Ce trebuie să vizitaţi când mergeţi în Maramureş (partea a II – a: Memorialul Durerii şi Cimitirul Vesel)

Vă spuneam în articolul trecut despre Sighetu – Marmaţiei şi farmecul acestui oraş care, prin Muzeul Satului Maramureşean, dar şi prin Muzeul Etnografic (situat în centrul oraşului) a păstrat vie o parte din sufletul strămoşilor noştri. Oraşul are şi încărcătură istorică, aici aflându-se Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, sau Memorialul Durerii, închisoarea folosită de regimul comunist pentru exterminarea elitelor României.

Este o frescă tristă a istoriei noastre, pe care, însă trebuie s-o cunoaştem, şi să învăţăm să facem în aşa fel încât noi să împiedicăm să se mai repete. Pentru că avem puterea de a opri răul încă din faşă. Iar răul de acel fel începe întotdeauna prin limitarea libertăţii cuvântului şi prin promovarea non-valorilor. Acolo au fost închişi, fără ca măcar să fie judecaţi, şi condamnaţi la pedepse grele, elevi, studenţi, istorici, academicieni, politicieni, foşti miniştri, ziarişti şi alte elite, pentru simplul fapt că au avut “îndrăzneala” să nu fie de acord cu cei de la putere. De la limitarea libertăţii cuvântului şi până a se ajunge din nou la ce-a fost odată e doar un pas.

Dar să trecem puţin de la cele triste la ceva mai vesel, dacă pot spune astfel. E vorba de Cimitirul Vesel de la Săpânţa, aflat la 19 km de Sighetu Marmaţiei. Aici intraţi într-o lume în care oamenilor nu numai că nu le e teamă de moarte, ci chiar o privesc cu amuzament. Fie că vrem, fie că nu, e prezentă printre noi, şi nimeni până acum, cel puţin din câte ştim, nu a scăpat de ea, indiferent că a fost ţăran, rege sau mare vedetă. Avem impresia, de multe ori, că noi nu murim niciodată, că nouă nu ni se poate întâmpla. Puţini au curajul să vorbească despre temerile lor, darămite să râdă de ele. Eu cred că îţi trebuie un strop de curaj. Şi iată că săpânţenii l-au avut. Parcă, privind acele cruci pe care au fost sculptaţi sau desenaţi cei plecaţi pe cealaltă lume, citind versurile comice inscripţionate în lemn, prindem şi noi curajul să privim moartea ca pe un lucru firesc, natural, nu ca pe o catastrofă. Şi, se ştie că dacă îţi învingi temerile devii om liber, şi chiar fericit.

Şi, ca să ne amuzăm puţin, iată câteva citate de pe cruci:

“Eu aici mă odihnesc

Pop Grigore mă numesc

Mie mi-a plăcut tractoru

cu sticla să-mi stâmpăr doru…”

sau celebra cruce cu soacra:

“Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea

Voi care treceţi pe aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Îi arăi cu gura pă mine

Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna

Cei care citiţi aici
Ca mine să nu pătiţi
Soacră bună vă găsiţi
Cu ea bine să trăiţi.”

sursa foto

Când se scrie cu un i, când se scrie cu doi i şi când se scrie cu trei i

Ieri mi-a spus cineva că niciodată n-a înţeles cum stă treaba cu i – urile de la sfârşitul cuvântului, şi că s-ar bucura tare mult dacă i-ar explica cineva într-un mod cât mai simplu, fără termeni gramaticali greu de înţeles. Sper că din ce voi scrie aici, va înţelege.

În liceu, profesoara de română ne atrăgea mereu atenţia, şi spunea că nu se zice “doi de i”, ci “doi i”, aşa cum nu se spune “doi de cai”, ci “doi cai” sau “doi de pantaloni”, ci “doi pantaloni”.

O să încep cu cuvintele care sună ca şi cum ar avea doi i la final, dar, de fapt, se scriu cu un singur i:

  • noştri şi voştri
  • pantaloni albaştri,  ochi negri. În acest caz, adjectivele sunt la plural, nearticulate.

“Roșu”, indiferent de sensul pe care îl are, la plural (ca-i leguma, ca-i culoarea) se scrie cu doi i, întodeauna!

Când sunt articulate cu articolul hotărât -i, (cel care e aşezat la sfârşitul cuvântului), se scriu cu doi i. În acest caz, adjectivul preia, prin inversiune, articolul de la substantiv:

Albaştrii pantaloni din vitrină mi-au plăcut.

Am văzut croiul acelei roşii rochii.

Negrii  ochi m-au tulburat.

Atenţie! Dacă  se face referinţă la negrii, ca oameni de culoare, atunci, la plural se scrie cu doi i.

  • mândri, membri, miniştri, maiştri –  sunt cuvinte care se scriu tot cu un singur i când sunt la plural şi nearticulate. Când sunt însă articulate cu articol hotărât, se scriu cu doi i:

Mândrii feciori din sat au trecut pe la noi.

Membrii comisiei au greşit.

Miniştrii guvernului au fost felicitaţi.

Toţi maiştrii  şi-au făcut norma.

De fapt, ca să înţelegeţi mai uşor, toate aceste cuvinte se supun regulii pe care o veţi găsi mai jos:

Când substantivele şi adjectivele, la singular, nu se termină în i, şi nici nu au penultima literă un i, cum sunt: maistru, socru, ministru, codru, negru, arbitru etc., se scriu cu un singur i când sunt la plural şi nearticulate: maiştri, codri, socri, miniştri, negri, arbitri, şi cu doi i, atunci când sunt articulate cu articol hotărât (articolul hotărât arată că obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorului): codrii de aramă, socrii mei, miniştrii competenţi.

De multe ori, însă, ne dăm seama greu când există articol hotărât şi când nu există. În acest caz, punem cuvântul la genul feminin, unde articolul hotărât nu este  -i, ci este  -le. Înlocuim, în minte, cuvântul la masculin cu cel le feminin. Dacă la feminin trebuie pus articolul -le, atunci, şi la masculin trebuie pus articolul -i. Iată şi câteva exemple, ca să înţelegeţi mai uşor:

Dacă avem de scris undeva: “membri ai comisiei” şi nu ştim cum să scriem, înlocuim în minte cu substantivul la feminin: ” membre ale comisiei”  – nu are articolul -le, aşadar, nici membri nu va avea doi -i.

Dar dacă avem de scris “membrii comisiei” şi nu ştim dacă se scrie cu un i sau cu doi i, înlocuim în mintecu “membrele comisiei” – avem articolul -le, aşadar, membrii se scrie cu doi -i.

Dacă avem de scris: “acei domni sunt nişte maeştri“, înlocuim în minte cu “acele doamne sunt nişte maestre” – nu are articolul -le, aşadar, nu se scrie cu doi -i.

Dar dacă avem de scris: “maeştrii deghizării”, înlocuim în minte cu “maestrele deghizării” – are articolul -le, aşadar, aici, maeştrii se scrie cu doi -i.

O să continui acum cu cuvintele care se scriu cu doi -i, dar şi cu trei -i:

  • Substantive şi adjective:
  1. la genul masculin, substantivele şi adjectivele care au penultima literă -i, cum sunt: , macaragiu, copil, fiu, zglobiu, argintiu etc. se scriu, atunci când sunt la plural, cu doi -i: macaragii, copii, fii, zglobii, argintii;
  2. tot aceste cuvinte, atunci când sunt articulate cu articol hotărât (cel care e aşezat la sfârşitul cuvântului), se scriu cu trei -i: macaragiii, copiii, fiii, zglobiii (copii), argintiii (brazi);
  3. când sunt la cazul genitiv (cel care exprimă posesia sau apartenenţa) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?), numărul plural se formează de la forma de Nominativ plural a cuvântului, la care se adaugă terminația -lor. Prin urmare, dacă la Nominativ plural cuvântul are 2 i (rosu-rosii, farmacie-farmacii, copil-copii), și G-D-ul plural vor avea 2 i (Roșiilor din ciorba trebuia sa le cureți pielița. / Rețeaua farmaciilor de stat / Copiilor le plac bomboanele.). Daca pluralul cuvântului e într-un singur i la Nominativ (ministru-miniștri, tablou-tablouri, floare-flori), si G-D-ul plural vor avea un singur i (ministrilor, tablourilor, florilor).
  4. tot aceste cuvinte se scriu cu doi -i şi când sunt la cazul vocativ (cel care se exprimă prin strigare şi are după el semnul exclamării sau virgulă): Macaragii/copii/argintii (se poate referi la o echipă), veniţi aici!
  5. celelalte substantive masculine, cum sunt:  băiat, cal, zidar, frumos, mare etc. se scriu cu doi -i atunci când sunt articulate cu articol hotărât: băieţii, caii, zidarii, frumoşii, marii;
  6. substantivele la genul feminin care au penultima literă  -i: cofetărie, prostie, fistichie, zglobie etc., atunci când sunt la plural, se scriu cu doi -i: cofetării, prostii, fistichii, zglobii;
  7. tot aceste cuvinte, formează doi -i  în interiorul cuvântului, când sunt articulate cu articol hotărât cofetăriile, prostiile, fistichiile, zglobiile (fete);
  8. şi tot aceste cuvinte, atunci  când sunt la cazul genitiv (cel care exprimă posesia sau apartenenţa) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?),  formează doi -i în interiorul cuvântului: cofetăriilor, prostiilor;
  9. substantivele la genul feminin care la plural se termină în  – i (cărţi, săgeţi, găleţi, ), se scriu cu doi -i atunci când sunt la genul genitiv (care exprimă posesia) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?) la singular: coperta cărţii, vârful săgeţii, mânerul găleţii;
  10. celelalte substantive feminine, sau chiar adjective, dacă la plural (atenţie, nu la singular, ca mai sus) se termină în – i, precum: telecomandă – telecomenzi, lopată – lopeţi, pătură – pături, cuminte – cuminţi, se scriu cu doi – i dacă sunt în cazul genitiv (cel care exprimă posesia sau apartenenţa) şi dativ (care răspunde la întrebarea Cui?), la singular: butonul telecomenzii, coada lopeţii, căldura păturii, cuminţii fete i-am dat o floare;
  11. substantivele în cazul neutru, cum ar fi: pat, creion, şerveţel etc., nu se scriu cu doi i.
  • Verbe
  1.  Verbe de conjugarea I (care  se termină în a la infinitiv) cum sunt: a vedea, a dansa, a mânca nu se scriu niciodată cu doi i;
  2. Verbe de conjugarea a II-a (care  se termină în ea la infinitiv), cum sunt: a vedea, a avea, a plăcea, de asemene, nu se scriu cu doi i;
  3. Verbe de conjugarea a III-a (care  se termină în e la infinitiv) cum sunt: a zice, a scrie, a ţine, a face, a cerne se scriu cu doi i:

– dacă rădăcina (rădăcina este baza de la care se alcătuiesc, cu ajutorul sufixelor gramaticale şi al desinenţelor, formele unui cuvânt. De exemplu, în formele verbului merge, rădăcina este merg- ) se termină în i (scri, ţi) formează doi i:

3.1. la modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular (tu scrii, tu ţii);
3.2. la modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular (tu o să scrii, tu o să ţii);
3.3. la modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular (tu să scrii, tu să ţii)

– dacă rădăcina nu se termină în i ( zic, fac, cern), nu formează doi  i.

4. Verbe de conjugarea a IV-a (care  se termină în i sau Î la infinitiv):

4.1. dacă se termină infinitiv în i, cum sunt: a citi, a vorbi, a şti, a fi:

– în general, se scriu cu doi i la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numărul singular (eu citii, eu vorbii). Excepţii de la această regulă sunt verbele precum: a şti şi a fi.

– unele verbe, precum a şti şi a veni se scriu cu doi i  la:

  • modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular: tu ştii, tu vii;
  • modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular tu o să ştii, tu o să vii;
  • modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular tu să ştii, tu să vii.

– verbul a fi formează doi i la:

  • modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular tu o să fii
  • modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular tu să  fii
  • impertativ (poruncitor, care ordonă), persoana a doua, numărul singular, forma pozitivă: fii! (la forma negativă are un singur i: nu fi!
  • în rest, se scrie cu un singur i, cum ar fi la:
  • – imperativ negativ: Nu fi obraznic!
    – condiţional prezent: aş fi, ai fi
    – condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut
    – conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut
    – viitor: voi fi, vei fi
    – verb + fi: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.

Atenţie! Verbele care se termină la infinitiv în doi i, cum sunt: a înmii, a prii, a pustii:
– formează 3 i la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numărul singular: eu înmiii, eu pustiii;
– formează doi i la modul indicativ, timpul viitor eu voi înmii, tu vei prii, el va pustii etc.,  şi modul contiţional, timpul prezent: eu aş înmii, tu ai pustii etc.

4.2. Verbele care la infinitiv se termină în î, cum sunt: a coborî, a doborî, a urî, nu formează doi i niciodată.

Sper ca acest articol să vă fie de folos.

 Mulțumesc, Angela Celea, pentru contribuție!

Ce trebuie să vizitaţi când mergeţi în Maramureş (partea I)

Când am vizitat pentru prima dată Maramureşul era iarnă. Mă refer aici la Maramureşul “de peste deal” sau Maramureşul Istoric, “dealul” fiind, de fapt, Muntele Gutin sau Gutâi, care, în trecut, despărţea zona Crişanei de Maramureș. Abia în 1968, Baia Mare (care până atunci făcea parte din regiunea Satu Mare), a fost alipită Maramureșului.  Dar să nu-mi pierd ideea… când am vizitat pentru prima dată Maramureşul, iarna, am rămas profund impresionată. Zăpada era cam de un metru, iar brazii, încărcați de omăt, păreau parcă desprinși din altă lume.

Trecând prin satele maramureșene, nu mi-a venit să-mi cred ochilor când am văzut sătenii îmbrăcați în port popular. Şi nu erau doar bătrânii satului, ci şi tinerii, pe-a căror față se vedea mândria că pot purta straiele străbunilor lor. Era Duminica după masă, şi treceam prin Budești. Știam că ieșiseră de câteva ore de la biserică, dar nu înțelegeam de ce se plimbau pe uliță, în grupuri. Atunci mi-a spus soțul meu că așă e obiceiul: duminica, după masă, ies din case şi se plimbă pe uliță, povestind. Probabil era un mod de socializare, m-am gândit…

Ici, colo mai era câte-o casă veche, din lemn, unde locuiau bătrânii, căci tinerii, mulți dintre ei plecați la lucru în străinătate, își fac cu toții case mari. Însă ce s-a păstrat sunt porțile maramureșene,din lemn, de o frumusețe deosebită, sculptate manual. Cei mai înstăriți își fac porți mari, “domnești”, iar ceilalți, porți simple, dar la fel de frumoase.

Am mers apoi în Sighetu Marmației, capitala Maramureșului, locul unde a copilărit soțul meu. Aici știam că spunea taică-meu “se-agaţă harta-n cui”, adică e cel mai la Nord oraș. M-au impresionat aici clădirile construite pe stil evreiesc (locuiau aici foarte mulți evrei). Mi s-a părut atunci că parcă tot Sighetul era pe o singură stradă, foarte întinsă, şi plină cu magazine.

Am mers apoi la Muzeul Satului, care trebuie neapărat vizitat, şi unde mi s-a părut că mă întorc în timp, atunci când oamenii erau mai simpli, dar mai fericiți. Muzeul este, de fapt, un sat în adevăratul sens al cuvântului, cu case luate şi montate aici, din diferite zone ale Maramureșului, cu Biserică, cu casa evreului, care era negustorul satului, cu casa popii şi tot ce era într-un sat. Câteva căsuţe sunt mereu deschise, şi puteţi admira simplitatea în care trăiau oamenii pe-atunci. Nu le trebuia mai mult decât patul, masa, laița, lădoiul (o laviţă al cărei şezut se ridica şi se puteau depozita lucruri), cuptorul şi credenţul (dulapul de bucătărie). Şi în astfel de casă locuiau 4, 5 sau chiar mai multe persoane. Şi, la drept vorbind, ce să le trebuiască mai mult? Toată ziua munceau pe-afară, iar în casă intrau doar să mânce şi să doarmă…

Din doamnă, sclavă

Cuvintele se poticnesc şi nu vor ca să iasă

Din sufletul şi mintea mea, şi se simt ca acasă…

Vreau să le scot, dar se tot zbat,

măcar puțin să mai rămână,

au obosit de-atât umblat

pe Patria Română…

– În zadar suntem rostite,

că nu suntem auzite…

nimeni nu ne bagă-n seamă

când spunem de-a noastră mamă:

că ea suferă şi plânge, e în zdrențe şi bolnavă

Singură şi părăsită, a ajuns din doamnă,  sclavă.

Copiii ei au uitat-o,

Pe mâini rele au lăsat-o.

Ei o văd din depărtare

Şi-o privesc cu nepăsare…

Văd hoții şi trădătorii care-i spun că-i sunt copii,

văd corupții şi nedrepții care-i sunt judecătorii.

Ei îi spun că-i fac dreptate, și-o-ngrijesc şi o hrănesc,

dar privirea îi trădează, când în ochi ei o privesc

Şi îi văd durerea grea, şi văd cum au umilit-o,

Cum din regina ce-a fost, cerșetoare au făcut-o…

Plânge pe la porți străine

Să primeasc-un colț de pâine…

Străinul i-a dat chiar două,

Şi apoi i-a cerut nouă.

Iar noi, copilașii ei,

ce eram ca niște zmei,

Stăm şi o privim, pierduți,

Fără vlagă şi tăcuți.

Teama sau indiferența,

nepăsarea, neputința…

Nu știm ce şi cum ne-ndeamnă

Să nu o băgăm în seamă.

Așteptăm ceva de sus să ne vină-n ajutor,

Uităm că doar noi suntem doină, dragoste şi dor.

Să ne-amintim că suntem cei mai viteji şi mai drepți,

Ăsta-i medicamentul ce sparge ziduri şi pereţi,

Ce scoate-afară răul, cancerul şi boala grea,

Şi doar cu el, a noastră Românie se va vindeca.

 

Când, cum şi unde se pune virgula

De multe ori, din cauza virgulei care nu e pusă unde trebuie, sau care lipsește dintr-un text prin care cel ce-l scrie  vrea să spună ceva, reiese cu totul şi cu totul altceva. Iată nişte exemple amuzante:

Vindem cizme din piele, de damă. Dacă virgula lipsește, avem : “Vindem cizme din piele de damă.”

– Camelia, Ion te cheamă! Dacă virgula e pusă greşit, iese cu totul altceva: “Camelia Ion, te cheamă.”

– Hai să mâncăm, copii! Dacă nu punem virgula, iese: “Hai să mâncăm copii!”.

Nu, voi veni mâine după tine. Dacă lipseşte virgula, iese: “Nu voi veni mâine după tine.” Şi exemplele pot fi multe…

Iată când şi unde, în propoziţie, se foloseşte virgula şi rolul ei (am încercat să explic cât se poate de simplu; sper că se înţelege):

  • Virgula separă construcţiile în cazul vocativ de restul propoziţiei: Scumpa mea, promit că mâine te voi vizita! sau: Pleacă de-aici, măi copile!
  • Virgula separă interjecţiile de restul propoziţiei: Vai, dar ce dezastru ai făcut în bucătărie!
  • Virgula separă apoziţia de restul propoziţiei. Pe scurt, apoziţia e un cuvânt care aduce explicaţia unui termen şi intră în egalitate cu el: Amica mea, Ioana, va veni luni pe la noi.
  • Virgula marchează predicatul care lipseşte din propoziţie, sau predicatul eliptic: Eu i-am cumpărat un fular de Crăciun, şi mama, o căciulă. sau: Am făcut mâncare şi tu, nimic.
  • Virgula separă părţi de propoziţie de acelaşi fel, enumeraţie: Ieri am fost la ţară şi am fotografiat animale, păsări, fluturi şi un lan de grâu.
  • Virgula izolează construcţiile incidente de restul comunicării. Construcţiile incidente sunt cele care sunt suplimentare şi nu au nici o legătură sintactică cu enunţul sau propoziţia din care fac parte: Îţi voi spune, evident, totul. sau: A fost, la drept vorbind, un neserios.
  • Virgula se foloseşte când inversăm topica, adică ordinea părţilor de propoziţie sau a propoziţiei. Acest caz se întâlneşte adesea în poezie şi se numeşte inversiune. Dar iată un exemplu de zi cu zi: Până când, dragul meu, vei continua să fumezi?
  • De exemplu se desparte întotdeauna prin virgulă: Colega mea, de exemplu, e foarte bună la sport.
  • În faţa conjuncțiilor adversative dar, iar, ci, însă, ba, deci, aşadar, prin urmare, în concluzie, precum şi, sau, fie: Am vrut să-ţi cumpăr ceva, dar nu mi-au ajuns banii.
  • În frază, virgula marchează raportul de coordonare şi de subordonare.  Iată câteva exemple:
  1. Vom merge mâine la meci ca să câştigăm, să fim cei mai buni. (raport de coordonare prin juxtapunere. Virgula leagă propoziţiile care sunt alăturate, fără conjuncţie)
  2. Nu îmi place cum ai lucrat, prin urmare nu vei fi angajat. (virgula se pune întotdeauna înaintea conjuncţiilor sau locuţiunilor conjuncţional coordonatoare conclusive: deci, asadar, prin urmare, în concluzie)
  3. Ori mă scoţi în oraş, ori ne uităm la un film acasă. (virgula se pune înaintea conjuncţiilor disjunctive: sau, ori, fie, numai atunci când ele se repetă)
  4. L-am văzut ieri pe un vechi prieten, cu care am vrut să merg mai demult în Franţa. (virgula desparte atributiva explicativă de propoziţia principală)
  5. Virgula desparte propozițiile subordonate completivă directă sau indirectă, de loc, de timp, de mod, de scop, de cauză, condiţională, consecutivă, atunci când stau în faţa propoziţiei principale: Când voi avea timp, te voi vizita. (completiva de timp); Unde voi găsi cazare, acolo voi dormi la noapte. (completiva de loc).
  6.  Virgula desparte întotdeauna circumstanţiala de cauză, concesiva, consecutiva şi condiţionala, de propoziţia principală: Din cauza ta, acum trebuie să stau la serviciu peste program.
  7. Virgula desparte şi propoziţiile intercalate (introduse între părţile altei propoziţii): Eu, aşa cum am făcut întotdeauna, te voi susţine până la capăt.

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă, adresată fiicei sale, Margareta

Astăzi am citit ceva care m-a impresionat până la lacrimi. E o scrisoare adresată de un tată, fiicei sale, pe care o iubește şi căreia îi vrea doar binele. Şi sunt nişte sfaturi aici, pe cât de simple, pe atât de importante, şi cu toții ar trebui să ținem seama de ele. Practic, el îi spune fetei calea care duce spre fericire. Şi, într-adevăr, dacă nu avem conștiința curată, dacă nu încercăm să fim mai buni, nu putem fi fericiţi. Savuraţi şi voi cuvintele unui român minunat:

“Să trăiești Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înflorește şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăștii tot ce ai înșirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiți… atâția cât merită.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăți, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ți faci singură mustrări şi să-ți cauți vina.

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă șarpele răutății, al invidiei și al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conștiință curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înțelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citești şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţisez cu drag,

Alexandru Vlahuţă”

Un nou val de gripă

După două luni de stat acasă, mi-am dus din nou copiii la grădiniță… două zile. La cât suntem de norocoși, am prins chiar gripa care a început să-şi facă de cap.

Spre deosebire de o simpla răceală, care se manifestă la 3, 4 zile după ce se ia, gripa se instalează şi își manifestă simptomele chiar a doua zi. Dacă o viroză începe prin nas înfundat, secreții nazale, oboseală uşoară şi febră mică, gripa debutează cu febră mai ridicată (peste 38º C), dureri de cap, dureri musculare, tuse uscată, frisoane, și mai apoi secreții nazale. Aşa mi-am dat seama că e gripă, nu o simplă răceală. Dar ce mi-a mai confirmat faptul că e gripă a fost că vecina noastră, care mai vine câteodată să stea cu copiii, a luat şi ea gripa şi, fiind în vârstă, a trebuit să se interneze în spital.

Sincer, am intrat puțin în panică, mai ales după ce am auzit de valul de gripă care a început în SUA, și acum se răspândește și în Europa, virusul fiind foarte puternic. Ai mei au făcut febră două zile, şi le-a scăzut foarte greu, nici Nurofenul, nici paracetamolul nu şi-au făcut efectul, şi le-a scăzut doar cu supozitor. Fata se plângea de dureri de cap, iar cel mic e foarte apatic, moleșit, şi niciunul nu are poftă de mâncare. Doctorița le-a prescris antibiotice ușoare, şi ne-a recomandat să facem toți vaccinul antigripal, peste două săptămâni, când, sper, ne va trece. De regulă evit antibioticele,preferând antibiotice naturale dar, în situaţia de faţă, am zis că nu-i de glumă. Bineînțeles că n-am scăpat nici noi, cei mari, inclusiv frate-meu, care a trecut pe la noi.

Eu vă sfătuiesc ca, pentru orice eventualitate, să vă faceţi vaccinul, mai ales acum, că virusul gripal e pe val, şi ţine până primăvara. În rest, sănătate şi numai bine!

Spaghetti cu sos de roşii (all’ Amatriciana)

Eu nu sunt o prea mare iubitoare de paste, dar soţul meu şi copiii le adoră. Aşa că, cel puţin o dată pe săptămână “mă sacrific” şi gătesc paste, şi încerc să le fac cât de bune, să pot mânca şi eu.

De data asta am încercat să fac spaghetele pe stilul all’ Amatriciana, cu un sos tradiţional italienesc, şi au ieşit delicioase. Şi fiică-mea, şi soţul meu au devorat câte două porţii.

Aveţi nevoie de:

  • o cutie de spaghete (barilla n. 3 sunt cele mai bune, după mine)
  • 4 roşii decojite
  • pastă de tomate
  • o ceapă mică
  • bacon ar fi cel mai indicat, dar, cum nu aveam, am folosit spek şi jambon afumat
  • puţin chilli mărunţit
  • ulei de măsline
  • o lingură de oţet de vin roţu sau trei linguri de vin alb
  • parmezan
  • oregano
  • sare
  • piper

Se pune apa la fiert pentru paste, şi în altă oală mai mică, pentru roşii, să se opărească (aşa se decojesc foarte bine).

Se taie ceapa rondele foarte subţiri şi se pune la călit în uleiul de măsline.

Apoi se pune bacon-ul sau spek – ul tăiat cubuleţe, chilli (doar puţin), după care se pune lingura de oţet de vin roşu,  roşiile decojite şi tăiate tot cubuleţe, dar mai mari.

Se lasă cam 5 minute, apoi se pune pasta de roşii, sare şi piper şi se mai lasă câteva minute.

La sfârşit se pune oregano.

Pastele se fierb conform instrucţiunilor, apoi se pun în farfurie, se amestecă cu sosul, iar deasupra se rade parmezan, din abundenţă.

Poftă bună! 🙂

Vrăbioară de vită la grătar cu orez cu parmezan

Vrăbioara este carnea de vită din zona mijlocului spinării, asemănătoare, ca textură, cu muşchiul de vită. Cel mai bine se găteşte la grătar, dar ideea e să nu fie prea tare prăjită, ci doar puţin sau mediu, pentru că altfel se întăreşte.

Am ales garnitura de orez cu parmezan la sugestia soţului meu, care mi-a zis că a mâncat aşa ceva la un restaurant şi că ar fi o combinaţie foarte bună cu vita.

Aveţi nevoie de:

  • 4 bucăţi de vrăbioară
  • o cană de orez
  • ulei de măsline
  • o bucăţică de unt
  • parmezan dat pe răzătoare
  • sare
  • piper
  • rozmarin (şi alte mirodenii, care vă plac)

Carnea se unge bine cu ulei de măsline, apoi se sărează şi se piperează, înainte cu 2 ore de a o găti, apoi o ţineţi la frigider până când o puneţi pe grătar.

Orezul se fierbe în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe pachet, apoi se scurge bine de apă şi se pune la prăjit în ulei de măsline, timp de 3 minute, apoi se sărează şi se piperează după gust.

Se rade apoi parmezan şi se amestecă rapid. Se pune apoi într-o cupă, gen bol mai mic şi se presează.

Îl puteţi servi aşa, răsturnat în farfurie (orezul va lua forma vasului), sau se poate răsturna într-un vas termorezistent şi pus la cuptor, cu parmezan ras deasupra, timp de 5 minute.

Cel mai bine e să vă ocupaţi mai întâi de orez, deoarece carnea e gata în câteva minute. Când grătarul e încins, puneţi vrăbioara în el. Lăsaţi cam 1 minut sau două, după care întoarceţi pe cealaltă parte. Puneţi apoi câte o bucată mică de unt peste fiecare vrăbioară, apoi o mai întoarceţi odată pe ambele părţi, şi e gata.

După ce o puneţi în farfurie, adăugaţi rozmarinul (eu am avut o râşniţă cu verdeţuri italiene) şi, dacă doriţi, şi alte mirodenii.

Se serveşte cu un vin roşu, sec. Poftă bună!

 

Când te opreşti să alergi după lucrurile greşite, le dai lucrurilor bune şansa de a te găsi

Săptămâna trecută am primit de la o prietenă un mail care conţinea sfaturi transmise de seniorii japonezi, la final de carieră, celor mai tineri, care le vor lua locul. Mi s-a părut interesant şi constructiv, şi m-am gândit că ar fi bine să-l citiţi şi voi. Chiar merită citit în întregime. Eu una am rămas cu ceva după ce am citit.

      1. Să fii ceea ce eşti!

Una dintre cele mai mari provocări în viaţă este  să fii tu însuţi într-o lume care încearcă să te facă precum toţi ceilalţi. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca tine, mai deştept sau mai tânar, însă nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii să te placă. Fii tu însuţi, şi oamenii potriviţi te vor iubi pe tine, cel adevarăt.

     2. Trecutul

Nu vei putea începe următorul capitol din viaţa ta, dacă vei continua să îl citeşti pe cel din urmă.

3. Frica că greşeşti

Făcând ceva şi obținând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faci nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei, şi orice eşec te conduce spre succes. Vei ajunge să regreți mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decât pe cele pe care le-ai fîcut.

     4. Problemele

Înfruntă-le cu capul sus. Nu, nu va fi uşor. Nu este nici o persoană în lume care poate depăşi fără greşeala toate complicaţiile cu care viaţa ne pune faţă în faţă. Nu suntem făcuţi să rezolvăm instant toate probleme apărute. Nu aşa am fost creaţi. De fapt, am fost creaţi sa ne supărăm, sa ne întristăm, să fim răniţi, să ne împiedicăm şi să cădem. Pentru că tocmai ăsta este întregul scop al vieţii – să ne înfruntăm problemele, să învăţăm din ele, sa ne adaptăm şi să le rezolvăm în timp. Asta e, în cele din urmă, modul în care devenim persoanele care suntem.

      5.  A minţi

Poţi minţi pe oricine din lumea întreagă, însă nu te poţi păcăli pe tine.Vieţile ni se îmbunătăţesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale. Iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.

    6. Nevoile proprii

Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoană, atunci cand iubesti pe cineva prea mult, şi să uiţi că şi tu eşti special. Da, ajuta-i pe ceilalţi, dar ajută-te şi pe tine. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a-ţi urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru tine, acel moment e acum.

Eşti pregătit! Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit când apare o nouă şansă, pentru că cele mai multe oportunităţi din viată ne forţează să trecem dincolo de zona noastră de confort. În orice situaţie, ne vom simţi întâi insufiecient pregătiţi. Dar asta ţine de procesul de învăţare, nu-i aşa?

     7. Relaţii din motive greşite

Relatiile trebuie alese înţelept. Este mai bine sa fii singur, decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să te grăbeşti. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoane potrivită şi din motivele corecte. Îndragosteşte-te şi fă-ţi prieteni pentru că aşa simţi, nu pentru că te simţi singur.

     8. Relaţii noi

Vei învăţa că în viaţă, oamenii pe care-i întâlneşti, îi întâlneşti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor învăţa câte ceva. Dar, cel mai important, vor fi şi câţiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun din tine.

     9. A concura cu toţi ceilalţi din jurul tău

Nu te mai gândi la ce fac ceilalţi mai bine decât tine. Concentrează-te sa ăţi baţi propriile recorduri zilnic. Succesul este, până la urmă, o luptă doar între tine şi propria-ţi persoană.

     10. Invidia pe ceilalţi

Invidia înseamnă să numeri toate harurile cu care au fost daruiţi alţii, în loc să te uiţi la tine şi la ce ai primit tu. Întreaba-te următorul lucru: “Ce am eu şi toată lumea îşi doreşte?”.

     11. Mustrarea pentru greşelile vechi

Putem iubi persoanele nepotrivite şi putem plânge pentru lucrurile greşite, însă, indiferent ce întorsatură ia viaţa, un lucru este sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar toţi regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ţi se intamplă, bun sau rău, te pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.

     12. Cumpărarea fericirii

Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevprat fericirea sunt gratuite – dragostea, râsul, prietenia şi aşa mai departe.

     13. Aşteptarea fericirii de la ceilalţi

Dacă nu eşti mulţumit cu tine, asa cum eşti, nu vei fi fericit nici în relaţii cu alte persoane. Trebuie să-ti creezi stabilitate şi fericire în propria viaţă,  înainte de a o împartăşi cu altcineva.

     14. A trăi in gol, gândindu-te şi răzgândindu-te

Nu mai analiza aşa de mult la fiecare situaţie, caci vei crea probleme care nu nici măcar nu existau. Evaluează situaţia şi acţionează. Nu poţi schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunţi. Progresul implică riscuri. Ca sa marchezi un gol, trebuie ca întâi să dai drumul la minge.

     15. A plânge de milă

Surprizele neplăcute cu care viaţa te pune faţă în faţă nu fac decât să îţi netezească calea în direcţia care era menită pentru tine. Poate nu înţelegi şi nu vezi asta în momentul în care lucrurile rele se petrec şi poate îţi va fi greu. Dar reflectă şi la celelalte lucruri negative care ţi s-au întâmplat în trecut. Vei observa destul de des că fiecare dintre ele te-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunataăsau o situaţie fericită. Aşa că zâmbeşte! Lasă-i pe toţi să vad că astăzi eşti mult mai puternic decât erai ieri. Şi astfel vei fi.

     16. A ţine supărări

Nu îţi trăi viaţa cu ură în suflet. Vei ajunge să te răneşti mai mult pe tine decât pe oamenii pe care îi urăşti. Iertarea nu înseamnă “Ceea ce mi-ai facut este în regulă”, ci iertarea înseamnă ” Nu o sa te las să îmi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul. Renunţă la ranchiună, gaseste-ţi pacea şi eliberează-te. Şi, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este şi pentru tine. Atunci când este nevoie, iartă-te si pe tine, mergi mai departe şi încearcă să te descurci mai bine data viitoare.

     17. Nivelul

Refuză să îţi cobori standardele doar pentru a-i mulţumi pe cei care refuză să şi le ridice pe ale lor.

     18. Frumuseţea bucuriilor mărunte

Bucură-te de lucrurile mărunte, pentru că într-o zi te vei uita înapoi sş vei descoperi că ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viaţa ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut râzând cu cei care contează pentru tine.

     19. Să faci lucrurile perfect

Societatea nu premiază perfectioniştii, ci îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.

     20. Calea uşoară

Viaţa nu e uşoară, mai ales atunci când plănuieşti să obţii ceva care să merite. Nu alege calea uşoară care sa te ducă acolo. Realizează ceva extraordinar!

    21. Lucrurile sunt minunate, atunci când nu sunt

Este in regulă sa te împiedici din cand în când . Nu trebuie sa te prefaci sau să demonstrezi mereu că eşti puternic. Nu ar trebui să fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalţi – plângi, dacă simţi nevoia – este sănătos sa îţi verşi lacrimile. Cu cât mai curând vei face asta, cu atât mai repede vei fi pregătit ăa zâmbeşti din nou.

     22. A invinui pe alţii pentru necazurile tale

Îţi vei realiza visele în masura în care îţi vei asuma responsabilitatea pentru viaţa ta. Când îi învinuieşti pe alţii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor părţi din viaţa ta.

     23. Griji

Grijile nu vor face ca ziua de mâine să fie mai puţin grea, dar sigur vor face ca ziua de astăzi sa fie mai puţin veselă. Pentru a afla dacă merită să te îngrijorezi pentru o situaţie, întreba-te următorul lucru: “Va mai conta situaţia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Dacă răspunsul este nu, e clar ca îţi faci griji inutil.

     24. Concentrază-te pe ce vrei sa se întâmple

Concentrează-te pe ce îţi doresti să se petreacă. Gândirea pozitivă este ingredientul de bază al oricărei poveşti de succes. Dacă te trezeşti în fiecare dimineaţă gândindu-te că ceva minunat ţi se va întâmpla în ziua respectivă şi eşti puţin atent, vei observa destul de des că ai avut dreptate.

     25. A fi nerecunoscator

Oricât de bună sau grea a fost viaţa ta până în acel moment, trezeşte-te dimineaţa şi fii mulţumit că trăieşti. Cineva, undeva se luptă cu disperare să trăiască. În loc să te gândeşti la ceea ce îţi lipseşte, gândeşte-te la ceea ce ai tu şi le lipseşte altora.

Viaţa este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva te vrea în viata lui, îţi va face loc în ea, nu trebuie să te baţi tu pentru un loc acolo. Nu încerca sa te bagi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai.

1 2