December 10, 2018

Oare care pot fi eu?

Zile albe, zile negre, mai multe sau mai puţine, Trec ca norii, trec în grabă şi se duc pe lângă mine. Mii de gânduri mă frământă; cine sunt, unde mă duc? Mă simt pustiit şi singur şi mă caut ca un năuc.   Trec pe străzi, mă uit la oameni: oare care pot fi eu? Să fiu eu grăbitul ăsta fără nici un Dumnezeu? Sau sunt eu acela care, fără pic de conştiinţă Vrea putere, vrea avere, şi arde tot de dorinţă Să-şi facă ziduri, palate, c-a văzut el că se poate Să faci bani şi bogăţii chiar peste noapte?   Nu ştie că amintirea omului ce-a fost odată Trăieşte, nu în betoane, mai ales de e pătată Cu minciuni şi cu hoţii, furturi şi mitocănii. Amintirea dăinuieşte şi trăieşte-o […]

2 în jurul lumii

Doi prieteni de-ai noştri, Laura şi Adi, încă necăsătoriţi şi fără copii, au luat o decizie anul trecut: după mulţi ani de muncă în faţa calculatorului, şi-au luat un an de concediu. Da, un an… ca să se rupă de tot stresul şi nebunia de la noi şi să viziteze lumea. “Pornim în Asia, cucerim Thailanda, Laos, Vietnam, poate atacăm , Malaysia şi Indonezia. Dacă ne ajută vântul, mergem în Noua Zeelandă”, spuneau ei. Ei bine, vântul i-a ajutat şi au făcut-o. Au pornit în iunie 2011 şi s-au întors în decembrie, să simtă puţin frigul de la noi. Şi e posibil să se pornească din nou la drum. Şi-au făcut şi un site, în care au pus poze (superbe) din locurile vizitate, şi şi-au scris impresiile şi gândurile. De […]