November 24, 2017

Cum am scăpat de laringită fără internare

Poate ați observat că nu am scris pe blog de vreo săptămână… Nu a fost pentru că n-am avut chef sau inspirație, ci pentru că mi-am dedicat tot timpul și energia pentru a-l face bine pe cel mic, din cauză că laringita ne-a dat de furcă din nou. Și, sincer vă spun, când copiii îmi sunt bolnavi, nu mă pot gândi la altceva, decât cum să-i fac bine. Despre “malefica” laringită v-am mai scris, și v-am scris și despre experiențele neplăcute trăite prin spital. V-am scris și teoria despre cum să scapi de laringită fără internare, dar iată că a venit momentul să pun și în practică. Am tot auzit mămici care se plângeau că au fost internate cu copilul în spital, cu laringită, așa că m-am gândit că poate […]

Un alt episod de spitalizare – tot cu laringită

“De ce ţi-e frică, nu scapi!” spune un vechi proverb românesc. Ei bine, una din marile mele temeri e să nu mai ajung cu copiii în spital. Ultima dată când am fost era în ianuarie, şi v-am povestit aici cum a fost. Cauza internării a fost, ca şi acum, laringita. Dacă am putut să fentăm laringita în urmă cu o lună şi să nu ajungem în spital, de data asta ne-a pus capac. Când am scăpat de ea, am folosit metodele scrise aici, şi anume – aparatul de arerosoli, sau nebulizatorul. Însă acum a fost o formă mult mai gravă, cu infecţie şi puroi în gât, şi nimic nu ne-a mai ajutat. Ce e rău când copilul face laringită e că se declanşează foarte repede, şi, de obicei, în somn, […]

Laringita – tot mai frecventă. Cum să scapi fără internare

În ultima vreme tot mai des am auzit părinţi care se plângeau că au fost cu copilul în spital din cauza laringitei. Aşa că am hotărât să scriu un articol pe tema asta, mai ales că am aflat cum se poate evita internarea în spital a copilului care suferă de laringită. Nu de alta, dar se ştie ce condiţii mizere avem noi în spitale, se ştie câtă şpagă trebuie să bagi în buzunare şi se ştie că te poţi întoarce acasă cu încă trei boli. După cum v-am povestit mai demult, al meu, cel mic, a făcut laringită de două ori, doi ani la rând. Laringita este produsă de inflamaţia, iritarea sau folosirea excesivă a corzilor vocale ce aparţin laringelui. La adulţi nu e atât de gravă, însă la copii […]

Peripeţii cu copilul prin spital

Probabil aţi observat că n-am mai scris de vreo trei zile. Ei bine, nu am fost în staţiune sau la băi termale, ci… în spital. Şi, pentru că poate vă va prinde bine pe viitor să ştiţi una, alta (mai ales celor cu copii), am să vă povestesc “păţăniile” mele. Fiică-mea, de o săptămână şi ceva a început grădiniţa, şi, cum de fiecare dată când vreun virus e prezent pe-acolo, a mea nu-l ratează niciodată. Aşa că şi de data asta ne-a adus un cadou. Joi seara, a mea se plângea de mama focului că o doare urechea, şi a început să facă şi febră. Eu eram răcită – cobză, iar cel mic, de doi ani, dădea şi el ceva semne de răceală. Le-am dat ce-aveam prin casă (de obicei […]