November 16, 2018

Povestioara regelui cu patru neveste

Zilele astea am primit pe mail o povestioară drăguţă, cu autor necunoscut, care, zic eu, merită citită. Era o dată un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra, pe care o îmbrăca cu haine din cele mai scumpe şi o trata cu cele mai fine bucate. De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie, şi ea era cea cu care se mândrea cel mai mult. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi. Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea era confidenta lui şi era totdeauna drăguţă, înţelegătoare şi răbdătoare. Prima soţie a regelui era foarte loială,  însă nu o iubea; abia de o lua în seamă. Într-o zi, regele simţi că sfârşitul este aproape. […]

Castelul Peleş din Sinaia

Fiind în trecere prin Sinaia, am zis să intrăm, dacă tot suntem pe zonă, să vedem renumitul castel Peleş. Şi nu regret deloc, pentru că a fost unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut în viaţa mea. Am ales tura scurtă, de 45 de minute, în care vizitezi doar parterul, din cauză că eram presaţi de timp. Mai este şi tură de 2 ore, în care poţi vedea şi etajele, pe care o vom face cu cea mai apropiată ocazie. Eu am rămas profund impresionată de ce-am văzut. Mai ales când ne-a spus ghidul că a fost primul castel din Europa cu încălzire centrală şi cu electricitate, având şi un sistem de aspirare a prafului, încă din 1901. Ce ziceţi de asta? Şi-acum am ajuns ca Europa […]