Când oboseala te cuprinde, şi simţi că nu mai ai puteri,
Doi ochişori de te privesc, ca două primăveri,
Îţi e de-ajuns să uiţi de tot, de osteneli, şi de dureri,
Să ştii că numai tu deţii cele mai scumpe-averi.
Nici bani, nici faimă, nici palate nu pot înlocui
Căldura din privirea lor, ce-aduce bucurii.
Răbdare şi iubire, putere, suferinţă,
Şi multă bunătate, răspundere şi chibzuinţă,
M-ai învăţat, copile, cu multă sârguinţă.
Nici zece şcoli de-aş fi urmat, mai bine tot n-aş fi-nvăţat
Cum să iubesc fără de margini, şi fără de păcat.
Prin tine, Dumnezeu mi-a dat puteri din care nu credeam
Să am eu vreodată, ‘nainte să te am.
Nopţi nedormite, griji sau lacrimi, când te-atingea vreo boală
Sunt fleacuri, sunt rutină, nu e mare scofală.
M-ai învăţat să fiu şi medic, şi bucătar, şofer,
Sau partener de joacă, servitor sau frizer.
Aţi scos tot ce-i mai bun din mine, şi bucurii şi teamă,
Şi voi, copii, m-aţi învăţat cum este să fii mamă.
Leave a Reply