Sunt convinsa ca al meu copil a fost italian in alta viata, pentru ca pur si simplu adora pastele, e un macaronar get-beget.
Iar reteta lui preferata e foarte simpla, asa ca pot sa-l fac fericit foarte rapid. Sincer, nici nu stiu de ce nu am pus reteta pana acum, ca fac cel putin o data pe saptamana.
Aveţi nevoie de:
- o cutie depaste de care aveti(eu acum am avut penne, dar se pot folosi si spaghete (barilla n. 5 sunt cele mai bune, după mine), farfalle sau orice altceva
- 3 rosii marisoare
- pastă de tomate
- 4 catei de usturoi
- spek, jambon afumat sau sunca
- ulei de măsline
- oregano
- sare
- la final parmezan, daca aveti, daca nu, e bine si fara
Se pune apa la fiert pentru paste, iar intre timp se toaca usturoiul foarte marunt, spek-ul cubulete, la fel si rosiile
Usturoiul se pune la călit în uleiul de măsline apoi se pune bacon-ul sau spek – ul tăiat cubuleţe si rosiile, taiate tot cubuleţe, dar mai mari.
Se lasă cam 5 minute, apoi se pune pasta de roşii, sare şi se mai lasă câteva minute.
La sfârşit se pune oregano, cam o lingurita.
Pastele se fierb conform instrucţiunilor, apoi se pun în farfurie, se amestecă pune sosu deasupra si se rade parmezan, din abundenţă.
Leave a Reply