Ce semeni aia culegi

Nu ştiu de ce unii se aşteaptă ca, dacă ei înjură pe alţii, să primească flori şi zâmbete; dacă sunt obraznici, să li se răspundă respectuos, sau să stea cu mâinile în sân şi să primească lauri.

Nu există aşa ceva! Sau cel puţin în lumea în care trăim. Aici, ca să fii respectat, trebuie să respecţi, ca să primeşti ceva, trebuie să fi dat înainte mult mai mult, şi ca să ai o reuşită, trebuie să faci multe sacrificii. Despre asta am învăţat şi la şcoală, dacă mai ţineţi minte, în “Legenda Meşterului Manole”, cel care îşi zideşte soţia însărcinată pentru a putea construi o biserică – un sacrificiu suprem. Normal că e o prostie, zic eu, să sacrifici două vieţi pentru un căcat de clădire (mă scuzaţi), dar e un exemplu că nimic, dar absolut nimic nu se poate realiza fără un sacrificiu. Ne sacrificăm timpul şi multe altele pentru bani; ne sacrificăm banii pentru a cumpăra ce dorim etc.

De exemplu, când am dat prima oară pentru permisul de conducere, m-am crezut eu deşteaptă şi am tratat cu superficialitate – am căzut examenul. Până nu mi-am sacrificat zilele şi nopţile ca să învăţ şi până nu mi-am stors creierii la maxim, n-am luat permisul. Şi întotdeauna, dacă eşti superficial, şi rezultatele tale vor fi la fel, şi satisfacţia pe măsură.

Din păcate, în ziua de azi toţi se aşteaptă să dea cât negrul de sub unghie şi să primească însutit. Şi în sport, dacă munceşti şi te antrenezi ai rezultate. Nu e deajuns să-ţi placă sau să fii talentat. Pentru orice trebuie să transpiri şi să pui suflet. Şi o mâncare, dacă o faci doar să fie făcută, nu va avea nici un gust, chiar dacă respecţi reţeta la gramaj.

Aşadar, cum mai spuneam în alt articol,” dacă semeni vânt, culegi furtună“.

Ce înseamnă a fi om

Astăzi vreau să vă spun câte ceva despre ce cred eu că înseamnă a fi om, în adevăratul sens al cuvântului. Că homo sapiens suntem toţi, definiţi ca fiinţe vii inteligente, dar unii chiar nu se deosebesc de animale decât prin faptul că nu au tot corpul acoperit cu păr, şi eu cred că sunt doar greşeli ale naturii.

Dar nu despre greşeli naturale vreau să vorbesc, ci despre oamenii adevăraţi, cei care acumulează înţelepciunea şi o transmit mai departe. Şi consider că, dacă un om e înţelept, e şi corect, şi bun, şi iubitor, şi harnic ş.a.m.d.

Dar să nu confundăm înţelepciunea cu inteligenţa. Un om deştept sau inteligent nu e neapărat şi înţelept. Exemplele sunt pretutindeni şi cel mai uşor e să ne uităm la cei care ne conduc şi vedem diferenţa. Înţelepciunea înseamnă echilibru, măsură şi, aş spune eu, să-ţi dai seama ce contează cu adevărat în viaţă.

Foarte bine descrie Rudyard Kipling , în poezia “Dacă” ce înseamnă a fi om, şi mulţi se ghidează în viaţă după această poezie plină de înţelepciune:

“Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,


Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!”


Eu cred că ar trebui neapărat ca poezia asta să intre în manuale şi să se studieze în şcoli. Să se dezbată şi să se comenteze fiecare vers, pentru că, trăind şi fiind cum descriu versurile, ajungi nu doar să fii om, ci şi să fii fericit.

Gândurile dinainte de culcare

 Câteodată mă culc târziu pentru că mai stau puţin să visez înainte să adorm, spune Tudor Chirilă, şi cred că descrie cel mai bine starea pe care eu şi poate şi unii dintre voi o avem înainte de a adormi.
Mie îmi trec pein minte tot felul de gânduri, de la ce am făcut (bine sau rău) în ziua care a trecut, dacă am supărat pe cineva, cu sau fără voia mea, ce voi face mâine etc. Şi, dacă nu reuşesc să adorm, îmi aduc aminte, într-un final şi de Dumnezeu.

În primă fază, îi spun să mă ierte că am uitat de el atâta timp, dar ştie El că e mereu în sufletul meu… Apoi îi mulţumesc pentru tot ce mi-a oferit. Şi ne-a dat atâtea lucruri frumoase pe lângă care de multe ori trecem fără să le observăm… Şi în loc să ne bucurăm de ele, ne plângem: “Off, iar e  toamnă. Ce nasol că a trecut vara…! Vine frigul, ploile, apoi iarna cu zăpada ei rece şi umedă…”

Asta în loc să  îndepărtăm voalul de pe faţă şi să deschidem larg ochii, pentru că se întâmplă atâtea minuni în jurul nostru… Uitaţi-vă ce spectacol de culori ne înconjoară! Priviţi câtă viaţă e pretutindeni! Daţi-vă seama că raiul e pe pământ! Îl avem în noi. Fiecare. Tot ce trebuie să facem e să-l dăm mai departe. Să încercăm în fiecare zi să fim mai buni, mai înţelegători. E cel mai uşor lucru din lume să fii bun. Iar dacă eşti bun eşti fericit. Şi asta e tot ce contează!

Sunt doar nişte vise înainte de culcare. Noapte bună!

 

 

 


 

Timpul liber – o necesitate

După mine, timpul liber nu e un “moment” de răsfăţ, ci o necesitate, pentru fiecare, este timpul în care te “resetezi” şi te încarci pozitiv, pentru a avea forţă să mergi mai departe.

Dar să lămurim ce este timpul liber. Este perioada din zi când nu ţi-ai programat nimic, te deconectezi de tot şi toate şi faci ce simţi tu că te relaxează, în funcţie de starea de spirit pe care o ai. Eu aşa văd timpul liber. Unii consideră weekwnd-ul timp liber, pentru că nu merg la servici. Da, este timp liber dacă nu ai programate anumite întâlniri sau vizite pe la rude sau socri, iar tu nu prea ai chef să mergi.

Cred că pentru mame, timpul liber şi-a cam luat “adio”, în sensul că, şi dacă-ţi doarme copilul, tu stai tot cu gândul şi cu urechile la el, inclusiv noaptea. Şi când e cu bona, tot nu stai liniştită, şi-ţi faci 1001 de gânduri (inutile, de fapt).

Dar, şi noi, mamele, aşa cum putem, avem nevoie de timp liber. Nu neapărat pentru noi, cât pentru cei din jur (mai ales copii şi soţ), pentru că, după câteva zile în care facem doar ce trebuie făcut, şi nu ne deconectăm deloc, ne transformăm în nişte roboţi. Nişte roboţi insuportabili, semănând cu nişte soacre (so acre).

Aşa că, dragii noştri bărbaţi, mai scoateţi-ne din când în când (zilnic, dacă se poate 😀 ) la un film, la o plimbare sau la o cafea. Şi astfel, noi vom fi numai un zâmbet când veniţi acasă, când vă servim masa sau când vă ducem berea (desfăcută) atunci când vă uitaţi la meci.

Răspunde-i copilului la întrebări!

Îmi aduc aminte de când eram de vreo 8 ani că am citit într-un film cuvântul “complot” şi l-am întrebat pe taică-meu ce înseamnă. Mi-a răspuns că e atunci când doi sau mai mulţi oameni plănuiesc ceva în secret împotriva altui om. Şi mi-au rămas în minte vorbele şi acum, şi ştiu că, înainte de a-mi da un răspuns, eu mă gândeam la compot. Şi aşa rămânea, dacă nu-mi răspundea.

Ce vreau eu să spun e că trebuie să-i răspundem copilului la orice întrebare are, indiferent de vârsta lui, şi să o facem corect, să nu-i dăm răspunsuri eronate sau “fuşărite”. Răspunsul la fiecare întrebare a copilului se va întipări în mintea lui pe viaţă, pentru că el e avid de informaţie. Mintea lui e ca un burete uscat.

Viitorul copilului depinde foarte mult de copilărie şi de educaţia de acasă. Până pe la 7 ani, el îşi formează o bază de informaţii. Restul e doar completare. Nu degeaba se spune despre un needucat sau un nesimţit că nu are cei 7 ani de acasă. Acum copilul învaţă şi ce este bine şi rău. Tot de la părinţi. Şi când i se spune că nu-i voie, trebuie să i se spună clar şi de ce nu-i voie. Mai sunt părinţi care-i strigă copilului: “Nu-i voie!” şi-i mai şi trag una peste mână sau peste fund. E cea mai mare greşeală! În mintea copilului, părintele apare atunci ca un inamic, nu ca un prieten care-i vrea binele.

Un exemplu e când mergi cu copilul la magazin şi el ţipă că vrea ceva de pe raft. Nu-i spui doar că nu se poate, ci îi explici şi de ce nu se poate, de 100 de ori, dacă e nevoie, şi pe un ton calm. Şi o strategie pe care am citit-o într-o revistă e că trebiue să pari a fi un aliat al copilului, să suferi alături de el când îi explici că nu se poate, sau să-i povesteşti că şi tu, când erai copil, ţi-ai dorit, dar părinţii nu ţi-au luat, şi să-i explici motivele.

Aşa că, chiar dacă de multe ori sunt extrem de enervanţi cu întrebările lor care, de multe ori se repetă la nesfârşit, trebuie să avem răbdare “de fier” şi să le  răspundem de fiecare dată (vezi reclama cu fluturele, de la Cosmote :))  ). Asta face parte din datoria noastră de părinte, şi are aceeaşi importanţă ca şi a-i da de mâncare.

Despre ceai

Mi se pare interesantă provenienţa cuvântului ceai, care vine din chineză şi despre care aflăm de la Marius Sala că are la bază cuvântul compus din chineză: cha-ye, format din cha, numele plantei şi ye „frunză”. Numele acestei plante şi al băuturii a călătorit pe două trasee, până a ajuns în Europa. Câteva limbi (araba, rusa, portugheza, turca, persana) l-au luat direct din chineza clasică. Cel de-al doilea traseu al cuvântului este prin malaeză, unde a căpătat forma teh pe care a adoptat-o engelza tea, de unde a pătruns şi în alte limbi europene, precum franceza: thé. Ciudat este că în franceză, din 1607 până la sfârşitul secolului XVII, se folosea forma chia sau tcha, din forma chineză a cuvântului. Cuvântul românesc ceai este împrumutat din rusă.

La noi nu e atât de mare consumul de ceai, cum e în alte ţări, precum Turcia, unde, în orice magazin intri, te serveşte cu un păhărel de ceai (negru).

La noi, cel mai mult se bea ceaiul de tei, de muşeţel şi de mentă. Însă există obiceiul (prost, zic eu) de a se îndopa copilul cu ceai, începând cu primele zile de viaţă şi până pe la 3 ani. Părerea mea e că nu e ok să-i dai ceai în loc de apă.  În cantităţi mari, ceaiul poate fi dăunător la copii, chiar dacă e de muşeţel.  Ceaiul de muşeţel se bea în caz de constipaţie. Mai e utilizat şi pentru dezinfectarea intestinelor şi calmarea colicilor. Dar, dacă e administrat zilnic, organismul se obişnuieşte cu el.  Adică eu consider că dacă copilul are vreo afecţiune care poate fi tratată cu anumite plante e ok, dar asa de rutină nu.

Ceaiul verde a fost apreciat din timpuri străvechi ca un puternic medicament. În ultimii ani însă, cercetările au evoluat atât de mult încât acum avem și confirmarea știintifică a ceea ce se spunea în vechime „Ceaiul este medicamentul miraculos al menținerii sănătății”. Devine din ce în ce mai clar pentru oricine că ceaiul verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor. De asemenea, se ştie că ceaiul verde are acțiune diuretică şi antioxidantă,  scade nivelul colesterolului din sânge; are efecte benefice asupra circulației sângelui și proceselor de digestie, stimulează procesele metabolice la nivelul celulelor sistemului nervos central, studii recente emitând ipoteza eficacității în prevenirea bolii Alzheime. Favorizeaza irigatia sanguina la nivelul tegumentelor favorizând regenerarea acestora, combate apariția cariilor datorita aportului de fluor, este tonic, energizant și combate stările depresive.

Efectele nocive ale consumului de ceai peste limită (negru sau verde) sunt din cauza a trei factori principali: conținutul de cafeină, prezența de aluminiu și efectele polifenolilor asupra biodisponibilității fierului.În ceea ce privește prezența de aluminiu din ceaiul negru și verde, unele studii au relevat capacitatea mare a acestei plante de a acumula Al. Acest aspect este important pentru pacienții cu eșecuri renale, deoarece aluminiul poat fi acumulat de organism ceea ce poate duce la boli neurologice, prin urmare, este necesar să se controleze consumul de alimente cu cantități mari din acest metal.

Ceea ce vreau eu să spun aici e că ceaiul (de orice tip) e bun doar dacă ai nevoie de ceea ce conţine. Altfel, e ca şi cum ai lua medicamente fără să ai nevoie, pentru că şi majoritatea medicamentelor sunt făcute tot din plante.

What’s Your Number? (2011)

Sâmbătă, soţul meu mi-a oferit imensa bucurie de a mă duce la un film. Dat fiind faptul că l-am ales eu, mă gândeam din start că poate fi o comedie proastă (de obicei, când aleg eu filmul, o dau în bară), dar nu a fost deloc… ba, din contră, chiar a fost o comedie reuşită, din care mai ai şi câte ceva de învăţat (nu doar te holbezi şi râzi). Şi după mine, un film bun e unul care transmite măcar un dram de înţelepciune.

În rolurile principale sunt Anna Faris (tipa care a jucat în Scary Movie) şi Chris Evans, filmul fiind bazat pe romanul “20 Times a Lady” al autoarei Karyn Bosnak.

Dar să vă povestesc în mare despre ce e vorba în film:

Ally Darling, o tânără a cărei soră se mărită, e dată afară de la servici. În drum spre casă, citeşte într-o revistă că media bărbaţilor cu care se culcă o femeie în viaţă e de 10,5. Astfel, ea îşi face o listă cu toţi bărbaţii pe care i-a avut numărul lor fiind 19. Aflând de la o prietenă că, dacă, după ce te-ai culcat cu 20 de bărbaţi, nu ţi-ai găsit unul, vei rămâne singură toată viaţa,  ea îşi propune să nu întreţină relaţii sexuale cu mai mult de 20 de barbati în decursul vieţii sale, spunând că, următorul (numărul 20 va fi şi alesul ei.

Dar, la petrecerea burlăciţelor, Ally se îmbată şi se trezeşte că a făcut sex cu fostul ei şef care e un scârbos şi pe care nu- vede deloc ca pe partenerul ei de viaţă. Atunci îi vine o idee: ca să nu depăşească numărul 20,  îi contactează pe primii 19 barbati cu care a avut idile, fiind ajutată de vecinul ei, care schimbă câte o femeie în fiecare seară.  Ally Darling constată că singurul faţă de care manifesta o atracţie irezistibilă este un tânar alături de care nu îşi poate concepe viitorul. Aşa că îşi programează câte o întânlire “neaşteptată” cu foştii ei iubiţi, în speranţa că măcar unul dintre ei s-o fi schimbat în bine.

Vă spuneam că, pe lângă că este o comedie bună, este şi un film de la care rămâi cu ceva. Şi ce vrea, de fapt să transmită e că alături de persoana pe care o alegi ca partener de viaţă, trebuie să poţi fi tu însuţi/însăţi, nu să te prefaci că eşti altcineva, doar ca să impresionezi .

Şi cred că ştiţi cu toţii că sunt persoane lângă care simţi nevoia să pari că eşti altfel decât eşti de fapt. Şi chiar cred că un prieten adevărat sau partenerul ideal e acela care te place pentru ceea ce eşti şi căruia îi plac şi defectele tale.

 

Reţetă: salată orientală cu maioneză

Aveţi nevoie de:

  • 1 kg de cartofi
  • o ceapă
  • 3 ouă
  • ulei de floarea soarelui
  • măsline
  • castraveţi muraţi
  • sare
  • piper

Se spală bine cartofii  şi se pun la fiert în apă cu sare. Se mai pun la fiert şi două ouă.

După ce au fiert cartofii, se scot, se decojesc şi se lasă să se răcească şi între timp se face maioneza: se pune într-o farfurie un gălbenuş fiert, unul crud, o linguriţă de muştar şi puţină sare.

Se amestecă continuu în aceeaşi direcţie, ca să nu “se taie”, şi se toarnă ulei, puţin câte puţin.

Puneţi ulei şi amestecaţi până consideraţi că maioneza vă e de ajuns de multă.

Apoi se taie cartofii felii, ceapa juliene (foarte subţiri) şi măslinele se curăţă de pe sâmburi. Ouăle se taie feliuţe, la fel şi castraveţii muraţi. Apoi se pune sare şi piper după gust, se adaugă maioneza, se amestecă şi… Poftă bună!!!

Influenţa maghiară asupra bucătăriei româneşti

Românii au avut contact cu populaţia maghiară începând cu secolul X. „Convieţuirea timp de secole dintre români şi maghiari a dus, în mod firesc, la o influenţă reciprocă, care se limitează în special la lexic.”[1]

Ca şi vechime, elementele de origine maghiară nu sunt consemnate în dialectele române din sudul Dunării, de unde rezultă că influenţa a început după separarea dialectală, observă Nicolae Felecan.

„Unele elemente lexicale maghiare s-au generalizat şi au intrat chiar în fondul principal de cuvinte.”[2]

Majoritatea împrumuturilor maghiare au un caracter regional, cele mai multe aparţinând graiurilor ardeleneşti, în special subdialectului crişean.

În prezent, influenţa maghiară asupra graiurilor româneşti  scade, „pe de o parte, prin dispariţia unor fapte legate de vechea organizare a vieţii sociale, iar pe de altă parte, prin influenţa limbii literare asupra cuvintelor dialectale, pe care, încet, le înlătură…”[3]

Nici în domeniul alimentaţiei nu avem foarte multe împrumuturi din limba maghiară.

Cuvântul regional leveşe, „supă” vine de la maghiarul leveş, iar pălincă „ţuică” vine de la pálinka. Românescul paprică „ardei” vine de la maghiarul paprika, care provine, na rândil său, din neogreacă, de la pipéri.

Cuvântul papricaş vine tot din limba maghiară, având directă legătură cu ardeiul (paprika). „Papricaşul e o mâncare cu mult ardei, în diferite forme (mai ales sub formă de boia), cu carne de pui ori de porc (s-au văzut și versiuni cu iepure, curcan sau vânat), cu roșii sau smântână.”[4]

Gulaş este, de asemenea, un termen împrumutat de la maghiarul gulyas. Acest fel de mancare este cunoscut în toată lumea, ca având origine maghiară. Cuvantul gulyás înseamnă în maghiară „păstor de vite”. Gulya înseamnă cireada de vaci, iar gulyás este cel care se ocupa de cireadă „Pe vremuri, această mâncare a fost numită carne de gulaş, adică carne care este pregătită de păstorul de vite. Prima descriere detaliată a preparării datează încă din 1787, semnată de Jozsef Gvadanyi.”[5] Mai există şi varianta – supă, care se numeşte la maghiari gulyásleves, adică supă de gulaş. (anexa 6)

Mai avem şi cuvântul românizat bograci, care vine de la maghiarul bogrács care înseamnă ceaun. Toate mâncarurile care se fac la ceaun se numesc bogrács la maghiari. De exemplu: bogrács gulyás înseamnă gulaş la ceaun.

O altă denumire de origine maghiară este bundas kenner, termen folosit pentru „pâine cu ou”, în Ardeal.

Sursa pozei

 



[1]Felecan, Nicolae, op.cit., p. 99.

[2] Graur, A. Fondul principal al limbii române, Bucureşti, 1957, p. 48-55.

[3] Felecan, Nicolae, Idem, p.101.

[4] Papricaş de porc, http://www.adihadean.ro/2011/02/paprica%C8%99-de-porc/

[5] Gulas la ceaun, http://retete.eva.ro/supe-si-ciorbe/gulas-la-ceaun-articol-9221.html

1 2 3 4