June 25, 2017

Ce bine-ar fi! – balada leneșului

Ce bine-ar fi de m-aș trezi La 10 – n fiecare zi Cu micul dejun la pat, Gata spălat și îmbrăcat. Ce bine-ar fi să am serviciu Pe facebook. Zău, nu-i un capriciu. Să n-am nici șef ce dă cu biciu’ Și să stau numai la oficiu. Ce bine-ar fi de s-ar putea Să stau numai la cafea Cu țigara – alăturea La o bârfă și-o bezea. Ce bine-ar fi printr-o minune Și numai din afecțiune Să vină o aluviune Cu bani și cu ascensiune. Să urc pe scara socială Să vadă ăia toți cu școală Câte gagici am eu în poală Și să îi bag pe toți în boală. Ce bine-ar fi să am șofer Și servitori, elicopter, Să am și propriul meu frizer; Chiar, n-ar strica să fiu […]

Flori de toamnă

Flori de toamnă – zâmbet cald În ploi aurii de frunze Flori de toamnă – salut drag al verii prea devreme apuse Flori de toamnă – scump alint pentru suflete nesupuse, Flori de toamnă – dulce-avânt către iarnă, către vânt…

De ziua ta, copile drag

Fără s-apari în viața mea N-aș fi știut ce e iubirea Fără de limite, condiții, Fără de pată sau ambiții. De când tu ai venit pe lume, M-am trezit, parcă, fără urme Ale trecutului ce-a fost Fără de tine, fără rost. Ai fost și soarele de vară, Când mi-ai zâmbit întâia oară, Și ești și-a toamnei ploaie rece, Căci plânsul tău prin inimă îmi trece. Tu m-ai făcut să știu ce-i oboseala, Și să nu-mi amintesc ce-i plictiseala, Să știu că am puteri nebănuite, Ce numai de o mamă sunt știute. Acum, de ziua ta, dragă copile, Nu-ți pot dori decât să ai doar zile Cu cer fără de nori, cu soare-n suflet, Să nu cunoști durerea, să nu suferi, Căci suferința ta o simt eu înmiită, Și-a ta orice […]

Cine e Dumnezeu?

Și mulți văd, dar puțini pricep, spunea o vorbă din bătrâni; Mulți vor vedea și-aceste versuri, dar înțelege-le-or putini Că ard eu simt, de nu le scriu, Chiar de e noapte și-i târziu.   Dumnezeu e iubire; nu e păcat, iubește! Prin asta El trăiește, Și va trăi doar cât iubirea dăinuiește. Și ceea ce iubești, e Dumnezeul tău; E tot ce crezi că-i bun și nu-ți va face rău, Fie că e Pământul, că-i omul ce-l adori, Ori e copilul, banul, sau soarele din nori. Sau poate-i doar un vis, un vis prea-mult iubit, Iluzie sau himeră, ce fără de sfârșit Trăiește-n mintea ta și-a mea, Și-avem atâta nevoie de ea, Să ducem uneori, ușor, realitatea grea…   Pământul ne hrănește, Soarele ne-ncălzește, Și omul ne iubește. Noi dăruim […]

Mai

E mai, și simt cum flacăra Se-aprinde iar și-mi arde-n piept, Și gândurile mi le-ndrept Tot către tine, popor drept. E mai, dar mai e oare mult Până la astre? Acolo vrem noi să ajungem, Dincolo de castre. E mai și nopțile-s iar calde, Visele iar pot să se scalde În apele minții, Străbătând văile și munții. E mai, și e speranță de mai bine, Vântul schimbării, blând, poate că vine, Gânduri și drepturi demult încorsetate Poate primesc iar libertate. E mai și arde soarele lui Zamolxis, Lupul străbun e călăuză-n vis, Și ne va spune el povestea noastră, A dacilor, ținuți prea mult în glastră.

Primăvară – vară

Miroase-a primăvară – vară, Narcise galbene și albe, Soarele-și intră-n drepturi iară, Nopțile sunt iar calde. Pe-obraz simți razele fierbinți, Ce dor, ce dor ți-a fost… Pe câmp stau păpădii cuminți, S-a dus albul anost, Și frigul, vântul și ploi reci, E galben, alb și verde-acum, De-aici nici că mai vrei să pleci, Din hornuri nu mai iese fum. Natura-i iar prietenoasă, Și vrea ca să-i fim frați, Așa că nu mai stați în casă, Pe câmpuri alergați!

Tu şi leul

Alerg spre tine şi te strig; Un strigăt care ţipă şi în mine, Aş vrea să pot să te ating, Să te strâng, să-mi spui: “Bine, hai, vino şi priveşte-mă, şi uită-te de-aproape. Tu mă cunoşti oricum, copilă, eram în tine zi şi noapte.” Să crezi, e greu, poate prea greu Când totul e confuz, şi oamenii – nesiguri, Când lumea toată e un leu, Şi fără porţi şi ziduri, Staţi în aceeaţi cuşcă, Despărţiţi doar de-o uşă, O uşă fără cheie, şi ştii că leul muşcă. Ai vrea să-l poţi dresa, dar leul e sălbatic, Cu el nu poţi dansa, dar nici nu poţi lupta; Şi-atunci priveşti în tine, şi foarte-atent şi tactic Îi dai leului hrană, puțin azi, puțin mâine, Și-apoi vei observa Cum sub privirea ta Din […]

Ploaia

Cu picuri mari şi reci, azi plouă, făcându-mă să-mi amintesc de tine. Dorul pământului uscat s-a stâmpărat, Însă al meu e încă însetat. Aş vrea să ies în ploaie şi să strig, să urlu până uit de mine, Iar ploaia să îmi spele tot, şi gânduri, şi durere, şi păcat, Şi gândul care fuge către tine. Sunt om, şi sunt făcut din lut, iar lutul, din iubire, Singuri ne naştem, şi tot singuri pierim, rămânem amintire. Iubim, sperăm, trăim,  rabdăm, şi suferim, şi sufletul ne arde, De-aceea, să avem curaj, să facem ploile reci, calde. Trecutul să-l lăsăm departe, să nu uităm că azi e azi, Mâine poate vom fi iar lut, şi peste noi vor creşte brazi. Să ascultăm, aşadar ploaia, şi să ne bucurăm de ea, Să învăţăm […]

Să fii mamă…

Când oboseala te cuprinde, şi simţi că nu mai ai puteri, Doi ochişori de te privesc, ca două primăveri, Îţi e de-ajuns să uiţi de tot, de osteneli, şi de dureri, Să ştii că numai tu deţii cele mai scumpe-averi. Nici bani, nici faimă, nici palate nu pot înlocui Căldura din privirea lor, ce-aduce bucurii. Răbdare şi iubire, putere, suferinţă, Şi multă bunătate, răspundere şi chibzuinţă, M-ai învăţat, copile, cu multă sârguinţă. Nici zece şcoli de-aş fi urmat, mai bine tot n-aş fi-nvăţat Cum să iubesc fără de margini, şi fără de păcat. Prin tine, Dumnezeu mi-a dat puteri din care nu credeam Să am eu vreodată, ‘nainte să te am. Nopţi nedormite, griji sau lacrimi, când te-atingea vreo boală Sunt fleacuri, sunt rutină, nu e mare scofală. M-ai învăţat […]

Speranţa primăverii

Speranţa reînvie parcă, când colţul ierbii stă să iasă, Iar Baba Iarna pleacă, pleacă, cu a ei şubă albă, groasă. Toată natura dezmorţeşte, şi odată cu ea şi noi, La viaţă iarăşi se trezeşte, zâmbind c-a învins un război. E Martie, luna iubită de moşi, strămoşi, când se rugau Zeului Marte, să rodească semănăturile ce-aveau. Urcând cu oile la munte, Baba Dochia un fir torcea, De lână roşie şi albă, s-aducă-n grabă primăvara. Roşul soarelui arzător, al focului şi-al sângelui Se îmbină cu albul pur, supus, al omătului. Sunt ca femeia şi bărbatul, pasiune şi înţelepciune, Ce numai împreună pot, prin dragoste şi uniune S-aducă viaţă pe pământ, regenerare, nemurire, Speranţa unui început, iubire, fericire. Primele raze de soare ne mângâie în suflete, Culoare şi lumină blândă, păsări şi multe […]