“Demult, tare demult, umbla Sfântul Petru cu Dumnezeu pe pământ. Şi cum începea să se lase întunericul, hotărăsc să bată la uşa unei case, să-i lase să înnopteze acolo. Pe uşă iese o femeie care, întrebată dacă îi primeşte să doarmă peste noapte, răspunde supărată:
– Eu v-aş primi cu tot dragul, oameni buni, dar am un bărbat tare rău şi ursuz…
Mergând mai departe, Sfântul Petru îl întreabă pe Dumnezeu:
– Doamne, dar de ce ai dat tu puterea bărbatului, în loc să o dai femeii?
Şi Dumnezeu atunci îi promite că de mâine va de femeilor putere mai mare.
A doua seară, merg la aceeaşi casă şi bat la uşă. Iese bărbatul speriat:
– Vai de mine! Am crezut că e nevasta şi vine de la birt…
Întrebat şi acesta dacă pot dormi până a doua zi, le răspunde:
– Haideţi şi dormiţi în patul meu!
Îi primeşte în casă şi le dă de mâncare ce-a făcut el peste zi.
– Asta a mai rămas după ce au mâncat copiii. Sper să vă săturaţi.
După ca au mâncat, Dumnezeu cu Sfântul Petru s-au pus la culcare.
Pe la ora 5 dimineaţa vine şi femeia, pe zece cărări, ruptă de beată.
– Bărbate! Vino şi pune-mi să mânc!
Acesta se trezeşte şi-i pune ce-a rămas de la cei doi.
– Asta-i mâncare? Zice ea punând mâna pe sucitor.
– Nu da! Strigă bărbatul, spunându-i de cei doi musafiri care dorm în patul lor.
Atunci femeia merge şi-ncepe să-i dea pe coajă lui Sfântul Petru, care dormea la margine. După ce i-a dat să se sature, se-ntoarce şi-i dă şi soţului câteva sucitori pe spinare, să se-nveţe minte. Între timp, Sfântul Petru zice:
– Doamne, lasă-mă pe mine la perete, să nu vină să-mi dea iar…
După ce schimbă locul, se întoarce femeia furioasă zicând:
– Na stai să-i dau şi la ăla de la perete! Şi Sfântul Petru mai primeşte o tură…
– Doaaamne! Fă să fie iar ca înainte! ZIce el printre loviturile de sucitor.”
