October 19, 2017

Influenţa slavă din domeniul bucătăriei româneşti

Domeniul culinar şi cel lingvistic m-au fascinat de o vreme, şi am avut ocazia ca, la lucrarea de dizertaţie să pot să le întrepătrund. M-a plăcut şi mi s-a părut foarte interesant să “investighez” şi să aflu de unde vin anumite cuvinte din bucătăria românească. După cuvintele moştenite din latină, şi după influenţa romană, turcă, germană, franceză, maghiară şi grecească şi chiar italiană sau englezească, iată că există şi cea slavă: Al. Rosetti, în Istoria limbii române, ne informează că limba română este alcătuită dintr-o serie de elemente: autohton (trac şi ilir), latin şi slav. Caracterul romanic al limbii române rezultă nu numai din considerarea vocabularului. Dacă fondul de bază al vocabularului limbii române este alcătuit din cuvinte latine, există însă un număr mare de cuvinte slave, care fac şi […]

Împrumuturile greceşti din bucătăria românească – pesmet, papară, feigănea, franzelă, plachie, pandişpan, bezea

Cu toate că  legăturile românilor cu lumea greacă au fost îndelungate, în limba română avem puţine elemente greceşti, şi acestea intrate prin altă limbă străină. În domeniul culinar, dintre elenismele latineşti merită amintite cuvintele: cicoare, care vine de la chicoria,  şi zeamă, care vine de la zema . Marius Sala ne spune că numele de mâncăruri greceşti aparţin terminologiei gastronomice orientale. Cuvântul sardele vine din neogreacă, de la σαρδέλλα, apărând în MDA atât ca denumire de peşti marini, dar şi cu sensul de conservă preparată din carnea sardelelor. Un alt cuvânt de origine neogreacă este pesmet, atestat fiind la sfârşitul secolului 17, care a pătruns la noi prin filieră maghiară (peszmét) sau turcească (peksimet), ne spune Marius Sala. Acest termen are şi dubletul paximat, luat de română din mediogreacă. Din […]

Nume de mâncăruri de origine germană din bucătăria românească

Marius Sala ne vorbeşte despre numele de mâncăruti germane, spunând că bucătăria noastră, ca şi întreaga noastră cultură, materială şi spirituală, s-a dezvoltat între Orient şi Occident, având la bază o tradiţie latină, iar când vorbim de Occident, în cazul gastronomiei româneşti nu putem omite numele mâncărurilor de tradiţie germană (multe dintre ele au ajuns la noi prin maghiară). Cel mai cunoscut nume este şi cel mai vechi atestat, la începutul secolului al XIX – lea. Este vorba de ştrudel „plăcintă făcută din foi subţiri, umplute cu mere, brânză,  nuci” (în unele definiţii se spune şi că e rulată în formă de sul). Are numeroase variante: ştudir, strudul, strudur, strul, strudl. Etimonul este germanul strudel, care înseamnă „vârtej”, iar regional, are şi în germană sensul de „prăjitură”. Este cunoscută şi […]

Italienismele din domeniul culinar românesc

Primele apropieri lingvistice dintre limba română şi cea italiană au avut loc la începutul secolului XVIII, aceasta fiind şi epoca primelor contacte culturale italo-române. Şi la ora actuală, româna împrumută cuvinte din limba italiană. Dintre italienismele relativ recente preluate de alte limbi şi devenite termeni internaţionali, multe aparţin domeniului culinar: pizza, spaghetti, ravioli, broccoli, expresso etc. În română, unii dintre aceşti termeni sunt intraţi mai de mult, fiind deja cuprinşi în dicţionare, în forme încă neadaptate (pizza) sau chiar adaptate (macaroane, spaghete); alţii au intrat în circulaţie abia în ultimii ani (ravioli, broccoli). În fine, există şi cuvinte italieneşti utilizate ca atare, în cantităţi impresionante, în meniurile restaurantelor, de obicei fără a ieşi din aceste contexte specifice (lasagne, ricotta, mozzarella, tortellini etc.); în cazul lor, pot să pară un semn […]

Englezismele de la noi din bucătărie/ Câine fierbinte aveţi?

Anglicismele pot fi numite „un rău necesar”, deoarece ele răspund necesităţii de a desemna noile realităţi extralingvistice apărute în contextul globalizării. Problema cu aceste împrumuturi o constituie faptul că ele au devenit o modă, motiv din care se face abuz de uzul lor. Anglicismele nu numai că sunt folosite în cele mai nepotrivite împrejurări ci, de cele mai multe ori ele iau locul unor cuvinte deja existente în limbă, deşi acestea răspund din toate punctele de vedere nevoilor vorbitorilor, doar pentru că sunt considerate „a nu fi la modă”, dar acesta este dezavantajul care însoţeşte beneficiile aduse limbii de utilizarea anglicismelor. Mioara Avram ne spune că, dintre împrumuturile englezeşti, directe sau indirecte, folosite mai ales în alimentaţia publică, sunt românizate doar biftec şi rosbif. Altele îşi păstrează grafia etimologică, având […]

Influenţa maghiară asupra bucătăriei româneşti

Majoritatea împrumuturilor maghiare au un caracter regional, cele mai multe aparţinând graiurilor ardeleneşti, în special subdialectului crişean. În prezent, influenţa maghiară asupra graiurilor româneşti  scade. Nici în domeniul alimentaţiei nu avem foarte multe împrumuturi din limba maghiară. Cuvântul regional leveşe, „supă” vine de la maghiarul leveş, iar pălincă „ţuică” vine de la pálinka. Românescul paprică „ardei” vine de la maghiarul paprika, care provine, na rândul său, din neogreacă, de la pipéri. Cuvântul papricaş vine tot din limba maghiară, având directă legătură cu ardeiul (paprika). Papricaşul e o mâncare cu mult ardei, în diferite forme (mai ales sub formă de boia), cu carne de pui, de porc sau  chiar iepure, curcan sau vânat, cu roșii sau smântână. Gulaş este, de asemenea, un termen împrumutat de la maghiarul gulyas. Acest fel de […]

Influenţa orientală şi occidentală asupra bucătăriei româneşti

Influenţa orientală (-sec. XII – anul 1821) şi influenţa occidentală (1821 – 1918) asupra bucătăriei româneşti are o importanţă deosebită.  Din Ghidul gastronomic al României aflăm că, de-a lungul istoriei, prin întrepătrunderea culturilor, bucătăria românească a fost influenţată de bucătăria balcanică, de cea germană, sârbească, italiană, turcă, şi maghiară, dar nu numai. Intrarea Orientului în bucătăria românească e foarte diversă: turcă, greacă, bizantină, arabă, armenească, creând obiceiuri alimentare noi la populaţia autohtonă. Acum intră în alimentaţie pilafurile, tocăniţa şi ciulamaua, musacaua, kebap – ul, dulciurile însiropate (baclavaua şi sarailiile). Apare un nou stil de viaţă la curţile domneşti: ziafetul, sau zaiafetul care presupune etalarea a câte 30 – 60 de feluri de mâncare, băuturi aromate, precum şi obiceiul de a bea cafea şi a fuma tutun şi narghilea. Aceasta este […]

Câteva cuvinte despre gastronomie

Aşa cum am promis în articole mai vechi, vă voi scrie câteva fragmente din lucrarea mea de disertaţie, intitulată „Beţia cuvintelor din limbajul gastronomic al bucătăriei româneşti”. Astăzi vă voi spune puţin despre istoria gastronomiei. „Istoria gastronomiei priveşte evoluţia modului de pregătire a hranei din punctul de vedere al rafinamentului, al dezvoltării şi diferenţierii gusturilor. Aşadar, în timp ce gastrotehnia este o tehnică, gastronomia este o artă. Din punct de vedere etimologic, cuvântul gastronomie vine din greaca antică, de la γαστήρ (gastér,) care înseamnă stomac şi νόμος (nómos) , semnificând cunoaştere sau lege. Ar mai fi istoria patologiei legată de alimentaţie şi istoria igienii alimentare. În Fiziologia gustului, de Brillat-Savarin, gastronomia este definită ca fiind „Cunoaşterea raţională a tot ceea ce are legătură cu omul ca fiinţă care se hrăneşte.” […]

Alimentația, ieri și azi

Spuneam în articolul trecut că parcă totul devine superficial în ziua de azi, până și mâncarea.Iată un fragment scris în anul 1890, de Marcel Charlot: “Dacă ar fi să-i credem pe unii pesimiști, nu este departe ziua în care artei culinare îi va suna ceasul. Cum se poate concilia aceasta artă cu viata sub presiune, cu trepidația organismului, cu înnebunirea spiritului, cu dezechilibrarea întregii ființe, care caracterizează acest sfârsit de veac? Pentru a găti, e nevoie de timp; e nevoie de timp și pentru mâncat sau pentru digerat; dar noi nu mai dispunem nici de unul, nici de celalalt. Abia avem vreme sa ne susținem viața absorbind în grabă – și la ore neregulate – alimente a căror pregătire și confecționare ascund, uneori, taine îngrozitoare. Și iată încă un rău […]