August 23, 2019

De-ai toamnei picuri

Cu picuri mici, mărunţi şi deşi Plângea azi cerul, De bucurie, dor, tristeţi, La fel ca omul. Lin, răsucindu-se uşor Cădea o frunză Şi se-aşternu, oftând de dor, Pe-a lumii pânză.   Grăbiţi şi zgribuliţi, şi plini de griji Trec oameni pe trotuare. Nu văd nici frunze, nici culoare, Nu văd nici păsări călătoare. Sunt supăraţi de-ai toamnei picuri Şi sunt bătuţi de aspre vânturi. Cu frică văd venirea iernii grele, Cu facturi mari, la gură cu zăbrele.   Natura îi priveşte, dar îşi vede de drum. Ar vrea să îi ajute, dar nu mai are cum.

Influenţa turcă în bucătăria românească

În domeniul alimentaţiei, avem din limba turcă cuvintele: cafea, caimac, caşcaval, ciulama, ciorbă, ghiveci, iahnie, iaurt, musaca, pastramă, pilaf, rachiu, sarma, telemea, trufanda, tutun, afion, revac, salep. Al. Rosetti ne spune şi denumirile unor vase de bucătărie precum: cazan, farfurie, tavă, tingire. Într-un articol din Almanahul literar gastronomic, se vorbeşte despre termenul chiftea. În dicţionarele generale, chiftea (care provine din turcă: köfte) nu apare decât cu sensul “preparat culinar de formă rotundă sau ovală făcut din carne tocată şi prăjită în grăsime” (DEX). Eraclie Sterian ne spune o scurtă istorioară a chiftelei. Prin secolul al XVI – lea, ca şi acum, se găseau mulţi câini hoinari pe străzi. Românul, de obicei în cazuri de acest fel, apela la “spiţerul” din colţul străzii, adică farmacistul, care, de regulă era neamţ. Acesta […]

Influenţa maghiară asupra bucătăriei româneşti

Românii au avut contact cu populaţia maghiară începând cu secolul X. „Convieţuirea timp de secole dintre români şi maghiari a dus, în mod firesc, la o influenţă reciprocă, care se limitează în special la lexic.”[1] Ca şi vechime, elementele de origine maghiară nu sunt consemnate în dialectele române din sudul Dunării, de unde rezultă că influenţa a început după separarea dialectală, observă Nicolae Felecan. „Unele elemente lexicale maghiare s-au generalizat şi au intrat chiar în fondul principal de cuvinte.”[2] Majoritatea împrumuturilor maghiare au un caracter regional, cele mai multe aparţinând graiurilor ardeleneşti, în special subdialectului crişean. În prezent, influenţa maghiară asupra graiurilor româneşti  scade, „pe de o parte, prin dispariţia unor fapte legate de vechea organizare a vieţii sociale, iar pe de altă parte, prin influenţa limbii literare asupra cuvintelor […]