Ne-a căzut primul dinte de lapte. Iată cum l-am scos

dinte de lapteParcă mai ieri ne-am bucurat că-i ieșise puiului nostru primul dințișor… Sincer, nu m-am gândit ce emoții îmi va da când îi va cădea. :))

La numai 5 ani și 8 luni i-a căzut fiicei mele primul dinte de lapte – un eveniment important. A mai văzut și alți copii cărora le căzuseră dinți de lapte, dar asta nu a împiedicat-o să se panicheze. :)) A venit la noi, seara, tremurând și plângând cu lacrimi (de obicei nu plânge cu lacrimi), spunând că i se mișcă un dinte. Își dorea de ceva vreme o jucărie de pluș, pe care a pus ochii, așa că i-am spus că i-o cumpăr atunci când îi cade, să o calmez (Zâna Măseluță știe că nu există).

Nu i-a căzut în noaptea aia, așa că a doua zi am mers la medicul dentist, dar, cum era ocupat, și urma să meargă în concediu, n-a putut să ni-l scoată. Mi-era puțin teamă, că am auzit niște povești cum că se poate să-i cadă în somn și să-l înghită, așa că m-am interesat cum se poate scoate.

Eu, când eram mică, mi-i scoteam singură. Sincer, chiar îmi plăcea. Apoi îl aruncam peste casă, și spuneam ceva de genul: “îți dau un dinte de lapte, tu dă-mi unul de fier”.

I se mișca incisivul de jos, exact cel care-i crescuse primul. Și am citit că, în cazul dinților de jos, dacă se mișcă destul de tare, trebuie să-l împingi din interior către exterior, către buza de jos, adică, după care, cu un șervețel (ca să nu alunece din cauza salivei) tragi tare de dinte. Așa am și procedat, numai că l-am și clătinat puțin în stânga și-n dreapta.

Fiică-mea plângea, că era speriată, cel mic se urca pe mine, tot întrebându-mă dacă și lui o să-i cadă toți dinții, și dacă o să-i cadă, o să mai poată să vorbească, iar eu încercam din răsputeri să scot dintele “afurisit”, cum l-a numit fiică-mea. :))

După vreo zece încercări am reușit, și i-a curs puțin sânge. Când l-a văzut pe șervețel, s-a panicat și-a început să strige: “Ajutor! Ajutor! Sângeee!” Am calmat-o apoi când i-am spus că nu i se întâmplă nimic, și i-am arătat dințișorul. Instant s-a simțit mai bine, și-a început să râdă, întrebându-mă când mergem să cumpărăm jucăria. :))

Sper ca la următorul dinte să fie mai ușor. Oricum, din câte am citit, în cazul dinților de sus, se clatină și apoi se trage de ei în jos. Sper să fie de folos și altor mămici acest articol. 🙂

Bubițele de la căldură la copii / miliaria

Când ploua continuu, ne plângeam că nu-i putem scoate pe cei mici la plimbare. Apoi, când au venit căldurile care indicau 30, 31° C, iar nu e bine. 😀 Din cauza căldurii și a transpirației, fiicei mele de 5 ani i-au ieșit ieri pe burtică și pe spate niște bubițe, chiar dacă alaltăieri a făcut băiță. Am dat un ochi pe net, să văd dacă și alte mămici s-au confruntat cu situația asta, și am văzut că mulți copii fac acest tip de iritație sau alergie, denumită și miliaria sau sudamina.

Noi am mai pățit-o când era bebeluș, și atunci am fugit repede la medic (pe vremea aia, și dacă sughița dădeam fuga la doctor), și am fost sfătuiți s-o spălăm de 2, 3 ori pe zi, în apă curată, fără săpun sau șampon, și s-o usuc cu prosop moale, prin tamponare.

Acum, fiind seara târziu când am observat, n-am mai sunat doctorul. Am băgat-o la duș, am uscat-o și apoi am dat-o cu pudră mentolată, pentru că-mi zicea că o mănâncă pielea.

Am citit pe net de tot felul de creme și unguente, dar, ca și data trecută, am ales să nu folosesc nimic, pentru că, în astfel de cazuri ușoare, unele creme înrăutățesc situația.

Dimineață nu mai avea aproape nimic. Așa că am putut s-o duc la grădiniță. Iar când o voi aduce acasă, îi voi face iar duș. Avem noroc acum că s-a mai și răcorit puțin vremea. 🙂

Oricum, materialele din care sunt făcute hainele ajută la dezvoltarea acestei iritații, așa că cel mai bine e să folosim haine din fibre naturale și să nu-i îmbrăcăm prea gros pe cei mici, ci la fel de gros cum ne îmbrăcăm și noi.

Viața nu e o luptă, e o bucurie!

Peste tot auzim cuvintele: “Viața e grea! Viața e o luptă!”. Auzindu-le în permanență, ni se implementează în minte și, fără să vrem, privim viața ca pe un câmp de luptă, semenii ca pe niște inamici și viitorul  – negru.

Ei bine, viața nu e o bătălie! Viața e un dar primit, nu contează de la cine și cum, ci ceea ce contează e să ne bucurăm de el și să conștientizăm cât e de valoros.

Dacă ne spunem că viața e grea, și în fiecare zi ne plângem – nouă, sau altcuiva, de neajunsuri, le atragem asupra noastră. Trebuie să ne bucurăm de ce avem, nu să fim supărați pentru ce nu avem. Dacă nu știm să ne bucurăm de o zi frumoasă, sau de clipa de față (pentru simplul fapt că o trăim), nu ne vom bucura nici dacă am avea milioane de dolari în cont, pentru că mereu va exista ceva care să nu ne convină, și pe care să ne concentrăm toată atenția.

Ca să ajungem să fim fericiți, trebuie să ajungem să învățăm să fim fericiți. Și nu vom putea să învățăm, dacă ne focusăm energia și gândurile pe ceva negativ.

Pentru a atrage bunăstarea, indiferent cum o vedem noi (bani, succes în carieră, familie, sănătate etc.) trebuie să ne dorim asta cu adevărat, să vizualizăm ceea ce dorim, ca și cum am fi deja în posesia a ceea ce dorim.

Singura persoană cu care ne luptăm suntem noi înșine. Viața e așa cum ți-o faci. Trebuie doar să preiei controlul și să-ți faci viața așa cum o dorești. De tine depinde fericirea ta, nu de partener, de părinți, de slujbă sau de vremea de afară. Tu ești autorul cărții vieții tale. Și dacă vrei să ai o viață frumoasă, un câmp de flori, nu unul de luptă, privește-o astfel! Dorește-o astfel!

Am văzut azi un filmuleț – The Secret, sau “Secretul”. Pe mine m-a impresionat, și cred că merită să-l vedeți și voi. 🙂

 

Cum am scăpat de laringită fără internare

Poate ați observat că nu am scris pe blog de vreo săptămână… Nu a fost pentru că n-am avut chef sau inspirație, ci pentru că mi-am dedicat tot timpul și energia pentru a-l face bine pe cel mic, din cauză că laringita ne-a dat de furcă din nou. Și, sincer vă spun, când copiii îmi sunt bolnavi, nu mă pot gândi la altceva, decât cum să-i fac bine.

Despre “malefica” laringită v-am mai scris, și v-am scris și despre experiențele neplăcute trăite prin spital. V-am scris și teoria despre cum să scapi de laringită fără internare, dar iată că a venit momentul să pun și în practică.

Am tot auzit mămici care se plângeau că au fost internate cu copilul în spital, cu laringită, așa că m-am gândit că poate le-ar fi util să scriu prin ce-am trecut și de data asta.

Până acum, laringită – vara nu a mai făcut, dar se pare că a trebuit să trecem și prin această experiență.

Credeam și speram că după 3 ani nu va mai face forme grave de laringită, adică nu va mai ajunge la faza de sufocare. Acum are 3 ani și patru luni, și se pare că mi-am făcut speranțe deșarte.

Din fericire, criza de sufocare nu l-a apucat noaptea, în somn, ca până acum, ci dimineața, când s-a trezit, pe la 7. Nu primea aer, și a început să se sperie și să plângă. Și cu cât se agita mai tare, cu atât starea lui se agrava. Fiind mai mare acum, i-am spus să nu plângă, că dacă plânge, mergem iar cu “liuluiu” (așa spune el la salvare, de când a fost data trecută, că a auzit cum făcea “liuuu – liuuu” :)) ). M-a ascultat și s-a calmat. Apoi am scos nebulizatorul, adică aparatul de aerosoli, și i-am pus 2 ml ser fiziologic și 1 ml flixotide nebules de 0,5 mg/2ml. Apoi am sunat doctorul de familie, dar nu mi-a răspuns (era sâmbătă). Acum aveam 2 opțiuni: să sun la 112 sau să încerc să-l tratez singură. Aveam în casă, de data trecută, Prednison, de care atunci doctorița mi-a zis să-i dau 3 pe zi, la interval de 8 ore, primele 2 zile, apoi 2 pe zi, următoarele 2 zile, după care 1 pe zi, încă 2 zile. I-am fărâmițat o pastilă (există în farmacii un fel de cutiuță cu ajutorul căreia poți să pasezi pastile), și i-am dat-o. După 5 minute respira aproape normal. I-am dat și Osteocare – 10 ml, pentru că știam de dățile trecute tratamentul. Am hotărât, după ce am văzut că e mai bine, să-l tratez acasă, așa că am dat fuga la farmacie (timp în care i-am zis soțului să nu-l lase să plângă, sub nici o formă), să iau antibioticul pe care știu că-l tolerează – Keflex, pe bază de cefalexină (la Zinat și Augmentin e alergic). Am avut noroc că mi-a dat farmacista. Am luat și Ketof, din care știam că trebuie să-i dau 5 ml seara.

Am ajuns acasă, i-am dat antibioticul și am băgat în funcțiune umidificatorul (pentru laringită, cu cât e mai umed aerul în casă, cu atât e mai bine).

Apoi am urmat tratamentul care de atâtea ori a dat roade: aerosoli dimineața și seara, antibiotic la 8 ore, Osteocare de 2, 3 ori pe zi, Eurespal (pentru că tușea), și Ketof seara. Și, bineînțeles, l-am supravegheat non-stop, mai ales noaptea. Acum e bine, doar dimineața mai tușește puțin și expectorează. Prednison, de data asta i-am dat doar atunci, dimineața, o pastilă, până s-a calmat, după care nu i-am mai dat deloc, din cauză că am auzit și am citit tot felul de lucruri neplăcute despre el.

De data asta am avut noroc. Poate nici nu a fost o formă atât de gravă. Oricum, poate că experiența mea va fi de folos cuiva. Eu așa am procedat, dar copiii sunt diferiți, și reacționează diferit. Totuși, cel mai bine e să apelați la medici, sau, în cazul în care vedeți că nu se poate calma, să sunați după salvare.

Rețetă: salată de ardei copți cu maioneză

Nu am postat de ceva vreme rețete, așa că m-am gândit că ar cam fi cazul. 🙂

Săptămâna trecută am făcut salată de ardei copți. Și soțul meu a zis: “Ce bine ar merge ardeii copți cu maioneză! Îi toci mărunt, ca pe vinete, și îi amesteci cu sos de maioneză. Ar fi foarte bun de uns pe pâine.” Curioasă din fire, am vrut să văd ce-a inventat, așa că am pus în practică noua lui rețetă. Și mi-a plăcut ce-a ieșit, dacă și eu, care nu suport ardeii, am mâncat…. Cred că iubitorilor de ardei le-ar place enorm!

Aveți nevoie de:

  • 6, 7 ardei kapia roși sau galbeni/verzi
  • jumătate de linguriță de zahăr
  • jumătate de lingură de oțet
  • puțin ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 2 linguri de maioneză

Ardeii se spală și se pun la copt pe o plită.

După ce s-au copt pe toate părțile, se scot într-un bol și se acoperă, lăsându-i așa cam 10 minute.

Se decojesc apoi și, în alt bol, amestecați zahărul cu oțetul.

Puneți ardeii acolo, întorcându-i pe toate părțile.

Apoi turnați puțin ulei și sare. Astfel am obținut salata de ardei copți. 🙂 Îi lăsați să stea așa cam 5 minute, apoi îi curățați de sâmburi și îi puneți să se scurgă, pe un grătar sau oriunde.
După ce s-au scurs, îi tocați mărunt – mărunt (eu i-am tocat cu un “cuțit” din lemn).

Apoi îi puneți în alt bol, mai puneți sare și piper, după care adăugați 2 linguri de maioneză, cumpărată sau făcută în casă – ca aici.

Se servește pe pâine, și merge de minune cu roșii.

Poftă bună! 🙂

 

Prostituția în România și legalizarea ei – un subiect tabu

Se știe că prostituția e “cea mai veche meserie din lume”. A fost practicată și în timpul lui Hristos, după cum ne spune Biblia, și înainte, și după.

Stăteam zilele trecute la benzinăria de lângă mol, și, până mi-a făcut plinul la gaz, mi-au atras atenția prostituatele care își practicau meseria, în plină zi, în văzul tuturor, așteptând clienți. Pe tocuri înalte de cel puțin 10 cm, cu o fustă de-o palmă și bluză de trening, stătea una blondă, chiar dacă culoarea pielii era mai închisă, privind cu ochi de vultur la tot ce mișcă. Poliția locală tocmai trecuse cu mașina pe lângă ele, dar parcă erau invizibile. Într-un final, blonda a acostat un posibil client care tocmai își alimentase autoturismul. Dar n-a avut noroc. Poate data viitoare. Între timp, și-a aprins o țigară și-a început un pachet de semințe.

Fiică-mea m-a întrebat ce fac femeile alea. I-am zis că vor să le plimbe și pe ele cineva cu mașina. “Și de ce sunt îmbrăcate așa ciudat?” “Că așa le place”, i-am zis, închizând, repede, subiectul.

Am plecat apoi, dar n-am putut să nu mă gândesc la cât de ipocrit și fățarnic e statul român când vine vorba de prostituție. Prostituția se practică, fie că e legalizată sau nu. Dar, cum Biserica Ortodoxă la noi deține puterea, a decis că nu e bine, domnilor, să se legalizeze prostituția. De ce să se legalizeze?

  • să încaseze statul român milioane de euro din impozite?
  • să nu mai meargă sute de mii de prostituate în alte țări, ca să le aducă lor o grămadă de bani?
  • să nu se mai răspândească boli venerice? Pentru că, legalizând-o, automat ar fi obligate să facă controale medicale, și să se vindece, dacă suferă de boli, ca să nu se transmită mai departe.
  • să beneficieze ele de asigurări medicale?
  • să fie prostituția înscrisă în nomenclatorul de meserii?
  • să fie prostituatele tratate mai cu respect?

Nuuu, așa ceva e inadmisibil! Trebuie să se continue ca până acum: poliția să închidă ochii și să se facă că nu le vede, așa, de ochii lumii dându-le, din când în când, câte o amendă, dar nu dosar penal.

Pe bune, parcă trăim în Evul Mediu. Suntem înapoiați rău de tot! Ia uitați-vă la Olanda, Germania, Belgia, etc. ce bine le merge, și gândiți-vă ce sume colosale aduc la stat prostituatele (multe din ele – românce). Dar mai bine ne ascundem după deget, și ne prefacem că la noi, Doamne ferește, nu se practică preacurvia. Nici o femeie nu ia bani pentru că prestează servicii sexuale.

Pentru că, fel cum un mecanic, un electrician, un dentist, etc. au o meserie și prestează servicii, la fel și prostituatele. Câștigă bani din asta, fie că vrem, fie că nu, și trebuiesc impozitate, la fel cum și noi plătim la stat taxe și impozite.

Normal că nu trebuie încurajată prostituția, dar, din moment ce nu se poate opri practicarea ei, de ce să nu o legalizăm? Poate îmi dați voi niște motive, să le punem în balanță.

Dar să nu uităm că femeile care practică această meserie o fac cu plăcere, aleg singure să facă asta, și, la urma urmei, e corpul lor și fac ce vor cu el. Așa cum dansatorii câștigă bani din faptul că își folosesc corpul pentru a dansa, cum sportivii câștigă bani din sport etc. și sunt impozitați.

La noi, târfele și Biserica sunt scutite de taxe. Oare de ce???

sursa foto

Pragmatismul din zilele noastre / Vreau să cadă bani din cer

Probabil că timpul, care pare a deveni din ce în ce mai rapid, sau poate că tehnologia, care de dezvoltă cu o viteză uimitoare, contribuie la dezvoltarea laturii pragmatice a omului zilelor noastre.

Nu spun că e rău sau e bine, doar constat. Nu ne mai pierdem timpul cu idealuri și vise mărețe. Preferăm un succes rapid, și, dacă se poate, bani, mulți bani.

“Tu de ce scrii pe blog?” m-au întrebat unii. “Pentru că-mi place!” le-am răspuns. “Bine, bine, dar cât câștigi pe lună?” “Nimic!”. “Cum nimic? Și de ce-ți pierzi timpul?”.

Da, dacă nu ies bani, nimic pe lumea asta nu are valoare. De ce să citești ceva, dacă nu ți-e util? Cum să citești o poezie, mituri, în ziua de azi? Astea sunt fleacuri, nimicuri. Ești un pierde-vară dacă îți ocupi timpul cu ceva care nu-ți aduce bani sau care nu ți-e util în viața de zi cu zi.

Omul din ziua de azi are un singur vis: să se îmbogățească. Și, dacă se poate, de azi pe mâine, fără să facă nimic. Jocurile de noroc, concursurile, loto prono sunt în topul preferințelor. Așteaptă să le cadă para-n gură, fără să miște un deget.

Nu critic oamenii, în sine, ci modelele societății noastre, care se afișează și arată că se poate să fii fericit numai dacă ai bani cu caru’, câștigați, nu prin muncă, ci prin “învârteli”.

Visele tinerilor de azi sunt tablete, iPhone – uri, mașini și tzoale de firmă; să ajungă Irinei, Columbene și Gigi Becali (cel din urmă, acum, mai puțini, date fiind întâmplările din ultima vreme).

Când am auzit piesa cu “vreau să cadă bani din cer” am crezut că n-aud bine, sau că e o piesă făcută la mișto. Dar, până la urmă mi-am dat seama că asta reprezintă tineretul de azi, visele, speranțele și năzuințele lor.

Ar mai fi multe de spus pe subiectul ăsta, dar mă opresc aici, că nu vreau să vă deprim. Ascultați piesa și distrați-vă:

“Ai mei m-au învățat să mă țin de cuvânt, să nu mint, să nu fur, să rămân așa cum sunt. Că dacă te lupți, o s-ajungi ce vrei, dar să muncești! Nu să stai să ceri!  Dar eu sunt visător, vreau totul de-a gata, să cadă bani din cer, să îi luăm cu lopata…” :)) Halal vise!

 

 

 

Marea schimbare: mutarea copiilor în camera lor

Poate fi ceva banal pentru unii, dar pentru mine, și cred că pentru orice mamă, a-i muta pe copii în camera lor e o mișcare destul de grea. Am mai încercat o dată, în urmă cu doi ani, iar cel mic a făcut a doua zi laringită și era să se sufoce în somn, dacă nu-l auzea taică-său. Așa că am i-am mutat din nou cu noi, și amânat cât am putut eu momentul în care îi voi muta la ei în cameră, pentru că dormeau în pătuțurile lor, lângă patul nostru, și îi știam în siguranță.

În primul rând, având paturi supra-etajate, îmi imaginam tot felul de scene, în care cel care doarme sus, cade din pat. Așa că soțul meu mi-a făcut pe plac, și am tăiat din pat, aducându-l pe cel de sus la un nivel mai jos. Înainte, copiii puteau sta în picioare pe patul de jos, și ajungeau cu capul exact la patul de sus. Normal că, după ce am tăiat din el, au dat de câteva ori cu capul, încercând să se ridice, dar nu s-au supărat, pentru că au crezut că au crescut ei mai mari. :)) Și cu ocazia asta le-am spus că, acum, că au crescut, trebuie să se mute.

Ei nu au protestat deloc, ba chiar le-a plăcut ideea, mai ales că le-am luat și o lampă care proiectează steluțe pe tavan. Cea care a suferit am fost eu, mai ales că așa au hotărât ei, ca în prima zi, cel mic să doarmă sus, iar fiică-mea, jos. Vă dați seama că am pus pe jos perne, în caz că va cădea din pat, însă nu a fost cazul, m-am speriat degeaba. Și, pentru că suntem la capitolul ăsta, mi-am adus aminte de un banc:

“Două mămici blonde vorbeau:

 – Dragă, dar de ce ți-ai pus copilul să doarmă pe dulap?

 – Pentru că noaptea trecută a căzut din pat, și nu l-am auzit.” :))

Așa că spaima a fost degeaba. De atunci, în fiecare noapte fac cu schimbul la dormit sus: așa s-au înțeles. Și nimeni nu a pățit nimic. Așa că, dragi mămici, vă sfătuiesc să aveți curajul să faceți pasul ăsta cât de devreme, nu ca mine. 🙂

P.S.: Mă gândesc cât voi suferi când vor merge la facultate și se vor muta de-acasă.

Tu poți să păstrezi un secret? / Regele Midas are urechi de măgar

Voltaire spunea despre femei că singurul secret pe care pot să-l țină e vârsta lor. Tot el a spus că “A spune secretul altuia este o trădare, a-l spune pe al tău este o prostie.” Un alt aforism spune că : “Pentru a păstra un secret, creierul trebuie să înghită limba.”

Bunică-mea îmi spunea că atunci când spun cuiva, oricât de încredere ar fi, un secret, e ca și cum aș fi spus deja la toată lumea, și e doar o chestiune de timp, până să ajungă la urechile tuturor.

Și viața mi-a demonstrat că e exact așa. Omul nu poate să țină un secret, oricât s-ar strădui. Îl roade pe dinăuntru, și trebuie să-l spună cuiva.

Reciteam azi o veche legendă, a lui Midas, regele care a fost pedepsit de zeul Apollo (zeul zilei, al luminii, al muzicii și al corului muzelor) să-i crească urechi de măgar, asta în urma unei întreceri în muzică, organizată din cauză că Pan (zeu, protectorul turmelor și al păstorilor, prieten cu Midas),  se lăuda că fluierul său de soc scoate sunete mai fermecătoare decât lira lui Apollo. În urma întrecerii, Apollo a câștigat, fiind declarat învingător de Tmolos, divinitatea muntelui cu același nume, dar Midas, care cunoștea muzica lui Orfeu și juriza, de asemenea, concursul, i-a dat întâietate lui Pan. Astfel, Apollo, ca să-i pedepsească lipsa urechii muzicale a lui Midas, i-a dat urechi de măgar. Midas le ascundea sub o căciulă sau scufie, și nimeni nu le-a observat, în afară de un singur om: frizerul, sclavul care îl tundea. Midas i-a spus că, dacă va spune cuiva, îl va omorî. Secretul îl măcina zi și noapte pe frizer, era apăsător, și nu putea nici să doarmă, deoarece simțea nevoia de a spune cuiva ce văzuse. Dar știa că asta îi va aduce și moartea. Așa că a săpat o groapă în pământ, și-a băgat capul acolo și a șoptit: “Regele Midas are urechi de măgar!”, apoi a astupat groapa la loc. Dar din pământ a răsărit o trestie, iar când bătea vântul, aceasta scotea șoaptele frizerului: “Regele Midas are urechi de măgar!”. Astfel, s-a aflat în tot regatul secretul lui Midas.

Așa că, nu, omul nu poate păstra un secret, nici dacă știe că, spunându-l, va muri.

De ziua ta, copile drag

Fără s-apari în viața mea

N-aș fi știut ce e iubirea

Fără de limite, condiții,

Fără de pată sau ambiții.

De când tu ai venit pe lume,

M-am trezit, parcă, fără urme

Ale trecutului ce-a fost

Fără de tine, fără rost.

Ai fost și soarele de vară,

Când mi-ai zâmbit întâia oară,

Și ești și-a toamnei ploaie rece,

Căci plânsul tău prin inimă îmi trece.

Tu m-ai făcut să știu ce-i oboseala,

Și să nu-mi amintesc ce-i plictiseala,

Să știu că am puteri nebănuite,

Ce numai de o mamă sunt știute.

Acum, de ziua ta, dragă copile,

Nu-ți pot dori decât să ai doar zile

Cu cer fără de nori, cu soare-n suflet,

Să nu cunoști durerea, să nu suferi,

Căci suferința ta o simt eu înmiită,

Și-a ta orice durere îmi face inima rănită.

Să nu cunoști ce-i ura, doar iubirea;

Să-ți fie călăuză fericirea.

Căci un drum lung și greu, numit viață

Te-așteaptă, iar eu voi putea să-ți fiu numai povață.

Te ocrotesc acum, cât ești micuț,

Și stau de veghe la al tău pătuț,

Însă vei crește, și mă-nspăimântă gândul

Că singur vei pleca, că-ți vine rândul

Să cunoști lumea, cu bune și cu rele,

Și nu voi fi cu tine, să te feresc de ele.

Dar azi mă bucur că ești lângă mine,

Și îți doresc din suflet numai bine!