O pătzanie neplăcută: mi-am buşit maşina

V-am mai povestit eu despre parcările de la blocuri. Pe atunci eram disperată că n-aveam unde să-mi parchez maşina. Din fericire, s-a eliberat un loc: o tipă care şi-a marcat locul de parcare ca fiind al ei, punând stâlpişori şi lanţuri, şi-a mutat cuibul şi a părăsit blocul, dar şi parcarea. Şi-a luat cu ea lanţurile şi lacătul, dar stâlpişorii i-a lăsat moştenire.

Bucurie mare pe mine că am şi eu un loc unde să mi se odihnească maşina care, dacă până acum era ca o povară pentru mine, deja mi-a devenit tot mai dragă. Şi cum să nu-mi fie dragă, sărăcuţa, când mă duce şi m-aduce, şi m-aşteaptă ca un căţel cuminte ce-şi ascultă stăpânul?

Până azi, minune, nu i-am tras nici o zgârietură, dar iată că s-a întâmplat şi inevitabilul… Ca să parchez, trebuia să dau cu spatele şi să intru exact printre stâlpişorii din fier, împlântaţi adânc în pământ de şoferiţa dinaintea mea. Şi stâlpii respectivi sunt cam de 30 de centimetri, numa bine cât să nu-i vezi în oglinda retrovizoare, şi să nu-i simtă nici senzorii de parcare.  Aşa că, azi – dimineaţă, venind de la grădiniţă, unde mi-am lăsat copila, am dat să parchez, numai că am simţit că am lovit uşor stâlpul, şi am dat în faţă să mă redirecţionez. Numai că deja agăţasem partea de deasupra roţii din spate, iar faptul că am dat în faţă a făcut să mi se desprindă toată partea de deasupra roţii. Am oprit maşina şi m-am dat jos. Vă daţi seama că mi-am pus mâinile-n cap când am văzut cum arăta. Dar, cu puţin efort, am reuşit s-o pun la loc (mă simţeam ca Becali, când şi-a reparat el Maybach – ul cu ranga), numai că s-au rupt câteva cleme şi s-au desprins câteva şuruburi, aşa că trebuie să merg cu ea în service.

Aşa că vreau să dau un sfat şoferiţelor: atenţie mare la parcări (mai ales dacă au stâlpişori).

Am înjurat eu şi stâlpii, şi pe cel care i-a pus (mi se pare o nesimţire ieşită din comun să baţi stâlpi într-o parcare de la bloc, care nici măcar nu-ţi aparţine); dar m-am înjurat şi pe mine, că eu deja mă credeam profesionistă într-ale parcării.

 sursa foto

Povestea unui om leneş

Şi, ca să fiu în ton cu articolul de azi, iată şi “Povestea unui om leneş”, scrisă de Ion Creangă. Poate vă amintiţi de ea, din copilărie. De aici vine şi celebra vorbă: “Muieţi îs posmagii?”:

“Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare!
Aşa era pe vremea aceea.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:

— Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-l duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute?

— Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre ţărani; să ierte cinstită faţă dumnevoastră, dar aista e un leneş care nu credem să fi mai având păreche în lume, şi-l ducem la spânzurătoare, ca să curăţim satul de-un trândav.

— Alei! oameni buni, zise cucoana, înfiorându-se; păcat, sărmanul, să moară ca un câne, fărădelege! Mai bine duceţi-l la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aşa, pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi şi-a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai pierde Dumnezeu pentr-o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.

— I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana; că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunerecul să te bată, uriciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei, că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug, luîndu-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm sopon şi frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori! Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine şi să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i şi asta. Dar tot de noroc să se plângă cineva… Bine-a mai zis cine-a zis că:  “Boii ară şi caii mănâncă”. Hai dă răspuns cucoanei, ori aşa, ori aşa, că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.

— Dar muieţi-s posmagii? zise atunci leneşul, cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
— Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
— Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul.  Ia, întreabă, că muieţi îs posmagii?
— Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare, încă asta n-am auzit! Da’ el nu poate să şi-i moaie?
— Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
— Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură!

Atunci unul dintre săteni zise cucoanei:

— Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa, de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!

Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce avea, se lehămeseşte şi de binefacere şi de tot, zicând:
— Oameni buni, faceţi dar cum vă va lumina Dumnezeu!

Iar sătenii duc pe leneş la locul cuvenit şi-i fac felul.
Şi iaca aşa au scăpat şi leneşul acela de săteni, şi sătenii aceia de dânsul. Mai poftească de-acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua.”

sursa foto

Lenea

Se spune că toţi oamenii sunt leneşi. Aşa ne e fiera. Însă unii au o voinţă mai mare, iar aceia sunt catalogaţi drept harnici. Şi, haide-i s-o spunem pe cea deraptă: cui îi place să muncească? Că-ţi place să faci un lucru, asta-i altceva.

Aşadar, după părerea mea, leneşii sunt, de fapt, oamenii proşti, fără voinţă şi fără nici un scop în viaţă. Şi până acum am cunoscut câţiva leneşi de genul ăsta. Muncesc numai dacă chiar au cuţitul la os. Sau preferă să stea într-un loc şi să îngheţe de frig, decât să alerge ca să se încălzească.

Bunică-mea îmi spunea când eram mică : “Lenea e cucoană mare care n-are de mâncare.” Şi eu, copil fiind, mă tot gândeam : cum adică cucoană mare? Cucoană înseamnă doamnă, nu? Adică lenea asta e o mare doamnă, dar e cam flămândă, că nu vrea să muncească. Aşa că, dacă nu munceşti, nu ai ce mânca.

Şi mai e un proverb care spune: “Leneşul se pricepe la trei lucruri: sa mânce, să doarmă şi să se supere.” Şi mult adevăr e şi aici.  Dar “leneşul mai mult aleargă şi scumpul mai mult păgubeşte” mai spune românul.

Se mai spune că leneşii sunt cei mai eficienţi oameni. Asta numai dacă mai sunt şi inteligenţi. Şi asta pentru că ei găsesc soluţii în rezolvarea problemelor, ca să scape cât mai repede de muncă. Tot respectul! 🙂

Raiul pe pământ

Fiind vreme frumoasă, sâmbătă am hotărât, cu un grup de prieteni, să ieşim la iarbă verde. De ce să nu profităm de soare şi de briza călduţă a vântului de primăvară? De ce să stăm între betoane şi să ne holbăm la TV, ca să vedem cum îşi trăiesc alţii viaţa?

Aşa că, cu mic cu mare, am ieşit din apartamente, ca şi gâzele din pământ, şi am mers departe de agitaţia din oraş, să ne relaxăm în natură. Şi bine am făcut, că a fost o zi minunată de-a dreptul.

Ştiţi cum îmi imaginez eu raiul? Un loc cu flori, copaci şi verdeaţă, unde aui păsările cum cântă şi simţi căldura soarelui încălindu-ţi trupul. Acolo eşti înconjurat de familie şi prieteni, de iubire şi de zâmbete. Ei bine, sâmbătă, eu am trăit o i ca-n raiul pe care mi-l imaginam. Şi mi-am dat seama că viaţa noastră este aşa cum ne-o facem, că putem să trăim ca-n rai şi pe pământ. Trebuie doar să ne deschidem ochii.

În ziua de azi, fiecare îşi vede de-ale lui, uită de prieteni, uită să se bucure de viaţă. Unii parcă îşi interzic ei înşişi să fie veseli. Parcă se condamnă la nefericire. Lumea e atât de stresată şi a ajuns să creadă că aşa e normal să fie viaţa: plină de sres, de nervi, de agitaţie şi de singurătate. Preferă să stea în casă, în loc să iasă cu prietenii, că de ce să cheltuie bani? Când, de fapt, tot atât cheltui şi dacă stai în casă. Preferă să socializeze pe facebook, decât să se întâlnească. E bun şi facebook-ul, nu zic nu, dar haideţi să mai ieşim din carapace din când în când.

Altfel are mâncarea gust când o mănânci cu prietenii.

Voi mai aveţi încredere în medici?

Am o cunoştinţă care de câteva luni de zile era stresată. O prietenă foarte apropiată de-a ei era însărcinată în luna a şasea, când medicii au descoperit că fetiţa care urma să se nască avea probleme cu rinichii şi nu urina normal. Femeia n-a vrut, şi, oricum, deja era prea târziu pentru avort, aşa că restul perioadei de sarcină a umblat pe la medici: drumuri de Ungaria, drumuri de Cluj, profesori universitari, toţi dându-şi cu părerea. Unii spuneau chiar că fetiţa va muri la naştere, alţii că sigur va trebui operată etc.

Femeia a născut la Cluj, unde, la naştere era prezent şi un medic urolog, toţi fiind pregătiţi pentru intervenţii. Dar… Surpriză: bebeluşul era sănătos – tun şi fără nici o problemă de sănătate.

Chiar şi eu am păţit ceva de genul: am mers la medic când aveam vreo 8 săptămâni, şi mi-a zis că sarcina nu e bună şi că trebuie să-mi facă avort (spunea că există sac ovular, dar nu există embrion) Numai că nu m-am luat după el, şi am fost şi la alt medic, care mi-a spus că totul e perfect normal.

Mai cunosc şi alte cazuri, în care medicii spuneau că fătul e sănătos, dar a ieşit cu sindromul Down.

De aceea vă dau un sfat: mergeţi şi cereţi părerea mai multor medici. Nici ei nu sunt Dumnezeu, şi ei pot greşi, şi chiar şi aparatele pot greşi. Şi, mai ales, încredeţi-vă în instinctul vostru! Dacă simţiţi că ceva nu e în regulă, nu staţi, mergeţi să vă vadă un medic. Iar dacă nu vă convine ce v-a is, şi simţiţi că nu aia e problema, mergeţi la altul.

Compatibilitatea dintre zodii: Balanţa

Balanţa şi Berbecul

La cei doi, atracţia este instantanee. Pentru că semnele opuse se atrag. Amândoi îşi doresc o viaţă bună şi sunt buni organizatori ai banilor. Par un cuplu perfect, şi chiar pot fi, dacă nu intervine dorinţa de independenţă a Berbecului. În cele mai multe cazuri, Berbecul se va simţi sufocat şi se va uita în altă parte, pentru o mai bună alegere. Balanţa nu se va mai simţi iubită, ci abandonată… până se va ivi o altă partidă, cu un cont mai mare în bancă.

Balanţa şi Taurul

Deşi cei doi sunt cât se poate de diferiţi, sunt, totuşi, unele chestii pe care le au în comun: iubesc avuţia şi îşi cunosc şi îşi acceptă rolul în societate şi în familie. Taurul îi va da Balanţei senzaţia de siguranţă, iar Balanţa îl va face mândru prin tot ceea ce face. Dacă se hotărăsc să se căsătorească, cei doi vor face tot posibilul ca relaţia lor să meargă, chiar dacă scârţâie. Uneori, Balanţa e cam rece şi distantă, iar Taurul cere prea mult de la relaţia lor, dar, în ciuda acestor lucruri, cei doi vor putea forma un cuplu aparent reuşit.

Balanţa şi Gemenii

Un cuplu care este de invidiat şi care pare perfect. Sunt sociabili şi inteligenţi, iar conversaţiile lor îi încântă pe ceilalţi, atunci când ies în oraş, fiind o companie dorită. Ei se potrivesc şi din punct de vedere sexual, şi din punct de vedere spiritual. Ce ar putea deranja Balanţa ar fi faptul că Gemenilor le place să ia decizii în cinci minute, pe când Balanţei îi trebuiesc cinci zile. Încă un obstacol pentru cei doi ar fi dorinţa Balanţei de a fi tot timpul împreună, pe când Gemeinlor le place să mai ia “o gură de aer” din când în când, nu să fie controlaţi tot timpul. Dacă pot trece peste asta, pot avea o viaţă frumoasă împreună.

Balanţa şi Racul

Când vine vorba de bani şi afaceri, cei doi formează un cuplu reuşit. Amândoi sunt strângători, le place să facă economii şi să administreze banii. Ce mai au cei doi în comun e dorinţa de a-şi face o familie şi de a o întreţine. Ceea ce-i face diferiţi însă e faptul că, pe când Balanţa e rece, obiectivă şi calculată, Racul este foarte sensibil, plin de afecţiune şi îi place să îşi exteriorizeze sentimentele. Balanţa dorește să evite astfel de scene emoţionale, care o stresează.

Balanţa şi Leul

Balanta, semn de aer, se potriveşte de minune cu Leul, semn de foc.  Amândurora le place să conducă, dar avantajul acestei relaţii este că Balanţa se pricepe foarte bine să învârtă oamenii pe degete, şi astfel, îi dă im presia Leului că el conduce când, de fapt, ea o face din umbră. În plus, Leului îi place să se ştie apreciat şi să fie lăudet, iar Balanţa o face foarte bine.  Cei doi formează o echipă formidabilă, iar împreună au succes garantat.

Balanţa şi Fecioara

La început, totul pare a fi ca la carte: amândoi sunt persoane sociabile, politicoase, fiind foarte atenţi la tot ce spun şi ce fac, să nu jignească pe nimeni. Însă, după un anumit timp petrecut împreună, vor ieşi la iveală şi defectele, pe care foarte greu le pot accepta. Astfel, Fecioara nu prea va suporta faptul că Balanţa iubeşte atât de mult banii, şi că face orice ca să-i aibă, iar Balanţei nu prea o să-i convină faptul că Fecioara e prea cheltuitoare şi nu e chibzuită. Dacă dragostea dintre cei doi e mare şi dacă vor impune anumite reguli în ceea ce priveşte făcutul şi cheltuitul banilor, relaţia ar putea funcţiona.

Balanţa şi Balanţa

Cei doi sunt foarte hotărâţi să rămână împreună, atunci când se întâlnesc. Ambii îşi doresc acelaşi lucru: o viaţă comfortabilă, fără complicaţii, şi cu cât mai multe plăceri materiale. Fac o echipă bună împreună, mai ales când e vorba de făcut bani.  Ceea ce îi va trage înapoi vor fi situaţiile când trebuie să ia o hotărâre: cum vopsim bucătăria, unde mergem în concediu etc. Indiferent de alegerea făcută, mereu vor fi nesiguri dacă au luat decizia corectă. Dar, în general, se potrivesc de minune pe toate planurie.

Balanţa şi Scorpionul

Deşi sunt firi diferite, între ei există o atracţie fizică foarte mare. Scorpionul va fi fascinat de Balanţă, găsind-o foarte sexi. Dar, după ce atracţia fizică se va ofili, cei doi îşi dau seama că nu au prea multe lucruri în comun, şi, mai ales, nu prea au subiecte de discuţii. Primul care se va retrage încet va fi Balanţa, care este mai cu picioarele pe pământ, dar nu înainte ca Scorpionul să-i facă nişte scene. Aşadar, cei doi nu prea au viaţă lungă împreună, chiar dacă la început flacăra arde puternic…

Balanţa şi Săgetătorul

Amândoi sunt firi sociabile, şi împreună pot faace un cuplu aparent perfect. Ce ar putea interveni între ei ar fi programul prea încărcat al fiecăruia, dar şi brutalitatea şi sinceritatea de care ar putea da dovadă Săgetătorul uneori. Înfierbântatul Săgetător crede în spontaneitate şi îi place să ia decizii pe moment, pe când Balanţa se gândeşte de zece ori înainte de a lua o hotărâre. Dar, pentru că Balanţa îşi iubeşte foarte mult partenerul, va accepta mult timp comportamentul aparent iraţional şi impulsiv al Săgetătorului. Acest cuplu va reuşi uşor să facă compromisuri, pentru a accepta-şi defectele unul celuilalt, şi chiar au şanse mari de a rămâne împreună pe viaţă.

Balanţa şi Capricornul

O combinaţie reuşită şi de succes. Cei doi au aceleaşi scopuri în viaţă şi aceleaşi interese. Un cuplu demn de admirat şi de invidiat.Pentru ei, căsnicia şi întemeierea unei familii înseamnă mult, la fel ca şi respectul celorlalţi. Ceea ce ar putea fi un  impediment în calea fericirii celor doi este preocuparea excesivă a Balanţei pentru scena socială. Pentru Balanţă contează foarte mult părerea celor din jur, aşa că, uneori apelează la tot felul de tertipuri, ceea ce l-ar putea enerva pe Capricorn, care va considera Balanţa ca fiind cam prefăcută. Dar cu siguranţă ei vor trece peste acest mic obstacol, pentru că flacăra lor e prea mare şi nu poate fi stinsă atât de uşor.

Balanţa şi Vărsătorul

Balanţa are o fire sofisticată şi e foarte rafinată, spre deosebire de Vărsător. La început, cei doi au multe de discutat, amândoi fiind firi sociabile şi având cercuri largi de prieteni. Balanţa are nevoie de civeva să fie prezent mereu lângă ea şi fizic, nu doar spiritual, ceea ce l-ar putea face pe Vărsător să se simtă cam sufocat. Dar nu într-atât încât să plece. Amândoi sunt semne de aer şi, din punct de v edere mental se află pe aceeaşi lungime de undă. Iar acest lucru, împreună cu ţelurile comune ar trebui să-i ţină împreună.

Balanţa şi Peştii

“Romantism” e cuvântul care ar descrie relaţia dintre cei doi. Când o Balanţă şi un Peşte se îndrăgostesc, ies scântei. Amândoi îşi doresc să întemeieze o familie, să-şi facă o casă primitoare şi să ducă o viaţă bună. Ei doi caută armonia perfectă, şi de aceea vor încerca mereu să acorde atenţie partenerului şi să-l facă să fie mulţumit. Ce ar putea destrăma această relaţie însă ar fi faptul că, atunci când va apărea orice problemă, Balanţa are tendinţa de a se retrage, în loc să discute, iar asta l-ar face pe sensibilul Peşte să intre într-o stare de depresie, ajungând amândoi să se consoleze în braţele altcuiva. Dar, dacă ajung la un compromis şi stabilesc anumite reguli, ar putea avea o relaţie plină de magie şi de lungă durată.

Fă-ţi timp şi pentru tine!

Unii cred că, odată ce s-au căsătorit şi au făcut copii, tot timpul şi toată viaţa lor trebuie să le dedice, uitând complet de ei şi de nevoile lor.

Ei bine, e total greşit. Şi nu o spun doar eu, ci şi psihologi sau psihopedagogi. Nu este bine nu numai pentru tine, ci şi pentru copilul tău. A fi părinte nu înseamnă că viaţa ta e a copilului, pentru că tu, în subconştient, îl vei acuza mereu pe copil de asta.

Ca să-ţi trăieşti cu bucurie rolul de părinte, trebuie să fie un echilibru: “trebuie să mă ocup de mine, fără a uita de celălalt (copil sau partener), şi trebuie să mă ocup de celălalt, fără a uita de mine!”.

Acest principiu poate fi comparat cu rolul jucat de fiecare picior al nostru în a ne asigura stabilitatea. Ca să rămân în echilibru, trebuie să distribui greutatea în mod egal, pe ambele picioare. Aşadar, trebuie să acord la fel de multă atenţie, atât mie, cât şi celuilalt.

Dacă îi acordăm copilului prea multă importanţă, uitând de noi, şi copilul învaţă să uite de părintele său, sau, urmând modelul părintelui, să se gândească la ceilalţi uitând de sine.

A-i acorda copilului tot timpul liber şi toată energia mea e greşit, atât pentru copil, cât şi pentru mine.

Părintele ideal e părintele – ghid şi părintele – complice. Dar ca să fi un astfel de părinte, trebuie să fii mereu în echilibru, pentru că, dacă în lumea ta e numai copilul tău, rişti să devii un părinte – dictator, care doreşte să controleze fiecare mişcare a copilului, luându-i posibilitatea de a se dezvolta cum trebuie şi de a deveni independent.

Văzându-mă pe mine în echilibru, tot astfel va fi şi el: va învăţa să acorde atenţie, timp şi importanţă celuilalt, dar fără să uite de el.

În exemplul pe care vi l-am dat mai pot intra unele femei care, după ce s-au căsătorit şi au făcut copii, uită să se mai îngrijească, nu mai dau importanţă alimentaţiei echilibrate, neştiind că, în acest fel, pot ajunge chiar să îşi destrame familia.

Bibliografie: Hélène Renaud, Jean – Pierre Gagné, 8 metode eficiente pentru educarea copiilor, Bucureşti, Editura Polirom, 2011.

Reţetă (de post): linte

Aveţi nevoie de:

  • 500 grame linte uscată (de data asta, eu am folosit linte galbenă)
  • 2 ceape mici
  • un morcov
  • un pătrunjel
  • sare
  • piper
  • boia

Lintea se lasă câteva ore în apă rece, apoi se pune la fiert în apă cu sare (şi, dacă vreţi, şi cu vegeta), împreună cu morcovii tăiaţi cubuleţe şi o ceapă şi pătrunjelul întregi.

Se lasă să fiarbă cam o oră, apoi se scoate ceapa şi pătrunjelul şi strecoară. Într-o altă cratiţă se pune cealaltă ceapă la călit, până devine aurie, apoi se adaugă o linguriţă de boia şi lintea şi se mai lasă puţin să fiarbă.  Pentru cei care nu ţin post, se mai poate pune bacon atunci când căliţi ceapa. E delicios…! Se potriveşte gustul cu sare şi piper şi… poftă bună!

Gândurile unei femei cu kilograme multe…

De multe ori judecăm oamenii după aspectul fizic. Iar când vedem un om gras, ne gândim că sigur îi place mult să bage la ghiozdan. Dar iată că Ioana ne spune să ne gândim de două ori înainte de a judeca:

“Ploua … e vant… totul e cenusiu… vreme de meditat… Se pare ca totusi am nevoie de un miracol… ma framinta ceva. Evit privirile copiilor, si mai ales ale baietelului. El chiar nu trebuie sa ma vada asa. El este cel mai marcat de bataile crunte care i-au fost aplicate de cel care ar fi trebuit sa-l iubeasca, sa-l indrume… Este marcat de violenta fizica si verbala pe care a gasit-o in familia lui, marcat de un divort care int- un final s-a terminat in favoarea noastra, marcat de saracie si neputinta… dar cel mai tare marcat de durerea mea sufleteasca.
Se spune ca atunci cand iti moare mama te doare, cand iti moare cineva drag te marcheaza enorm, dar cand iti moare sufletul este o durere fara margini.

Din pacate, unii oameni au parte de clipe dureroase, de evenimente ce lasa in urma rani adanci. Ma gandesc cate mame sunt ca mine: am 165 de kg.. . cati copii trec prin ceea ce trec ingerasii mei… Şi nu pot sa fac nimic, neputinta este mare.

Dar pot sa ma rog sa le dea Dumnezeu acestor oameni puterea de a accepta viata asa cum e ea, cu bucurii si tristeti, cu zambete si lacrimi. Toti avem o soarta a noastra si nu putem face nimic impotriva ei. Toti avem o cruce si trebuie sa o ducem.
Dar parcă sufletul meu a obosit sa mai asculte jignirile si rautatea celor din jur: balena, vaca, hipopotam” etc.
Nu sunt interesata de hainele scumpe de firma, de masinile luxoase, de cardurile multe, de portmoneele pline de bani, de firmele lor , sunt doar interesata de persoana mea si cele 2 minuni din viata mea. De ce nu toti pot sa fie asa??? De ce nu gandesc ca sunt un suflet ca ei, un om ca ei, care gandeste, respira ca ei? De ce ei trebuie sa-mi vada doar kilogramele mele multe ?De ce eu nu pot sa fiu o mama sanatoasa? De ce imi cade parul, de ce mi se macina dantura, de ce tot urc inspre multele kilograme, de ce tiroida mea nu functioneaza…de ce de ce??? De ce eu nu am un loc de munca?De ce eu nu le pot oferi copiilor mei o ciocolata??? Am obosit să lupt cu mine însămi, cu lacrimile mele, cu răutatea şi mentalităţile oamenilor… Daca suntem grase, oare ar trebui sa fim eutanasiate, sa nu le fie altora greata de noi??? De ce nimeni nu se intreaba inainte de a ocari:  “oare de ce a ajuns femeia asta la kg astea???”  Dar e mai usor sa pui la zid decat sa gandesti!”

Reţetă (de post): Fasole frecată sau bătută

Aveţi nevoie de:

  • 500 gr fasole uscată
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1 lingură de boia
  • 2 foi de dafin
  • 3 căţei de usturoi
  • sare
  • piper
  • ulei de floarea soarelui

Puneţi fasolea în apă rece pentru câteva ore (aşa se fierbe mai uşor).

Fierbeti fasolea împreună cu ceapa, morcovul şi foile de dafin, în apă cu sare, cât e necesar (cam o oră, o oră jumate, depinde de fasole).

După ce s-a fiert, scoateţi legumele şi foile de dafin, apoi strecureţi-o, dar păstraţi, totuşi, o cană din apa în care a fiert. Fasolea fiartă se mixează cu blenderul, sau cu robotul de bucătărie sau, pentru cine are răbdare şi forţă, cu lingura de lemn.

Incingeţi într-o cratiţă ulei de un deget şi caliţi cealaltă ceapă tăiata juliene, pâna devine sticloasă şi începe să se aurească. Apoi adăugaţi boiaua, amestecaţi repede şi o luaţi de pe foc.
Scoateti ceapa din oala.
Peste fasole, adăugaţi uleiul rămas şi amestecaţi cu până se omogenizează, apoi potriviţi gustul cu sare şi piper, după care adăugaţi căţeii de usturoi pasaţi şi mai amestecaţi. Dacă vi se pare prea groasă, puteţi adăuga din apa rămasă.
Peste fasole se pune ceapa călită şi se poate servi cu varză murată sau orice murătură doriţi. Iar cei care nu ţin post, o pot servi cu nişte cârnăciori delicioşi.

Poftă bună!

1 2 3