June 4, 2020

Cum m-am apucat de pictură la 33 de ani

”Niciodată nu e prea târziu!” auzim de o grămadă de ori, fără a ne da seama cât adevăr se ascunde în spatele acestor cuvinte…. Scriu acest articol pentru a încuraja pe oricine îl citește, să știe că, într-adevăr, niciodată nu e prea târziu, nici chiar să te apuci de pictură la 33 de ani. 🙂

Am început să pictez deoarece, știu că pare ciudat, dar m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis: ”eu pot să pictez”. Habar nu aveam cum, iar de la orele de desen de la școală nu-mi aduc aminte mare lucru, doar că foloseam acuarele și știam că nu am talent.

Aveam o colegă la serviciu care a mai pictat înainte și i-am zis: ”Dacă îți fac manichiura, mă înveți și pe mine ce trebuie să fac să pictez? Ce culori pot folosi, ce pensule, etc.?” A fost de acord și am făcut târgul. Și am mers apoi la magazin și mi-am cumpărat pânză și culori în ulei, apoi m-am apucat, într-o Duminică. M-am apucat de dimineață, și m-am trezit că e seară și mi se făcuse rău de foame, pentru că am uitat să mănânc. Și nu vă puteți închipui ce era în jurul meu… Pe lângă pânză am murdărit masa, scaunul, parchetul, iar eu eram până la coate și pe picioare, pe haine, toată pictată. 🙂 Am găsit și o poză pe care i-o trimisesem prietenei mele atunci, întrebând-o dacă așa se întâmplă când pictezi.

Apoi m-am gândit că, totuși, ar fi bine să urmez un curs, unde să învăț ce pensule trebuie să folosesc, ce ulei, ce diluant, să învăț măcar noțiunile de bază, etc. Și am avut norocul să dau peste un profesor bun, care m-a ajutat să mă dezvolt și să progresez. Îl recomand oricui dorește să încerce să picteze, mai ales că acum predă și cursuri online. Se numește Adrian Negrea și îl găsiți aici:

Nu aș fi contiuat să pictez însă, dacă nu erau persoane în jurul meu care să mă încurajeze să o fac. Primii au fost fratele meu și mama mea, apoi prieteni buni care m-au încurajat cu cuvinte, dar și cu comenzi, un chevalet primit cadou… toate au contat enorm și sunt convinsă acum că voi picta toată viața mea, orice: tablouri pe pânză, pereți, haine, pahare sau pantofi. 🙂

Închei cu un citat care mie imi place enorm: ” Avem la dispoziție artă pentru a nu muri din cauza adevărului.” Friedrich Nietzsche

Leave a Reply