April 27, 2018

Nebunia căpuşelor. Cum putem scăpa de ele

Eu am avut căpuşă pe picior, în urmă cu vreo doi ani. Şi am observat că e căpuşă abia după câteva zile, timp în care mă tot scărpinam, crezând că m-a pişcat vreun ţânţar. Am observat că ceva nu e în regulă abia când am văzut că acolo e un punct negru, iar zona îmi era puţin umflată. Am scos-o punând spirt pe locul respectiv, şi cu ajutorul unui ac. Căpuşe au fost dintotdeauna, de când lumea. Şi au fost la fel de periculoase ca acum. Se spune că unul din 300 de oameni se îmbolnăveşte de boala Lyme (o boală infecţioasă articulară, neurologică si cardiacă), sau un tip particular de menigoencefalită. Sunt paraziţi hematofagi (se hrănesc cu sângele gazdelor) şi populează o singură gazdă timp de mai multa zile, […]