La răscruce de vânturi

Într-una din serile trecute, după ce-au adormit copiii, iar soţul meu încă nu a ajuns acasă, butonam plictisită telecomanda, când am vâzut că, pe Prima tv era filmul de dragoste sau drama, mă rog, “La răscruce de vânturi”. Eu mai văzusem filmul de două ori, şi mi-a plăcut enorm, dar nu m-am putut abţine să nu-l vizionez încă o dată, mai ales că în rolul principal (Heathcliff) era actorul meu preferat, Ralph Fiennes.

Filmul a fost făcut după cartea scrisă de Emily Bronte şi publicată in 1847. În carte este vorba de dragostea dintre 2 tineri, Heathcliff şi Catherine.

Ce vreau să vă spun e că sunt mare iubitoare de filme (bune), iar după mine, ăsta e cel mai bun film de dragoste ever. Bate Titanicul la fundul gol.

Acum, ori eram eu într-o stare mai sentimentală, dacă se poate spune aşa, ori, nu ştiu ce a fost, dar am plâns la filmul ăsta de am consumat o cutie de şerveţele…

Eu vi-l recomand cu căldură (chiar dacă e puţin trist). Aşa că, în weekend, dacă aveţi chef de un film de dragoste, daţi fuguţa la un dvd rent… dar v-am avertizat cu plânsul. 🙂

EU încă nu am citit cartea, dar am de gând. Oricum povestea (luată de pe wikipedia) e următoarea:

Domnul Earnshaw, tatăl lui Catherine era un domn bogat şi bun, care stăpânea casa “Wuthering Heights” (la răscruce de vânturi). Catherine avea un frate pe nume Hindley. Domnul Earnshaw aduce un copil murdar acasă, cu care Catherine se înţelege bine din primele clipe. Fratele ei, Hindley, din contră, nu doreşte prietenia copilului. Când tatăl lui Catherine moare, Hindley moşteneşte averea şi devine brutal şi rău cu sora lui. Îl chinuieşte pe Heathcliff, acesta declarându-i răzbunare. După ce pleacă de acasă, acesta devine bogat şi moşteneşte o altă casă, Thrushcrros Grange. Catherine e prinsă într-o furtună, şi se adăposteşte în casa vecină, unde îl găseşte pe Edgar Linton, unul din vecinii ei. Acesta se îndrăgosteşte de ea, urmând să se căsătorească cu ea. Heathcliff devine şi mai rece faţă de ea. Heathcliff se însoară cu sora lui, Issabela. Aceasta vine în casa lui, rămâne însărcinată, şi naşte un copil. La fel se întâmplă şi cu Catherine. La naşterea fiicei sale, Catherine moare. Copii lor se îndrăgostesc unii de alţii. Băiatul lui Heatcliff moare, iar fiica Catherinei se îndrăgosteşte de unul din nepoţii lui Heathcliff, Hareton.

 

Viaţa-i dură, dar grea…

Într-o zi, pe când curăţam nişte cartofi, o vecină mai în vârstă a trecut pe la mine, probabil din cauză că nu a găsit pe altcineva să-şi spună supărările. Şi a-nceput a mea să se plângă cât de greu îi e, cât de grea e viaţa asta şi cât trebuie ea să muncească. Eu, fiind bine-dispusă, i-am răspuns: “Lasă, tanti, că trece repede! Una-două trece viaţa asta. Mai puţin şi nu o să mai suferiţi, şi nici nu o să mai munciţi.”

Vă daţi seama ce s-a “ofticat” tanti şi ce s-a mai umflat în pene: “Adică tu îmi spui că eu azi-mâine mor?” “Păi ce, nu-i aşa? Toţi o să crăpăm într-o zi. Asta e realitatea…” Dar degeaba, că a mea tot nu înţelegea. Atunci i-am spus: “Trebuie să ne bucurăm de orice, şi să vedem partea bună în toate.” Eu acum curăţ cartofi. Şi mă bucur că o pot face. Mă bucur că nu sunt bolnavă la pat sau schiloadă, că atunci nu mai puteam să curăţ cartofii ăştia.  Cât despre moarte, trebuie să fim conştienţi că ne putem duce în orice clipă pe lumea cealaltă, că vrem, că nu vrem.”

Moartea face parte din viaţă. E cel mai normal şi mai sigur lucru. Şi, vorba aia, cu o moarte toţi suntem datori.  E la fel de sigur ca şi îmbătrânirea, care, de asemenea îi sperie pe oameni.

Pe mine mă distrează că, înainte de a rămâne însărcinată, pur şi simplu nu vedeam femei grevide sau sopii mici. După ce am născut, parcă au apărut toţi din neant. Vedeam zeci de mame împingând cărucioare  în jumătate de oră de plimbare.

Mă gândesc că aşa e la fiecare vârstă. Când voi fi babă, voi vedea o grămadă de moşi şi babe, şi o să mă întreb: “Oare asta are aparat auditiv? Oare ăsta ce model de proteză are?”

Şi poate o să mă fac şi bisericoasă, cine ştie? Ca babele alea care ştiu că le bate moartea la uşă, şi-atunci dau fuga la biserică, pe ultima sută de metri, cu speranţa că vor merge în rai.

Important e să trecem prin viaţă zâmbind şi transmiţând celor din jur energie pozitivă, care ni se va întoarce, bineînţeles. Dar dacă noi suntem tot timpul supăraţi, transmitem starea noastră şi celorlalţi şi tot asta vom şi primi înapoi, ajungând să fim mereu cu un nor negru deasupra capului.

Sursa pozei

 

Nu judeca pe altul, că te judeci pe tine!

Astăzi vreau să vă spun o povestioară sau pildă pe care am auzit-o la radio cu ceva timp în urmă:

“Într-un sat, un om şedea pe bancă, în faţa casei lui. Pe-acolo a trecut un consătean care venea de pe câmp

– Bună ziua, bade!

– Bună să-ţi fie inima! i-a răspuns omul care şedea.

“Bietul om! Stă şi el puţin să se odihnească, după ce a trudit toată ziua…” s-a gândit trecătorul.

Nu trece mult şi trece pe-acolo alt consătean, mergând agale şi fluierând. Dă din cap în semn de salut şi  trece mai departe.

“Nu-i e ruşine să stea aşa şi să lenevească pe bancă, în văzul lumii? Un puturos şi jumătate!” gândi al doilea trecător.

Vorbind şuşotit cu o fată din sat, trece şi al treilea om pe lângă ţăranul de pe bancă. Salută şi el, apoi se apleacă şi-i şopteşte fetei:

– Vezi ce curvar? Stă acolo, prefăcându-se că se odihneşte, când el, de fapt, se uită după muieri.

Primul era un om harnic, al doilea un leneş, iar al treilea un fustangiu.”

 

Ei, ce concluzie putem trage de aici? Eu cred că putem spune: “Nu judeca pe altul, că te judeci pe tine!” sau “Spune-mi ce gândeşti, ca să-ţi spun cine eşti!”

Aici ar merge şi bancul ăla:

“- Ce faci, bade, stai şi gândeşti?

– Nu! numa stau.”

Zâmbeşte! Mâine va fi mai rău

Îmi aduc aminte de perioada când eram gravidă şi mă dureau toate, mi se umflau picioarele etc, şi abia aşteptam să nasc odată, să scap Atunci se găsea câte-o babă sau câte-o femeie mai deşteaptă să-mi toată spună: “Bucură-te acum, cât e în burtă, că după ce iese va fi şi mai greu.”

Bă, şi se adeverea. Îeşea ghemotocul urlător, care nu te lăsa să dormi, şi nici nu mai puteai merge oriunde, ca înainte.

Ziceam apoi: “Abia aştept să-l văd că stă în funduleţ, sau că se ridică în picioare.” Şi iar auzeam replica cu “bucură-te acum, că tot ce face e că stă pe spate, mâncă şi doarme, că va fi şi mai greu.” Şi iar aveau dreptate. Plângea că vroia să se ridice, şi toată ziua trebuia să merg cu el de mânuţe, că n-avea stare.

“Off! Abia aştept să umble singur.” “Bucură-te! Că dup-aia va trebui să fii tot cu ochii pe el, că umblă peste tot, trage şi răstoarnă tot etc.”

Acum aud altă replică. Când eu spun” Off! Abia aştept să crească odată, să scap de pampers, biberoane etc.”

“Cum cresc ei, cresc şi grijile şi responsabilităţile. Ai să vezi tu, mai ales pe la 12 ani.”

Băi, eu deja mă enervez! Măcar să nu-mi mai spună nimeni nimic, să mă bucur şi eu, să am şi eu o speranţă că va fi mai uşor.

Şi ce credeţi? Merg la o petrecere, unde era o gravidă care se tot plângea că abia aşteaptă să nască. Şi ce mă aud că spun? “Bucură-te acum, cât e în burtă, că după ce iese va fi şi mai greu.”

Aşa că hai să ne bucurăm! 🙂

Sursa pozei

Câteva cuvinte despre gastronomie

Aşa cum am promis în articole mai vechi, vă voi scrie câteva fragmente din lucrarea mea de disertaţie, intitulată „Beţia cuvintelor din limbajul gastronomic al bucătăriei româneşti”.

Astăzi vă voi spune puţin despre istoria gastronomiei.

„Istoria gastronomiei priveşte evoluţia modului de pregătire a hranei din punctul de vedere al rafinamentului, al dezvoltării şi diferenţierii gusturilor. Aşadar, în timp ce gastrotehnia este o tehnică, gastronomia este o artă. Din punct de vedere etimologic, cuvântul gastronomie vine din greaca antică, de la γαστήρ (gastér,) care înseamnă stomac şi νόμος (nómos) , semnificând cunoaştere sau lege. Ar mai fi istoria patologiei legată de alimentaţie şi istoria igienii alimentare.

În Fiziologia gustului, de Brillat-Savarin, gastronomia este definită ca fiind „Cunoaşterea raţională a tot ceea ce are legătură cu omul ca fiinţă care se hrăneşte.” Gastronomia cercetează oamenii şi lucrurile, pentru a duce dintr-o ţară în alta tot ce merită a fi cunoscut, iar un ospăţ bine orânduit este un rezumat al lumii, fiecare ţară trimiţându-şi reprezentanţii săi.

Marile inovaţii gastrotehnice au fost aduse, pe de o parte, de foc, iar pe de altă parte, de folosirea fermentaţiilor provocate de microorganisme. Omul – vânător se folosea de foc pentru a frige carnea animalelor vânate. Verbul tranzitiv a frige vine de la latinescul frigere, însemnând a prepara un aliment (în special carne) prin expunere directă la acţiunea focului (astăzi şi în frigare, pe grătar etc.). Latinescul cocquere devine a coace în română, iar dacă ceva nu a fost bine fript, s-a spus că e crud, cuvânt care vine de la latinescul crudus (cuvânt panromanic), ne informează Marius Sala.

Pentru a fierbe sau a prăji alimente sunt necesare vasele, aceste operaţii desfăşurându-se doar începând cu neoliticul sau cu epoca metalelor. Verbul a fierbe derivă din latinescul fervere, iar verbul a prăji vine din cuvântul slav pražiti.

Tot Victor Săhleanu ne descrie aceste procesele preparării alimentelor, spunând că prin fierbere, proteinele se denaturează, schimbându-şi conformaţia, şi se coagulează, devenind astfel mai uşor atacate de către enzimele digestive. Când carnea e introdusă direct în apa clocotită, se realizează o coagulare rapidă a proteinelor de la suprafaţă, formându-se un strat relativ impermeabil care reţine în interiorul bucăţii de carne substanţele sapide (substanţele care au proprietatea de a genera senzaţii gustative, consecutiv contactului lor cu receptorul gustativ). Prăjirea  este un fenomen mai complex, deoarece se petrece în grăsime încinsă.Este şi un fenomen în care pot apărea substanţe toxice, prin descompunerea grăsimilor.

A înăbuşi, în limbajul gastronomic înseamnă a fierbe carnea sau legumele cu vasul acoperit, în apă cu grăsime, sau în vapori de apă.

Un alt cuvânt care aparţine limbajilui gastronomic este fermentaţia, care intervine în înăcrirea laptelui, în prepararea băuturilor spirtoase (bere, vin) şi a murăturilor, având, de asemenea,o deosebită importanţă în panificaţie.

O altă latură importantă a tehnologiei alimentaţiei este conservarea alimentelor. Printre cele mai vechi metode (prezente încă la egipteni sau în Grecia timpurilor homerice) se numără sărarea cărnii şi a peştelui. Tot o metodă veche este şi uscarea la soare şi la vânt. Murarea foloseşte acţiunea mixtă a sărării şi a fermentaţiei. Oţetul, rezultat al fermentaţiei acetice, este folosit în  conservarea prin marinare. Afumarea este un alt procedeu de conservare.

Adevărata „bucătărie” (gastronomie) apare odată cu civilizaţia, este de părere Victor Săhleanu. Arta culinară – ca parte importantă a economiei domestice – se numeşte cuisine în limba franceză, sugerând pregătirea mâncărurilor prin fierbere sau coacere (cuission).

Brutăria devine o preocupare distinctă, apărând citată la Roma, în anul 568 ab urbe condita. În greaca veche şi în latină, etimologia cuvântului ce-l desemnează pe bucătar (magherios, cocus) sugerează facerea pâinii.”

Despre istoria bucătăriei româneşti vă voi vorbi în alt articol.

Copii buni sau copii răi

Nu există copii buni sau copii răi, ci doar copii.

Ştiţi vorba aia: “Ai mai văzut tu copil cuminte şi babă frumoasă?”

De obicei, când mergem undeva cu copiii şi, fireşte că ei stau cuminţi, nefiind în mediul lor, toată lumea începe cu: “Vaaai, ce copii cuminţi aveţi! Păi ce vă tot plângeţi, că voi nici nu aveţi treabă cu ei.” Şi după vreo oră îşi dau ai mei drumul… Și-atunci toți o iau la fugă și nu se mai oferă nimeni să se joace cu ei.

Cel mai greu lucru pentru un copil este să stea locului, chiar și pentru 5 minute, asta după ce trece perioada de acomodare, timp în care studiază terenul și participanții la „joc” pentru a reuși să-și dea seama cât de tare poate întinde coarda :). După ce-și dă seama că nu există nici o amenințare, ba mai mult, că el este în centrul atenției, va începe show-ul, că doar nu poate să-i dezamăgească pe bieții oameni care se holbează la el.

Oricum, unui copil nu trebuie să-i dai de ales niciodată. Dacă-l întrebi: cu ce vrei să te-mbrac, cu blugi sau pantaloni scurți, deja începe scandalul, că ar cam vrea cu amândouă, și atunci îl tot îmbraci și-l dezbraci. Ideea e că trebuie să-i arăți că ești stăpân/ă pe situație și că trebuie să se conformeze.

Un proverb african spune: „Un copil este ca vița-de-vie: dacă nu e dirijat, îți crește pe cap.”

Sursa pozei

Clătite sau scoverzi (în Banat)

Clătitele, după părerea mea, sunt cel mai bun desert. Copiii le adoră, şi adulţii la fel. Preferatele mele sunt cu gem.

Ingrediente:

  • 3 ouă
  • 14 linguri (cu vârf) de făină
  • 1l de lapte (aproximativ)
  • 1 lingură de zahăr
  • o linguriţă rasă de sare
  • apă minerală (opţional)
  • un vârf de cuţit de praf de copt
  • ulei de floarea soarelui

Se pune făina într-un bol, împreună cu ouăle, zahărul,  sarea şi praful de copt. Apoi se amestecă toate cu o lingură de lemn şi se toarnă laptele. Se amestecă destul de mult, până nu mai sunt cocoloaşe. Aluatul obţinut trebuie să stea vreo 5 minute.

 

 

 

 

Clătitele se coc într-o tigaie cu “fundul lat” , unsă cu puţin ulei. Tigaia se lasă să se încingă întâi, apoi se toarnă aluatul (cam un polonic), încercând să se distribuie uniform. Clătita se întoarce apoi pe partea cealaltă, se mai lasă puţin şi… gata!

Şi avea bunică-mea o vorbă: “Cum o coace, ad-o-ncoace!”

 

 

 

 

Se poate pune gem, finetti sau brânzică dulce. Poftă bună!

Alimentele din ziua de azi

Mă tot gândeam eu de ceva vreme încoace cât de importantă este mâncarea pentru noi, şi ce puţină importanţă îi acordăm, totuşi. Cred că ştiţi proverbul ăla: “Eşti ceea ce mănânci.” Păi chiar aşa şi e.

Pe mine mă îngrozeşte de-a dreptul gândul că copiii mei vor creşte, vor merge la şcoală şi vor mânca tot felul de porcării pline de E-uri aproape imposibil de evitat. Deocamdată, eu pot controla alimentaţia lor şi încerc, pe cât posibil să evit anumite alimente, cum ar fi, spre exemplu, carnea de pui din supermarketuri. Din câte am auzit şi am văzut şi în documentare, puiul, din ou ajunge pe raft în trei săptămâni. Voi vă daţi seama câţi hormoni bagă în ei? Şi în plus li se mai administrează şi tot felul de antibiotice, pentru că altfel, picioarele lor nu ar putea susţine greutatea corpului. Consumând carnea lor, devenim imuni la antibioticele respective. Cel puţin, mie mi s-a întâmplat recent să fac un tratament cu antibiotice şi să nu aibă nici un efect.

Asta, ca să nu vă mai spun că am rămas şocată când am auzit de la câteva prietene învăţătoare că fetiţelor de 8 ani le vine menstruaţia şi le cresc sânii. De ce? Din cauza alimentaţiei!

Aşa că, când vine vorba de pui, prefer să cumpăr un pui care a fost crescut la ţară, în condiţii naturale. Şi am noroc că, la noi în Baia Mare, în fiecare vineri şi sâmbătă vin pe Platou (băimărenii ştiu) nişte comercianţi care vând produse naturale. Şi preferăm să dăm chiar dublu pe un pui, dar să ştim că e ok. Şi să vedeţi voi diferenţă de gust… exact gustul puiului din copilărie.

Şi să nu mai vorbesc de mezelurile de la noi… că mai bine mânci slănină cu pită şi cu ceapă, decât să consumi salam cu 10% carne…

Sursa pozei

Figuri în cap

Ştie careva dintre voi să-mi explice exact ce înseamnă un om “cu figuri în cap”? Că mai nou, toată lumea foloseşte sintagma asta.

Să mă corectaţi dacă greşesc: e unul sau una care, crezându-se foarte important/ă, a început să se comporte de parcă ar fi buricul pământului şi să-i privească pe toţi de sus, de parcă-s făcuţi să-i fie servitori.

Păi dacă-i aşa, atunci declar cu mâna pe inimă că m-am săturat să văd oameni cu figuri în cap.

Cred că la categoria asta intră şi cocalarii şi piţipoancele, şi oricine vrea să pară altfel decât e de fapt. Genul ălora care merg cu geamurile deschise la maşină şi cu muzica la maxim, dar le chiorăie maţele de foame.

Mai e şi sintagma: “te-mbraci în figuri”. Adică…? Cu “ţoale” de firmă?

Sau, tot în categoria “figuri” intră şi: figurant sau figurantă, adică unul/una care face figuri.

Ar mai fi şi ceva care, zic eu, e de bine: “eşti o figură”, adică eşti amuzant/ă,  nu?

 Dar să nu uităm să de “a face figuri la mâncare”.

Unii bărbaţi…

Zilele astea am stat de vorbă cu mama unui prieten care mi-a spus povestea vieţii ei. Viaţă care a fost distrusă de nimeni altul decât de soţul ei.

Ştiţi cum era mai demult, mai ales la sate: dacă doi tineri se plăceau, nu stăteau ei prea mult la vorbe, că părinţii îi şi obligau să se căsătorească. Şi aşa a păţit şi tanti de care vă povestesc. Toate bune şi frumoase, a noastră crede că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior, până după căsătorie, când al ei se transformă din Făt Frumos în Zmeul cu şapte capete, care scuipă foc. Acum era prea târziu să dea înapoi, că, ce zice gura lumii? În plus, a şi rămas însărcinată cu primul copil.

Bărbatu-său era tot timpul plecat, ba mai şi auzea că o înşală, iar când era acasă, o mai şi cotonogea şi vorbea cu ea ca şi cu ultima cârpă. Şi a venit şi-al doilea copil, şi a stat cu el până i-au crescut mari copiii şi au plecat de-acasă. Acum ea e în Italia, iar el a rămas aici. Dar tinereţea nu i-o mai dă nimeni înapoi.

Cazuri de genul ăsta sunt şi în ziua de azi, chiar dacă e atât de uşor să divorţezi şi să-ţi iei viaţa în propriile mâini.

Dar care ar fi explicaţia cu schimbatul bărbaţilor după căsătorie? Eu cred că nu se schimbă deloc, ci aşa sunt ei şi aşa au fost şi înainte, doar că şi-au jucat bine rolul până au obţinut ce-au vrut.

De asta există acum căsătoria de probă: să nu mai iei ţeapă. Zicea bunică-mea că până nu mânci un sac de sare cu un om, nu-l cunoşti. Eu pot să zic că am avut noroc. Am un bărbat de nota 10. Daaar, iarăşi îmi aduc aminte de ce spunea bunică-mea: “Nu te-ncrede nici în soră, nici în frate, nici în cămaşa din spate, că şi aia e întoarsă cu dosul.”

Oricum, ideea e următoarea: “fetelor, dacă vedeţi că s-a schimbat după căsătorie – la revedere!- că nu va mai fi niciodată ca înainte, ba tot mai rău. Iar dacă vă mai şi loveşte, căsnicia voastră va fi un calvar. Asta dacă nu vă place să fiţi bătute, că atunci nu mai am ce să zic…”

Şi, de obicei, bărbatul care-şi terorizează nevasta, îşi va teroriza şi copiii şi îi va lovi. Şi cu ocazia asta vreau să transmit ceva şi mămicilor care-şi lovesc copiii. Ţi se pare corect să loveşti pe cineva, chiar dacă a greşit, doar pentru că tu ai mai multă putere şi eşti mai mare??? Dacă da, atunci şi bărbaţii sunt îndreptăţiţi să ne lovească dacă am greşit cu ceva, doar pentru că sunt mai puternici decât noi.

Sursa pozei

1 2 3 4