January 19, 2020

Facerea de bine…

Până în urmă cu vreo doi ani, mi se părea o prostie vorba asta din popor, renumită la noi: “facerea de bine, fu..re de mamă”. Dar, din păcate am ajuns ca viața să-mi dovedească de nenumărate ori că e valabilă. Trebuie să fim foarte atenți atunci când facem un bine, dacă trebuie făcut, dacă merită făcut, și cui îl facem. Se spune că nu trebuie să ajuți pe cineva decât atunci când te roagă în genunchi să o faci, pentru că, altfel, va ajunge să-ți reproșeze, mai devreme sau mai târziu, ajutorul dat. Avem obiceiul ca, atunci când auzim pe cineva că se plânge, să-i sărim în ajutor, fără ca măcar să ne roage. Nu numai că procedăm greșit, dar poate chiar îl încurcăm pe om. În loc să-l lăsăm […]

Dacă eşti bun, eşti luat de prost

Întotdeauna se întâmplă aşa: dacă eşti o.k. cu cineva şi îţi deschizi sufletul şi ţi-l pui pe tavă, eşti luat de fraier. Fie că e vorba de colegi, angajaţi, rude sau persoane străine, dacă le dai un deget îţi iau toată mâna. O vorbă înţeleaptă spune să nu ajuţi pe cineva numai dacă se pune în genunchi şi-ţi cere să o faci. Şi câtă dreptate are… Dacă ajuţi pe cineva că aşa ţi se pare ţie, că ar avea nevoie de ajutor, mai târziu o să-ţi reproşeze că, de fapt, el atunci nu a avut nevoie să te bagi tu, şi că era mai bine dacă nu o făceai. Mie nu o dată mi s-a întâmplat să mă comport frumos cu o persoană, să-i ofer încrederea şi tot ce am […]