April 27, 2018

După ploaie vine soare

Ni se întâmplă ca uneori să avem şi zile mai puţin bune. Motive sunt la tot pasul: ba că nu ne simţim bine (fizic), ba ne-a enervat cineva, ba suntem obosiţi sau stresaţi. Ce putem face să depăşim aceste obstacole care stau în calea fericirii noastre? Să încercăm să avem o atitudine pozitivă. Să vedem şi partea bună a lucrurilor, oricât de mică şi neînsemnată ar părea şi să ne concentrăm asupra ei. Există o vorbă care spune că nu orice zi poate fi bună, dar există ceva bun în fiecare zi. Noi ne putem autocontrola starea de spirit prin gândurile noastre. Dacă vrem să devenim fericiţi şi puternici, trebuie să lăsăm gândurile de genul: “ce greu îmi este” deoparte. Gândurile noastre sunt foarte puternice şi trebuie să avem mare […]

De ce să fii supărat?

Noi, oamenii, suntem obişnuiţii, în general, să căutăm nod în papură la orice. Adică, chiar dacă totul ne merge bine şi am avea mii de motive să fim fericiţi, căutăm noi un motiv, cât de mic, pentru care să ne facem griji, să ne enervăm sau să fim indispuşi. Parcă ar fi o boală, zău aşa. Majoritatea ne lăsăm influenţaţi de ce se întâmplă în jurul nostru şi nu e bine. Dacă vedem la TV o ştire negativă, ni s-a dus toată ziua. Dar nu e bine deloc. Trebuie să ne detaşăm de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să nu ne influenţeze starea de spirit în mod negativ. Adică, dacă am auzit că s-au scumpit toate, de exemplu. Asta e . Te întrebi dacă poţi face ceva […]

Gândirea pozitivă şi beneficiile ei

Haideţi întâi să stabilim ce e gândirea pozitivă, de care tot auzim peste tot. Gândirea pozitivă este un stil de viaţă, un mod de a gândi şi de a privi lucrurile. Totul porneşte de la gândul nostru, care are o forţă inimaginabilă, atât asupra noastră, cât şi asupra celor din jur. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat să vă întâlniţi cu o persoană veselă, şi după o oră de stat alături, să vă simţiţi plini de energie şi bucuroşi. Sau, dimpotrivă, cu o persoană negativistă, care pune întotdeauna răul în faţă şi se plânge mereu, şi după ce v-aţi despărţit, să fiţi plini de nervi şi obosiţi. Prin gândirea pozitivă, poţi reuşi să-ţi controlezi viaţa. Se spune că e secretul oamenilor de succes. Dar cum poţi ajunge să ai o […]