November 16, 2018

Crucea pe care o purtăm

Pentru că tot suntem în zona povestioarelor cu tâlc, vă mai spun încă una, pe care o ştiam de mică, şi pe care cineva mi-a reamintit-o zilele astea. Uneori, ni se pare că viaţa ne e prea grea, şi “crucea”, adică greutăţile vieţii, sunt prea multe. De multe ori ne plângem, spunând că nu e corect, că unii duc o viaţă prea uşoară şi au de toate, pe când noi trebuie să ne chinuim din greu pentru orice. Însă uităm că orice greutate a vieţii ne e dată cu un scop. Din unele învăţăm, altele ne călesc pentru mai târziu, iar altele ne sunt date tocmai pentru a scăpa din alte necazuri mult mai mari. Iată şi istorioara pe care, din păcate, nu ştiu cine a scris-o: ” Era odată […]