June 26, 2017

Câteva cuvinte despre prietenie

Poate că poezia spusă de fiică-mea la serbare m-a făcut să tot merg zilele astea cu gândul la prietenie şi la ce înseamnă “a fi prieten” în adevăratul sens al cuvântului. O să vă scriu şi poezioara, care pe mine m-a impresionat, chiar dacă e atât de simplă şi pentru copii. După mine, ilustrează exact definiţia prietenului: “Un prieten bun, mereu, ţi-e alăturea la greu. Un prieten, ţine minte: nu te fură, nu te minte Şi te sprijină ades fără nici un interes Dar să fii şi tu la fel. Nu te folosi de el.” Circulă mai nou pe facebook şi mail un fel de mesaj despre prietenie, care spune: “Un simplu amic vine la tine si se poartă ca un invitat, Un prieten adevărat îţi deschide frigiderul şi se […]

Flori de Florii pentru flori

Se spune că oamenii care iubesc florile au suflet bun. E incredibil cum simt florile dacă sunt iubite sau nu. Cred că ştiţi şi voi că s-au făcut experimente în care, dacă florile erau într-un mediu tensionat, unde se vorbea urât, nu se dezvoltau cum ar fi trebuit, iar dacă erau crescute într-un loc cu muzică relaxantă, cu calm şi cu vorbe frumoase, creşteau mari şi frumoase. Noi, mamebune.ro vrem să vă transmitem numai gânduri bune şi un călduros “La mulţi ani!” tuturor florilor. După noi, toate femeile sunt nişte flori care au nevoie de iubire şi înţelegere.

Paştele vine cu bâta?

Aici, în Maramureş există o vorbă: “Da ce te osteneşti atâta, că doară nu vine Paştele cu bota.” Noi, femeile avem obiceiul să ne stresăm de numa’ în preajma sărbătorilor de Paşte sau Crăciun. Ţin minte de când eram mică cât de mult aşteptam sărbătorile şi cum o vedeam pe bunică-mea sau pe maică-mea stresându-se ba cu curăţenia, ba cu mâncarea. Şi îmi ziceam că eu n-o să ajung niciodată aşa. Erau mereu nervoase şi agitate: dacă n-o să termine curăţenia la timp? Dacă nu le vor ieşi prăjiturile cum trebuie? Oare câţi musafiri vor veni etc. Şi-acum stau şi îmi dau seama că la fel am ajuns şi eu… Şi, stând la parter, văd că bara de bătut covoare e ocupată non-stop. Mereu aud zgomotul bătăii paletei pe covor, […]

La mulţi ani de 8 Martie!

Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial  în 1975, de către Naţiunile Unite. La noi România, de 8 Martie, pânâ în decembrie ’89 se sărbătorea  ziua mamei, dar după revoluţia din 1989, ziua mamei a fsot înlocuită cu ziua femeii. Eu mă bucur că s-a inventat şi că se sărbătoreşte această zi, pentru simplul fapt că o merităm. Merităm ca o zi din an să ni se acorde mai multă atenţie şi timp ca de obicei, să ştim că suntem iubite, nu doar să simţim asta. Merităm să primim flori şi zâmbete. Merităm să ieşim în oraş . E o zi din an în care noi, femeile şi mamele, ne simţim speciale. Pentru că, în rest, noi suntem preocupate să-i facem pe ceilalţi să se simtă speciali, şi uităm […]

Soacra: so acră…!

O prietenă de-a mea se va căsători în curând şi e îngrozită de gândul că poate va trebui să stea cu soacra în casă. Eu un n-am de-a face cu soacră-mea. Ne vedem cam o dată pe an, şi atunci toate sunt bune şi frumoase. Însă, mai demult, în tinereţele mele, am fost cu un tip câţiva ani. Şi vreau să vă spun că 50% ne-am despărţit din cauza maică-sii, care îşi băga nasul peste tot. Dorea cu ardoare să-i controleze ea viaţa lui fiu-so. Ştia câţi bani face şi câţi cheltuie în fiecare zi. Şi îl tot punea să adune bani la ciorap. La ciorapul ei, bineînţeles. 🙂 Dar să revenim la prietena mea. Stau şi mă tot gândesc de ce naiba sunt sau ajung femeile astea asemenea acrituri. […]

O secvenţă din viaţa unor femei – avortul

Ioana a postat un comentariu la articolul Avortul – dreptul femeii la crimă. Pentru că era prea frumos scris şi pentru că m-a impresionat, am hotărât că merită mai multă importanţă. “Buna fetelor! Am sa va redau sai eu cateva randuri….. GINECOLOGIE…ASTEPT… Langa mine era o tanara, mai slabuta la corp, dar cu niste ochi ageri si suspiciosi la orice misca. Nu i-am inteles comportamentul, dar am trecut mai departe. La urma urmei, era o straina pentru mine… ochii mi s-au lipit pe o tablita, o rama veche cu o foaie de hartie scrisa la calculator unde se specificau exact preturile. Eu ma gandeam cat o sa-mi ia pentru o consultatie… citesc… citesc… ajung mai jos… si raman inmarmurita. Un avort in primele saptamani costa 30 lei. Am ramas blocata […]

Despre concediul de maternitate

Pe timpul lui Ceaşcă, concediul de maternitate era doar 3 luni.  Pe atunci, fiecare familie făcea cum putea: ba îşi ducea copilul/copiii la ţară, la bunici, şi îl luau în weekend, ba îi duceau la creşă, unde Dumnezeu ştie cum creşteau… Eu nu vreau şi nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost să-mi duc copiii la creşă, când erau atât de micuţi şi fragili, iar eu să merg la serviciu. Pe mine bunică-mea m-a crescut de la opt zile. Abia după ce am avut şi eu copii am realizat cât de greu i-a fost. Părinţii mei locuiau în Timişoara, iar bunică-mea în Arad. Iar eu îi vedeam cam la 2 săptămâni, când veneau să mă vadă. Iar când am împlinit aproape 3 ani şi mă puteau lua la […]

Aşteaptă-te la ce-i mai rău

În ultima vreme, am trăit câteva dezamăgiri din partea unor oameni pe care îi apreciam. S-au dovedit a nu fi ceea ce credeam eu că sunt. Soţul meu are o vorbă: “Întotdeauna mă aştept la ce-i mai rău, din partea oricui.” Ei bine, eu sunt exact opusul: mă aştept ca toţi oamenii să fie buni. Şi atunci normal că trăiesc şi multe dezamăgiri. Se mai spune că, dacă nu vrei să fii dezamăgit, să nu ai aşteptări. Sau să nu ai aşteptări prea mari. Că aşteptări trebuie să ai. De exemplu, de la soţ/soţie să nu te înşele, de la angajatul pe care-l plăteşti – să-şi facă datoria etc. Dar să nu ai aşteptări de genul: “soţul meu va veni acasă în fiecare zi cu flori şi cu zâmbetul pe […]

Copilul şi tatuajul, cârnaţul şi porcul

Zilele trecute am auzit două “vorbe” foarte tari, spuse de femei. Mie mi s-au părut amuzante, aşa că o să vi le spun şi o să le dezbat puţin. Prima am auzit-o într-un film cu Julia Roberts. Era o tipă cu un bebeluş, şi o sfătuia pe Julia, care nu avea încă copii, spunându-i: “Un copil este ca un tatuaj pe faţă. Trebuie să fii foarte sigură că-l doreşti cu adevărat, înainte să-l faci.” Şi chiar aşa e. Un copil îţi schimbă toată viaţa, şi, odată ce l-ai făcut, nu-l mai poţi băga înapoi, nici măcar pentru o oră. Ţin minte când eram gravidă şi, fiindu-mi greu cu burta mea imensă, abia aşteptam să nasc. Şi mai îmi spunea câte una că acum e bine, şi să mă bucur de […]

Avortul – dreptul femeii la crimă

Avortul, după mine, este o crimă şi ar trebui interzis. E totuna că-ţi omori copilul înainte sau după ce l-ai născut. Ieri am citit pe facebook un post în care era descrisă discuţia dintre o femeie care merge să facă avort şi medicul ginecolog. Nu mai găsesc post-ul, aşa că am să vă scriu ce-mi aduc aminte: “-Am venit să fac un avort, deoarece am rămas însărcinată, iar copilul meu nu are nici măcar un an. Nu cred că mă voi descurca cu doi copii aşa mici. Dar sper că nu voi rămâne cu urmări. E primul meu avort. – Îţi dau eu o altă soluţie! zise medicul. Şi astfel, nu mă voi atinge de corpul tău şi nu va fi necesar să faci chiuretaj. – Da? Şi care ar […]