Foi de napolitana umplute cu cremă cu nucă

Când eram mică, era prăjitura mea preferată. Foile de napolitană se găsesc în comerţ. Eu am folosit trei foi de data asta.

Pentru cremă, aveţi nevoie de:

  • 4 ouă întregi
  • o cană şi jumătate de zahăr
  • un pachet de unt
  • 2 linguri rase de cacao
  • 250 gr de nucă

Nuca se macină la robot, să nu fie nici foatre mărunţită, dar nici mare, apoi se prăjeşte puţin într-o cratiţă fără ulei. Într-o oală se pun ouăle, untul (la temperatura camerei) şi o cană de zahăr şi se amestecă.

Se pun apoi la foc, amestecându-se încontinuu, până începe să fiarbă. Apoi se pune cacaua, se amestecă bine, după care punem nuca prăjită şi iar amestecăm.

Între timp, în  altă oală se pune cealaltă jumătate de cană de zahăr şi se amestecă încontinuu, până se topeşte şi prinde o culoare maronie. Se toarnă apoi caramelul peste compoziţia cu nucă, amestecand bine. Ea se va ingroşa treptat.

Aşa fierbine o punem pe o foaie de napolitană (cu “găurile” mari în sus), apoi peste punem repede ce-a de-a doua foaie de napolitană, punem iar cremă, apoi aşezăm şi ultim a foaie şi presăm bine.

 

 

 

Se pune la frigider, şi peste 15 minute se poate servi.

Poftă bună!

De ce ni se întâmplă lucruri rele? – Ceşcuţa de ceai

De multe ori ne întrebăm de ce ni se întâmplă anumite lucruri, pe care noi le considerăm rele şi care nu ne plac. “De ce am căzut la examen?” “De ce am avut accident cu maşina?” “De ce m-am îmbolnăvit tocmai acum?” etc.

Preotul Arsenie Boca ne spune o povestioară,  care ne ajută să înţelegem de ce uneori viaţa ne rezervă şi obstacole sau greutăţi:

“O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: ”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”, “Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: ”Încă nu.”

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa … “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează”, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi el m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”

O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. “Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!” El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”

Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul.”

sursa foto

Astăzi, mamebune.ro împlineşte un an

Anul trecut pe vremea asta am avut curajul să încep să-mi deschid sufletul în faţa voastră. Cu timiditate şi poate cu teama de necunoscut. Mă gândeam că nu e uşor să transmiţi gânduri şi sentimente prin intermediul unui blog. Mi-era teamă că poate nu voi fi înţeleasă aşa cum trebuie, mă gândeam că nu vreau să supăr pe nimeni etc.

Dar acum, toate aceste temeri s-au spulberat. Sunt mândră de cititorii pe care eu şi Cristina ni i-am făcut. Suntem mândre de voi, cei care citiţi acest blog, pentru că rezonaţi cu ceea ce simţim noi.

Sperăm ca şi în continuare să facem treabă bună şi experienţa noastră din viaţa de zi cu zi să vă fie de folos şi să vă prindă bine. Noi ne vom strădui din plin. 🙂

Învață-l să prindă peștele, nu i-l oferi!

Mama și tata. Cele două persoane care dau viață, sunt centrul universului unui copil și oferă învățămintele pentru ca el să poată trăi în viață. Copilul, pentru fiecare dintre noi reprezintă poate cel mai important “proiect” din viață. Ne străduim să-i oferim ce-i mai bun, pentru a nu-i lipsi nimic și pentru a avea o sănătate maximă. Orice “proiect” are de obicei și un plan sau schiță. Indiferent cât este de simplu. Chiar dacă vrei să faci o mâncare, te folosești de o rețetă. Pentru copilul vostru v-ați făcut un plan? Ați încercat vreodată să așterneți pe o hârtie ce v-ați dori sau cum v-ați dori să-l lăsați în lume, pentru a-și lua propria viață în mâini?

Poate mulți dintre noi, în ziua de azi se gândesc să-i asigure un anumit confort material sau o anumită moștenire, alții îl înscrieți la o anumită școală, alții îl dați la un anumit sport, etc. Dar poate nu v-ați făcut un plan. Eu m-am gândit să-mi fac un plan pentru copiii mei, și credeți-mă, nu este ușor. Planul începe de la final. De la momentul în care toate eforturile pentru a crea și dezvolta personalitatea și cunoștințele copilului va fi atins. Adică atunci când copilul se va aventura singur în viață. În ceea ce o privește pe fiica mea, Alexandra, de patru ani și jumătate, mi-am notat următoarele idei:

-să aibă o educație care să-i permită să se integreze cu succes în societate ( pentru aceasta încerc să am răbdare în a-i răspunde la orice întrebare într-un mod cât mai serios și cât mai aproape de adevăr și totodată o înscriu la școlile unde, pe măsura posibilităților mele materiale, să se poată educa; acum merge la o grădiniță cu predare în limba engleză intensiv și cu germană a doua limbă)

-să fie dezvoltată pe latura pe care are înclinații/talent ( desenul este latura de care este foarte atrasă și o încurajez în a lucra pe partea aceasta cât mai mult)

-să-i placă munca ( îi dau anumite sarcini și o încurajez și o laud dacă le face)

-să-i placă oamenii și să-i accepte pe fiecare așa cum sunt (îi explic în permanență că fiecare om este diferit)

-să pot să rămân în continuare prietena ei bună ( îi dau încrederea și înțelegerea necesară)

-să-și dorească și să poată să devină independentă (îi spun că tot ce vede că avem noi este obținut prin muncă și este și va fi întotdeauna doar al nostru, al părinților, iar ea, dacă va vrea să aibă ceva, va trebui să-și obțină singură și doar prin muncă, deoarece e singurul mod în care știi să apreciezi ce ai. Încerc să-i ofer, când e cazul, recompense în acest sens).

Acesta ar fi în mare “planul” Alexandrei și cred că, dacă la momentul dat va atinge ce mi-am propus mai sus, voi fi alături de soțul meu un părinte împlinit și vom avea un copil fericit.

Reţetă: Ciorbă sau zamă de urzici

Urzicile conţin un număr mare de aminoacizi, vitamine (A, B2, C, K), clorofilă, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, ), substante proteice, acid folic etc.
Datorită acestui bogat conţinut, ele sunt folosite atât ca aliment cât si ca plante medicinale în cure pentru regenerarea organismului si pentru detoxifierea lui.

Astăzi, mergând cu copiii la plimbare, am văzut în piaţa dintre blocuri o bătrânică ce avea urzici de vânzare. Soţul meu e înnebunit după “zama de urzici” cum i se spune în Maramureş. Şi, fiindcă îi era poftă de o zamă ca la mama acasă, mi-am sunat soacra, să-mi spună exact cum face ea ciorba de urzici. Iar pentru că a ieşit delicioasă, şi tot e sezonul când puteţi găsi urzici din plin, vă spun şi vouă reţeta.

Înainte de toate, vă dau un sfat: gustul mâncării depinde de fiecare ingredient în parte. Aşa că, dacă se poate, faceţi tot posibilul să folosiţi ouă de casă, nu din magazin, cârnaţ şi smântână de la ţară. E de preferat să vă găsiţi în piaţă câte un om de la ţară, care ştiţi că e curat, decât să daţi banii pe produse din magazine, unde brânza are 4% lapte, ouăle au gălbenuşul crem etc.

Aveţi nevoie de:

  • o pungă cu urzici
  • nişte cârnaţ afumat (eu am pus şi nişte jumere şi puţin bacon). Dar e bun orice tip de afumătură aveţi prin frigider.
  • legume (2 morcovi, o ceapă, o ţelină şi un pătrunjel sau păstârnac)
  • o cutie de smântână (cam 200 g)
  • 4 ouă
  • 2 linguri de făină
  • 2 căţei de usturoi
  • o linguriţ de boia
  • sare
  • piper

Puneţi într-o oală mare apă la fiert. Urzicile trebuie spălate, apoi opărite în apă clocotită, cam 5 minute. Între timp, curăţaţi legumele şi le daţi pe răzătoare. Ceapa o lăsaţi întreagă. Apoi le puneţi la fiert, împreună cu afumătura.

Urzicile, după ce s-au fiert puţin, le scurgeţi de apă, le spălaţi cu apă rece apoi le tăiaţi cozile, dar numai alea mai mari. Codiţele mici pot rămâne.

Le tocaţi apoi, dar nu foarte mărunt.

Cam după 20 de minute de când au început legumele să fiarbă, puteţi sparge un ou, iar gălbenuşul se bate cu smântâna, apoi se daugă făina şi puţină zeamă de pe legume, dar să fie răcită.

Se adaugă apoi în oala în care au fiert legumele.

Apoi se adaugă usturoiul, tăiat foarte mărunt şi se sparg încă 3 ouă.

Le puteţi sparge astfel încât să rămână întregi sau le puteţi bate cu furculiţa, şi vor arăta “franjuri”.

Se adugă apoi urzicile, se potriveşte gustul de sare şi piper şi… Poftă bună!

M-am săturat de acrituri!

Acum, în mijlocul crizei, atunci când intrăm în orice magazin, ar trebui să vedem numai zâmbete. De ce? Simplu! Ei trebuie să facă pe dracu-n patru să-şi atragă sau să-şi păstreze clienţii.

Eu una am hotărât să merg la cumpărături numai în locurile unde mă simt respectată, unde mi se zâmbeşte şi unde mă încarc cu energie pozitivă. De ce? Pentru că am de unde alege.

Ieri dimineaţă, după ce am dus-o pe fiică-mea la grădiniţă, am intrat într-o alimentară ce-mi era în drum, să iau ce mai trebuia pentru casă. Nu am mai fost în locul respectiv tare demult, aşa că nu mai ştiam exact cum se procedează la casă. La alimentara unde merg de obicei, se uită doar pe preţuri şi pot să iau apoi produsele din coşul de mână. Aici, după ce s-a uitat la fiecare şi n-a zis nimic, am luat laptele din coş să-l pun în plasă.

 – Ce faceţi? Nu vedeţi că nu l-am scanat? De ce-l luaţi din coş? spune caseriţa cu o voce de profesoară de-aia al dracului, uitându-se urât la mine.

De parcă eu mai ştiam cum se procedează în magazinul respectiv. Şi de parcă nu i-a dat Dumnezeu gură să-mi zică frumos dinainte să aştept până le scanează. Sau măcar putea s-o facă pe un ton calm şi cu zâmbetul pe buze.

Angajaţii de la noi nu sunt conştienţi că locul lor de muncă le e asigurat de cum se comportă ei cu clienţii. Dacă nu mai sunt clienţi, magazinul dă faliment. E simplu.

Fiecare dintre noi, chiar dacă nu conştientizăm, în subconştient analizăm. Şi ne selectăm locurile unde ne-am simţit bine şi unde nu. Şi data următoare, chiar dacă nu ne e aşa la îndemână, mergem în locul unde am primit un zâmbet care poate ne-a înseninat ziua.

Vina e şi a patronilor că nu-şi instruiesc personalul.

Fraţilor, sunt banii noştri. Şi noi hotărâm ce facem cu ei şi la cine îi lăsăm. Nu mai e ca pe vremea lui Ceaşcă, când era un singur magazin cu un anumit produs şi unde vânzătoarea îşi permitea să se uite şi să vorbească urât. Acum putem alege.

Afară, în orice magazin mergi, te-ar pupa şi-n fund, numai să-ţi laşi banii la ei. La noi, vânzătoarele parcă se oftică, zău, că le deranjezi. Că ea nu se mai poatee scobi în nas acum, că ai venit tu.

Să stea naibii acasă dacă vor să se scarpine-n fund. Nu? 🙂

 

Reţetă: supă de roşii sau zamă dă părădaică cu găluşte de făină

Când eram mică, bunică-mea gătea frecvent, la comanda mea, “zamă dă părădaică”, cum i se spune în Banat. Era una din ciorbele/supele mele preferate, aşa că m-am gândit să postez reţeta, că e prea bună să rămână un secret. 🙂

Aveţi nevoie de:

  • un morcov mare sau doi mai mici
  • o ceapă mare sau două mici
  • o rădăcină de pătrunjel sau păstârnac
  • jumătate de ţelină
  • un fir sau două de cârnaţ afumat sau şuncă de casă afumată
  • 4 ouă
  • 4 linguri de făină
  • 1/2 l de bulion (de preferat făcut în casă)
  • pătrunjel verde
  • o lingură de zahăr

Puneţi la fiert, cam în 2 l de apă cu sare, ceapa şi celelalte legume întregi. După 15 minute de fierbere, puneţi cârnaţul, tăiat rondele sau bucăţi mai mari. Bunică-mea îl punea bucăţi mai mari, dar eu l-am tăiat mai mic, pentru copii.După încă 15 minute, puneţi bulionul. După 10 minute, puteţi să începeţi să faceţi găluştele de făină, dintr-un ou.

Pentru găluşte, pe lângă ou mai aveţi nevoie de aproximativ 4 linguri de făină şi puţină sare.

Prima dată se bate albuşul până se face spumă cu sarea, după care adaugati treptat gălbenuşul. Se adaugă apoi trepatat câte puţină făină, până se obţine o compoziţie lipicioasă. Se lasă 3 minute să se umfle făina, apoi se adaugă în supa care fierbe.

Ca să nu se prindă alatul de lingură, mai întâi introduceţi lingura în supă. Dacă lingura e udă şi fierbinte, aluatul nu se lipeşte de ea. Apoi, tăiati o găluşcă, cam cât e vârful lingurii. Încercaţi să le faceţi cât de mici. Ele mai cresc când fierb.

După vreo 5 minute, luaţi 3 ouă (sau câte vreţi) şi încercaţi să le spargeţi direct în supă, astfel încât să rămână întregi. Spargeţi oul de marginea oalei şi puneţi-l în supa care fierbe. Lăsaţi pe foc încă 10 minute, apoi adăugaţi lingura de zahăr, potriviţi gustul cu sare şi piper şi adăugaţi pătrunjelul.

Dacă aţi ajuns până aici, eu vă felicit şi vă doresc poftă bună! 🙂

Laringita – tot mai frecventă. Cum să scapi fără internare

În ultima vreme tot mai des am auzit părinţi care se plângeau că au fost cu copilul în spital din cauza laringitei. Aşa că am hotărât să scriu un articol pe tema asta, mai ales că am aflat cum se poate evita internarea în spital a copilului care suferă de laringită. Nu de alta, dar se ştie ce condiţii mizere avem noi în spitale, se ştie câtă şpagă trebuie să bagi în buzunare şi se ştie că te poţi întoarce acasă cu încă trei boli.

După cum v-am povestit mai demult, al meu, cel mic, a făcut laringită de două ori, doi ani la rând. Laringita este produsă de inflamaţia, iritarea sau folosirea excesivă a corzilor vocale ce aparţin laringelui. La adulţi nu e atât de gravă, însă la copii e foarte periculoasă, din cauză că pur şi simplu se pot sufoca şi în somn.

Cauzele apariţiei laringitei pot fi: infecţiile tractului respirator superior, în special viroza respiratorie (răceala) sau gripa, folosirea excesivă a corzilor vocale prin vorbitul îndelung şi cu voce tare, prin ţipat sau cântat (această cauză e mai des întâlnită la adulţi),  alergiile sau expunerea la substanţe iritante, cum ar fi fumul (de ţigară) sau substanţele chimice.

Noi, după câte am tras din cauza laringitei, am mers cu copiii la salină, la Praid, prin ianuarie. Şi de atunci până acum, au răcit o singură dată, şi atunci fără febră şi complicaţii şi fără antibiotice. Ceea ce, zic eu, e minune, având în vedere că, în general, iarna, ai mei cam de două ori pe lună erau răciţi. Şi nu doar ai mei, ci şi alţi copii, colegi de grădiniţă cu fiică-mea.

Dar să vă spun cum puteţi scăpa de spitalizare în caz de laringită, că aici voiam să ajung… Dacă mergeţi cu copilul în spital, îl pune automat la aparat cu aerosoli. Aparat din ăsta puteţi să vă cumpăraţi şi voi şi să-l aveţi în casă . Costă în jur de 150 – 300 de lei. Eu l-am comandat de pe net, de aici.

Un prieten care a păţit-o cu fetiţa, ne-a dat nişte sfaturi, în caz că se sufocă: primul lucru pe care trebuie să îl faci, este să scoţi copilul la aer rece deschizând geamul. La rece i se contractă laringele şi nu se mai sufocă. După aia, aerosoli cu ser fiziologic și flixotide nebules 0,5 mg/ 2ml. Medicul ne-a recomandat 2 ml ser fiziologic și 1 ml flixotide. Bineînţeles că dacă starea copilului e foarte gravă, trebuie dus, totuşi, la urgenţă, sau, cum am făcut noi, sunaţi la 112, că sigur veţi ajunge mai repede cu el astfel.

Dacă n-ai copii, taci din gură!

Sunt o grămadă de oameni care-şi dau cu părerea pe net ce şi cum ar trebui să se facă educaţia unui copil. Aceştia, în general, ştiu să critice absolut orice. Dar, ia ghiciţi: nu au copii.

Părerea mea e că până nu ai copilul TĂU, nu ai ce să te bagi în discuţii, să dai sfaturi şi să tragi la răspundere. Am scris TĂU cu majuscule, pentru că nu e totuna să ai grijă din când în când de nepoţel sau să ai un  copil făcut de tine, lângă care stai non – stop şi de a cărui viaţă eşti responsabil.

E valabilă chestia şi dacă tu ai un copil de trei luni, dar tu deja dai sfaturi altor părinţi, cu copii de 5 ani, cum să le facă educaţia. Deja tu te crezi specialist, chiar dacă copilul tău doar mănâncă, doarme, plânge şi îşi face nevoile.

Nu demult mă contraziceam cu o tipă. Eu spuneam că, de micuţ, copilul trebuie învăţat, în primul rând, să vorbească corect limba maternă. El trebuie corectat de fiecare dată atunci când pronunţă incorect un cuvânt sau face dezacorduri. Chiar dacă poate nouă ni se pare inutil, copilul va reţine într-un final forma corectă.

Apoi, trebuie să-i acomodăm de mici şi cu alte limbi străine. Cum? Când le cumpărăm un DVD cu desenele animate preferate, întâi îl punem de mai multe ori în limba română, după care în altă limbă (de exemplu, engleză). Apoi iar în română, apoi în altă limbă (de data asta franceză sau germană). Şi aşa mai departe.

Sunt nişte filmuleţe, numite Baby Einstein, care se adresează copiilor de la 3 luni la 8 ani şi care plac foarte mult copiilor şi sunt foarte educative.

Tipa respectivă susţinea sus şi tare că  nu este recomandat sa va lasati copiii care au sub 2 ani sa se uite la TV sau orice fel de DVD-uri. Mai spunea şi că nu există absolut nici o dovadă ştiinţifică a faptului că Baby Genius (nici măcar nu ştia cum se numesc) sau DVD-urile de acest fel fac vreun bine copiilor sau îi învaţă ceva. Asta în situaţia în care ea nu are copii şi habar nu arecum se creşte unul.

De aceea vă spun, celor care aveţi copii, să nu luaţi în seamă vorbele şi părerile celor fără copii, dacă nu au făcut măcar o şcoală în care să înveţe pedagogie sau alte materii cu privire la educaţia copilului.

 

De ce să fii supărat?

Noi, oamenii, suntem obişnuiţii, în general, să căutăm nod în papură la orice. Adică, chiar dacă totul ne merge bine şi am avea mii de motive să fim fericiţi, căutăm noi un motiv, cât de mic, pentru care să ne facem griji, să ne enervăm sau să fim indispuşi. Parcă ar fi o boală, zău aşa.

Majoritatea ne lăsăm influenţaţi de ce se întâmplă în jurul nostru şi nu e bine. Dacă vedem la TV o ştire negativă, ni s-a dus toată ziua. Dar nu e bine deloc. Trebuie să ne detaşăm de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să nu ne influenţeze starea de spirit în mod negativ. Adică, dacă am auzit că s-au scumpit toate, de exemplu. Asta e . Te întrebi dacă poţi face ceva în privinţa asta. Dacă poţi, faci, dacă nu, nu. Mergi mai departe, pentru că dacă tu ai o stare proastă, chiar nu rezolvi nimic, ba din contră, poţi să-i indispui şi pe alţii.

În orice rău, trebuie să căutăm un bine. Un bine care să ne binedispună. Iar starea noastră, pozitivă sau negativă, începe de la gândurile noastre. Dacă gândurile sunt pozitive, şi noi suntem fericiţi.

Există o vorbă: “Lumea este o oglindă. Ea îţi arată faţa pe care tu i-o arăţi.” Aşa că încearcă să zâmbeşti mai mult.

În plus, fie că stăm bosumflaţi şi supăraţi, fie că suntem veseli şi bucuroşi, zilele şi viaţa trec oricum. Iar prin faptul că noi suntem trişti nu putem face ca lucrurile din viaţa noastră să meargă mai bine. Dar dacă suntem optimişti şi deschişi la minte, la orice problemă găsim o soluţie şi o rezolvare.