Pentru o salată simplă de salată verde, aveţi nevoie de:
Am impresia că stresul e o boală a zilelor noastre. Fie că trebuie, fie că nu, noi ne stresăm, de parcă am rezolva ceva cu asta.
Citeam recent într-o carte (Abilităţi de comunicare, de Allan & Barbara Pease), că după unele studii făcute asupra lucrurilor pentru care oamenii se îngrijorează,
Reiese de aici că majoritatea lucrurilor pentru care ne stresăm, nu se vor întâmpla niciodat, şi că, în foarte mică măsură avem puterea de a controla puţinele lucruri de care ne temem.
Temerile noastre duc la stres, apoi la depresie sau chiar mai rău, aşa că nu merită să ne îngrijorăm pentru lucrurile de care ne temem.
Tuturor ne e frică de ceva. Cu toţii avem temeri. Iar teama este doar o reacţie fizică faţă de consecinţele la care ne gândim. Şi subliniez ne gândim, pentru că noi ne provocăm temerile.
De aceea e foarte important să adoptăm gândirea pozitivă, pentru că alungă şi temerile, şi îngrijorarea sau stresul, griji care par reale, dar, de fapt, nu se vor materializa niciodată.
Gândirea noastră ne influenţează viaţa; gândurile se transferă în realitate, de aceea e important să ne gândim la ce dorim să se întâmple, nu la ce nu ne dorim, indiferent de ce se va întâmpla. Şi, de regulă, ne alegem cu lucrurile la care ne-am gândit.
Aveţi nevoie de:
Pentru aluat:
Pentru umplutură:
Aveţi nevoie de:
Pentru aluatul de clătite:
Pentru umplutură:
Pentru sosul de smântână:
Dacă doriţi, se mai poate face un sos di smântână şi zahăr vanilat, pe care să-l puneţi pe farfurie.
Poftă bună!
Toate acestea sunt cuvinte şi expresii ineficiente, care nu ajută într-o conversaţie, şi decredibilizeză. Aşa că, cel mai bine ar fi să fie evitate.
Pentru blat aveţi nevoie de:
Pentru siropul de ciocolată vă trebuie:
Se separă albuşurile de gălbenușuri și se bat până se face o spumă tare, încât, dacă ridici castronul cu fundul în sus, să nu cadă.
Se adaugă apoi cele 8 linguri de făină, una câte una, amestecând încet, după fiecare lingură.
Este un preparat care, deşi pare greu de făcut, se face destul de uşor şi repede, şi impresionează pe oricine.
Aveţi nevoie de:
Se pune într-o tigaie ulei la încins, apoi se ia o bucată de carne pentru şniţel în palmă, iar deasupra se pune un strat de cartofi, să acopere bine carnea şi se presează.
Recomand cu drag vasele pentru gatit de pe vivre.ro Sunt de calitate, la preturi foarte bune.
Între timp, se pun ouăle la fiert. Într-un bol, se pune smântâna, sare şi piper, şi se amestecă cu usturoiul zdrobit.
Dorul pământului uscat s-a stâmpărat,
Însă al meu e încă însetat.
Aş vrea să ies în ploaie şi să strig, să urlu până uit de mine,
Iar ploaia să îmi spele tot, şi gânduri, şi durere, şi păcat,
Şi gândul care fuge către tine.
Sunt om, şi sunt făcut din lut, iar lutul, din iubire,
Singuri ne naştem, şi tot singuri pierim, rămânem amintire.
Iubim, sperăm, trăim, rabdăm, şi suferim, şi sufletul ne arde,
De-aceea, să avem curaj, să facem ploile reci, calde.
Trecutul să-l lăsăm departe, să nu uităm că azi e azi,
Mâine poate vom fi iar lut, şi peste noi vor creşte brazi.
Să ascultăm, aşadar ploaia, şi să ne bucurăm de ea,
Să învăţăm să o iubim chiar rece, udă, la fel cum e şi viaţa.
Degeaba fugim de furtună. Am tot fugi o viaţă.
Mai bine să-nvăţăm să mergem prin furtună, cu zâmbetul pe faţă.
Din păcate, când vin pe lume, copiii nu vin şi cu instrucţiuni de folosire, ataşate. Aşa că noi, părinţii trebuie să învăţăm cum să-i creştem, pe propria noastră piele.
Eu am învăţat în ultima vreme că cei mici nu trebuie cocoloşiţi prea mult, că altfel devin egoişti şi obraznici. Şi am mai învăţat că trebuie să-i responsabilizăm. Încă de la o vârstă fragedă a copilăriei, copilul trebuie învăţat să simtă că este util. Dacă nu le dăm de mici anumite sarcini, când vor fi mari, vor fi de-a dreptul şocaţi că trebuie să facă şi ei ceva, şi vor refuza s-o facă, aşteptând totul de-a gata.
În ultima vreme, duc un adevărat “război” cu fiică-mea, dar şi cu mine, în acelaşi timp. Cine are copii, ştie ce dezastru pot face într-o cameră, împrăştiind totul. Iar dacă mai sunt şi multe jucării, ajungi să nu mai ai pe unde să calci. Ei bine, de obicei le tot spuneam copiilor să-şi adune jucăriile. Dar eu spuneam, eu auzeam, şi tot eu le adunam, şi în jumătate de oră erau la loc, adică pe jos. Recent, însă, am hotărât ca să fac cumva să şi le-adune ei singuri (băiatul e încă prea mic, dar fiică-mea, care are 5 ani, nu are nici o scuză). Şi am încercat toate metodele: de la rugăminţi la explicaţii, la ceartă şi la pedepse, dar n-a mers nicicum. Ba spunea că-i e foame, deşi mâncase recent, ba că o doare ceva, şi tot felul de scuze. Şi, într-o zi, când, după ce mâncase de dimineaţă, şi refuza să adune jucăriile, am lăsat-o până după-masă. Şi când a cerut mâncare, i-am zis că nu-i dau, până nu îşi face ordine în cameră. Nu i-a venit să creadă. “Nici noi, părinţii tăi, dacă nu muncim, nu avem bani să ne cumpărăm mâncare. Şi cine nu munceşte, nu mănâncă.” i-am zis S-a plâns vreo oră, a încercat toate mijloacele să mă facă să cedez, iar când a venit taică-său acasă, m-a “pârât”. Am avut noroc că şi el i-a spus acelaşi lucru. S-a mai văicărit ea încă jumătate de oră, dar, văzând că nu-i încotro, s-a pus şi a adunat toate jucăriile. Nu vă pot spune în cuvinte cât de satisfăcută a fost de ce-a făcut şi cât de bună i s-a părut mâncarea.
Şi mi-am impus ca de-acum încolo, ea să fie cea care îşi face ordine în cameră. Eu doar voi aspira, voi şterge praful şi geamurile. Asta până va mai creşte puţin. 😉
Aveţi nevoie de:
Bulionul se amestecă cu puţină apă şi cu vegeta, şi se toarnă în tavă, peste pulpe şi cartofi, amestecându-le cu grijă.
