Salată de salată verde

Se vede că a venit primăvara, că deja a apărut la piaţă salata verde. Aşa că ieri, pe lângă friptura din piept de porc, cu cartofi prăjiţi, am făcut o salată de salată verde, după reţeta bunicii. Cu toţii ştim cât de sănătoasă e salata verde, mai ales la o astfel de mâncare. Nu doar că ajută la digestie, dar mai conţine şi o mulţime de vitamine (vitamina A, B1, B2 şi vitamia C), dar şi minerale (potasiu, fier, cupru şi fosfor).

Salata verde previne anemia, datorită acidului folic pe care îl conţine, de aceea e foarte recomandată şi la femeile însărcinate.

Pentru o salată simplă de salată verde, aveţi nevoie de:

  • o căpăţână mare de salată verde
  • o lingură de apă
  • o lingură de oţet simplu sau balsamic
  • o lingură rasă de zahăr (frunzele de salată au un gust uşor amărui, ir zahărul ajută să simţim doar gustul plăcut)

Salata se spală bine, se rup frunzele şi taie fâşii sau se rup cu mâna. Separat, într-un bol, se prepră derssing-ul, apă, oţet şi zahăr, amestecându-se bie, până se topeşte tot zahărul. Se adaugă apoi salata şi se amestecă.

Poftă bună! 🙂

Chiar avem motive seriose de îngrijorare? Chiar merită să ne temem şi să ne stresăm?

Avem obiceiul să ne facem griji din orice lucru mărunt, şi să-l transformăm, în mintea noastră, într-o catastrofă. Zilele astea am avut parte să aud de tot felul de cazuri în care oameni tineri, de doar 40 şi ceva de ani, au făcut atac vascular cerebral / preinfarct, din cauza stresului.

Am impresia că stresul e o boală a zilelor noastre. Fie că trebuie, fie că nu, noi ne stresăm, de parcă am rezolva ceva cu asta.

Citeam recent într-o carte (Abilităţi de comunicare, de Allan & Barbara Pease), că după unele studii făcute asupra lucrurilor pentru care oamenii se îngrijorează,

  • 87 % nu se petrec niciodată
  • 7% se petrec cu adevărat
  • 6% vor avea o oarecare influeţă asupra rezultatului.

Reiese de aici că majoritatea lucrurilor pentru care ne stresăm, nu se vor întâmpla niciodat, şi că, în foarte mică măsură avem puterea de a controla puţinele lucruri de care ne temem.

Temerile noastre duc la stres, apoi la depresie sau chiar mai rău, aşa că nu merită să ne îngrijorăm pentru lucrurile de care ne temem.

Tuturor ne e frică de ceva. Cu toţii avem temeri. Iar teama este doar o reacţie fizică faţă de consecinţele la care ne gândim. Şi subliniez ne gândim, pentru că noi ne provocăm temerile.

De aceea e foarte important să adoptăm gândirea pozitivă, pentru că alungă şi temerile, şi îngrijorarea sau stresul, griji care par reale, dar, de fapt, nu se vor materializa niciodată.

Gândirea noastră ne influenţează viaţa; gândurile se transferă în realitate, de aceea e important să ne gândim la ce dorim să se întâmple, nu la ce nu ne dorim, indiferent de ce se va întâmpla. Şi, de regulă, ne alegem cu lucrurile la care ne-am gândit.

Reţetă: Quiche (sau tartă) cu brânză de burduf, bacon şi praz

Săptămâna trecută mi-am cumpărat de la standul de patiserie al unui supermarket ceva asemănător, pe care scria “chiş cu praz” (aşa se şi pronunţă: chiş). Am mai auzit şi înainte de acest preparat, celebru la francezi, dar după ce-am gustat, am vrut neapărat să încerc şi eu să fac, tot cu praz.

Aveţi nevoie de:

Pentru aluat:

  • 250 g făină
  • 125 g unt
  • 1 ou întreg
  • 50 ml de lapte
  • sare
  • pesmet sau gris

Pentru umplutură:

  • brânză de burduf – 200 g
  • bacon . cam 10 felii
  • un fir de praz
  • un ou
  • 4 linguri de smântână
  • oregano
  • boia
  • sare
  • piper
  • puţin ardei roşu, pentru culoare (eu am folosit ardei iute, dar foarte puţin iute)

Făina se amestecă cu sarea, apoi se pune untul, tăiat bucăţele şi scos în prealabil de la frigider, măcar cu 15 minute înainte de a-l folosi. Se pune şi oul şi se frământă aluatul.

Când e gata (când nu mai rămâne nimic pe vas), se întinde folosind mâinile şi sucitorul.

Fiind un aluat fărâmicios, e destul de greu de întins, de aceea trebuie să folosiţi şi mâinile.

Tava se unge cu unt şi se tapetează cu făină, după care se aşează aluatul, cu grijă, cu marginile ridicate. Se pune apoi în frigider, timp de 20 de minute, timp în care vă puteţi ocupa de umplutură.

Prazul se spală bine, apoi se taie rodele, iar rodelele, iar rodelele se mai taie în două, obţinând forme de semilună.

Se pune prezul la călit în puţin ulei de măsline, după care se adaugă baconul, tăiat feliuţe subţiri. Se călesc împreună, punând mai apoi şi ardeiul roşu.

Se scoate tava din frigider, se presată deasupra pesmet sau gris, apoi se pune brânza de burduf, întinzând-o uniform. Peste brânză se pune prazul cu baconul şi ardeiul.

Se bate apoi oul cu smântâna, oregano, boia şi piper şi se toarnă deasupra, uniform.

Cuptorul se încălzeşte din timp, la 160 de grade, şi se bagă quiche – ul la cuptor, pentru 25, 30 de minute, urmărindu-l. Când vedeţi că s-a format o crustă aurie, iar marginile aluatului au început să se facă maronii, e gata.

Poftă Bună! 🙂

Reţetă: clătite cu brânză şi smântână la cuptor

Clătitele cu brâză dulce şi smântână la cuptor se situează în topul mâncărurilor mele preferate, de când eram mică, şi puteam mânca şi dimineaţa, şi la prâz, şi seara, fără să mă satur. Zilele astea mi-am adus aminte de reţetă, că n-am mai făcut de vreun an, aşa că am sunat-o pe maică-mea, să nu omit ceva. 🙂

Aveţi nevoie de:

Pentru aluatul de clătite:

  • 3 ouă
  • 14 linguri (cu vârf) de făină
  • 800 ml de lapte (aproximativ)
  • 1 lingură de zahăr – eu am folosit zahăr brun
  • o linguriţă rasă de sare
  • apă minerală (opţional)
  • un vârf de cuţit de praf de copt (tot opţioal)
  • ulei de floarea soarelui

Pentru umplutură:

  • brânză proaspătă de vaci – 400, 500 g
  • un gălbeuş de ou
  • 2 linguri de zahăr
  • stafide (opţional) – eu pe jumătate am pus, pe jumătate, nu, pentru că u-i plac fiicei mele

Pentru sosul de smântână:

  • 300 g smântână
  • un ou
  • 2 linguri de zahăr

Se pun într-un vas cele 3 ouă, împreună cu 200 ml de lapte, zahărul şi sarea, şi se amestecă bine. Apoi se pun, pe rând, amestecând continuu, lingurile de făină (cu vârf).

Astfel, aluatul nu va avea cocoloaşe. Se pot face şi după reţeta de clătite pe care am publicat-o mai demult, numai că va trebui să amestecaţi mai mult.

Se adaugă apoi şi restul de lapte, făcând aluatul cât de gros doriţi. Se coc apoi clătitele: tigaia se lasă să se încingă întâi, apoi se pune puţin ulei, se toarnă aluatul (cam un polonic), încercând să se distribuie uniform. Clătita se întoarce apoi pe partea cealaltă, se mai lasă puţin şi… gata! Se aşează pe o farfurie, pe care e bine să o aveţi chiar lângă.

Brânza se amestecă cu zahărul, gălbenuşul de ou şi stafidele şi se umple fiecare clătită.

Apoi se aşează într-o tavă mai mică sau într-un vas termorezistent, una lâgă alta.

Se face sosul de smântână, amestecând smântâna cu zahărul, zahărul vanilat şi oul, după care se toarnă peste clătite, în tavă.

Se bagă la cuptorul preîncălzit şi se lasă până formează o crustă.

Dacă doriţi, se mai poate face un sos di smântână şi zahăr vanilat, pe care să-l puneţi pe farfurie.

Poftă bună!

 

Cuvinte şi expresii care ar trebui eliminate din vocabularul nostru

Am făcut la masterat un curs de comunicare, în care ni s-a spus despre cuvintele care spun ceva, dar, de fapt, transmit cu totul şi cu totul altceva, de regulă, exact opusul. Citind acum cartea lui Allan & Barbara Pease, “Abilităţi de comunicare”, mi-am adus aminte exact despre ce era vorba: un set de expresii şi cuvinte care nu cresc, ci diminuează credibilitatea, atunci când le folosim, de aceea, trebuie să ni le scoatem din vocabular. Noi spunem ceva, dar, în mintea celui cu care vorbim, se aude altceva. Aceste cuvinte, folosite în mod repetat, ar putea deveni chiar ticuri verbale, de care e foarte greu să scapi. Iată care sunt:

  • Într-un fel; Cam aşa ceva – se înţelege: “Nu este sigur sau nu ştie despre ce vorbeşte”.
  • Înţelegi ce vreau să spun – se aude: “Nu este sigur de ceea ce spune”.
  • Soţia/ soţul / partenerul de viaţă  – depersonalizarea partenerului. Adăugaţi şi numele partenerului atunci când vorbiţi despre el.
  • Pe cuvânt; Îţi spun deschis; Zău; Sincer; Crede-mă – se înţelege: “Nu este cinstit, sincer, exagerează sau minte.”
  • Desigur – se încearcă să se forţeze o confirmare.
  • Aşa ar trebui / Aşa s-ar cuveni – de asemenea, încearcă să se forţeze o confirmare, prin introducerea sentimentului de vinovăţie sau sentimentul datoriei.
  • Să nu mă înţelegi greşit – se înţelege: “Vrea să critice sau să spună ceva negativ.”
  • După umila mea părere – se înţelege: “Va face o afirmaţie egoistă”.
  • Nu vreau să fiu – se înţelege exact opusul. Când cineva spune: “Nu vreau să fiu nesimţit…”, va urma să facă o afirmaţie lipsită de bun – simţ.
  • O să-ncerc – se înţelege: “Nu te aştepta să reuşesc!”
  • Voi face tot ce pot –  se înţelege: “Tot ce poate nu e de ajuns”.
  • Cu respect – se înţelege: “Nu mă respectă.”

Toate acestea sunt cuvinte şi expresii ineficiente, care nu ajută într-o conversaţie, şi decredibilizeză. Aşa că, cel mai bine ar fi să fie evitate.

Reţetă: prăjitură tăvălită (prin sos de ciocolată şi cocos)

Astăzi voiam să fac o prăjitură gustoasă dar şi uşor de făcut. Şi Cristina mi-a şi dat o idee: prăjitură tăvălită prin sos de ciocolată, cu cocos. Era una din prăjiturile mele preferate din copilărie, şi e foarte celebră printre prăjiturile gătite de gospodinele românce. Aşa că am dat un ochi pe net, am mai întrebat în stânga şi-n dreapta, apoi am personalizat-o, şi a ieşit o reţetă foarte bună:

Pentru blat aveţi nevoie de:

  • 8 ouă
  • 8 linguri de zahăr
  • 8 linguri de făină

Pentru siropul de ciocolată vă trebuie:

  • două tablete de ciocolată
  • un pachet de unt
  • 250 ml lapte
  • o lingură rasă de cacao
  • 3 linguri de zahăr
  • puţin rom alb, sau esenţă de rom
  • cocos

Din poza de mai sus lipseţte cocosul, pentru că am uitat să-l cumpăr, şi abia la sfârşit, când era aproape gata prăjitura,  mi-a adus soţul meu. Aşadar, mai aveţi nevoie de o pungă de cocos, cam de 300 g. 🙂

Se separă albuşurile de gălbenușuri și se bat până se face o spumă tare, încât, dacă ridici castronul cu fundul în sus, să nu cadă.

Apoi se pun pe rând 8 linguri de zahăr. Fără să mai bateţi slbuşurile,  se adaugă și gălbenușurile, amestecând ușor, cu o lingură de lemn, până se omogenizează.

Se adaugă apoi cele 8 linguri de făină, una câte una, amestecând încet, după fiecare lingură.

Într-o tavă se pune hârtie de copt. Compoziţia pe hârtia de copt și se bagă la cuptor, cam la 18o de grade, pentru 15 – 18 minute.

Se verifică cu o scobitoare dacă e copt, înainte de a-l scoate din cuptor.

Se bagă scobitoarea prin blat, iar dacă o scoateţi curată, înseamnă că e copt. Se lasă la răcit, iar apoi se taie bucăţi, cât de mari doriţi.

Într-o oală se pune untul cu zahărul, ciocolata şi cacaua,  iar mai apoi se adaugă și laptele și romul, amestecând cu o lingură de lemn.

Se lasă puţin să se răcească, apoi se ia fiecare bucată de pandişpan şi se scufundă în sosul de ciocolată, pentru câteva secunde, după care se dă repede prin nuca de cocos, de aici venindu-i şi numele de tăvălită.

Poftă bună! 🙂

Şniţel Solovan sau şniţel în crustă de cartofi, cu castraveţi, ou şi smântână

Dacă aţi mâncat vreodată un astfel de şniţel, cu siguranţă nu i-aţi putut uita gustul. Astfel am păţit eu după ce am mâncat într-un restaurant din Sighetu Marmaţiei şniţel în crustă de cartofi, la recomandarea ospătarului. Numai că, în meniu e trecut “şniţel Solovan”, Solovanul fiind un deal cu care se mândreşte Sighetu Marmaţiei.

Este un preparat care, deşi pare greu de făcut, se face destul de uşor şi repede, şi impresionează pe oricine.

Aveţi nevoie de:

  • carne pentru şniţel (din pulpă sau cotlet de porc, sau piept de pui) – câte bucăţi doriţi să faceţi
  • 7, 8 cartofi mari
  • 2 ouă la şniţele şi încă două la garnitură, fierte tari
  • 2 castraveţi mari
  • 200 g smântână
  • 3 căţei de usturoi
  • sare
  • piper

Carnea se spală, se bate şi se condimentează.

Cartofii se curăţă şi se dau pe răzătoarea mare, apoi se storc puţin de apă, şi se amestecă cu cele 2 ouă, cu sare şi cu piper.

Se pune într-o tigaie ulei la încins, apoi se ia o bucată de carne pentru şniţel în palmă, iar deasupra se pune un strat de cartofi, să acopere bine carnea şi se presează.

Se mută apoi în cealaltă mână, cu partea cu cartofi în palmă, şi se acoperă şi cealaltă parte cu cartofi, să nu rămână carne descoperită, şi nici margini dezgolite. Se pune în tigaie uşor, să nu se desprindă stratul de cartofi. Apoi se mai pune încă unul, sau câte încap deodată. Focul trebuie să fie mediu, nu prea tare, că se prăjeşte doar crusta de cartofi, şi nu se pătrunde. Se lasă să se prăjească bine pe o parte, apoi se întorc cu mare grijă, eventual cu o paletă.

Recomand cu drag vasele pentru gatit de pe vivre.ro Sunt de calitate, la preturi foarte bune.

 Între timp, se pun ouăle la fiert. Într-un bol, se pune smântâna, sare şi piper, şi se amestecă cu usturoiul zdrobit.

Se pun apoi castraveţii, curăţaţi de coajă şi tăiaţi felii, şi se amestecă.

Se pune pe farfurie şniţelul, castraveţii cu smântână, ouăle tăiate rondele, iar deasupra se poate presăra puţină boia, pentru culoare.

Poftă bună! 🙂

Ploaia

Cu picuri mari şi reci, azi plouă, făcându-mă să-mi amintesc de tine.

Dorul pământului uscat s-a stâmpărat,

Însă al meu e încă însetat.

Aş vrea să ies în ploaie şi să strig, să urlu până uit de mine,

Iar ploaia să îmi spele tot, şi gânduri, şi durere, şi păcat,

Şi gândul care fuge către tine.

Sunt om, şi sunt făcut din lut, iar lutul, din iubire,

Singuri ne naştem, şi tot singuri pierim, rămânem amintire.

Iubim, sperăm, trăim,  rabdăm, şi suferim, şi sufletul ne arde,

De-aceea, să avem curaj, să facem ploile reci, calde.

Trecutul să-l lăsăm departe, să nu uităm că azi e azi,

Mâine poate vom fi iar lut, şi peste noi vor creşte brazi.

Să ascultăm, aşadar ploaia, şi să ne bucurăm de ea,

Să învăţăm să o iubim chiar rece, udă, la fel cum e şi viaţa.

Degeaba fugim de furtună. Am tot fugi o viaţă.

Mai bine să-nvăţăm să mergem prin furtună, cu zâmbetul pe faţă.

O lecţie de responsabilizare a copilului

Din păcate, când vin pe lume, copiii nu vin şi cu instrucţiuni de folosire, ataşate. Aşa că noi, părinţii trebuie să învăţăm cum să-i creştem, pe propria noastră piele.

Eu am învăţat în ultima vreme că cei mici nu trebuie cocoloşiţi prea mult, că altfel devin egoişti şi obraznici. Şi am mai învăţat că trebuie să-i responsabilizăm. Încă de la o vârstă fragedă a copilăriei, copilul trebuie învăţat să simtă că este util. Dacă nu le dăm de mici anumite sarcini, când vor fi mari, vor fi de-a dreptul şocaţi că trebuie să facă şi ei ceva, şi vor refuza s-o facă, aşteptând totul de-a gata.

În ultima vreme, duc un adevărat “război” cu fiică-mea, dar şi cu mine, în acelaşi timp. Cine are copii, ştie ce dezastru pot face într-o cameră, împrăştiind totul. Iar dacă mai sunt şi multe jucării, ajungi să nu mai ai pe unde să calci. Ei bine, de obicei le tot spuneam copiilor să-şi adune jucăriile. Dar eu spuneam, eu auzeam, şi tot eu le adunam, şi în jumătate de oră erau la loc, adică pe jos. Recent, însă, am hotărât ca să fac cumva să şi le-adune ei singuri (băiatul e încă prea mic, dar fiică-mea, care are 5 ani, nu are nici o scuză). Şi am încercat toate metodele: de la rugăminţi la explicaţii, la ceartă şi la pedepse, dar n-a mers nicicum. Ba spunea că-i e foame, deşi mâncase recent, ba că o doare ceva, şi tot felul de scuze. Şi, într-o zi, când, după ce mâncase de dimineaţă, şi refuza să adune jucăriile, am lăsat-o până după-masă. Şi când a cerut mâncare, i-am zis că nu-i dau, până nu îşi face ordine în cameră. Nu i-a venit să creadă. “Nici noi, părinţii tăi, dacă nu muncim, nu avem bani să ne cumpărăm mâncare. Şi cine nu munceşte, nu mănâncă.” i-am zis S-a plâns vreo oră, a încercat toate mijloacele să mă facă să cedez, iar când a venit taică-său acasă, m-a “pârât”. Am avut noroc că şi el i-a spus acelaşi lucru. S-a mai văicărit ea încă jumătate de oră, dar, văzând că nu-i încotro, s-a pus şi a adunat toate jucăriile. Nu vă pot spune în cuvinte cât de satisfăcută a fost de ce-a făcut şi cât de bună i s-a părut mâncarea.

Şi mi-am impus ca de-acum încolo, ea să fie cea care îşi face ordine în cameră. Eu doar voi aspira, voi şterge praful şi geamurile. Asta până va mai creşte puţin. 😉

Reţetă: pulpe de pui cu cartofi la cuptor

N-am mai gătit de multă vreme pui, aşa că am hotărât ca astăzi să pregătesc pulpe de pui cu cartofi la cuptor. Şi nu regret deloc, deoarece şi cei mari, şi cei mici au fost mulţumiţi de alegerea făcută şi n-a mai rămas nimic în farfurii. Pulpele au ieşit rumene şi puţin crocante în exterior, şi în interior au rămas suculente, fără a se usca. Iar cartofii – un deliciu.

Aveţi nevoie de:

  •  pulpe de pui  (numărul lor depinde câţi vor fi la masă)
  • 1 kg de cartofi
  • o ceapă roşie
  • 4 căţei de usturoi
  • oregano
  • cimbru
  • boia
  • vegeta
  • sare
  • piper
  • bulion (cam 30 ml)
  • ulei de măsline

Cartofii se curăţă şi se taie pe lungime. Apoi se condimentează cu sare, piper, boia şi oregano.

Pulpele se spală şi se crestează din loc în loc, în crăpături fiind introduse bucăţi de usturoi, curăţat. Apoi se condimentează cu sare, piper, boia şi cimbru.

Se aşează cartofii în tavă, după care, printre ei, se pun şi pulpele. Ceapa se taie peștișori și se așează printre cartofi și pulpe.

Se toarnă apoi ulei de măsline, foarte atent, să nu se îndepărteze condimentele. Se încălzeşte cuptorul în prealabil, la 200 ° C, tava se acoperă cu o folie de aluminiu, şi se introduce la cuptor. După 20 de minute, se ia folia jos şi se mai lasă încă 30 de minute, întorcându-se pulpele pe cealaltă parte, la jumătatea timpului.

Bulionul se amestecă cu puţină apă şi cu vegeta, şi se toarnă în tavă, peste pulpe şi cartofi, amestecându-le cu grijă.

Se mai lasă încă aproximativ 15 minute, până se formează o crustă fină pe cartofi şi pulpe. Se poate servi cu murătură sau diferite salate.

Poftă bună! 🙂

 

1 2