August 16, 2018

Împrumuturi din domeniul culinar, luate din franceză (partea I)

Auzim zilnic cuvinte legate de mâncare, cum ar fi aperitiv, antreu, pane etc., şi nu ştim de unde vin şi ce istorioară interesantă are fiecare cuvânt în spate. Limba română a fost şi este „ospitalieră” în ceea ce priveşte împrumutul lexical din gastronomie, din limbile cu care a intrat în contact. Din franceză am împrumutat termenul românizat meniu, care vine de la menu, antreu, care vine de la franţuzescul entrée, precum şi desert, care vine de la dessert. Despre francezul menu, de unde se trage cuvântul românesc meniu, aflăm de la Marius Sala că este un cuvânt moştenit de la latinescul minutus, „adică <<cu volum mic>>, de aici venind acea <<listă detaliată, mărunţită a felurilor de mâncare>>, un meniu (am folosit mărunţită fiindcă lui menu din franceză îi corespunde în […]

Influenţa turcă în bucătăria românească

În domeniul alimentaţiei, avem din limba turcă cuvintele: cafea, caimac, caşcaval, ciulama, ciorbă, ghiveci, iahnie, iaurt, musaca, pastramă, pilaf, rachiu, sarma, telemea, trufanda, tutun, afion, revac, salep. Al. Rosetti ne spune şi denumirile unor vase de bucătărie precum: cazan, farfurie, tavă, tingire. Într-un articol din Almanahul literar gastronomic, se vorbeşte despre termenul chiftea. În dicţionarele generale, chiftea (care provine din turcă: köfte) nu apare decât cu sensul “preparat culinar de formă rotundă sau ovală făcut din carne tocată şi prăjită în grăsime” (DEX). Eraclie Sterian ne spune o scurtă istorioară a chiftelei. Prin secolul al XVI – lea, ca şi acum, se găseau mulţi câini hoinari pe străzi. Românul, de obicei în cazuri de acest fel, apela la “spiţerul” din colţul străzii, adică farmacistul, care, de regulă era neamţ. Acesta […]

Câteva cuvinte despre gastronomie

Aşa cum am promis în articole mai vechi, vă voi scrie câteva fragmente din lucrarea mea de disertaţie, intitulată „Beţia cuvintelor din limbajul gastronomic al bucătăriei româneşti”. Astăzi vă voi spune puţin despre istoria gastronomiei. „Istoria gastronomiei priveşte evoluţia modului de pregătire a hranei din punctul de vedere al rafinamentului, al dezvoltării şi diferenţierii gusturilor. Aşadar, în timp ce gastrotehnia este o tehnică, gastronomia este o artă. Din punct de vedere etimologic, cuvântul gastronomie vine din greaca antică, de la γαστήρ (gastér,) care înseamnă stomac şi νόμος (nómos) , semnificând cunoaştere sau lege. Ar mai fi istoria patologiei legată de alimentaţie şi istoria igienii alimentare. În Fiziologia gustului, de Brillat-Savarin, gastronomia este definită ca fiind „Cunoaşterea raţională a tot ceea ce are legătură cu omul ca fiinţă care se hrăneşte.” […]