October 19, 2019

Ziua de salariu

O zi însorită, prea mult aşteptată… Privind prin geamul biroului ei, gândurile i-au luat-o razna, uitând de mormanul de hârtii care o aşteptau. Vocea şefului ei, care venise să-i aducă salariul, o trezi însă la realitate. O realitate fericită, pentru că aflase că, datorită faptului că în ultimele luni s-a dovedit a fi o angajată – model, a primit o mărire de salariu. Îşi strânse repede lucrurile, zicându-şi că va veni mai repede a doua zi şi va face ce şi-a propus azi. Se grăbea să ajungă la timp, înainte de ora închiderii, să poată plăti gazul, curentul şi apa. Porni cu paşi mici şi grăbiţi, şi un zâmbet îi apăru dintr-odată în colţul gurii. Ghemotocul din pântecele ei tocmai o lovise, în joacă, iar ea observase forma perfectă a […]

O lume mai bună pentru noi şi copiii noştri

Noi deja am crescut cum am crescut… Primim educaţie de acasă, dar, de la o anumită vârstă, mama nu te mai poate ţine sub scutul său protector, şi atunci lumea te prinde în mreaja ei. Copiii noştri sunt mici acum, dar cresc… şi cresc atât de repede, că nu-mi vine să cred. Şi deja îmi vin în minte gânduri pe care până acum nu le aveam, doar le auzeam câteodată la alţii: “e ok oare mediul şi societatea în care copiiii mei cresc?” Ei bine, nu e deloc ok, iar noi avem datoria faţă de noi şi de copii să o schimbăm. Am să vă descriu lumea în care vreau să crească copiii mei. E o lume a valorilor, a respectului şi a bunului simţ. Nu e una în care […]