a folosi denumirile de origine este controlat și se acordă anual de către Oficiul Național al Denumirilor de Origine a Vinurilor (O.N.D.O.V), organism aflat în subordinea Ministerului Agriculturii.