November 14, 2018

Rodul iubirii

Avem în noi bine şi rău, Egale la măsură, Şi ştie numai Dumnezeu Câtă iubire şi câtă ură. Şi de iubire dăruieşti, O să primeşti doar bine. Dar ura când o-mparţi şi-o creşti, Precum un bumerang, se-ntoarce tot la tine. Şi-atunci când noi o vom primi în vizita finală Pe doamna care-n muritori stârneşte numai teamă, Surprinşi vom fi când vom vedea că nu-i cale de-ntors, Cum nici o frunză, căzută toamna de pe ram, sus înapoi n-a mers. Şi tot ce ne rămâne-atunci va fi rodul iubirii, Iar ura-o vom duce cu noi în negura pieirii.

Noul meu duşman de moarte

Până nu demult am fost prieteni. Ne înţelegeam perfect… mă învăţa multe lucruri. Dar, în ultima vreme parcă a luat-o razna de tot, zău aşa. Pur şi simplu mă calcă în picioare. Îmi zicea cineva că, de pe la 27 de ani, se cam întoarce împotriva ta şi îşi arată colţii. Ei bine, eu încă nu am împlinit vârsta critică, şi deja îşi face de cap. Dacă nu v-aţi dat seama până acum, vă spun eu cine e: e timpul. Nu ştiu cum trece la voi, dar la mine a luat o viteză îngrozitoare. Mă sperie, de-a dreptul… Dacă până acum făceam o grămadă de lucruri într-o zi, acum, mă-nvârt de două, trei ori şi trece ziua. Două ore parcă s-au comprimat în jumătate de oră. Dacă tot aşa va […]

Indiferenţa este esenţa lipsei de umanitate – Emil Hossu

“Nu poate fi iubit cineva care nu iubeşte pe nimeni” a spus un om care a iubit şi a fost, este şi va fi iubit. Emil Hossu, un actor de 70 de ani (mie una nu-mi vine să cred că avea atâţia, la cum arăta), a murit fericit şi împlinit, în locul pe care-l iubea cel mai mult: scena teatrului, locul căruia i-a dedicat viaţa (la figurat şi la propriu). A murit împăcat că şi-a făcut datoria de om, dar şi de cetăţean. A murit exact aşa cum şi-a dorit: “fulgerat de Dumnezeu”, fără chinuri. Dar, înainte de a pleca, a lăsat ceva în urma lui, iar asta contează cel mai mult, pentru că prin asta el şi-a asigurat eternitatea. Puţini sunt oamenii care lasă după ei o moştenire, nu […]

Singurul lucru sigur din viaţa asta e moartea

Pe ce altceva putem fi siguri, în afară de moarte? Vă spun eu: pe nimic! Putem fi siguri că persoana de lângă noi nu ne va întoarce spatele într-o zi? Nu! Putem fi siguri pe ce ne va aduce ziua de mâine? Nu! Ne putem baza pe copiii noştri? Nu! Dar că vom muri toţi într-o bună zi, asta e 100% sigur. Nu a existat nici un om care să nu fi dat ortul popii şi să trăiască veşnic (în afară de Sfântul Ilie, pe care Dumnezeu l-a ridicat la cer când încă nu murise). Soţul meu are o vorbă: “Eu mă aştept la ce-i mai rău de la fiecare om.” Şi aşa cred că ar trebui să ne aşteptăm cu toţii, pentru că aşa e specia asta, te dezamăgeşte […]

Trec anii ca banii

Asta era vorba bunicii mele la orice zi de naştere: “Trec anii ca banii”. Şi câtă dreptate poate avea! Parcă nu demult am născut primul copil şi deja luna asta face patru ani. Tot auzeam înainte: “Ce repede trece timpul de când am copii!”. Şi să ştiţi că aşa e. Mie nu-mi vine să cred… Când eram mică (nu tare demult), un an parcă ţinea cât acum patru ani.  Oare cu cât înaintezi în vârstă ţi se pare că trece timpul mai repede? Ziceam de o femeie de 30 de ani că e babă. Şi, în nebunia mea de copilă adolescentă, ziceam că eu la 30 de ani mă sinucid. Cum să mă fac eu babă, urâtă şi cu riduri pe faţă? Acum mi se pare viaţa tot mai frumoasă […]

Viaţa-i dură, dar grea…

Într-o zi, pe când curăţam nişte cartofi, o vecină mai în vârstă a trecut pe la mine, probabil din cauză că nu a găsit pe altcineva să-şi spună supărările. Şi a-nceput a mea să se plângă cât de greu îi e, cât de grea e viaţa asta şi cât trebuie ea să muncească. Eu, fiind bine-dispusă, i-am răspuns: “Lasă, tanti, că trece repede! Una-două trece viaţa asta. Mai puţin şi nu o să mai suferiţi, şi nici nu o să mai munciţi.” Vă daţi seama ce s-a “ofticat” tanti şi ce s-a mai umflat în pene: “Adică tu îmi spui că eu azi-mâine mor?” “Păi ce, nu-i aşa? Toţi o să crăpăm într-o zi. Asta e realitatea…” Dar degeaba, că a mea tot nu înţelegea. Atunci i-am spus: “Trebuie să […]

Frica de moarte…

Consider ca un om e fericit si implinit doar atunci cand e impacat cu gandul ca ar putea muri in urmatoarea secunda, si nu-i e frica de asta. Imi aduc aminte ce teama le era oamenilor de anul 2000, crezand ca e sfarsitul lumii. Eu aveam vreo 7 ani cand am auzit prima data ca vom muri toti in 2000, si plangeam de numa’, ca voi muri la numai 15 ani, si chiar credeam asta, daca adultii o spuneau. Si ce stiam eu despre moarte?! Stiam doar ca mergi in rai daca ai fost cuminte, iar daca ai fost rau si ai facut prostii, mergi in iad. Iar eu facusem cateva… La minciuni eram experta, imi puteam da si doctoratul. Probabil ca de aici se trage frica oamenilor de moarte; […]