1 Martie

Îmi aduc aminte ce nebunie era la şcoală de 1 Martie… Noi, fetele primeam mărţişoare de la băieţi… era o zi foarte mult aşteptată. Şi după ce le primeam, ne uitam ce au primit şi celelalte fete, le comparam, mai făceam şi schimburi… ce zi!

Mai nasol era de băieţi, mai ales în liceu, că erau doar 3, iar restul fete, fiind liceu pedagogic. Se bucurau săracii că îi pupam, dar simţeau un gol în buzunar.

Şi parcă a fost ieri, iar azi îi cumpăr eu fetei mărţişoare, să dea la doamnele de la grădiniţă. Nu a fost uşor, că peste tot e plin de kitsch – uri. Dar am găsit ceva pictate manual…

Ţin minte că şi eu dădeam mărţişoare la profesoare, în generală. Şi profei preferate îi dădeam toţi cel mai frumos mărţişor, iar zgripţuroaicelor le dădeam alea mai nashpa. 🙂

Nu prea ştiam noi ce simbolizează mărţişorul şi ce semnificaţie are, dar ne bucuram de ziua aia de parcă era Crăciunul. Ştiam că e ceva cu venirea primăverii şi atât.

Abia acum am aflat că această zi se sărbătoreşte de români din moşi strămoşi, şi că era o zi sfântă pentru ei. În 1 martie se sărbătorea Anul Nou agricol, sărbătoarea fiind numită “Matronalia”. Acum, ei se închinau zeului Marte, care făcea să rodească semănăturile şi era protectorul naturii, căreia îi dădea viaţă.

Mărţişorul marchează sfârşitul iernii şi venirea primăverii. Odată cu el, vine căldura, soarele şi bucuria în sufletele noastre, că am scăpat de iarnă cu bine.

La sate, vă daţi seama cât de grele erau iernile. Acum sunt la fel de grele şi pentru cei care stau la oraş, mai ales când vine factura la gaz… Aşa că, avem un motiv să fim bucuroşi şi optimişti şi să sărbătorim ziua de 1 Martie. 🙂

Minciuna

În ultima vreme am observat că oamenilor le plac minciunile şi mincinoşii.

Când eram copil, trebuie să recunosc că eram o mare mincinoasă. Dar acum, stând şi analizând toate întâmplările, îmi dau seama că minţeam din cauză că am observat că oamenii adoră să fie minţiţi.

Preferă minciuna în locul unui adevăr care, de multe ori e crud. Preferă  o minciună dulce în locul unui adevăr dureros.

Fie că e minciună cotidiană, mincuină politică, minciună economică, minciună socială sau ştiinţifică, în ziua de azi e pusă la mare rang.

Haideţi să vă dau şi un exemplu. Citisem zilele trecute pe un blog despre celebrul scriitor Amos Oz, care a scris o carte intitulată “How to Cure a Fanatic”, în care el susţine că un fanatic este un om altruist, care este preocupat să schimbe în bine viața celorlalți, iar fanatismul, deci după el și altruismul, este răul suprem al omenirii. Şi mai spunea că altruiştii au o mare tendinţă de a deveni criminali şi sunt lipsiţi de personalitate. Şi că cei mai buni oameni sunt individualiştii.

Cum naiba să spui aşa ceva? Şi cum naiba să promovezi aşa ceva? Pentru că i se dau tot felul de premii pentru literatură…

Unde merge şi încotro se îndreaptă lumea asta? Cum să spui că altruismul – atitudine binevoitoare și dezinteresată manifestată în folosul altora, este rău??? Ce naiba vor ăştia să facă din noi? Vor să ne ucidem între noi, oare?

Se promovează acum în prostie tot felul de non – valori. Peste tot vedem vedete în curu’ gol şi fără nimic în cap… Singura valoare a lumii de azi e banul.

Oameni buni, treziţi-vă! Că altfel ne transformăm în nişte bestii fără suflet.

O secvenţă din viaţa unor femei – avortul

Ioana a postat un comentariu la articolul Avortul – dreptul femeii la crimă. Pentru că era prea frumos scris şi pentru că m-a impresionat, am hotărât că merită mai multă importanţă.

“Buna fetelor! Am sa va redau sai eu cateva randuri…..
GINECOLOGIE…ASTEPT… Langa mine era o tanara, mai slabuta la corp, dar cu niste ochi ageri si suspiciosi la orice misca. Nu i-am inteles comportamentul, dar am trecut mai departe. La urma urmei, era o straina pentru mine… ochii mi s-au lipit pe o tablita, o rama veche cu o foaie de hartie scrisa la calculator unde se specificau exact preturile. Eu ma gandeam cat o sa-mi ia pentru o consultatie… citesc… citesc… ajung mai jos… si raman inmarmurita. Un avort in primele saptamani costa 30 lei. Am ramas blocata la cifra aceea… 30 de lei… 30… pentru un avort…
.. Am inceput o discutie despre avort. Intre timp ieseau fete din cabinet, unele mai tzapane, altele mai zdruncinate emotional si cu ochii inrositi. Au iesit femei de toate varstele, dar una mi-a atras atentia. O femeie in toata firea, in jur de vreo 40 si un pic de ani, ingrijita si cu verigheta pe deget iesise de acolo ca drogata, cu capu’-n pamant. Ii vedeam pasul umil, dar ma gandeam de ce oare o fi facut asta? E casatorita… Apoi a mai iesit inca una care nu putea sa mai mearga normal, nu-si putea apropia picioarele si se sprijinea de o alta (tovarasa ei probabil) . Amandoua mi-au parut niste tarfe. Din momentul in care am vazut-o pe cea care avortase cum rasuflase usor ca si cum scapase de un impediment, de un gunoi, de un “lucru” mi-am zis ca astea sunt clar niste tarfe ordinare care se simteau ca la spectacol, ca si cum isi terminasera numarul si ieseau triumfatoare de pe scena, astepatand aplauze. Tanara de langa mine nu scotea niciun cuvant. Cand, deodata, deschide gura si ma intreaba:

-Si tu tot pentru avort ai venit? (trebuia sa ma prind, dar nici prin gand nu-mi trecea la cat era de calma pe scaun)

-Nu… Nu am venit pentru un avort. Ti se pare ca am venit pentru asta?

-Se poate intampla oricui! (si imi inchide gura,nu am mai avut ce zice minute bune in sir. In sfarsit ma intorc catre ea)

-Si tu? Esti pentru prima oara aici? (trebuia cumva sa verific daca venise pentru avort sau nu)

-Da! Sunt pentru prima oara aici

Am zis: ce bine ca nu e si ea insarcinata. Pare asa finuta…

-Ai grija, fata mea sa nu te lovesti!(tocmai ce intrase o gravida cu mama ei)

-Da, mama…ma descurc

Era in luna a 7-a. Era anemica, palida la fata, cu o boala la piele si foarte saraca. Avea pe ea o rochie gri lunga si putin decolorata, dar tot timpul era cu mana pe burta, il mangaia pe ala micu’.

Asistenta zbarcita toata la fata scoate capu’ pe usa si intreaba:

-Avorturi mai avem?

Si se ridica tanara de langa mine. In momentul ala am intepenit… Se facuse liniste pe hol. Ironia vietii facea ca in acelasi timp o femeie sa fie pe masa la avort si cealalta, care statea in fata mea, sa se preocupe de sarcina ei, cu toate ca era mai saraca si mai chinuita. Nu imi venea sa cred…ma gandeam la replicile ei, la raceala cu care vorbea despre sarcina si mai ales ca a mintit. Nu era prima oara cand era acolo. Linistea aceea ma facea sa fiu si mai revoltata, cu toate ca era o STRAINA pentru mine. Situatia in sine ma revolta, imi ridica paru’ de pe mine si ma treceau toti fiorii. Se auzea tot. Fiacare scrasnet, fiecare sunet al ustensilelor ce le folosea ginecologul, cand le lua, cand le trantea inapoi. Semana cu trantitul furculitelor, al tacamurilor pe niste fafurii de portelan…un sunet dur si nemilos. Dintrodata nu s-a mai auzit nimic…ma simteam ca la un priveghi…ma simteam rau…si parca durerea fetei era si a mea. Ma simteam groaznic…am inceput sa tremur si sa ma pierd prin temerile mele, prin slabiciunile mele.
………………………………
Mi-am revenit… trecusera 17 minute de cand nu se mai auzea nimic acolo… Piciorul drept incepea sa-mi tremure. In sfarsit iesise! Era toata rosie la ochi cum tot se frecase sa nu se vada ca a plans. Cand am privit-o in ochi a inceput sa planga si a iesit fugind din cabinet. Ii parea rau… si sper ca nu va mai trece prin asa ceva niciodata. Desi imi parea obisnuita cu avortul.

Imi venea randul pentru consultatie… picioarele mi-au intepenit. Presiunea era atat de mare… abia ma abtineam sa nu plang sau sa nu strig in gura mare: 30 de lei costa o viata?!?!?!???!?Criminali…

Am intrat in cabinet. O prima camera. Cea dinaintea camerei monstrului care isi facea meseria (nu stiu cum doarme omu’ ala noaptea). Pe pat…ramasese inca folia cu sange cum tanara de adineaori a stat pe pat sa-si revina. Acea folie trebuia luata inainte sa vin eu, dar asistenta a preferat sa numere banii cu dom’ doctor. Nici nu si-a cerut scuze pentru ca a lasat folia aia acolo si a zis ca pot sa-mi las lucurile si pe patul de langa ca nu e bai. Nu am zis nimic. Inghiteam in sec. Aer probabil.

-Cate avorturi au fost azi?

-O00… vreo 15 la numar.

Insemna ca dom’ doctor avea deja clienti de pe la ora 8 dimineata, daca nu chiar mai devreme. Ca in program zicea ca ora 13.00 este ora la care el este acolo pentru interventii si consultatii. In timp ce eu ma schimbasem, doamna asistenta iesise foarte galant din cabinetul doctorului cu un recipient si pe care-l trece frumos pe sub nasul meu. Erau o gramada de avortoni plini de sange si de bandaje folosite aruncate peste ei. Erau minim 5 vieti omorate… Am vazut ca a dus recipientul intr-o alta incapere si atunci am auzit cum trese apa la toaleta. Mi se parea ca spala vase… Mi-am zis ca este imposibil! Ca nu se poate asa ceva… Ca sa verific, am intrebat asistenta unde este toaleta si mi-a aratat cu degetul inspre aceeasi usa, aceeasi incapere unde auzisem sunetul apei de la toaleta. Am intrat. Era intr-adevar o toaleta. Privesc mai atenta, dar asistenta a facut “o treaba curata” , fara urme… Groaznic!!! In ziua aceea am plans de am rupt norii.. .Cred ca daca fiecare femeie-fata din lumea asta ar fi vazut avortonii aceia, nu cred ca ar mai exista atatea avorturi pretutindeni si la orice varsta! Asistenta aia comunista imi provocase sila, cat despre doctor… ma abtin!!!!!! Acum cand lumea e atat de emancipata, cand exista atatea metode de contraceptie…de ce trebuie ajuns la cuvantul AVORT???
…DUREROS…INUMAN…TRIST…”

Povestea lui Codruţ

Povestea e scrisă de mine prin clasa a IX – a şi sper să vă placă şi să vă ducă pentru un timp în lumea basmului…

“A fost odată un împărat pe nume Crai – Bun. Acesta, cu împărăteasa lui aveau un fiu şi erau tare fericiţi. Alături de regatul lor trăia Împăratul Năvală, care-i duşmănea pentru fericirea şi bunăstrea lor. De aceea, aceştia erau mai tot timpul în război.

Într-o zi, pe când Împăratul Crai – Bun sosi acasă de pe câmpul de luptă, să-şi vadă fiul de doar câteva luni, Împăratul Năvală îi trimise doi soli cu un mesaj: o colivie cu un porumbel alb, simbol al păcii. Împăratul Crai – Bun chiar căzu în capcană, neobservând inelul negru de la piciorul porumbelului, care prevestea moartea. Bucuros că a scăpat de conflicte, Împăratul şi-a retras oştile de pe câmpul de luptă.

Însuşi Împăratul Năvală a venit apoi şi i-a spus lui Crai – Bun că vrea ca de-acum încolo să devină prieteni. Crezând în cuvântul lui, Crai – Bun a dat o masă în cinstea împăcării lor şi chiar i-a permis Împăratului Năvală şi supuşilor acestuia să vâneze pe teritoriul lui.

Înrt-o după – amiază, Împăratul Crai – Bun a ieşit la plimbare cu împărăteasa şi cu fiul lor. Doreau să meargă să admire o livadă cu meri care erau în floare. Pentru a ajunge acolo, trebuiau să treacă printr-o pădure, însă nu ştiau că sunt urmăriţi de patru soldaţi ai Împăratului Năvală, trimişi să-i ucidă.

Ajungând în livadă, Împăratul a văzut o mulţime de eşarfe negre, agăţate de crengile merilor. Neştiind ce să creadă şi cuprins de nelinişte, făcu cale-ntoarsă pe acelaşi drum. Trecând prin pădure, la o cotitură, au fost atacaţi şi ucişi de către soldaţii vicleanului Împărat Năvală. Neavând inimă să ucidă şi copilul, care ţipa ca din gură de şarpe, l-au luat şi l-au dus la stăpânul lor, care l-a dat în grija unei slujnice, urmând ca, atunci când va creşte, să fie îngrijitor la grajduri. Dar Împărtul Năvală nu ştia că acest copil moştenise de la tatăl său , ca semn de naştere, o ghindă pe umărul stâng.

Aflând că a fost luat din pădure, slujnica i-a pus numele Codruţ.

Nu trecu mult şi Împăratului Năvală i se născuseră trei fete. Cea mare se numea Luminiţa, cea mijlocie Garofiţa, iar cea mică, Crăiţa.

Timpul trecu, iar Codruţ era acum o frumuseţe de fecior. Cu ochii negri şi păr cârlionţat, ca de aur. Fetele, deveniseră şi ele domnişoare. Codruţ le văzu de multe ori pe fete, când îşi luau caii să meargă la plimbare, şi cea mică îi căzu cu tronc. Dar şi Crăiţa avea ochi doar pentru el.

Într-o zi, Împăratul Năvală dori să iasă la plimbare cu fetele, călare pe cai. Aşa că porunci să i se spună grăjdarului Codruţ să pregătească caii fetelor. Zis şi făcut. Numai că, atunci când tatăl şi fetele s-au întâlnit, acesta se făcu roşu de furie, iar fetele plângeau.

Codruţ a pregătit celei mari o mârţoagă de cal bătrân, celei mijlocii o iapă neastâmpărată, iar celei mici un mânz mic şi sprinten.

Împăratul porunci să-l cheme pe grăjdar, cu gândul să-l pedepsească aspru. Însă explicaţia lui Codruţ îl puse pe gânduri:

 – Luminate Împărate, zise Codruţ, fetele dumitale sunt întocmai ca şi caii pe care stau. Cea mare e deja trecută de vreme. Dacă nu o măriţi acum, tare greu îi vei afla un soţ. Cea mijlocie,de asemenea, trebuie să se mărite. Nu vezi cât e de neastâmpărată? Iar cea mică încă nu e coaptă. Mai poate aştepta.

 – Grăjdarule, îţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii! Zise Năvală. Timpul a trecut aşa repede, iar eu le credeam tot copile. Le voi mărita numaidecât.

Aşa că nu trecu mult şi îşi mărită cele două fete după fiii împăraţilor vecini.

Acum se gândea că îi cam venise rândul şi celei mici. Numai că inima şi gândul Crăiţei era tot la frumosul grăjdar, pe care îl tot întâlnea când mergea să-şi ia calul şi să meargă în plimbări. Mulţi prinţi veniră să-i ceară mâna, dar ea nu-i vru pe nici unul.

Aflând de dispariţia Împăratului Crai Bun, un alt împărat, crud şi lacom, pe nume Crai Hainul, i-a luat-o înainte lui Năvală şi a pus stăpânire pe împărăţia tatălui lui Codruţ. Apoi, i-a declarat război şi Împăratului Năvală.

Codruţ, fiind maestru la mânuitul armelor, a fost pus căpitan de oşti. Codruţ îl învinse pe Împăratul Crai Hainul, salvându-i viaţa Împăratului Năvală, care a fost rănit în război. Atunci Năvală văzu şi ghinda de pe umărul lui Codruţ, semnul moştenit de la tatăl său, Crai Bun.

Fiind pe patul de moarte, Împăratul Năvală porunci să-l cheme pe Codruţ şi, cu ultima suflare şi cu lacrimi în ochi, îi spuse:

 – Tu eşti fiul lui Crai  – Bun, iar eu, orbit de invidie, ţi-am ucis părinţii. Îţi cer iertare acum şi îţi dau împărăţia tatălui tău, şi mâna fiicei mele, Crăiţa. Du-te în faţa poporului tău şi arată-le semnul moştenit de la tatăl tău.

Închise apoi ochii şi îşi dădu duhul.

După ce-l jeliră pe Împărat, Codruţ şi Crăiţa făcură o nuntă la care chemară tot norodul împărăţiei tatălui său. Aici, Codruţ le spuse că el e fiul moştenitor la tron. Tare bucuros a fost poporul când a aflat că prinţul trăieşte.

Codruţ a fost făcut împărat, şi, împreună cu împărăteasa lui au trăit multe zile fericite, până la adânci bătrâneţi.”

 

 

Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare

Intrând din întâmplare pe blogul unui domn, am văzut acest motto, scris de Albert Einstein (1879 – 1955) şi mi s-a părut interesant şi bun de dezbătut. Pentru că, sincer, nu ştiu cât de valabil mai e în zilele noastre.

“Încearcă să nu fii un om de succes, ci un om de valoare!”  – ce vrea să spună oare?  Succesul înseamnă reuşită, izbândă, un rezultat favorabil… Dar adesea, pentru a ajunge să aibă succes, oamenii folosesc orice mijlloace.  Cum spunea o personalitate a zilelor noastre, “succesurile” sunt la mare căutare. Un om de succes este un om care este cunoscut şi apreciat de ceilalţi oameni pentru rezultatele excepţionale pe care le-a dobândit. Dar cum le-a dobândit? Contează?Un om de succes este şi Iri, şi Becali, şi chiar Guţă.

Dar un om de valoare ce e? Valoarea, atunci când ne referim la oameni, înseamnă importanţă, autoritate, calitatăţi deosebite, demne de stimă. Dar în ziua de azi, în societatea în care trăim, ce e demn de stimă? Pentru că, citind definiţia valorii, am stat puţin pe gânduri: ” Valoarea = însușire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităților sociale și idealurilor generate de acestea.” Aşadar: necesităţilor sociale şi idealurior generate de acestea. Adică, cum la noi, după spusele altei personalităţi, 90% din populaţie “e manelişti”, înseamnă că un om de valoare, pentru ei, poate fi Copilu’ Minune sau Salam. Nu degeaba au ei versurile: “Valoarea mea, valoarea mea/ nu o are nimenea!”

Dar să vedem ce sunt valorile. Valorile, prin definiţie, sunt  ideile şi convingerile la care pe care oamenii le iau drept repere de-a lungul vieţii, adică principiile. Aşadar, şi dacă o luăm astfel, tot nu iasă tare bine… Pentru că acum, oricum ai lua-o, tot la bani te duce cu gândul şi cuvântul “succes” şi “valoare” (din păcate).

Aştept să mă contraziceţi. 🙂

 

 

Tu cum vezi lumea?

Ieri, stând de vorbă cu o prietenă şi povestind noi despre oameni, mi-a spus o povestioară pe care vreau să v-o spun şi vouă:

“Era odată un bătrân înţelept care stătea la intrarea unei cetăţi. La un moment dat veni un tânăr pribeag care îşi căuta un loc unde să se stabilească. Văzându-l pe bătrân, aceta îl întrebă:
– Bătrâne, eu mă gândesc dacă să intru sau nu în cetate. Spune-mi tu, cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau oameni răi şi zgârciţi şi egoişti.  Şi-ar fi dat în cap pentru o bucată de pâine. Mă bucur că am putut pleca de acolo!
– Ei, dragul moşului, mi-e teamă că nici aici nu vei găsi oameni mai buni… Şi aici oamenii sunt ca în cetatea de unde vii tu.

Tânărul, dezamăgit, plecă mai departe.

La scurt timp, un alt tânăr se apropie de bătrân şi îi puse aceeaşi întrebare:
– Bună ziua, bătrâne! Îmi caut un loc unde să mă stabilesc. Spune-mi tu, care le ştii pe toate, cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
– Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
– Erau buni la suflet, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un alt tânăr care, din întâmplare auzise cele două convorbiri, nedumerit, îl întrebă pe bătrân:

– Bătrâne, tu eşti nebun sau ca ai? Cum poţi să dai două răspunsuri cu total opuse la aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

– Fiecare om poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Iar cel care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei. Fiecare om are părţi bune şi părţi rele. De tine depinde pe care le vezi.”

E o istorioară asemănătoare cu cea pe care v-am spus-o mai demult, a cărei morală era: “Nu judeca pe altul, că te judeci pe tine.”

O parte urâtă a divorţului

Mergând după fiică-mea la grădiniţă azi, am asistat, fără să vreau, la o scenă car m-a făcut să-mi reţin lacrimile cu greu. Mama unui coleg de-al Alexandrei,  a venit să-şi vadă copilul pentru două minute. Spun două minute pentru că, fiind divorţaţi, copilul era, presupun, la taică-său. Băiatul urma să meargă la schi cu un alt băieţel şi cu tatăl acelui băieţel, pe care mama nu-l cunoştea. Îngrijorată, ea a întrebat dacă copilul ei are mănuşi. Poate vă întrebaţi ce anume m-a făcut să-mi dea lacrimile. Ei bine, faptul că am văzut că o mamă îţi vede copilul cu porţia, că nu-i poate citi poveşti înainte de culcare, că nu poate sta cât vrea lângă el…

Eu ştiu ce înseamnă divorţul doar din punctul de vedere al unui copil. Părinţii mei s-au despărţit când aveam 3 ani.

Ceea ce vreau să spun e că se ştie clar cât suferă un copil când i se despart părinţii, însă, dacă tot e cazul de divorţ, măcar la custodia copilului să cadă de acord şi să nu-l târâie prin alt tărăboi. Pe mine mă scotea din sărite întrebarea: “La cine vrei să rămâi? La mami sau la tati?” sau “Pe cine iubeşti mai mult”, “Unde-ţi place mai mult?” etc, care adâncesc cuţitul în rană. Vă daţi seama că unde eram, acolo ziceam că-mi place, că de nu mi-i puneam în cap.

Şi încă o chestie groaznică pe care o practică unii părinţi: să-l/o critici şi să-l/o faci cu ou şi cu oţet pe fostul/a de faţă cu copilul, sau să înşiri la nesfârşit toate defectele şi toate greşelile celuilalt, lucru practicat de ai mei şi acum, după 23 de ani de când s-au despărţit,  de fiecare dată când ne întâlnim.

Oricum, până acum ştiam doar cât de dureroasă e pentru copil despărţirea părinţilor lui. Dar acum am văzut durerea şi în ochii unei mame. Şi sper să nu se mai întâmple prea curând…

A tăcea sau a nu tăcea? Asta-i întrebarea

Ne lovim zilnic de tot felul de situaţii şi de tot felul de oameni care creează aceste situaţii. Şi situaţiile respective îţi creează şi ţie anumite stări sau sentimente: unele plăcute, altele mai puţin plăcute.

De cele mai multe ori tăcem şi înghiţim orice: nesimţire, prefăcătorie, înjosiri ş.a.m.d. Nesimţitul, prefăcutul şi oamenii de nimic tocmai pe asta mizează: pe faptul că tu, om la locul tău, bine crescut şi cu bun simţ, taci. Dar el nu se opreşte aici. Continuă să întindă coarda până aproape se rupe, şi o ţine tot aşa cât poate.

Dar până când? Până când oamenii de treabă se lasă călcaţi în picioare de jigodii tupeiste cu gura mare?

Am auzit o vorbă foarte tare de la un om muncitor, de la ţară: “Vai, dacă eram prost, câtă lume mă prostea!” Şi zău dacă nu-i aşa. Dacă te vede lumea că eşti mai naiv, că laşi de la tine şi că eşti bun, ar trage şi pielea de pe tine.

Eu recunosc că de multe ori nu procedez cum ar trebui. Ca să fie bine, nu zic nimic. Şi când taci, lumea te ia de prost. Şi, crezându-te naiv, încearcă să profite. Nu o dată mi s-a întâmplat să am de pierdut pe chestia asta. Stăteam în facultate cu o tipă, în chirie. Şi respectiva, după ce a văzut că are cu cine şi mizând pe bunul meu simţ, a început să facă tot felul de şmecherii. Mărunte la început, apoi din ce în ce mai mari. De la bani la a-mi cere permisul de conducere, că prietenul ei a luat un radar cu viteză foarte mare, şi i-a venit acasă înştiinţare sau cum se numeşte. Cam atunci a întins coarda la maxim.

De fiecare dată când păţesc ceva asemănător, tot spun că data următoare voi spune verde-n faţă ce am de zis, indiferent de consecinţe. Fără să jignesc. Doar ca să vadă respectivul sau respectiva că nu are de-a face cu un prost.

Anglicismele din domeniul brandurilor de vin din România

Un alt capitol din lucrarea „Varietatea brandurilor de vin din România”, pe care am scris-o eu şi Cristina în anul II de masterat se referă la denumirile pe care unii producători de vinuri din ţara noastră le-au dat vinurilor. Aici ne referim la englezisme sau anglicisme.

“Anglicismele au început să cucerească Europa Occidentală după Al Doilea Război Mondial, iar pe cea de Est după 1989. Fenomenul a devenit global odată cu apariţia internetului şi a multinaţionalelor”, spune Rodica Zafiu. Aceasta consideră că apariţia anglicismelor este un fenomen cât se poate de normal. „De fapt, odată cu informaţia împrumuţi din afară şi limbajul. E o chestiune de comoditate“.
Influenţa limbii engleze este un fenomen nu doar european, ci şi mondial. Fenomenul de invazie a anglicismelor a luat amploare datorită celor doi factori precizați mai sus, dar și datorită progresului anumitor domenii ale tehnicii şi a răspândirii industriei cinematografice americane.“În prezent, asistăm la un proces de invazie a anglicismelor în limba română, fapt ce reprezintã manifestarea unui fenomen lingvistic internaţional”
‘’Pe lângă necesitatea firească de folosire a termenilor preluaţi din limba engleză, există unele tendinţe ale unor categorii sociale, care utilizează, în mod voit, cuvinte englezeşti,deşi există traducerea lor în limba română. Frecvenţa ridicată în folosirea unor cuvinte englezeşti care au, totuşi, corespondent în limba română desemnează conturarea unei mode lingvistice’’ .

Ne vom începe periplul printre brandurile de vin pornind de la Cramele Recaș. Acestea acoperă la ora actuală cel mai mare volum din exportul de vin românesc, deținând o cotă de 17% din exportul românesc de vin și o pondere de 8-10% din piața internă a vinului. Exportul este adresat în primul rând pieței din Germania, Marea Britanie și SUA.
Despre brandul Legend of Transylvania, cei de la Recaș explică că “Eticheta este o coproprietate a Cramelor Recaș și a unei companii din Cardiff – Marea Britanie. Conceptul a fost dezvoltat 100% de către britanici pentru a asigura succesul în piețele din UK si SUA prin asocierea vinului românesc cu legendele despre vampiri.” Nu putem să nu ne întrebăm “De ce Transilvania?” din moment ce Cramele Recaș aparțin regiunii Dealurilor Banatului, între acestea neputând să vedem nicio legătură, dar dacă stăm bine să ne gândim găsim și răspunsul. Adică, primul lucru care îi vine în minte unui străin când aude de România este Dracula, despre care se știe că a trăit în Transilvania.
Tot celor de la Recaș le aparține și colecția Castle Rock, însă producătorii nu ne pun la dispoziție și motivul pentru care au ales această denumire. Putem doar să presupunem că precum în cazul prezentat anterior, este vorba de un vin destinat în special exportului, și din nou, putem presupune că cuvântul castel face aluzie la binecunoscuta legendă despre Dracula, din moment ce nu am putut găsi date despre existența vreunui castel legat ca istorie de Cramele Recaș. Am dat totuși peste un castel situat în zona Nadaș, în apropiere de Recaș, dar din moment ce Cramele nu amintesc de acesta în prezentarea sau în istoricul lor, putem presupune că nu acesta stă la originea brandului Castle Rock.
În cele ce urmează, vom pune în discuție brandurile create de Cramele Halewood. Pe cei care nu cunosc descrierea companiei numele Halewood îi poate duce, în mod eronat, cu gândul la strălucitorul Hollywood, însă nu este vorba de nicio strategie de marketing.
Vizitând site-ul aflăm că de fapt compania Halewood International Ltd. a fost înființată în 1978 de către John Hallewood, iar în 2001 aceasta a achiziționat în România peste 400 de hectare de vie.
Cramele Halewood creează branduri care de care mai excentrice, ca de pildă Cherry Tree Hill. “Vinul este însoțit și de o explicație metaforă pentru o denumire neobișnuită. Textul producătorului ne teleportează într-un decor în care” se pot vedea cireși pe culmile dealurilor, aceștia ocrotind culturile de viță-de-vie. De aceea, cireșul a devenit un simbol protector al celor mai bune vii din regiunea Dealu Mare și o sursa de inspirație pentru vin””
Prahova Valley este gama de vinuri cea mai importantă a Cramelor Halewood. Strugurii provin din regiunea Dealu Mare, Prahova, la aceasta se adaugă proprietarul englez și rezultă Prahova Valley.
Cramele Halewood reprezintă cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România, așa explicându-se faptul că din cele 18 produse prezentate pe site doar 3 au denumiri românești. O altă colecție destinată în special exportului este Dreamer. Nu ne sunt oferite explicații referitoare la alegerea numelui, dar putem presupune că face aluzie la o “stare de visare”, de relaxare, ca efect al consumului de alcool, având în același timp rolul de a distrage atenția de la posibilele neplăceri cauzate de consumul în exces.
George Pruteanu consideră că folosirea anglicismelor are și o explicație psihologică: “denumirea pe englezeşte pare unora mai „valoroasă”, mai „modernă” decît cea pe româneşte – ca şi cum, hm!, limba română ar fi demodată, desuetă, jenantă. Unii, mai radicali, vor spune că asta ţine de fenomenul larg al globalizării. Atunci, mă voi încorda şi eu şi le voi răspunde că ţine de snobism, de servilism, de coanachiriţism. Această fandoseală anglicizantă mi se pare un fel de provincialism-la-nivel-de-ţară, o formă de complex de inferioritate. Aşa cum Coanei Chiriţa i se părea mai „şic” (!mai cool, s-ar spune azi) să zică furculition în loc de furculiţă, aşa li se pare unora că Shopping Center e mai „al dracului”, mai „în Europa” decît Centru comercial” .

Bibliografie electronică:

1. Zafiu, Rodica în Scarlat, Sandra, Limba corporatistă, http://www.adevarul.ro/societate/viata/Limba-corporatista_0_149985002.html
2.  Influența anlicismelor în presa românească, http://www.scribd.com/doc/48110066/INFLUEN%C5%A2A-ANGLICISMELOR-IN-MASS
3. Mureșan, Mihaela, Tendințe lingvistice în presa scrisă contemporană, în Influența anlicismelor în presa românească, http://www.scribd.com/doc/48110066/INFLUEN%C5%A2A-ANGLICISMELOR-IN-MASS
4.  http://www.recaswine.ro/Vinuri/VLegendofTransylvania.php?r=ro;

5. Păduraru, Cătălin (Vinexpert), http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/serii-scurte-print-60976.html;

6. Pruteanu, Geaorge, Center-ul din centru, http://www.pruteanu.ro/4doaro-TOT.htm;

Vin și poveste. Idee de sticlă de vin cadou

 O idee inedită m-a impresionat foarte tare: a lega vinul de o poveste, sau mai bine zis, povestea de vin. Am găsit asta pe un site de vinuri, și cred că va avea un succes răsunător. Parcă altfel bei un vin când ai și povestea legată (la propriu) de el. E o idee foarte bună și pentru a face un cadou cuiva. Site-ul unde găsiți o diversitate de vinuri cu povești se numește wineandstory.com

Un exemplu este vinul din imagine, numit ”Dragoste păcătoasă”. Iată și un fragment:   ”… nu văzu decât resemnare, un suflet gol, o inimă moartă. Și pe el îl duru mai mult ca pe ea: el ucisese frumoasa floare a iubirii lor și tot el era cel ce o jelea, lacrimile ei se uscaseră de prea multă așteptare. A trecut ceva timp, căci vremea trece oricum, ăsta este rostul ei, să se schimbe, să ne transforme și-n lupta cu timpul nimeni nu a câștigat. Chiar dacă unii ne trecem mai ușor sau mai greu ca alții, toți îmbătrânim, toți ne ridăm, albim.” 

Mai jos găsiți o parte dintr-o lucrare de masterat, făcută împreună cu o buna prietenă, legată de brandurile de vin din România.

Unii dintre producătorii de vin și-au dat seama că și țara noastră are tradiție în cultivarea viei și producerea vinului, așa că au apelat la folclor sau la tradiții atunci când au vrut să scoată pe piață un nou brand. Aceștia invocă datini, obiceiuri și ritualuri vechi de sute de ani, care sunt legate de istoria unor locuri, a unor comunități sau a unor familii.

La acest capitol trebuie menționați cei de la Crama Oprișor, proprietatea Carl Reh Winery, a cărei branduri au în spate câte o poveste. Spre exemplu colecția Măiastru face apel la Pasărea Măiastră, ca simbol al renașterii locului. “Povestea spune că un împărat evlavios a pus temelie Casei Domnului, dar că biserica nu putea fi nicicum terminată, pentru că turnul i se dărâma peste noapte. Într-o noapte visă că în turn trebuie așezat cuibul Păsării Măiestre.”[1][1] Măiastru este și un elogiu adus pământului, muncii manuale, dar și “prețioaselor țesături care ascund, scrise cu fire tari, legendele locului.”[1][2]

În contextul verilor fierbinți și secetoase din Oltenia, cei de la Oprișor fac apel la Caloian, numele unui ritual precreștin de invocare a ploii, împrumutat unei colecții. “Caloianul are partea sa sublimă, compensată, ca tot ce e ritualic, de o parte întunecată:

Caloiene, Iene,

Du-te-n cer și cere, să deschiză porțile,

Să sloboadă ploile,

Să curgă și gârlele,

Zilele și nopțile,

Ca să crească grânele!

Caloianul spune tot despre disperarea care împinge comunitatea la sacrificiu, pentru a atrimite un suflet să le ceară ploaie zeilor, dar spune și totul despre seninătatea calui care acceptă să fie dat pierzării pentru a-și ajuta semenii.”[1][3]

Conform Dexonline caloianul (‹gr.kalos„frumos” șiIani„Ioan”),era o datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Obiceiul este cunoscut numai însudul țării, fiind o manifestare complexă de joc dramatic, cântec și practici rituale. Caloianul este confecționat din lut sau alte materiale, împodobit și îngropat, în cadrul unui ceremonial tradițional (bocire, pomană, masăetc.) apoi, după 3 zile, dezgropat și azvârlit pe o apă curgătoare, după care copiii stropesc cu apă. Textul poetic cuprinde o invocație pentru ploaie și o urare de belșug.

Tot de la Cramele Oprișor ia naștere și Drăgaica Roșie, producătorii însoțind brandul de o scurtă povestioară.“Misterioasele Sânziene, neam de iele, au atât puterea de a da noroc, de a vindeca și de a binecuvânta “apa de stele” (roua de dimineață din Noaptea de Sânziene), cât și puterea de a le lua mințile muritorilor care le văd dansând în aer, deasupra lacurilor și comorilor. În consecință, în preajma romanizării sărbătorii (când numele ancestral a fost preschimbat în Sancta Diana, Sânziana) mitologia a reținut nașterea Drăgăicii (de la “drag”), ființe care alungă răul și anunță dragostea în aceeași Noapte de Sânziene. În timp, cele două au ajuns să se confunde”[1][4]. Atunci când este invocată Drăgaica are grijă de recoltele sătenilor și ferește de boli copiii puși în brațele fecioarelor care joacă Hora Drăgoaicelor.

Site-ul Wikipedia spune că Drăgaicaeste “un ritual de origine agrară, practicat la 24 iunie prin Muntenia, Moldova și Oltenia, în preajma solstițiului de vară. Ritualul vizează prosperitatea și protecția culturilor, mai ales de cereale. Această sărbătoare coincide cu sărbătoarea creștină aNașterii Sf. Ioan Botezătorul.

Drăgaica se sărbătorește printr-un un dans făcut de un grup de 5-10 fete din care una este aleasă, ca Drăgaică. Ea este îmbrăcată ca o mireasă și împodobită cu spice de grâu, în timp ce fetele celelalte se îmbracă în alb, poartă un val pe față în care sunt prinse flori de sânziene, iar în mână țin o coasă. Odată constituit, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La popasuri, în special la răscruci, fetele se așează în cerc, cântând și executând un dans săltat ale cărui mișcări desenează o cruce.”[1][5]

În alte părți această sărbătoare are denumirea de Sânziene, dar și mai multe semnificații.

Ni se pare totuși ciudată prezența pe lângă “drăgaica” a adjectivului “roșie”, din moment ce ritualul constă într-un dans la care iau parte fete îmbrăcate în alb, iar fata aleasă ca Drăgaică poartă o rochie de mireasă. Pe deasupra, în descrierea ritualului nu se face nici o referire la această culoare. Cum, următoarea colecție se numește Rusalca Albă, poate ar fi fost mai nimerit ca “Drăgaica” să fie cea “Albă” și invers, din moment ce Rusalca era “spaima copiilor și amenințarea flăcăilor, centura de castitate montată direct în mințile băieților care începeau să arunce ocheade codanelor: o sirenă malefică, o lostriță păcătoasă, care avea și puterea de a lua trup de femeie, rătăcind prin păduri în căutare de bărbați tineri, pe care îi ademenea în râu sau în lac, pentru a-i îneca. Astăzi nu ne temem de Rusalcă, dar îi putem da locul meritat”[1][6]. Aceasta este povestioara ce ne este pusă la dispoziție de cei de la Cramele Oprișor.

Rusalca este o ființă imaginară din mitologia slavă, ocrotitoare a apelor, cu chip de femeie frumoasă și cu coadă de pește, care ademenește tinerii și-i îneacă.

Cei de la Murfatlar livrează prin Arezan și o povestioară, una bună de spus la un pahar de vin: administratorul companiei spune că, pentru belșugul viilor și bunătatea vinului, la răscrucea dintre ani, „tracii desfășurau un ceremonial bahic numit Arezan“ și, în semn de jertfă, „aruncau coarde de vie și vin în foc pentru ca via să fie roditoare în anul ce va urma și apoi petreceau până în zori”.[1][8]

Cu o zi înainte de Ziua Ursului (Stretenia), în unele așezări din sudul României se desfăsoară un ceremonial bahic, de origine tracică, numit Arezanul sau Gurbanul Viilor. În dimineața zilei de 1 februarie, bărbații mergeau la plantațiile de vița de vie, unde fiecare proprietar iși tăia, de la vița sa, câteva corzi cu care se încingea peste piept și iși făcea cununiță pe cap și cingătoare la brâu.

Dezgropa apoi sticla sau plosca cu vin îngropată toamna și se întâlneau cu toții în jurul focului aprins pe o înălțime. Acolo se mânca, se bea, se juca în jurul flăcărilor, se sărea peste foc, se stropea vin peste jăragaiul încins. Seara, bărbații se întorceau în sat, cu făclii aprinse în mână, și continuau petrecerea pe grupe de familii. Este posibil ca în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec, așa cum indică numele turcesc al obiceiului, Gurban: sacrificiul unui animal întreg și împărțirea lui participanților.

Problema este că Arezanul viiloravea loc pe 1 februarie în ziua morții Anului Vechi și renașterii Anului Nou Viticol, nu a răscrucii dintre ani, așa cum reiese din povestea celor de la Murfatlar.

Un alt producător care face apel la tradiție sunt Cramele Panciu, prin brandul Vinul Nostru. La secțiunea tradiția noastră aceștia explică “Toate meșteșugurile și obiceiurile transmise din tată în fiu sunt frumoase și pline de farmec. Ele reprezintă creația acestui popor înzestrat de Dumnezeu. Specificul lor de la o zona la alta îti trezește admirația și curiozitatea. Trăirea și păstrarea meșteșugurilor și obiceiurilor reprezintă zestrea cea mai de preț a unei așezări, a unui popor, a unei familii.

Un astfel de obicei ce s-a pastrat din tată in fiu în familia noastra din Podgoria Panciu este fabricarea vinului.

Trei generații din familia noastră a ajutat să aducăVinul Nostruîn prim-planul vinurilor netratate. Artă și pasiune transmisă din tată în fiu pentru a sprijini această tradiție bogată, vinificație ne-au inspirat pentru a crea Emblema de la cea mai exceptională podgorie, Podgoria Panciu. Emblema este o reflecție personală a trecutului și viitorului nostru, în Podgoria Panciu, cu stiluri de calitate fără egal al strugurilor, terenului și dedicat familiei noastre de patrimoniu vinicol.”[1][9] Astfel, prin folosirea adjectivului pronominal “nostru” se dorește a se face apel la tradiția transmisă din generație în generație, așa cum reiese și din istorioara lor.

Prezentarea făcută pe site Cramelor te lasă efectiv cu gura căscată. Nu știi la ce să te uiți prima oară, la superlativul absolut “cea mai excepțională podgorie”?, în condițiile în care excepțional este deja un superlativ absolut, la “generațiile care a ajutat”?, la “stilurile de calitate”? La o prezentare atât de “grăitoare” a Cramelor Panciu, ai impresia că te așteaptă același lucru și când vine vorba de calitatea vinului. Și pentru a-și susține cât mai mult brandul Vinul Nostru, site-ul cuprinde secțiunile Tradițiile Noastre, Viile Noastre, Cramele Noastre și depozitul Nostru. Suntem curioase să aflăm dacă după o astfel de prezentare mai are cineva curajul să încerce “Vinul Lor”.

 


[1][1] http://www.crama-oprisor.ro/oltenia-profunda.html;

[1][2]Ibidem;

[1][3]Ibidem;

[1][4]Ibidem;

[1][5]Drăgaica, http://ro.wikipedia.org/wiki/Dr%C4%83gaica;

[1][6] http://www.crama-oprisor.ro/oltenia-profunda.html;

[1][7] Rusalkahttp://en.wikipedia.org/wiki/Rusalka;

[1][8]Popescu, Cosmin (Administrator Murfatlar) în http://moneyexpress.money.ro/articol_10147/vinuri_vechi__profituri_noi.html

[1][9] http://www.cramelepanciu.ro/traditia_noastra.html;

 

1 2 3