August 20, 2017

A început anul şcolar, şi odată cu el, teama de răceli şi gripă

A început deja şcoala şi grădiniţa, aşadar, copiii au intrat în colectivitate. Toamna deja îşi cam intră în drepturi şi aduce cu ea frigul, ploile, vântul, dar şi temutele viroze (sau răceli) şi gripa. Cred că cei care au copii mici se tem cel mai mult de bolile mai sus numite, de care, tu, ca părinte, nu ai cum să-i fereşti, odată intraţi în colectivitate. Chiar dacă grădiniţa la care merge copilul e foarte binevoitoare şi are reguli foarte stricte, neprimind copilul dacă e răcit, boala tot poate fi contactată. De ce? Pentru că simptomele se manifestă la 3 zile după ce răceala e instalată, şi se transmite cel mai mult exact în primele 3 zile de la apariţia simptomelor. Aşadar, copilul poate fi foarte bine dimineaţa, iar simptomele să […]

Cu copiii la salină, la Praid

În urma peripeţiilor din ultima vreme, împreună cu soţul meu, am hotărât să mergem câteva zile cu cei mici la salină.  Asta pentru că se ştie că salinoterapia face minuni, atât la copii, cât şi la adulţi. Organismul devine mai rezistent şi mai imun la viroze. Pe lângă creşterea imunităţii, acest tip de terapie se aplică şi în tratamentul afecţiunilor aparatului respirator. Şi am decis să mergem la Praid, pentru că am auzit că au locuri de joacă pentru copii şi că e frumos. Am sunat înainte cu 2 zile şi am făcut rezervare la Hotel Praid (mi s-a părut cel mai bun, raport calitate – preţ). Şi pot să zic că am fost chiar mulţumită, deci vi-l recomand. Ce ar trebui să ştiţi, dacă mergeţi acolo cu copiii: temperatura […]