June 25, 2017

Legătura dintre gândurile noastre și sănătate, viitor

Marele secret care mai mai nou este la dispoziția tuturor este faptul că gândurile și emoțiile provocate de acestea ne pot influența viața și sănătatea în mod pozitiv sau negativ. Prin gânduri și prin sentimente noi singuri ne creăm experiențele prin care trecem în viață. Acest lucru a fost îndelung cercetat și s-a ajuns la concluzia că mentalul asociază imagini din trecut și prezent pentru a crea viitorul. Cu cât sunt mai puternice sentimentele pe care le nutrim cu privire la o idee sau o imagine, cu atât e mai posibil să trăim acea experiență, și gândurile se materializează. Gândurile și sentimentele generate de gânduri pot conlucra în favoarea noastră, dacă acestea sunt pozitive, sau împotriva noastră, făcându-ne sclavi, dacă sunt negative. Mentalul lucrează prin imagini. De aceea, e foarte […]

Viața nu e o luptă, e o bucurie!

Peste tot auzim cuvintele: “Viața e grea! Viața e o luptă!”. Auzindu-le în permanență, ni se implementează în minte și, fără să vrem, privim viața ca pe un câmp de luptă, semenii ca pe niște inamici și viitorul  – negru. Ei bine, viața nu e o bătălie! Viața e un dar primit, nu contează de la cine și cum, ci ceea ce contează e să ne bucurăm de el și să conștientizăm cât e de valoros. Dacă ne spunem că viața e grea, și în fiecare zi ne plângem – nouă, sau altcuiva, de neajunsuri, le atragem asupra noastră. Trebuie să ne bucurăm de ce avem, nu să fim supărați pentru ce nu avem. Dacă nu știm să ne bucurăm de o zi frumoasă, sau de clipa de față (pentru […]

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă, adresată fiicei sale, Margareta

Astăzi am citit ceva care m-a impresionat până la lacrimi. E o scrisoare adresată de un tată, fiicei sale, pe care o iubește şi căreia îi vrea doar binele. Şi sunt nişte sfaturi aici, pe cât de simple, pe atât de importante, şi cu toții ar trebui să ținem seama de ele. Practic, el îi spune fetei calea care duce spre fericire. Şi, într-adevăr, dacă nu avem conștiința curată, dacă nu încercăm să fim mai buni, nu putem fi fericiţi. Savuraţi şi voi cuvintele unui român minunat: “Să trăiești Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al […]

Fericirea nu poate veni din trecut

Sunt unii oameni (printre care mă număr şi eu), care au obiceiul de a “naviga” în trecut, mai des decât ar trebui. Aceştia se numesc nostalgici. Şi, conform DEX-ului, nostalgia e un sentiment de tristețe provocat de dorința de a regăsi ceva trecut, de a revedea ceva iubit; dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. Analizând definiţia, ne dăm seama cu uşurinţă că sentimentul de tristeţe e provocat şi de nostalgie. Ok, şi-atunci, noi, cei nostalgici, ce-ar trebui să facem? Eu zic că ar trebui să încercăm să ne controlăm gândurile. Controlându-ţi gândurile, îţi controlezi, implicit, şi sentimentele. Recunosc că eu sunt genul de “fiinţă cu capul în nori”. Mă vezi lângă tine, dar gândul meu e departe, foarte departe. Poate e în urmă cu 10 sau 15 […]

Supărarea – cum să scăpăm de ea

Cu toţii avem momente în care suntem supăraţi, nervoşi sau iritaţi, fie din cauza unei persoane, fie din cauza unei situaţii, eveniment, etc. Sunt unele persoane care “ţin supărare”, adică prind ură pe cineva şi o alimentează cu gânduri negative în permanenţă. Însă astfel de persoane nu ştiu că de fapt îşi fac rău cu mâna lor. De ce? Pentru că un om care nu gândeşte pozitiv nu poate fi fericit. Aşa cum dacă zâmbeşti, zâmbetul ţi se întoarce, tot astfel se întorc şi energiile negative pe care le răspândeşti în jurul tău, ca un bumerang. E foarte dificil uneori să îţi stăpâneşti furia sau supărarea, însă, dacă îţi doreşti, prin exerciţiu, se poate. Cel mai bine e, dacă e posibil, să evitaţi contactul cu cei care vă crează o […]

Câteva citate despre viaţă

Am văzut azi – dimineaţă nişte citate care mi-au plăcut enorm şi pe care, dacă le-am putea accepta şi înţelege, poate că lucrurile ar sta altfel. 1. Tot ceea ce suntem este rezultatul a tot ceea ce am gândit. (Buddha) Eu aş mai adăuga că este şi rezultatul alegerilor făcute. Tocmai de aceea, nu trebuie să le plângem de milă celor care sunt trecuţi de vârsta a doua şi se plâng că au o viaţă de rahat.  Indiferent că e vorba despre o femeie care se plânge de soţul ei că e beţiv sau de un bărbat ce se plânge că nu are de lucru. Când faci o alegere, indiferent care ar fi ea, trebuie să te gândeşti şi la consecinţe şi să te aştepţi să vină, nu să te […]

Eşti dependent sau independent?

Mă uitam la fiul meu care, la numai doi ani, deja vrea să mănânce singur, să urce singur scările, să se spele singur pe mâini. Astea sunt semne cum că deja, el vrea să fie independent. Şi se spune că, dacă vrei să creşti un copil aşa cum trebuie, oferă-i cât de multă independenţă. Am mai observat că noi, oamenii, în general avem tendinţa de a ne face dependenţi: dependenţi de un viciu, cum ar fi fumatul, dependenţi de bani, de persoana de lângă noi şi câte şi mai câte. Dar, vă întreb, credeţi că e un lucru  bun? Şi, de obicei, şi fericirea credem că vine dintr-o ţigară, din bani sau maşină, dintr-o ditamai casa sau de la persoana iubită, când, de fapt, fericirea vine dinăuntrul nostru şi din […]

După ploaie vine soare

Ni se întâmplă ca uneori să avem şi zile mai puţin bune. Motive sunt la tot pasul: ba că nu ne simţim bine (fizic), ba ne-a enervat cineva, ba suntem obosiţi sau stresaţi. Ce putem face să depăşim aceste obstacole care stau în calea fericirii noastre? Să încercăm să avem o atitudine pozitivă. Să vedem şi partea bună a lucrurilor, oricât de mică şi neînsemnată ar părea şi să ne concentrăm asupra ei. Există o vorbă care spune că nu orice zi poate fi bună, dar există ceva bun în fiecare zi. Noi ne putem autocontrola starea de spirit prin gândurile noastre. Dacă vrem să devenim fericiţi şi puternici, trebuie să lăsăm gândurile de genul: “ce greu îmi este” deoparte. Gândurile noastre sunt foarte puternice şi trebuie să avem mare […]

De ce să fii supărat?

Noi, oamenii, suntem obişnuiţii, în general, să căutăm nod în papură la orice. Adică, chiar dacă totul ne merge bine şi am avea mii de motive să fim fericiţi, căutăm noi un motiv, cât de mic, pentru care să ne facem griji, să ne enervăm sau să fim indispuşi. Parcă ar fi o boală, zău aşa. Majoritatea ne lăsăm influenţaţi de ce se întâmplă în jurul nostru şi nu e bine. Dacă vedem la TV o ştire negativă, ni s-a dus toată ziua. Dar nu e bine deloc. Trebuie să ne detaşăm de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să nu ne influenţeze starea de spirit în mod negativ. Adică, dacă am auzit că s-au scumpit toate, de exemplu. Asta e . Te întrebi dacă poţi face ceva […]

Echilibrul vieții

De multe ori avem impresia că nouă nu ni se pot întâmpla lucruri rele. Iar când ni se întâmplă, totuși, iarăși avem impresia că numai noi avem parte de așa ceva. Ei bine, viața asta e plină de surprize: mai mult sau mai puțin plăcute. Și întotdeauna când ni se întâmplă ceva rău, va veni și ceva frumos în viața noastră și va compensa răul. Ăsta e echilibrul vieții. Totuși, dacă viața asta nu e numai lapte și miere, asta nu înseamnă că nu putem fi fericiți. Fericirea stă în noi, în fiecare. Trebuie doar să o eliberăm, nu să o ținem prizonieră. Și fericirea noastră nu e nici la persoana iubită, nici la dușmani, nici la neamuri. Ea nu trebuie să depindă de nimeni și de nimic. Tot ce […]