Facerea de bine…
Trebuie să fim foarte atenți atunci când facem un bine, dacă trebuie făcut, dacă merită făcut, și cui îl facem.
Se spune că nu trebuie să ajuți pe cineva decât atunci când te roagă în genunchi să o faci, pentru că, altfel, va ajunge să-ți reproșeze, mai devreme sau mai târziu, ajutorul dat.
Avem obiceiul ca, atunci când auzim pe cineva că se plânge, să-i sărim în ajutor, fără ca măcar să ne roage. Nu numai că procedăm greșit, dar poate chiar îl încurcăm pe om. În loc să-l lăsăm să facă față singur situației, să găsească singur soluții la problemele lui, asta făcându-l mai puternic, ca om, noi ne băgăm, urmând ca după o vreme, nu numai să nu fim apreciați pentru ajutorul dat, dar să se mai și supere pe noi.
Uneori, chiar și un sfat bun, dat din inimă, e considerat negativ. “Te-am ascultat, și uite ce-am ajuns”, vom auzi de la cel pe care-am vrut să-l ajutăm.
“Fă bine și-așteaptă rău!” mai e o altă “zicală” românească, ce-ascunde, la rândul ei, mult adevăr. Cred că am trecut cu toții prin situația în care am ajutat pe cineva de foarte multe ori, iar când o dată s-a întâmplat să nu putem, am fost cei mai răi oameni de pe pământ.
Noi credem că facem bine atunci când dăm o mână de ajutor, fără să fim rugați “în genunchi” (la figurat), dar, de fapt, îl tragem în jos pe cel pe care vrem să-l ajutăm, și ne facem rău și nouă, și lui.
Așa că nu degeaba au scos străbunii noștri vorbele astea. Au știut ei ce-au știut.
Ne simțim bine când dăm bani unui cerșetor, crezând că am făcut o faptă bună, când, de fapt, am încurajat mafia cerșetoriei să se dezvolte, și am încurajat cerșetorul să nu muncească, ci să ceară. Mie nu o dată mi s-a întâmplat să văd că un cerșetor primește o pâine, nu bani, și, ori o aruncă, ori îl înjură pe cel ce i-a dat-o.
Și, ca să închei tot cu un proverb, se mai spune că “Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită.”
