June 24, 2017

Prăjitură Albinița (cu miere și gem) – rețetă

De copil mi-a plăcut la nebunie această prăjitură. E dulce, puțin acrișoară de la gem, iar crema e perfectă, pentru că nu e deloc “unsuroasă”. Nu e greu de înțeles de ce se numește Albinița: pentru că are în compoziție miere de albine. 🙂 Și pentru că mi-a ieșit perfect când am făcut ultima oară, am zis că-i “musai” să postez rețeta și pe blog. Aveți nevoie de: Pentru foi sau aluat: 50 g unt 100 g zahăr 3 linguri de miere 2 ouă 3 linguri de lapte 450 g făină o linguriță de bicarbonat stinsă cu puțin oțet un vârf de cuțit de sare Pentru umplutură: 500 ml lapte gris (cât să iasă tare) un pachet de unt 100 grame pudră de zahăr vanilat coaja rasă de la o […]

Foi de napolitana umplute cu cremă cu nucă

Când eram mică, era prăjitura mea preferată. Foile de napolitană se găsesc în comerţ. Eu am folosit trei foi de data asta. Pentru cremă, aveţi nevoie de: 4 ouă întregi o cană şi jumătate de zahăr un pachet de unt 2 linguri rase de cacao 250 gr de nucă Nuca se macină la robot, să nu fie nici foatre mărunţită, dar nici mare, apoi se prăjeşte puţin într-o cratiţă fără ulei. Într-o oală se pun ouăle, untul (la temperatura camerei) şi o cană de zahăr şi se amestecă. Se pun apoi la foc, amestecându-se încontinuu, până începe să fiarbă. Apoi se pune cacaua, se amestecă bine, după care punem nuca prăjită şi iar amestecăm. Între timp, în  altă oală se pune cealaltă jumătate de cană de zahăr şi se amestecă […]

Reţetă: Sarmale în foi de varză murată sau acră

Atunci când vreţi să faceţi sarmalele în foi de varză murată (sau acră, cum i se mai spune în Banat), vă dau un sfat: când vă alegeţi varza, din piaţă, alegeţi-o pe cea cu frunza subţire. Cea mai bună e varza care are o culoare galbenă înspre verzui chiar. De data asta, eu varza am luat-o de la Billa (era ambalată într-o pungă din plastic), şi a fost excelentă. Varza se pune pentru câteva ore în apă rece, la “desărat”. Apoi se ia frunză cu frunză şi se taie după mărimea dorită. De la fiecare frunză, tăiaţi “cotoarele”, acică, capetele tari ale frunzei.  Apoi, dacă vreţi sărmăluţe mai mici, faceţi frunze mici. Dar să le aveţi pregătite dinainte, să vă fie mai uşor când împachetaţi sarmalele. Pe lângă căpăţâna de […]