Este un banc care spune că, “într-un sat a venit o ploaie de turna cu găleata şi nu se mai oprea şi care a generat cu o inundatie. În acel sat trăia un om foarte credincios. Apa crestea vertiginos, iar lumea s-a cocoţat care pe unde a apucat: unii pe stalpi, altii pe case, popa pe biserica, etc. La un moment dat, guvernul anunţă că trimite camioane spre zona inundată. O parte din populatie se urcă în camioane, iar un şofer strigă la omul credincios, cocoţat în vârful casei lui:
Aşa e şi în viaţa de zi cu zi. Dumnezeu ne dă şanse, ne oferă tot felul de ocazii, iar noi de multe ori parcă nu le vedem sau nu avem curajul necesar să profităm de ele. Eu cunosc oameni pe la 50, 60 de ani care se plâng tot timpul ce viaţă naşpa şi grea duc ei acum. Dar, vorbind mai mult cu ei, povestesc cum viaţa le-a oferit în decursul anilor tot felul de oportunităţi în care ei au dat cu piciorul. Păi şi-atunci să le plângi de milă? Ba deloc! Li s-a oferit şansa de a avea un loc de muncă stabil şi bine-plătit, dar ei au refuzat, că nu e de ei (de valoarea lor). Cunosc femei care la 50 de ani se plâng că sunt terorizate de soţ, dar acum cică e prea târziu să divorţeze. Dar omul ăla tot aşa a fost şi acum 25 de ani, când au avut şansa să plece şi să-şi ia viaţa în propriile mâini, dar nu au făcut-o, că, deh, ce zice lumea?
Eu zic că trebuie să ne deschidem ochii şi, atunci când în viaţă ni se oferă ceva, chiar dacă mai neobişnuit (cum e maimuţa cu pisica abandonată), să încercăm.
Ştiţi cum e: “Încercarea moarte n-are! Moare cine-ncearcă.” :))
“Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă…”
Corect!