June 2, 2020

Cu sau fără… cafea?

Despre cafea şi proprietăţile ei am mai scris mai demult. Recent însă am auzit şi am citit nişte lucruri interesante despre cafea, pe care aş vrea să vi le zic şi vouă. În primul rând cică creează dependenţă. Însă nu la fel de gravă ca fumatul. Manifestările apar cam după 24 de ore de la ultima cafea şi se manifestă prin dureri de cam, stări de nervozitate, somnolenţă, oboseală şi anxietate. Dar, după vreo săptămână dispar, şi dispare şi dependenţa. La mine cred că nu va dispărea vreodată, că nu-mi pot imagina o săptămână fără cafea. 🙂 Oricine poate spune, chiar şi medicii specialişti că, dacă e consumată moderat (maxim 2 pe zi), cafeaua nu e dăunătoare organismului, exceptând persoanele care suferă de insomnii, ulcer gastroudenal, epilepsie, hiperexcitabilitate nervoasă sau […]

Împrumuturi din domeniul culinar, luate din franceză (partea a III – a)

“Salată de boeuf”, “maioneză“, “antricot” – cuvinte din domeniul culinar pe care le folosim adesea, şi a căror provenienţă şi istorioară sunt foarte interesante, fascinante şi, în acelaşi timp, chiar amuzante. „În meniuri apare adesea la unele feluri de mâncare şi cuvântul boeuf (am găsit boeuf bourgunion, boeuf braise) care înseamnă <<carne de vită>>, nu de bou aşa cum ar traduce cineva care nu ştie că, deşi în franceză există cuvântul vache <<vacă>>, care provine de la latinescul vacca, în măcelăriicarnea de vacă şi de bou (taur) se vinde sub numele de viande de boeuf”.[1] De la Marius Sala aflăm că acest cuvânt, boeuf, vine tot din franceză şi în varianta bif: biftec, care înseamnă “felie de carne de vacă friptă la grătar sau în tigaie”. Mai avem şi cuvântul […]

Împrumuturi din domeniul culinar, luate din franceză (partea I)

Auzim zilnic cuvinte legate de mâncare, cum ar fi aperitiv, antreu, pane etc., şi nu ştim de unde vin şi ce istorioară interesantă are fiecare cuvânt în spate. Limba română a fost şi este „ospitalieră” în ceea ce priveşte împrumutul lexical din gastronomie, din limbile cu care a intrat în contact. Din franceză am împrumutat termenul românizat meniu, care vine de la menu, antreu, care vine de la franţuzescul entrée, precum şi desert, care vine de la dessert. Despre francezul menu, de unde se trage cuvântul românesc meniu, aflăm de la Marius Sala că este un cuvânt moştenit de la latinescul minutus, „adică <<cu volum mic>>, de aici venind acea <<listă detaliată, mărunţită a felurilor de mâncare>>, un meniu (am folosit mărunţită fiindcă lui menu din franceză îi corespunde în […]

Condimente folosite de strămoşii noştri, dacii

Pe primul loc între condimentele dacilor se situa sarea (şi aşa a rămas şi în ziua de azi, la noi), indispensabilă în alimentaţia umană. Există mai multe posibilităţi de obţinere a sării: evaporarea apei de mare, extragerea din mine etc. Dacia dispunea de importante zăcăminte de sare, aflate în general la mică adâncime sau la zi, încât foarte probabil principala sursă de obţinere a sării a fost extragerea din saline. Cuvantul sare este derivat din cuvantul indo-european sal(d,) care defineşte un material crud, nerafinat, gri-murdar. Acest cuvant s-a dezvoltat mai apoi în sal (salis) în latină, sel în franceză,  sal în spaniolă şi portugheză, sale în italiană, sealt în anglosaxonă, salt în engleză, daneză şi suedeză, salz în germană, sol în rusă, hals (halos) în greacă şi al în armeană. […]

Vin și poveste. Idee de sticlă de vin cadou

 O idee inedită m-a impresionat foarte tare: a lega vinul de o poveste. Am găsit asta pe un site de vinuri, și cred că va avea un succes răsunător. Parcă altfel bei un vin când ai și povestea legată (la propriu) de el. E o idee foarte bună și pentru a face un cadou cuiva. Site-ul unde găsiți o diversitate de vinuri cu povești se numește wineandstory.com

Nume de mâncăruri de origine germană din bucătăria românească

Marius Sala ne vorbeşte despre numele de mâncăruti germane, spunând că bucătăria noastră, ca şi întreaga noastră cultură, materială şi spirituală, s-a dezvoltat între Orient şi Occident, având la bază o tradiţie latină, iar când vorbim de Occident, în cazul gastronomiei româneşti nu putem omite numele mâncărurilor de tradiţie germană (multe dintre ele au ajuns la noi prin maghiară). Cel mai cunoscut nume este şi cel mai vechi atestat, la începutul secolului al XIX – lea. Este vorba de ştrudel „plăcintă făcută din foi subţiri, umplute cu mere, brânză,  nuci” (în unele definiţii se spune şi că e rulată în formă de sul). Are numeroase variante: ştudir, strudul, strudur, strul, strudl. Etimonul este germanul strudel, care înseamnă „vârtej”, iar regional, are şi în germană sensul de „prăjitură”. Este cunoscută şi […]

Reţetă (de post): Mâncare de linte

Lintea era alimentul de bază pe vremea dacilor. Era consumată  sub formă de fiertură împreună cu alte cereale sau legume (întreagă sau zdrobită), posibil şi carne, grăsimi (animale sau vegetale) şi produse lactate sau sub formă de supă. Lintea (denumită ştiinţific Lens culinaris) este o plantă anuală leguminoasă, scundă, ale cărei seminţe sunt comestibile. Etimologic, numele acestei plante înseamnă lentilă şi provine din latinescul lens, datorită formei bombate şi circulare a seminţelor. Se ştie că lintea conţine fito-estrogeni sau estrogeni vegetali. Aceştia ajută la reglarea ciclului menstrual şi îndepărtează simptomele neplăcute provocate de menopauză. Lintea conţine fier, potasiu, magneziu, seleniu, calciu şi acid folic. Reface flora intestinală şi reduce nivelul colesterolului. Lintea mai conţine vitamine din complexul B, care ajuă la stabilizarea tensiunii arteriale. Are efect antiinflamator, fiind utilă persoanelor […]

Italienismele din domeniul culinar românesc

Primele apropieri lingvistice dintre limba română şi cea italiană au avut loc la începutul secolului XVIII, aceasta fiind şi epoca primelor contacte culturale italo-române. Şi la ora actuală, româna împrumută cuvinte din limba italiană. Dintre italienismele relativ recente preluate de alte limbi şi devenite termeni internaţionali, multe aparţin domeniului culinar: pizza, spaghetti, ravioli, broccoli, expresso etc. În română, unii dintre aceşti termeni sunt intraţi mai de mult, fiind deja cuprinşi în dicţionare, în forme încă neadaptate (pizza) sau chiar adaptate (macaroane, spaghete); alţii au intrat în circulaţie abia în ultimii ani (ravioli, broccoli). În fine, există şi cuvinte italieneşti utilizate ca atare, în cantităţi impresionante, în meniurile restaurantelor, de obicei fără a ieşi din aceste contexte specifice (lasagne, ricotta, mozzarella, tortellini etc.); în cazul lor, pot să pară un semn […]

Influenţa romană asupra bucătăriei româneşti (sec. II p. Chr. – sec. III p. Chr.)

Majoritatea istoricilor susţin că obiceiurile alimentare ale dacilor le-au învins pe cele ale romanilor cuceritori, “mai ales că legiunile n-au transportat în Dacia mesele opulente ale stăpânilor de la Roma, ci simple reţete de companie. Cu siguranta însă, în Dacia a pătruns acum plăcinta (lat.”placenta”), chiar dacă romanii o luaseră de la greci, aluaturile umplute cu tocaturi diverse, o serie de zemuri, poate asemănătoare cu ciorbele de astăzi, deşi ciorbele sunt o influenţă slavă din sud, mult mai târzie. Descoperirile arheologice ne relevă însă apariţia ţestului (oală de pământ cu capac, un fel de oala de presiune), vas raman, care a permis coacerea si fierberea şi, deci, diversificarea alimentaţiei. Pâinea, lipie sau coptură, precum şi folosirea uleiului de măsline, stors la rece, păstrat în amfore, datează tot din perioada stăpanirii […]

Influenţa turcă în bucătăria românească

În domeniul alimentaţiei, avem din limba turcă cuvintele: cafea, caimac, caşcaval, ciulama, ciorbă, ghiveci, iahnie, iaurt, musaca, pastramă, pilaf, rachiu, sarma, telemea, trufanda, tutun, afion, revac, salep. Al. Rosetti ne spune şi denumirile unor vase de bucătărie precum: cazan, farfurie, tavă, tingire. Într-un articol din Almanahul literar gastronomic, se vorbeşte despre termenul chiftea. În dicţionarele generale, chiftea (care provine din turcă: köfte) nu apare decât cu sensul “preparat culinar de formă rotundă sau ovală făcut din carne tocată şi prăjită în grăsime” (DEX). Eraclie Sterian ne spune o scurtă istorioară a chiftelei. Prin secolul al XVI – lea, ca şi acum, se găseau mulţi câini hoinari pe străzi. Românul, de obicei în cazuri de acest fel, apela la “spiţerul” din colţul străzii, adică farmacistul, care, de regulă era neamţ. Acesta […]